ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5556/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 8.11.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Orașul Roznov a chemat în judecată pârâta Administrația Fondului pentru Mediu solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Adresei nr. x/19.07.2016, a actului administrativ nr. 2742/14.10.2016, să constate că reclamantul nu trebuie să restituie sumele menționate în adresa x/19.07.2016, să dispună obligarea pârâtei să dea curs și ultimei cereri de tragere înregistrată sub nr. x/11.09.2015 și să-i achite reclamantului suma de 1.360.758 RON și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Odată cu întâmpinare, pârâta a depus și o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1351000,90 RON, menționată în adresa nr. x/19.07.2016.

În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a invocat prevederile art. 5 pct. 5.7, art. 7.1, art. 7.2 din contract, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 și lit. B) din Ordinul nr. 1792/2002.

Reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvențională depusă de partea adversă, solicitând respingerea acesteia, reluând argumentele din acțiune.

La data de 24.03.2017, reclamantul a depus la dosar o cerere de completare la acțiune/întâmpinare, arătând că pârâta și-a retras deja suma de 60.800 RON, la decontarea tranșei nr. 3, fără ca reclamantul să fie înștiințat.

La data de 8.12.2017, S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenție principală, solicitând obligarea părților în solidar cu S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 506.356,44 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate și suma de 200.000 RON daune interese.

Prin încheierea din 12.12.2017, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, încheierea fiind definitivă prin respingerea apelului promovat.

La termenul din 6.03.2018, reclamantul a invocat excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale, motivat de faptul că este titlu executoriu contractul în discuție.

La solicitarea instanței, reclamantul a precizat pentru termenul din 17.05.2018, că suma pe care o solicită a fi decontată de către pârâtă este de 1.199.155,35 RON.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 60 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Orașul Roznov prin Primar C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu având ca obiect anulare act administrativ, a anulat adresele nr. x/14.10.2016 și nr. y/19.07.2016 emise de pârâtă și a obligat pârâta să deconteze reclamantei cererea de tragere nr. x/08.09.2015 (înregistrată la pârâtă sub nr. x/1.09.2015) în valoare de 1.199.155,35 RON, a admis excepția lipsei de interes și a respins, în consecință, cererea reconvențională, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3517 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea Electro Energetica S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă susține că sentința recurată intră sub incidența motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează excepțiile procesuale, dar și analiza pe fondul dreptului, în ceea ce privește situația de fapt și de drept aplicabilă în speță.

De asemenea instanța a admis greșit, excepția lipsei de interes a AFM, nefăcând o analiză completă prin prisma tuturor apărărilor formulate de recurentă și fără să analizeze în concret probatoriu depus.

Astfel, în raport de obligația de plată a sumei de 60.800 RON, reprezentând reactualizare studiu topo, recurenta pârâtă consideră greșită concluzia instanței că această sumă a fost deja retrasă de AFM, din valoarea aprobată spre decontare pentru cererea de tragere nr. x/18.03.2013, dar fără să se țină cont de Decizia Comitetului director al AFM din data de 21.06.2013, prin care, în cursul anului 2013 s-a diminuat valoarea contractului de finanțare cu suma de 60.800 RON, sumă ce a rămas necheltuită, la tragerea nr. l.

Pe de altă parte instanța nu ține cont de faptul că, contractul de finanțare în discuție nu este reziliat și nici nu s-a cerut de nici una dintre părți rezilierea lui.

Iar contractul de finanțare constituie titlu executoriu în privința obligațiilor asumate prin contract, însă, în prezenta speță sumele solicitate de AFM nu au la bază o nerespectare a unei obligații contractuale.

In raport de sumele solicitate a fi returnate către AFM, instanța nu clarifică, ce reprezintă în contract sumă nedatorată și sumă necheltuită, care sunt noțiuni diferite și care determină aplicabilitatea unui temeiul juridic diferit, raportat la modalitatea de recuperare a acestor sume. Nici expertiza judiciară efectuată nu clarifică aceste aspecte.

