ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 936/2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Timiș - Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, în condițiile art. 15 din Legea nr. 136/2020, suspendarea art. 3 din Hotărârea nr. 41/12.10.2020 privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS Cov la nivelul județului Timiș, emisă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, până la soluționarea cauzei și anularea în parte a Hotărârii nr. 41/12.10.2020, respectiv a art. 3 din aceasta.

Prin sentința civilă nr. 991 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel București, în complet specializat în materia judecării cauzelor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că, în raport de art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, sediul autorității emitente a actului contestat se află în Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17.11.2020, sub același număr de dosar.

2.1. Hotărârea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 353 din 2 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, în complet specializat în materia judecării cauzelor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, în raport de obiectul concret al cererii deduse judecății, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ci acelea ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind contestată o măsură ce se înscrie dispozițiilor art. 5 alin. (3) lit. f) din această lege, care prevăd că "Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: ... f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;".

Cum hotărârea atacată a fost emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 55/2020, act normativ care, din punct de vedere al competenței materiale, nu conține norme derogatorii, așa cum sunt acelea instituite de art. 15 din Legea nr. 136/2020, care nu pot fi extinse prin analogie, fiind norme de excepție, care comportă o interpretare strictă, în cauză devin aplicabile normele de competență prevăzute de dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Prin urmare, având în vedere rangul autorității emitente, care este una la nivel local, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului, aceasta reprezentând regula consacrată de dispozițiile cu caracter general ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care nu s-a prevăzut printr-o normă cu caracter special care să se aplice prioritar, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, competența de primă instanță a curții de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 14.12.2020, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1131 din 18 decembrie 2020, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Hotărârea nr. 41/12.10.2020, a cărei anulare parțială se solicită de către reclamantă a fost emisă în temeiul Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, astfel încât, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, potrivit cărora "Instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare formulată împotriva actelor administrative este curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorității emitente."

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanta A. S.R.L. este reprezentat de solicitarea sa de suspendare a executării, dar și de anulare a dispozițiilor art. 3 din Hotărârea nr. 41/12.10.2020 privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARSC Cov - la nivelul județului Timiș, emisă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport de prevederile legale incidente.

Dispozițiile art. 3 din actul administrativ contestat stabilesc faptul că "În unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc inclusiv cazinouri cu excepția agențiilor de pariuri și loto unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanțare și a măsurilor de distanțare sanitară".

Anexa 3 la H.G. nr. 782/2020 prevede la art. 7 că, " În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 și 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor", iar la art. 9 pct. 1 și 3 prevede că, "În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri: 1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri; (…) 3. comitetele județene pentru situații de urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricționarea sau închiderea într-o localitate din zona de competență a activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în perioada menționată, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori;".

Astfel cum se poate observa din preambulul actului contestat, acesta a fost adoptat în aplicarea unor dispoziții din H.G. nr. 782/2020 din 14 septembrie 2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acest act normativ fiind emis, la rândul său, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, această ultimă lege neconținând, însă, niciun fel de dispoziții de procedură referitoare la contestarea actelor emise în aplicarea sa.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, pot fi atacate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În condițiile în care, prin hotărârea atacată, s-a stabilit aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă în județul Timiș, se constată că aceasta intră în categoria actelor anterior menționate, iar regimul său de contestare este cel reglementat de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv de Legea nr. 554/2004.

În speță, emitentul actului prin care au fost adoptate măsurile contestate este Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș - autoritate publică județeană, ale cărei statut juridic, organizare și funcționare sunt reglementate de O.U.G. nr. 21/2004.

Prin urmare, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu rangul autorității publice emitente, competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Timiș.

Înalta Curte constată că, deși în preambulul Hotărârii nr. 41 din 12.10.2020 sunt menționate, ca temei al emiterii actului administrativ, și dispozițiile Legii nr. 136/2020, obiectul acțiunii de față așa cum a fost formulat de reclamantă nu se referă la niciuna dintre măsurile care pot fi dispuse în temeiul acestei legi.

Astfel, deși art. 15-17 din Legea nr. 136/2020 cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, cu privire la instanța competentă și compunerea completului de judecată, Înalta Curte constată că situația dedusă judecății nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale. Actul administrativ nu privește măsura instituirii carantinei zonale, dată în competența specială a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la sediul autorității pârâte și judecată în complet compus din trei judecători.

Pe cale de consecință, reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004, Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora, "cauzele date potrivit legii, în competența primei instanțe, (...) se judecă în complet format dintr-un judecător".

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, în complet de unic judecător.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. S.R.L. și pe pârâta Instituția Prefectului Județul Timiș - Comitetul Județean de Urgență Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, în complet de unic judecător.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.