ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2015

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Găești sub nr, 1595/232/2014, disjunsă din Dosarul nr.

4135/232/2013, reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâții C.S., C.D. și

A.l., a solicitat instanței prin sentința ce o va pronunța să constate că

pârâții sunt moștenitorii defunctei C. (fostă A.) G., decedată la data de 15

septembrie 2013 și, în consecință, că suprafața de 10.000 mp teren arabil

extravilan, situată pe raza com. Petrești, sat Greci, jud. Dâmbovița,

identificată în titlul de proprietate din 2005, face parte din masa succesorală

rămasă de pe urma derunctei, teren ce constituie obiectul antecontractului de

vânzare-cumpărare din 04 decembrie 2013 și pentru care, prin cererea

principală, a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare.

Cererea nu a

fost motivată în fapt și în drept.

Prin sentința

civilă nr. 711/Bis din 07 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Găești în Dosarul

nr. 1595/232/2013 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată

din oficiu de instanță, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare

Judecătoriei sectorului 2 București.

Instanța a

reținut că, potrivit certificatului de deces depus de reclamant la dosar, C.G.

a decedat la data de 15 septembrie 2013, aceasta având ultimul domiciliu în

București, sector 2; or, potrivit art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în

materie de moștenire, competența aparține instanței de ia cel din urmă

domiciliu al defunctului, fiind o competență exclusivă, de ordine publică.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București în data de 02 iulie

2014, sub nr. 14138/300/2014.

Prin sentința

civila nr. 12299 din 12 noiembrie 2014, Judecătoria sectorului 2 București a

admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Judecătoriei Găești; în baza art 133 pct. 2 C. proc. civ. a

constatat intervenit conflictul negativ de competența și a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de

competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, s-a reținut că, inițial, reclamantul M.A. în contradictoriu

cu pârâții C.S., C.D. și A.l. a solicitat Judecătoriei Găești pronunțarea unei

hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la

imobilul în litigiu, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. 4135/232/2013.

La data de 07

mai 2014, prin încheierea de ședință din data de 07 mai 2014, Judecătoria

Găești a luat act de depunerea unei cereri completatoare prin care s-a

solicitat de către reclamant să se stabilească faptul că, imobilul ce

reprezintă obiectul litigiului, face parte din masa succesorală rămasă de pe

urma defunctei C.G.; în consecință, a dispus disjungerea cererii completatoare

prin care s-a solicitat constatarea calității de moștenitori și a apartenenței

terenului la masa succesorală a defunctei C.G.; s-a dispus formarea unui nou

dosar pentru cererea disjunsă, cu termen la data de 07 mai 2014.

Ca atare, s-a

constatat că prin cererea inițială formulată de reclamant s-a solicitat

pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină ioc de act autentic de

vânzare-cumpărare cu privire la imobilul in litigiu și constatarea

valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți.

Pe de altă

parte, cererea ce formează obiectul prezentei cauze a fost disjunsa din Dosarul

inițial cu nr. 4135/232/2013 are ca obiect stabilirea calității de moștenitor

și stabilirea apartenenței unui bun la masa succesorală rămasă de pe urma

defunctei C.G., decedată, cu ultimul domiciliu în sectorul 2, București.

Instanța a

constatat că antecontractul invocat de reclamam a fost încheiat între pârâții

C.S., C.S., A.I. în calitate de promitenți-vânzători și reclamantul M.A., în

calitate de promitent-cumpărător, cu privire la suprafața de 10.000 mp teren

arabil extravilan, situată pe raza comunei Petrești, sat. Greci, jud.

Dâmbovița, identificată în titlul de proprietate din 2005.

Judecătoria

sector 2 a mai reținut din susținerile apărătorului reclamantei că în cauza de

față există două moșteniri ce trebuie dezbătute, atât a defunctei C.G., cât și

a defunctului A.I., cel din urmă, decedat în localitatea Găești; ca atare, față

de ultima succesiune, s-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (2)

C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Găești;

potrivit acestui text, cererile formulate potrivit art. 118 alin. (1) care

privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a

instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți, aspect omis de

instanța inițial învestită care trebuia să facă verificări în acest sens.

Totodată, s-a

reținut că potrivit art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la

care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este

obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este

competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în

cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată

competența instanței sesizate. încheierea are caracter interlocutoriu. în mod

excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare

lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în

discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

În ceea ce

privește determinarea competenței după valoarea obiectului cererii introductive

de instanță (ceea ce nu este cazul în speța de față), regulile generale sunt

instituite de art. 98 si 99 C. proc. civ., potrivit cu care în cazul când

reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere

întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu

valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte.

Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, Instanța

sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător

competența. în cazul în care mai multe capete principale de cerere, întemeiate

pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate

în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unica cerere de chemare

în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se

seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Cu toate

acestea, în cazul cererilor accesorii, adiționale și incidentale, art. 123 C.

proc. civ. prevede: „Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale

se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de

competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu

excepția cererilor prevăzute la art. 120. Dispozițiile alin. (1) se aplică și

atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de

lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat. Când

instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv

competentă pentru toate părțile."