AFM nu contestă că a achiesat la concluzia expertului, în sensul că suma de 60.800 RON a fost retrasă din valoarea aprobată spre decontare din cererea de tragere nr. x/2013, operațiune pe care a și executat-o, dar expertul nu a precizat că s-a diminuat și valoarea contractului de finanțare pentru anul 2013.

Dar, în raport de diminuarea contractului de finanțare cu suma de 60.800 RON, recurenta AFM era în drept să solicite să i se întoarcă în patrimoniu această sumă, pentru că a fost cerută cu titlu de plată nedatorată, iar instanța nu a luat în calcul că nu a fost reziliat contractul de finanțare.

In principal, instanța de fond era obligată să analizeze cererea reconventională a AFM și să stabilească concret că sumele solicitate aici sunt o plată nedatorată și că acestea, nu provin din nerespectarea unei obligații contractuale. Numai în acest context s-ar fi impus rezilierea unilaterală a contractului de finanțare, pentru ca ulterior să poată fi solicitate aceste sume cu titlu de daune interese. Dar, în prezenta speță nu discutăm despre acest aspect.

Față de solicitările părților litigante, instanța era obligată să analizeze fondul dreptului pentru a stabili existența unei culpe pentru a stabili sau nu dacă se impune acordarea sau neacordarea sumei de bani solicitate.

În raport de acest prim aspect, excepția lipsei de interes apare ca fiind nelegal admisă de prima instanță.

In raport de art. 14 alin. (3) și alin 4 din Ghidul de finanțare, aprobat prin Ordinul Ministrului mediului și pădurilor nr. 1450/2010- acesta se referă la situația în care autoritatea decide rezilierea contractului de finanțare- această măsură neavând caracter obligatoriu, în situația în care este constatată neexecutarea unor obligații contractuale (potrivit art. 14 alin. (3) din Ghid) contractul "poate " fi reziliat- nefiind așadar aplicabil în cauză.

În condițiile în care art. 14 alin. (3) si alin. (4) din Ghidul de finanțare, nu este incident în cauză, în mod incorect/nelegal a fost admisă excepția lipsei de interes, în cauză raportat la această prevedere legală.

Potrivit art. 13 alin. (9) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, contractele de finanțare, împreună cu actele prin care se constituie garanții ale finanțării, dacă este cazul, constituie titluri executorii, fără a fi necesară investirea cu formulă executorie", iar potrivit art. 14 de Contractul de finanțare, prezentul contract este titlu executoriu potrivit art. 13 alin. (9) din O.U.G. nr. 196/2005.

Așadar, contractul de finanțare constituie titlu executoriu în privința obligațiilor asumate prin contract.

În condițiile în care AFM nu a solicitat reclamantei îndeplinirea unei obligații asumate prin contract, ci restituirea unei sume plătite necuvenit, nu se poate reține lipsa de interes a AFM în cauză, dar nici apărările reclamantei înaintate instanței pe acest palier.

In concluzie, AFM justifică un interes, în sensul art. 32 alin. (1), lit. d) și art. 36 din C. proc. civ., în promovarea cererii reconvenționale, iar instanța de fond în mod incorect a admis acesta excepție.

Pe fondul cauzei, instanța reține greșit faptul că AFM nu a comunicat beneficiarei motivația pentru refuzul de a plăti acesteia Cererea de tragere nr. 6.

În acest sens, recurenta pârâtă susține că a arătat beneficiarei deficiențele actelor depuse spre decontare de către cea din urmă și a purtat o bogată corespondență atât cu direcțiile de specialitate ale acesteia cât și cu beneficiară.

Din aceste corespondențe coroborate cu dispozițiile contractuale se prezumă o posibilă încălcare a legislației în vigoare în domeniul contabil financiar sau chiar un caz de fals. Aceste aspecte au fost cuprinse într-o Notă expicativă și transmise Comitetului director pentru ședința din data de 23.03.2016, unde s-a amânat luarea unei decizii cu privire la continuarea finanțării, cu recuperarea sumei aferente facturii fiscale nr. x

În acest context, AFM fiind administratorul banului public și pentru că economic nu obține nici un avantaj sau beneficiu financiar trebuie să fie foarte diligentă în verificarea documentației pusă la dispoziție de beneficiar.

