ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5497/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2019 la data de 11.10.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea în parte a Deciziei de impunere cu nr. x/26.11.2013 și a Raportului de inspecție fiscală cu nr. x, contestate pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON și accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON și anularea în parte a Deciziei nr. 107/08/2014 cu privire la suspendarea soluționării contestației pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON și accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON.

Prin sentința civilă nr. 50 din 4 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției formulării acțiunii în anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014.

A fost admisă excepția inadmisibilității petitelor privind anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013.

A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

A fost obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să reia soluționarea contestației formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014.

A fost respinsă în rest acțiunea formulată de către reclamantă.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

3.1 Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond a respins în mod greșit această excepție, în raport de dispozițiile art. 430 și următoarele din C. proc. civ.

A menționat recurenta că pe rolul Curții de Apel Timișoara s-a aflat dosarul civil nr. x/2014, având ca obiect acțiunea S.C. A. S.R.L. prin care s-a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 și a RIF nr. x/26.11.2013 emise de AJFP Arad pentru suma de 12.708.359 RON și anularea în parte a deciziei nr. 107/08.04.2014 emise de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în ceea ce privește suma de 81.301 RON, reprezentând TVA și accesorii aferente în sumă de 113.185 RON și în ceea ce privește suma de 69.009 RON, reprezentând impozit pe profit.

Prin sentința civilă nr. 324 din 17.11.2014 instanța a respins acțiunea ca nefondată, iar prin decizia civilă nr. 1427 din 06.04.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul societății ca nefondat.

Hotărârile judecătorești pronunțate au soluționat fondul și au de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, potrivit art. 430 din C. proc. civ., astfel că, indiferent de temeiurile de drept invocate de către reclamantă sau de reconfigurarea expunerii situației de fapt, aceasta nu mai este îndreptățită să repună în discuție o problemă de drept tranșată definitiv și irevocabil de către alte instanțe - respectiv legalitatea Deciziei nr. 107 din 08.04.2014 emise de ANAF-DGSC, a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 și a RIF nr. x/26.11.2013, emise de AJFP Arad pentru suma de 12.449.549 RON.

Totodată, reclamanta a formulat o altă acțiune care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, prin care a solicitat obligarea ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva sumei de 12.449.549 RON. În acest dosar s-a pronunțat sentința civilă nr. 8 din 16.01.2019, prin care instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Recurenta a mai arătat că este criticată și soluția privind obligarea pârâtei la reluarea soluționării contestației împotriva deciziei de impunere, acest petit făcând obiectul dosarului nr. x/2017, în care acțiunea a fost respinsă. Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor procedurale privind autoritatea de lucru judecat, precum și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

A susținut recurenta că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscală pentru a se relua soluționarea contestației, astfel încât nu este vorba despre un refuz nejustificat, dosarul penal nr. x/2013 nefiind încă soluționat.

A mai menționat recurenta că instanța de fond a reținut ca prescris dreptul intimatei la contestarea deciziei nr. 107/2014 prin care s-a suspendat soluționarea contestației, însă în mod contradictoriu a obligat ANAF - DGSC la soluționarea contestației.

3.2 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul menținerii suspendării soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții pe latura penală.

A arătat recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de premisele faptice și legale invocate prin întâmpinare cu privire la necesitatea menținerii suspendării soluționării contestației până la pronunțarea organelor de cercetare penală.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că instanța de fond, în mod corect și legal, a respins excepția autorității de lucru judecat ca urmare a faptului că între acțiunile celor două dosare nu există identitate de cauză, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 430 și următoarele din C. proc. civ.

Cu privire la petitul acțiunii privind reluarea soluționării contestației, a apreciat intimata că instanța de fond a reținut în mod corect că în prezenta speță reclamanta se prevalează de alte date și informații, obținute ulterior promovării acțiunii în dosarul nr. x/2017, acțiunea de față având la bază solicitarea adresată pârâtei la 30.07.2019.