În consecință,

în aplicarea art. 123 C. proc. civ., Judecătoria sector 2 a procedat la

declinarea competenței soluționării cererii completatoare în favoarea

Judecătoriei Găești, ca instanță învestită cu soluționarea cererii principale.

Analizând

conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C.

proc. civ., înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Găești, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.

123 alin. (1) C. proc. civ. cererile accesorii, adiționale, precum și cele

incidentale, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar

dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe

judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același cod

(cereri în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de

competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul

debitorul),

Articolul 123

C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul

că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a

soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași

cauză, chiar dacă în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa

materială ori teritorială.

Aceste

prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea

ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței

învestite cu soluționarea cererii principale, sunt imperative și se aplică prin

derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială

exclusivă.

În speța,

cererea cornpîetatoare prin care reclamantul a solicitat stabilirea calității

de moștenitor și stabilirea apartenenței unui bun Ia masa succesorala rămasă de

pe urma defunctei C.G., decedată, cu ultimul domiciliu în sectorul 2 București,

a fost disjumâ de cererea principală, prin încheierea de ședință din 07 mai

2014, formându-se un nou dosar, iar competența soluționării acesteia a fost

declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a se

dispune în acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 118 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ. ce consacră competența teritorială exclusivă a instanței

celui din urmă domiciliu al defunctului, pentru soluționarea cererilor în

materie de succesiune privitoare la moștenire și sarcinile acesteia, precum și

cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva

altuia; Înalta Curte constată ca, în cauză, reclamantul nu a învestit instanța

cu o cerere prin care să solicite și dezbaterea succesiunii pârâtului A.I.

Cererea

cornpîetatoare formulată de reclamant reprezintă, potrivit art. 30 alin. (5) C.

proc. civ., o cerere adițională.

Caracterul său

de cerere adițională atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) C. proc. civ.,

în sensul că aceasta urmează a fi judecată de către instanța competentă pentru

soluționarea cererii principale, chiar dacă cererea compietatoare ar fi fost de

competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, în ipoteza

în care ar fi fost promovată pe calea unui proces separat ca cerere principală

(caz în care ar fi fost incidente dispozițiile art. 118 pct. 2 C. proc. civ.

prin care se stablește o competență teritorială exclusivă).

Prorogarea

legală de competență produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent

dacă cererea principală și cererea compietatoare se soluționează concomitent

ori se procedează Ia disjungerea cererii compietatoare și formarea unui nou

dosar, în aplicarea art. 99 alin. (1) teza finală din cod, precum s-a procedat

în speță. Art. 123 alin. (1) nu distinge între diferitele situații de

soluționare a cererii adiționale în raport cu cererea principală și nici nu

este prevăzută în mod expres o normă derogatorie de la această regulă pentru

ipoteza disjungerii cererii adiționale (în fapt, un alt capăt principal de

cerere ce s-a adăugat celor deja formulate prin cererea inițială promovată de

reclamant), astfel încât, în acest ultim caz, art. 123 alin. (1) este pe deplin

aplicabil.

Din această

perspectivă, verificarea competenței instanței sesizate de către reclamant în

aplicarea art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu și

cererile accesorii, adiționale și incidentale, în privința cărora este

aplicabil art. 123 alin. (1) din cod cu privire la prorogarea legală de

competență.

Astfel, din

moment ce Judecătoria Găești a constatat la primul termen de judecată fixat

după încheierea etapei regularizării, că este competentă a soluționa cererea

principală, a dobândit și competența pentru soluționarea cererii adiționale,

înregistrată separat după disjungere, iară a mai fi posibilă, în noul dosar

format, verificarea distinctă a competenței de soluționare a acestei cereri

adiționale, întrucât, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum

deja s-a arătat, verificarea competenței are loc în raport cu cererea prin care

partea învestește instanța la primul termen la care părțile sunt legal citate

în fața primei instanțe, iar nu și în situația de autosesizare după disjungere

și înregistrarea separată a unei cereri adiționale sau incidentale.

Prin urmare, în

cauză, judecarea cererii adiționale este de competența instanței căreia îi

revine, potrivit legii, competența de soluționare a cererii principale,

respectiv Judecătoriei Găești, având în vedere că operează prorogarea legală de

competență, indiferent dacă, ayându-se în vedere obiectul cererii adiționale,

competența tertorială exclusivă, potrivit art. 118 pct. 2 C. proc. civ., ar fi

revenit unei alte instanțe (cea de la ultimul domiciliu al defunctului -

Judecătoria sectorului 2 București), în cazul în care ar fi fost formulată prin

cererea introductivă de instanță, ca cerere principală.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art 135 C. proc. civ., va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționate a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 20 februarie 2015.