Față de acest aspect, recurenta afirmă că nu i se poate reține culpa pentru neplata cererii de tragere nr. 6.

În consecință, recurenta solicită casarea în tot a sentinței și, rejudecând cauza, admiterea cererii reconvenționale.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata a invocat excepția nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că niciuna din criticile formulate în cuprinsul cererii de exercitare a căii de atac nu poate fi încadrată în ipotezele avute în vedere de art. 488 C. proc. civ.

În ședința publică din 29 octombrie 2020, intimata nuanțează excepția nulității recursului, susținând că motivarea acestuia este tardivă, consecința fiind aceeași, nulitatea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Soluționând în prealabil excepția nulității recursului, invocată de intimata reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

În ceea ce privește pretinsa tardivitate a motivării recursului, Înalta Curte constată că recursul a fost transmis Curții de Apel Bacău prin poștă electronică la data de 27 iulie 2018, din eroare fiind transmisă numai pagina 1 a recursului.

Ulterior, eroarea materială a fost îndreptată, fiind retransmis același document Curții de Apel, în formă integrală, context în care Înalta Curte apreciază că nu este fondată apărarea intimatei, în sensul că recursul a fost motivat peste termenul legal.

Nici din perspectiva dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu este fondată excepția nulității recursului, apreciind instanța de control judiciar că motivele dezvoltate de recurenta pârâtă în memoriul de exercitare a căii de atac în legătură cu modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes a cererii reconvenționale pot fi încadrate în cele ce vizează greșita aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, motiv prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Între-adevăr, criticile formulate pe fondul cauzei, deducând instanța de control judiciar că acestea ar viza modalitatea de soluționare a cererii introductive de instanță, nu răspund exigențelor prevăzute de art. 486 coroborat cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă recursul nu poate fi anulat cât timp conține cel puțin o veritabilă critică de legalitate.

Prin urmare, consecința neîncadrării criticilor formulate în privința modalității de dezlegare a cererii introductive nu este constatarea nulității recursului ci constatarea faptului că instanța de recurs nu este legal învestită cu nicio critică susceptibilă de analiză în cadrul controlului de legalitate specific căii de atac a recursului.

În concret, dezvoltând critica la adresa sentinței civile nr. 60/31.05.2018, din perspectiva modalității de soluționare a cererii introductive de instanță, recurenta pârâtă a arătat următoarele:

"Pe fondul cauzei, instanța reține greșit faptul că, subscrisa AFM nu a comunicat beneficiarei motivația pentru refuzul de a plăti acesteia Cererea de tragere nr. 6.

Arătăm instanței de control că, subscrisa a arătat beneficiarei deficiențele actelor depuse spre decontare de către cea din urmă și a purtat o bogată corespondență atât cu direcțiile de specialitate ale acesteia cât și cu beneficiară.

Din aceste corespondențe coroborate cu dispozițiile contractuale se prezumă o posibilă încălcare a legislației în vigoare în domeniul contabil financiar sau chiar un caz de fals(Vezi Notă către Comitetul director din cadrul AFM din data de 30.05.2016).

Aceste aspecte au fost cuprinse într-o Notă explicativă și transmise Comitetului director pentru ședința din data de 23.03.2016, unde s-a amânat luarea unei decizii cu privire la continuarea finanțării, cu recuperarea sumei aferente facturii fiscale nr. x

În acest context, subscrisa AFM fiind administratorul banului public și pentru că economic nu obține nici un avantaj sau beneficiu financiar trebuie să fie foarte diligentă în verificarea documentației pusă la dispoziție de beneficiar.

Față de acest aspect, subscrisei nu i se poate reține culpa pentru neplata cererii de tragere nr. 6.

Arătăm de asemenea că toate actele la care am făcut referire în text se află depuse în probațiune, în dosarul cauzei."

Constatând, pe de o parte, că aceste apărări nu pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și, Înalta Curte subliniază, pe de altă parte, și faptul că memoriul de recurs omite analiza considerentelor determinante, pentru care prima instanță a considerat nelegale adresele nr. x/14.10.2016 și nr. y/19.07.2016.

