ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6674/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 02.03.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Banca Națională a României, în temeiul art. 4 alin. (4), art. 7 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, anularea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) a Regulamentului nr. 4 din 01 aprilie 2005, emis de Banca Națională a României, publicat în Monitorul Oficial nr. 616 din 06.09.2007, în forma în vigoare la 10.01.20107.

Prin sentința civilă nr. 104 din 05 octombrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâta Banca Națională a României, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Banca Națională a României.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

3.1. Prima instanță nu a interpretat norma juridică incidentă, considerând, în mod greșit, că interpretarea dispozițiilor atacate nu intră în competența instanței de contencios administrativ

Recurentul-reclamant consideră că înainte de verificarea propriu-zisă a legalității dispozițiilor Regulamentului, este necesară interpretarea acestora, adică stabilirea conținutului și sensului acestora, în scopul determinării sferei situațiilor de stat concrete la care acestea se referă.

Astfel, nimic nu împiedică instanța de contencios administrativ ca, în prezenta cauză, să stabilească și dacă în privința activității instituțiilor de credit rezidente, de creditare a persoanelor fizice rezidente, sunt aplicabile disp. art. 3 alin. (1) sau (2) și (3) din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar.

3.2. Prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe o susținere falsă și nemotivată în drept, conform căreia prin moneda națională nu se înțelege simpla monedă cu putere circulatorie de pe teritoriul României, validând astfel ipoteza circulației pe teritoriul României a monedelor naționale ale mai multor țări, fără însă a specifica în mod concret ce alte monede au drept de circulație pe teritoriul României, de când au acest drept și în baza căror acte legislative.

Prima instanță a ignorat prevederile tezei a doua a art. 137 alin. (2) privind sistemul financiar din Constituția României, conform cărora "în condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică, se poate recunoaște circulația și înlocuirea monedei naționale cu aceea a Uniunii Europene", care exprimă indubitabil o restricție privitoare la circulația monedei UE și, implicit, a oricăror altor monede pe teritoriul României.

Puterea circulatorie a monedei UE poate fi recunoscută doar ulterior revizuirii Constituției din anul 2003, prin lege organică, însă, până în prezent nu a fost adoptată vreo lege organică în acest sens.

Art. 137 din Constituție este prevăzut cu denumirea marginală "Sistemul financiar" și cuprinde atât sistemul financiar public - finanțele publice, cât și sistemul financiar privat - finanțele private.

În conformitate cu disp. art. 137 alin. (2) din Constituție, leul reprezintă singurul mijloc legal de plată pe teritoriul țării, adică singura monedă ce se poate utiliza pentru achiziții de bunuri și servicii, sau plata datoriilor între rezidenții români, orice alte monede reprezintă mijloace nelegale de plată pe teritoriul României.

Prima instanță nu a ținut seama de exemplele unor țări ca Republica Moldova, Ungaria sau Slovenia, dar nici de declarațiile postate pe site-ul oficial al pârâtei BNR, prin care se arată că "introducerea monedei unice în zona euro nu modifică regimul valutar din România, Leul rămâne moneda națională a României și singurul mijloc legal de plată pe teritoriul țării noastre".

Punctul de vedere al primei instanțe, care validează ipoteza circulației pe teritoriul României a monedelor naționale ale mai multor țări, nu poate fi acceptat, deoarece nu există nicio lege care să atribuie putere circulatorie pe teritoriul României altei monede în afara monedei naționale; dacă pe teritoriul României ar avea putere circulatorie mai multe monede, nu s-ar justifica existența și emiterea unei monede naționale; în situația în care în România ar avea putere circulatorie și alte monede în afară de leu, nedeținând controlul asupra monedelor străine emise de băncile centrale ale altor state, pârâta BNR nu și-ar mai putea îndeplini rolul și misiunea stabilite de lege.

Deși în mediul privat, tarifele de telefonie, cablu, internet, etc. sunt exprimate în euro, plata efectivă se realizează numai în RON.

Onorariile avocaților pot fi stabilite și în monedă străină, plata se efectuează în RON, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârile în care obligă statele să plătească despăgubirile reclamanților, stipulează că sumele vor fi convenite în moneda națională.

3.3. Prima instanță a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare, dreptul la o instanță imparțială, contradictorialitate și prevederile legale privind rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Instanța de fond nu a admis toate mijloacele de probă propuse de recurentul-reclamant, și-a întemeiat hotărârea pe un punct de vedere propriu, neinvocat de părți și care nu a fost pus în discuția acestora, și anume, faptul că în România moneda națională nu este singurul mijloc legal de plată, fiind permisă și circulația monedelor naționale ale altor țări.

Referitor la mijloacele de probă, prima instanță nu a încuviințat administrarea interogatoriului pârâtei, relevant pentru dezlegarea pricinii.

În ceea ce privește punctul de vedere propriu al instanței de fond, acesta nu este motivat în drept, judecătorul a jucat rolul de apărător al pârâtei, ce a condus la încălcarea dreptului la o instanță independentă și imparțială, prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ.

Prima instanță a încălcat disp. art. 13, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurentul-reclamant a solicitat anularea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Potrivit disp. art. 3 alin. (1) din Regulament, plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în Anexa nr. 2 - "Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută", care se post efectua și în valută.

Art. 3 alin. (2) din Regulament arată că toate celelalte operațiuni între rezidenți, care nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, pot fi efectuat în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută; iar art. 3 alin. (3) stipulează că operațiunile prevăzute la alin. (2) și în Anexa 2 la prezentul regulament se pot efectua și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților.