Intimata a menționat că instanța de fond a constatat în mod legal că suspendarea soluționării contestației a fost dispusă cu aproape 6 ani în urmă și că cercetările formulate de reclamantă au fost respinse constant întrucât motivul care a determinat suspendarea soluționării acesteia încă subzistă, fără ca organul fiscal să răspundă concret motivelor invocate de către reclamantă, mai ales că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a societății reclamante și a administratorului acesteia, astfel că rolul activ al organului de inspecție fiscală s-a dovedit a fi inexistent.

A mai susținut intimata că această stare de incertitudine prelungită în care este plasată prin modul de soluționare a contestației administrative, în raport cu o plângere penală în legătură cu care nu s-au produs probe într-o perioadă de timp rezonabilă echivalează cu privarea de dreptul la accesul liber la justiție, fiind contrar prevederilor art. 21 din Constituția României.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se dispună anularea în parte a Deciziei de impunere cu nr. x/26.11.2013 și a Raportului de inspecție fiscală cu nr. x, contestate pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON și accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON și anularea în parte a Deciziei nr. 107/08/2014 cu privire la suspendarea soluționării contestației pentru suma de 12.449.549 RON, reprezentând TVA în sumă de 8.262.836 RON și accesorii aferente TVA în sumă de 4.186.713 RON.

Ulterior, reclamanta a precizat că solicită anularea actelor sau obligarea pârâtei la soluționarea/reluarea contestației formulate. Astfel, reclamanta s-a prevalat de refuzul apreciat ca nejustificat al Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF București de a soluționa cererea sa adresată în data de 30.07.2019, prin care a solicitat reluarea procedurii de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere.

Cererea reclamantei a fost formulată ca urmare a faptului că în data de 19.07.2019, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad i-a comunicat faptul că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitate procesuală în acest dosar penal, precum și având în vedere aspectele apreciate de reclamantă ca având incidență în speță din Ordonanța de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x/2016.

Instanța de fond a admis excepția prescripției formulării acțiunii în anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014 și excepția inadmisibilității petitelor privind anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013.

A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să reia soluționarea contestației formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014. A respins în rest acțiunea formulată de către reclamantă.

Pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la critica recurentei-pârâte Agenției Naționale de Administrare Fiscală referitoare la soluționarea excepției autorității de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că este nefondată, întrucât intimata-reclamantă urmărește prin promovarea prezentei acțiuni fie obligarea pârâtei la reluarea soluționării contestației în raport de noile date comunicate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, fie examinarea de către instanță a legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.

În cadrul dosarului nr. x/2014, instanța s-a pronunțat și a analizat motivele de nelegalitate și netemeinicie a măsurii de suspendare a soluționării contestației administrative, aspecte care nu sunt repuse în discuție în prezenta cauză.

În cauza de față, cum s-a arătat anterior, reclamanta se prevalează de refuzul apreciat ca nejustificat al Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF de a soluționa cererea sa adresată în data de 30.07.2019 prin care a solicitat reluarea procedurii de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere, motivat de faptul că în data de 19.07.2019, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad i-a comunicat reclamantei că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitatate procesuală în acest dosar penal, precum și de anumite aspecte apreciate ca având incidență în cauză reținute prin Ordonanța de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x/2016.

Totodată, deși petitul privind reluarea soluționării contestației a făcut și obiectul dosarului nr. x/2017, în prezenta speță reclamanta se prevalează de alte date și informații, obținute ulterior promovării acțiunii în acel dosar, acțiunea de față având la bază solicitarea adresată pârâtei în data de 30.07.2019.

Prin urmare, criticile privind greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat sunt nefondate, soluția instanței de fond urmând să fie menținută sub acest aspect.

Cu privire la soluția de obligare la soluționarea contestației formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014, Înalta Curte reține că ambele recurente au invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Analizând aceste critici, instanța de control judiciar reține următoarele:

Reclamanta a invocat refuzul pretins nejustificat al pârâtei exprimat prin adresa nr. x/10.09.2019, ca răspuns al solicitării sale din 30.07.2019, prin care i s-a transmis că, în urma demersurilor întreprinse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a comunicat faptul că constatările făcute în raportul de inspecție fiscală întocmit la S.C. A. S.R.L. fac obiectul dosarului penal nr. x/2013 care nu a fost soluționat, astfel că a apreciat organul fiscal că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reluarea soluționării pe cale administrativă a contestației, întrucât motivul care a determinat suspendarea încă subzistă.

