ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5917/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2016 la data de 07.07.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând anularea deciziei nr. 37/11.02.2016 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea deciziei pe fond privind soluționarea contestației administrative îndreptate împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/26.10.2015, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.10.2015, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a unui debit total de 8.511.913 RON.

Prin sentința nr. 253 din data de 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. criticând soluția instanței de fond ca nelegală, pentru motive care se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea deciziei nr. 37/11.02.2016 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea deciziei pe fond privind soluționarea contestației administrative îndreptate împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/26.10.2015, emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.10.2015.

S-a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit susținerile formulate de către societatea reclamantă, apreciind nelegală suspendarea soluționării contestației, doar în baza formulării unei sesizări penale.

De asemenea, s-a arătat că s-a îngrădit dreptul constituțional de liber acces la justiție, în condițiile în care sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a avut loc la data de 3.12.2015, iar pârâta nu a adus la cunoștința instanței de fond stadiul cercetărilor penale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 10 ianuarie 2017 formulată de intimata - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Prin concluziile scrise formulate la data de 12.11.2019, intimata - pârâtă a solicitat admiterea excepției nulității recursului, intrucât prin sentința civilă nr. 11/17.01.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului A. S.R.L. din Registrul Comerțului.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 29 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte va constata nulitatea recursului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din C. proc. civ. "acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".

Totodată, conform dispozițiilor art. 32 C. proc. civ. "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală în condițiile legii (...)."

Așadar, una dintre condițiile exercitării acțiunii civile, este capacitatea procesuală, alături de condițiile privind calitatea procesuală, formularea unei pretenții și justificarea unui interes.

Capacitatea procesuală de folosință, care este determinată de însăși capacitatea civilă de folosință, este aptitudinea generală și abstractă a persoanei juridice/fizice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală civilă, reprezentând astfel o reflectare în plan procesual a capacității civile de folosință.

În cazul persoanelor juridice supuse înregistrării, cum este cazul recurentei-reclamante din cauză, capacitatea de folosință începe, așa cum statuează art. 205 din C. civ. la data înregistrării acesteia și încetează, conform prevederilor art. 244 din același cod, odată cu încetarea ființei (desființarea) acesteia, printr-unul dintre următoarele moduri: constatarea ori declararea nulității, fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

Recurenta-reclamanta A. S.R.L. a învestit Inalta Curte de Casație, la data de 29 noiembrie 2016, cu recursul formulat hotărârii prin care s-a respins cererea de anulare a deciziei nr. 37/11.02.2016 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Reține Inalta Curte că prin sentința nr. 11 din data de 17 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II a Civilă în dosarul nr. x/2015 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea A. S.R.L., și radierea din registrul comerțului, ceea ce înseamnă că reclamantei i-a încetat capacitatea procesuală de folosință în sensul dispozițiilor art. 32 C. proc. civ.

Prin urmare, chiar dacă, la data declarării recursului, reclamanta avea personalitate juridică, la data judecării prezentei căi de atac personalitatea juridică a încetat, reclamanta nu mai deține capacitate procesuală de folosință, lipsindu-i aptitudinea de a avea drepturi și obligații, inclusiv dreptul de a susține actul procesual al recursului declarat în cauză.

În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 40 C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea actul procesual făcut de o persoană fără capacitate procesuală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 253 din data de 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.