Prima critică întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. are în vedere opțiunea primei instanțe de a nu realiza o interpretare a disp. art. 3 alin. (1), (2) și (3) din Regulament, în sensul cerut de reclamant, de a stabili dacă la data încheierii de către acesta a contractului de credit, operațiunea de creditare în valută reprezintă o operațiune ce făcea obiect de activitate al băncii și, deci era inclusă în categoria de "orice alte asemenea operațiuni care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii" și intră sub incidența art. 3 alin. (1).

În mod corect, prima instanță a înțeles să nu realizeze o atare interpretare, având în vedere obiectul acțiunii și anume, anularea disp. art. 3 alin. (2) și (3) din Regulamentul nr. 4/2005.

În cadrul acțiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, se analizează legalitatea emiterii actului, în raport de îndeplinirea condițiilor de valabilitate ale acestuia, legalitate și oportunitate.

Recurentul-reclamant în cadrul acțiunii introductive, nu a formulat un capăt de cerere care să se refere la anularea disp. art. 3 alin. (1) din Regulament, astfel că o interpretare a acestui text, cu referire la o situație particulară nu este posibilă, cum în mod corect, a arătat și prima instanță.

Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că prin moneda națională nu se înțelege singura monedă cu putere circulatorie de pe teritoriul României, validând ipoteza circulației pe teritoriul țării a monedelor naționale ale mai multor țări.

Art. 137 din Constituția României se regăsește în Titlul IV - Economia și finanțele publice, cu denumirea marginală "Sistemul financiar" și are următorul conținut: (1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege. (2) Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.

În condițiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația și înlocuirea monedei naționale cu aceea a Uniunii Europene.

Din conținutul art. 137, reiese faptul că se reglementează sistemul financiar public și se stabilește că moneda națională a României este leul, cu subdiviziunea banul, iar prin lege organică, aceasta poate fi înlocuită cu cea a Uniunii Europene.

Prevederile sus-menționate nu interzic astfel ca între persoane private, în anumite condiții reglementate de lege, în sens larg, să se poată efectua plăți și în alte monede naționale sau cea a Uniunii Europene, deoarece stabilirea monedei naționale nu echivalează și cu instituirea unui monopol în circulație a leului.

După adoptarea monedei UE, prin lege organică, va dispărea leul ca monedă națională, iar plățile se vor efectua în euro, dar și în alte monede naționale (valute), pentru operațiunile permise de dispozițiile legale.

Față de acestea, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra deosebirii dintre rolul monedei naționale și circulația unor valute, în anumite condiții.

Exemplele date de recurentul-reclamant în legătură cu situația din Republica Moldova, Ungaria sau Slovenia, nu contrazic cele arătate mai sus, iar acea hartă interactivă a zonei euro se referă la țările care au înlocuit propria monedă națională cu cea a Uniunii Europene.

Următoarele exemple prezentate de recurentul-reclamant întăresc ideea că plățile dispuse/efectuate fac parte din categoria celor enumerate la art. 3 alin. (1) din Regulament și nu reprezintă un argument în favoarea susținerilor din cuprinsul cererii de recurs.

Recurentul-reclamant mai invocă faptul că, prima instanță nu și-a motivat în drept opinia conform căreia moneda națională nu este singura monedă cu putere circulatorie în România.

Critica este nefondată, instanța de fond a invocat în susținerea argumentației sale, dispozițiile constituționale amintite, precum și prevederile art. 12 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, conform cărora BNR este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, art. 16 din același act normativ din cuprinsul cărora nu rezultă că leul este singura monedă cu putere circulatorie pe teritoriul țării.

De asemenea, Înalta Curte amintește de disp. art. 10 din Legea nr. 312/2004 care dă în competența BNR elaborarea de reglementări privind monitorizarea și controlul tranzacțiilor pe teritoriul țării, aceasta realizând politica valutară a țării, neexistând în speță, acte normative cu o forță juridică superioară, care să contrazică cele expuse în Regulamentul nr. 4/2005.

În fine, ultima critică adusă soluției primei instanțe, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.

Încălcarea de către prima instanță a dreptului la apărare și a dreptului la o instanță independență și imparțială, reiese, în opinia recurentului-reclamant din faptul că aceasta nu a supus, în prealabil, discuției părților, faptul că în România este permisă și circulația monedelor altor țări, în condițiile impuse de art. 3 din Regulament.

Critica este nefondată, deoarece interpretarea instanței de fond s-a bazat chiar pe conținutul disp. art. 3 din Regulamentul nr. 4/2005, care reglementează modalitatea de plată în cadrul altor operațiuni care nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, iar intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a prezentat justificarea introducerii unui regim valutar, în funcție de situația concretă a României.

Prin urmare, este nefondată și critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, principiului contradictorialității sau rolului judecătorului în aflarea adevărului, soluția fiind dată în acord cu aceste principii și cu probele dosarului.

Referitor la respingerea nejustificată a probei cu interogatoriul pârâtei, Înalta Curte constată că aceasta se subsumează motivului de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din conținutul interogatoriului, reiese faptul că nu conduce la dezlegarea pricinii, proba nefiind concludentă și utilă, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Din lecturarea întrebărilor pe care recurentul-reclamant intenționa să le adreseze intimatei-pârâte, Înalta Curte reține că interogatoriul nu are legătură cu obiectul acțiunii, analizarea legalității actului administrativ normativ contestat, astfel că și în privința respingerii probei, prima instanță a respectat dispozițiile legale.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 104 din 05 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.