În susținerea cererii sale adresate pârâtei, reclamanta a menționat faptul că, în data de 19.07.2019, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad i-a comunicat faptul că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitate procesuală în acest dosar penal. A invocat, totodată, aspectele apreciate ca având incidență în cauză din ordonanța de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x D/P/2016.

Potrivit dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003:

"Art. 214 Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă

(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

(2) Organul de soluționare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluționare competent va stabili și termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu."

Observând înscrisurile invocate de reclamantă, instanța de control judiciar reține că prin ordonanța de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în data de 10.05.2018 în dosar nr. x D/P/2016 s-au constatat următoarele aspecte:

"- Prin Ordonanța din data de 20.05.2013 emisă în dosar nr. x/2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infacțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 (actualmente art. 367 alin. (1), (2), C. pen.) a învinuiților B. (administrator al S.C. A. SRL), C. și S.C. A. S.R.L.; scoaterea de sub urmarire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată și republicată, a invinuitului B. și S.C. A. S.R.L.; disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad privind pe învinuiții C., S.C. D. S.R.L., S.C. DM Lextra S.R.L. și S.C. E..

- Dosarul disjuns a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. x/2013, unde prin Ordonanțele din 15.09.2015, respectiv 25.09.2015, în cauză a fost începută urmărirea penală "in rem" sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălare a banilor, respectiv de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2001 și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin Ordonanța din data de 07.06.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2001.

Prin Ordonanța din data de 20.10.2016 s-a dispus extinderea cercetărilor față de B., sub aspectul comiterii săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 29 alin. a lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Prin aceeași ordonanță au fost extinse cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și spălare a banilor față de suspectul F., respectiv s-a dispus începerea urmăririi penale față de suspectul G. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, reținându-se, în esență, că acesta, în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L. și S.C. I. S.R.L., în perioada ianuarie 2011- februarie 2012, a creditat aceste societăți în mod repetat cu sume de bani cunoscând că provin din săvârșirea infracțunii de evaziune fiscală săvârșită de suspectul C. prin intermediul societăților comerciale pe care le controla, reintroducând astfel în circuitul economic aceste sume de bani;

Prin Ordonanța din data de 03.03.2014 adoptată în dosar nr. x/2013 al DIICOT- B.T. s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea ANAF - D.G.F.P. Arad pentru art. 367 alin. (1) C. pen., reținută în sarcina făptuitorilor J. și C. și declinarea competenței de soluționare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și c) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată și republicată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Dosarul disjuns a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. x/2014.

Analizând actele de acuzare din cele 3 dosare (nr. x al DIICOT- B.T. Arad, nr. 319/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și nr. 193/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad) se observă, pe de o parte că, în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat există autoritate de lucru judecat, prin adoptarea celor două soluții de neurmărire penală date față de aceste fapte prin odronanțele procurorilor DIICOT - B.T. Arad din data de 20.05.2013 și, respectiv 03.03.2014, iar pe de altă parte, referitor la infracțiunile de evaziune fiscală în formă agravată, respectiv spălare de bani, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modif. și rep. și art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modif. și rep., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., întrucât în primul caz există autoritate de lucru judecat, iar în următoarele două cazuri lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale."

Cu privire la adresa din 19.07.2019 invocată de reclamantă prin care, referitor la dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a comunicat faptul că S.C. A. S.R.L. nu are nicio calitate procesuală în acest dosar penal, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 107/08.04.2014 s-a precizat în mod repetat că se suspicionează o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinși mai mulți operatori economici și în cadrul căreia societatea reclamantă este doar un coparticipant, având ca scop însușirea sumelor datorate bugetului de stat, în speță TVA, de către reprezentantul societăților furnizoare ale reclamantei.

Astfel, instanța de control judiciar reține că se impune menținerea măsurii suspendării contestației administrative a reclamantei, atâta timp cât nu s-a dovedit că cercetarea penală declanșată conform sesizării organului de control s-a încheiat în ceea ce privește toți participanții implicați.

