ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 560/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr, 1595/232/2014, disjunsă din Dosarul nr. 4135/232/2013, reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâții C.S., C.D. și A.l., a solicitat instanței prin sentința ce o va pronunța să constate că pârâții sunt moștenitorii defunctei C. (fostă A.) G., decedată la data de 15 septembrie 2013 și, în consecință, că suprafața de 10.000 mp teren arabil extravilan, situată pe raza com. Petrești, sat Greci, jud. Dâmbovița, identificată în titlul de proprietate din 2005, face parte din masa succesorală rămasă de pe urma derunctei, teren ce constituie obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 04 decembrie 2013 și pentru care, prin cererea principală, a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept. Prin sentința civilă nr. 711/Bis din 07 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Găești în Dosarul nr. 1595/232/2013 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 2 București. Instanța a reținut că, potrivit certificatului de deces depus de reclamant la dosar, C.G. a decedat la data de 15 septembrie 2013, aceasta având ultimul domiciliu în București, sector 2; or, potrivit art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în materie de moștenire, competența aparține instanței de ia cel din urmă domiciliu al defunctului, fiind o competență exclusivă, de ordine publică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București în data de 02 iulie 2014, sub nr. 14138/300/2014. Prin sentința civila nr. 12299 din 12 noiembrie 2014, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Găești; în baza art 133 pct. 2 C. proc. civ. a constatat intervenit conflictul negativ de competența și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, inițial, reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâții C.S., C.D. și A.l. a solicitat Judecătoriei Găești pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. 4135/232/2013.

La data de 07 mai 2014, prin încheierea de ședință din data de 07 mai 2014, Judecătoria Găești a luat act de depunerea unei cereri completatoare prin care s-a solicitat de către reclamant să se stabilească faptul că, imobilul ce reprezintă obiectul litigiului, face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.G.; în consecință, a dispus disjungerea cererii completatoare prin care s-a solicitat constatarea calității de moștenitori și a apartenenței terenului la masa succesorală a defunctei C.G.; s-a dispus formarea unui nou dosar pentru cererea disjunsă, cu termen la data de 07 mai 2014. Ca atare, s-a constatat că prin cererea inițială formulată de reclamant s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină ioc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul in litigiu și constatarea valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți.

Pe de altă parte, cererea ce formează obiectul prezentei cauze a fost disjunsa din Dosarul inițial cu nr. 4135/232/2013 are ca obiect stabilirea calității de moștenitor și stabilirea apartenenței unui bun la masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.G., decedată, cu ultimul domiciliu în sectorul 2, București. Instanța a constatat că antecontractul invocat de reclamam a fost încheiat între pârâții C.S., C.S., A.I. în calitate de promitenți-vânzători și reclamantul M.A., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la suprafața de 10.000 mp teren arabil extravilan, situată pe raza comunei Petrești, sat.

Greci, jud. Dâmbovița, identificată în titlul de proprietate din 2005. Judecătoria sector 2 a mai reținut din susținerile apărătorului reclamantei că în cauza de față există două moșteniri ce trebuie dezbătute, atât a defunctei C.G., cât și a defunctului A.I., cel din urmă, decedat în localitatea Găești; ca atare, față de ultima succesiune, s-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Găești; potrivit acestui text, cererile formulate potrivit art. 118 alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți, aspect omis de instanța inițial învestită care trebuia să facă verificări în acest sens.

Totodată, s-a reținut că potrivit art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. încheierea are caracter interlocutoriu. în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop. În ceea ce privește determinarea competenței după valoarea obiectului cererii introductive de instanță (ceea ce nu este cazul în speța de față), regulile generale sunt instituite de art. 98 si 99 C. proc.

civ., potrivit cu care în cazul când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, Instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. în cazul în care mai multe capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unica cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Cu toate acestea, în cazul cererilor accesorii, adiționale și incidentale, art. 123 C. proc. civ. prevede: „Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120. Dispozițiile alin. (1) se aplică și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat. Când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile." În consecință, în aplicarea art. 123 C. proc.

civ., Judecătoria sector 2 a procedat la declinarea competenței soluționării cererii completatoare în favoarea Judecătoriei Găești, ca instanță învestită cu soluționarea cererii principale. Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ. cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același cod (cereri în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul), Articolul 123 C. proc.

civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori teritorială. Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, sunt imperative și se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă.