Trecând la analiza efectivă a argumentelor invocate de recurentă în memoriul de recurs în legătură cu modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes în privința cererii reconvenționale formulate în fața primei instanțe.

Contrar celor susținute de recurenta pârâtă, Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a cererii reconvenționale ca fiind lipsită de interes reflectă corecta aplicare a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ.

Fiind necesar un rezumat al circumstanțelor cauzei, Înalta Curte încheiat contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/22.03.2012 prin care AFM a acordat reclamantului o finanțare nerambursabilă în valoare de 6.463.600,50 RON pentru implementarea proiectului "Înființare rețea canalizare și stație de epurare ape uzate în satul Chintici, Oraș Roznov".

În acord cu graficul anexă 2 la contract, în vederea utilizării finanțării, reclamantul a depus la pârâtă 6 cereri de tragere, iar până la data prezentului litigiu au fost decontate doar primele 5 în valoare de 4.901.290,57 RON.

Prin adresa nr. x/19.07.2011, pârâta i-a adus la cunoștință reclamantului că s-a hotărât recuperarea în condițiile Codului de procedură fiscală a sumei aferente facturii fiscale nr. x/14.03.2013, finanțate la cererea de tragere nr. x, în valoare de 1.227.304,80 RON și a sumei de 60.800 RON, acordată eronat la cererea de tragere nr. x, reprezentând reactualizare studiu topografic, aceasta fiind cheltuială neeligibilă conform ghidului de finanțare, cu dobânda aferentă.

În raport de aceste circumstanțe, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicită anularea adresei nr. x/19.07.2016, a actului administrativ nr. 2742/14.10.2016, să constate că reclamantul nu trebuie să restituie sumele menționate în adresa x/19.07.2016, să dispună obligarea pârâtei să dea curs și ultimei cereri de tragere înregistrată sub nr. x/11.09.2015 și să-i achite reclamantului suma de 1.360.758 RON.

Pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată și, odată cu întâmpinarea a depus și o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 1.351.000,90 RON, menționată în adresa nr. x/19.07.2016.

Reclamanta a invocat excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale, motivat de faptul că din moment ce pretențiile pârâtei reclamante decurg din contractul de finanțare încheiat de părți iar acesta constituie titlu executoriu, nu este justificată formularea prezentei cereri reconvenționale.

Soluționând excepția lipsei de interes în privința formulării cererii reconvenționale, instanța fondului a apreciat că pârâta-reclamanta nu are un interes actual în formularea cererii reconvenționale, de vreme ce contractul de finanțare constituie titlu executoriu (conform art. 14 alin. (1) din contract și art. 13 alin. (9) din O.U.G. nr. 196/2005) și, așadar, AFM nu are nevoie de o hotărâre judecătorească pentru recuperarea unor sume de bani decontate în baza acestei convenții.

De altfel, pârâta-reclamantă a demarat procedura de recuperare a sumelor solicitate prin reconvențională, emițând în acest sens adresa nr. x/19.07.2016, act administrativ executoriu, prin care a pus în vedere reclamantului să achite sumele menționate sub sancțiunea calculării de majorări de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanțelor bugetare.

Pentru aceste motive, instanța a admis excepția lipsei de interes și a respins în consecință cererea reconvențională.

Constată Înalta Curte că soluția de respingere a cererii reconvenționale ca fiind lipsită de interes în contextul descris anterior este întemeiată, pârâta neavând interesul de a obține o hotărâre judecătorească în scopul restituirii sumelor pretins nedatorate, cât timp contractul de finanțare care constituie izvorul drepturilor și obligațiilor părților are valoare de titlu executoriu.

În plus, trebuie subliniat și faptul că obligația pretinsă de pârâtă pe calea cererii reconvenționale are natura unei creanțe bugetare, trăsătură în raport de care procedura de recuperare a acesteia nu presupune formularea unei cereri de chemare în judecată, pârâta având la îndemână, astfel cum a subliniat și judecătorul fondului, posibilitatea emiterii actelor administrative în vederea executării obligației de restituire a finanțării pretins necuvenite.

Față de aceste considerente, nefiind demonstrată incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 60 din 31 mai 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.