Potrivit înscrisurilor depuse de reclamantă (ordonanța de clasare emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Arad în 10.05.2018 în dosar nr. x/2016), prin aceeași ordonanță din 20.05.2013, dată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei și a administratorului său pentru infracțiunile pentru care fusese începută urmărirea penală, s-a dispus totodată continuarea cercetărilor penale față de alte persoane și societăți comerciale în dosarul nr. x/2013, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Potrivit dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 redate anterior, organul de soluționare poate suspenda prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Finalitatea acestei norme legale, rațiunea ei sau mai bine spus scopul în care a fost edictată (ratio legis) este aceea de a clarifica și elimina toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea unei fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil însă emiterii deciziei administrativ fiscale.

Ceea ce este hotărâtor, așadar, este legătura dintre potențialul caracter penal al faptei și soluția organului administrativ, legiuitorul înțelegând să acorde prioritate organului de cercetare penală.

Din această perspectivă se constată că, urmare a verificării efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că sunt indicii privind săvârșirea unor fapte ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2005, art. 2 lit. f), art. 4, art. 8 și art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

Prin decizia civilă nr. 1427/6.04.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2014, prin care s-a respins recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 324/17.11.2014, s-a reținut că în mod corect a constatat prima instanță legalitatea și temeinicia măsurii de suspendare a soluționării contestației formulată de reclamantă, instanța de recurs statuând în sensul că, atâta timp cât continuă cercetările asupra societăților comerciale cu care recurenta-reclamantă a avut relații comerciale, se păstrează suspiciunea asupra realității operațiunilor economice desfășurate cu certă influență asupra dreptului de a obține sume de bani de la bugetul general consolidat.

Prin decizia nr. 2567/20 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 a fost respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8 din data de 16 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin sentința menționată a fost respinsă acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva sumei totale de 12.449.549 RON, respectiv împotriva Deciziei nr. 107/8.04.2014 și Deciziei nr. 107 bis/29.04.2014 prin care pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 12.449.549 RON reprezentând 8.252.836 RON taxa pe valoarea adăugata și 4.186.713 RON accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată, stabilită prin Decizia de impunere cu nr. x/26.11.2014 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

În raport de cele prezentate anterior, Înalta Curte apreciază că, și în condițiile în care au fost invocate înscrisuri ulterioare hotărârilor de mai sus, respectiv adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și ordonanța din 10.05.2018, dată în dosarul nr. x/2016, acestea nu au natura de a conferi caracterul unui refuz nejustificat poziției exprimate de pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Pentru a fi în prezența unui refuz nejustificat trebuie să existe comunicarea expresă a poziției autorității publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluționa favorabil cererea să se bazeze pe depășirea limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere.

Or, în speță, față de cele reținute mai sus, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă a adoptat această conduită procedurală pentru că s-a suspectat o schemă de fraudare a bugetului de stat în care sunt cuprinși mai mulți operatori economici, iar latura penală nu a fost finalizată în ceea ce privește toți participanții implicați, respectiv dosarul penal nr. x/2013 nu a fost soluționat.

Cu privire la ordonanța din 20.11.2019 dată în dosar nr. x/2013 depusă de reclamantă la dosarul cauzei odată cu concluziile scrise din 28 octombrie 2022, Înalta Curte reține că este ulterioară răspunsului pârâtei din 10.09.2019 apreciat de reclamantă ca reprezentând refuz nejustificat și contestat prin prezentul demers judiciar.

Prin urmare, pentru toate argumentele prezentate anterior, instanța de control judiciar constată că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să reia soluționarea contestației formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014.

Fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurentele-pârâte cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003, hotărârea instanței de fond urmează să fie reformată cu privire la acest aspect, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 50 din 4 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să reia soluționarea contestației formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 50 din 4 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând:

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să reia soluționarea contestației formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2013, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013, contestație a cărei soluționare a fost suspendată prin pct. 1 din Decizia de soluționare a contestației nr. 107/08.04.2014.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2022.