ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2804/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25.09.2017 Curtea de Apel Constanța a suspendat judecat apelului promovat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 302 din 18.09.205 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul pârât Județul Constanța prin Președintele Consiliului Județean Constanța, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului București.

Prin cererea înregistrată la data de 24.08.2018 SC A. SRL a solicitat repunerea pe rol a cauzei, învederând că Dosarul nr. x/2014 a fost soluționat prin Decizia penală nr. 398 din 23.03.2018, instanța lăsând nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. și a constatat că faptele inculpatului intră sub incidența Legii contenciosului administrativ, iar reclamantul are dreptul la despăgubire pentru întârziere.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2018, a respins cererea de repunere pe rol a apelului formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 302 din 18.09.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul - pârât Județul Constanța - prin Președintele Consiliului Județean Constanța.

Împotriva acestei încheieri reclamanta SC A. SRL a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că prin adresa înregistrată la data de 24.08.2018 a solicitat repunerea pe rol a cauzei, învederând că Dosarul nr. x/2014 a fost soluționat de către Curtea de Apel București prin Decizia penală nr. 398 din 23.03.2018.

În motivarea respingerii cererii de repunere pe rol, instanța a arătat faptul că nu s-a făcut dovada condiției de rămânere definitivă a cauzei penale ce a dus la suspendarea prezentei judecăți, subzistând astfel motivul de suspendare a judecății.

Recurenta arată că hotărârea este netemeinică și nelegală dat fiind faptul că la cererea de repunere pe rol a anexat extrasul de pe portalul instanțelor de judecată din care rezultă că dosarul penal a fost definitiv soluționat, la data cererii nefiind în posesia deciziei penale redactate și comunicate, ci doar în posesia minutei penale, din care rezultă fără dubii că decizia penală a fost soluționată definitiv.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin încheierea atacată instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei care a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanța "poate suspenda judecata".

Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanța este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluționarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.

Prin cererea de repunere pe rol formulată de reclamant s-a precizat că Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Constanța a fost soluționat prin Decizia penală nr. 398 din 23.03.2018, instanța lăsând nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. și constatând că faptele inculpatului intră sub incidența Legii contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că măsura suspendării prezentei cauze nu se justifică.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere faptul că în procesul civil operează principiul disponibilității cu privire la derularea procedurii, iar acest principiu "nu dispensează judecătorul național de îndatorirea pe care o are de asigura celeritatea", impusă fiecărui proces de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

(2) Instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii."

Așa cum rezultă din interpretarea acestora, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai în completarea Legii nr. 554/2004, iar în privința suspendări judecării pricinii când s-a început urmărire penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat există prevederi în Legea nr. 554/2004, prevederi care fiind derogatorii se aplică cu prioritate.

Or, conform art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu se poate dispune suspendarea dacă reclamantul - parte vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii.

Instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol fără a avea în vedere punctul de vedere al reclamantei.

În condițiile în care reclamantul, prin recursul declarat, a dovedit că stăruie în continuarea judecării pricinii și nu este de acord cu suspendarea, se impune casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva încheierii din 15 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.

GGC - ED