În speța, cererea cornpîetatoare prin care reclamantul a solicitat stabilirea calității de moștenitor și stabilirea apartenenței unui bun Ia masa succesorala rămasă de pe urma defunctei C.G., decedată, cu ultimul domiciliu în sectorul 2 București, a fost disjumâ de cererea principală, prin încheierea de ședință din 07 mai 2014, formându-se un nou dosar, iar competența soluționării acesteia a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Pentru a se dispune în acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

ce consacră competența teritorială exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, pentru soluționarea cererilor în materie de succesiune privitoare la moștenire și sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; Înalta Curte constată ca, în cauză, reclamantul nu a învestit instanța cu o cerere prin care să solicite și dezbaterea succesiunii pârâtului A.I. Cererea cornpîetatoare formulată de reclamant reprezintă, potrivit art. 30 alin. (5) C. proc. civ., o cerere adițională. Caracterul său de cerere adițională atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că aceasta urmează a fi judecată de către instanța competentă pentru soluționarea cererii principale, chiar dacă cererea compietatoare ar fi fost de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, în ipoteza în care ar fi fost promovată pe calea unui proces separat ca cerere principală (caz în care ar fi fost incidente dispozițiile art. 118 pct. 2 C. proc. civ. prin care se stablește o competență teritorială exclusivă). Prorogarea legală de competență produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală și cererea compietatoare se soluționează concomitent ori se procedează Ia disjungerea cererii compietatoare și formarea unui nou dosar, în aplicarea art. 99 alin. (1) teza finală din cod, precum s-a procedat în speță.

Art. 123 alin. (1) nu distinge între diferitele situații de soluționare a cererii adiționale în raport cu cererea principală și nici nu este prevăzută în mod expres o normă derogatorie de la această regulă pentru ipoteza disjungerii cererii adiționale (în fapt, un alt capăt principal de cerere ce s-a adăugat celor deja formulate prin cererea inițială promovată de reclamant), astfel încât, în acest ultim caz, art. 123 alin. (1) este pe deplin aplicabil. Din această perspectivă, verificarea competenței instanței sesizate de către reclamant în aplicarea art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu și cererile accesorii, adiționale și incidentale, în privința cărora este aplicabil art. 123 alin. (1) din cod cu privire la prorogarea legală de competență.

Astfel, din moment ce Judecătoria Găești a constatat la primul termen de judecată fixat după încheierea etapei regularizării, că este competentă a soluționa cererea principală, a dobândit și competența pentru soluționarea cererii adiționale, înregistrată separat după disjungere, iară a mai fi posibilă, în noul dosar format, verificarea distinctă a competenței de soluționare a acestei cereri adiționale, întrucât, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum deja s-a arătat, verificarea competenței are loc în raport cu cererea prin care partea învestește instanța la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar nu și în situația de autosesizare după disjungere și înregistrarea separată a unei cereri adiționale sau incidentale.

Prin urmare, în cauză, judecarea cererii adiționale este de competența instanței căreia îi revine, potrivit legii, competența de soluționare a cererii principale, respectiv Judecătoriei Găești, având în vedere că operează prorogarea legală de competență, indiferent dacă, ayându-se în vedere obiectul cererii adiționale, competența tertorială exclusivă, potrivit art. 118 pct. 2 C. proc. civ., ar fi revenit unei alte instanțe (cea de la ultimul domiciliu al defunctului - Judecătoria sectorului 2 București), în cazul în care ar fi fost formulată prin cererea introductivă de instanță, ca cerere principală. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționate a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2015.