ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6678/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au formulat plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale stabilite prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 569/C/06.02.2018, solicitând admiterea acțiunii, anularea în parte a ordinului cu privire la reclamanți, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care sa se recalculeze drepturilor salariale cuvenite fiecăreia dintre reclamanți începând cu data de 1.01.2018, prin aplicarea valorilor procentuale corecte în ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase - 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25% din indemnizația de încadrare brută lunară și sporul pentru păstrarea confidențialității - 5% din indemnizația de încadrare brută lunară; obligarea pârâtului la plata diferențelor rezultate dintre indemnizația încasate și cea cuvenită potrivit ordinului nou emis, din 1.01.2018.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 168 din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea având ca obiect plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale stabilite prin Ordinul Ministerului Justiției, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului lor, reclamanții susțin că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin sentința atacată, instanța de fond a reținut, în esență, că, deși anexa V a legii 153/2017 prevede pentru domeniul de activitate "Justiție" sporuri de până la 45% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, aceasta lasă la aprecierea ordonatorului principal de credite cuantumul sporurilor, cu condiția respectării plafonului de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.

Consideră recurenții că modalitatea în care instanța a interpretat prevederile legale este greșită, întrucât a fost ignorată regula generală de interpretare a normelor juridice, potrivit căreia norma specială derogă de la cea generală și se aplică prioritar în situațiile ce se încadrează în ipoteza ei.

In speță, dispozițiile din anexa V a Legii nr. 153/2017 reprezintă norme speciale față de cele ale art. 25 din capitolul III al aceleiași legi.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțial la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie.

Ia mod evident, în aplicarea normei citate, dispozițiile art. 25, situate în partea generală a Legii 153/2017 și aplicabile în principiu tuturor categoriilor de personal vizat de actul normativ, au caracter general în raport cu dispozițiile din Anexa V, al cărei obiect de reglementare este circumstanțiat, așa cum însuși titlul ei arată în mod explicit, acoperind familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională.

Potrivit art. 15 alin. (3) din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, reglementarea este derogatorie, dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.

Și prin prisma acestui text de lege, se constată intenția legiuitorului de a acorda caracter special normelor din Anexa V față de cele din cuprinsul părții generale a legii; această concluzie se impune întrucât soluția legislativă conținută de textul analizat referitor la aceeași situație determinată, a cuantumului sporurilor prin raportare la valoarea salariului de bază sau indemnizației de încadrare, este diferită de reglementarea-cadru care, în lipsa unor texte similare în diferitele anexe dedicate reglementării situației altor categorii de personal, rămâne aplicabilă în mod general și obligatoriu pentru toate celelalte cazuri în care se pune în discuție cuantumul sporurilor.

Concluzia contrară a instanței de fond se întemeiază pe două argumente, expuse în mod sumar în partea finală a considerentelor, ambele fiind, în opinia recurenților, greșite.

Un prim argument reținut de instanță este în sensul că art. 4 și 5 din anexă au o formulare ce nu este imperativă, în sensul că legiuitorul a folosit sintagma "până la".

Această afirmație nu este corectă.

Din modalitatea de redactare a textelor rezultă că, în niciun caz, dispozițiile legale nu ar putea fi interpretate în sensul că ordonatorul principal de credite ar avea un drept discreționar de apreciere în privința acordării sporurilor în discuție sau a reducerii acestora.

Dispozițiile legale trebuie interpretate în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul de a nu produce niciun efect. Or, nu există nicio rațiune, alta decât dorința legiuitorului de a deroga de la norma generală, pentru a reglementa pentru o anumită categorie de personal sporuri ce ar putea ajunge la 45% din salariul de bază, din moment ce prin aplicarea normei generale efectele celei speciale ar fi înlăturate de la aplicare.

Cel de-al doilea argument, în sensul că art. 25 se referă la toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, este de asemenea eronat, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, existența unei norme generale nu implică înlăturarea de la aplicare a prevederii speciale din aceeași materie.

Față de aceste considerente, recurenții solicită casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii lor, așa cum a fost formulată.

II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind demonstrată pronunțarea hotărârii primei instanțe cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată în condițiile prevăzute de art. 7 din Anexa VIII a Legii nr. 153/2017.

În concret, recurenții reclamanți au susținut că intimatul pârât a încălcat dispozițiile art. 4 și 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 cu prilejul stabilirii drepturilor salariale în ceea ce-i privește, din perspectiva sporurilor care li se cuvin pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, sporuri ce nu au fost stabilite în cuantumul maxim prevăzut de lege.

Soluționând contestația reclamanților, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată, în esență pentru faptul că dispozițiile legale de care se prevalează reclamanții nu obligă ordonatorul de credite la acordarea sporurilor în cuantumul maxim, pe de o parte iar pe de altă parte ordonatorul de credit este ținut să respecte, cu prilejul stabilirii în concret a cuantumului sporurilor și limitarea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Criticând sentința pronunțată în primă instanță, reclamanții au susținut, așa cum s-a arătat mai sus, că judecătorul fondului nu a observat faptul că dispozițiile ce constituie Anexa V reprezintă norme speciale în raport de prevederile art. 25 din Legea nr. 153/2017, astfel că limitarea prevăzută de textul legal anterior menționat nu-și găsește aplicarea în cauza dedusă judecății.

Constată Înalta Curte că sentința civilă nr. 168 din 10 octombrie 2018 reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, nefiind fondată critica la adresa acesteia din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod greșit consideră recurenții reclamanți că la nivel individual era obligatorie acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, fiind de observat faptul că prevederile Legii nr. 153/2017 nu numai că nu conțin o atare dispoziție ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor și nu unul fix.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Și, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Prin urmare, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

Cu prilejul stabilirii cuantumului sporurilor, ordonatorul de credite este ținut să respecte și dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Contrar celor susținute de recurenții reclamanți, Înalta Curte apreciază că între dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și cele reprezentate de art. 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi nu există un raport de genul celui menționat de recurenții reclamanți ci dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

Astfel, dacă prevederile art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Așa cum au arătat și recurenții reclamanți, Înalta Curte subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, o reglementare este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.

Particularizat cauzei de față, este observat faptul că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la aliniatele 2 indice 1, 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din legea în discuție și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Altfel spus, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Față de aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare invocat de recurenții reclamanți la adresa sentinței civile criticate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. împotriva sentinței nr. 168 din 10 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.