ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 484/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 18954/3/2012, reclamantul G.M. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., obligarea pârâtului ia plata sumei de 200.000 euro cu litiu de despăgubiri. În motivare, reclamantul a arătat în esență ca, la data 16 noiembrie 2009, a înregistrat plângere penală pentru infracțiuni comise de G.M. și P.Ș. zis G. la Circa 19 de poliție, sector 5 București, iar organele sesizate (ofițerul în cauză, cât și procurorii), în loc să pedepsească și să trimită în judecată persoanele vinovate, ce i-au furat și distrus bunurile, l-au ocrotit.

De asemenea, a arătat că mai multe dosare penale și civile au fost soluționate în mod abuziv, în lipsa sa, pe baza unor mărturii mincinoase. La dala de 06 decembrie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, arătând ca a formulat acțiune în despăgubiri împotriva Statului Român, prin M.F.P., considerând că prin defectuoasa și nelegala soluționare a cauzelor i s-au produs pagube, atât morale, cât și materiale, pe care le~a evaluat ia suma de 200.000 euro. Prin sentința nr. 473 din 8 martie 20.13, Tribunalul Bucarești, secția a V-a civilă, a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul susține săvârșirea unor erori judiciare în procese penale și civile în care a fost parte, fără a preciza în concret numărul dosarelor și al hotărârilor pronunțate în cauzele respective, fără a depune la dosar respectivele hotărâri, și iară a preciza în ce constau erorile judiciare săvârșite.

Cu privire ia răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, s-a reținut că aceasta intervine în condițiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen., care în speță nu sunt îndeplinite. În ceea ce privește răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, aceasta poate fi antrenată, conform art. 96 alin. (4), doar în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

În cauză, reclamantul nu a depus la dosar nicio hotărâre definitivă prin care să se fi atras răspunderea penală sau disciplinară a vreunui judecător sau a vreunui procuror pentru o faptă săvârșită în cursul judecății unui proces în care acesta a avut calitatea de parte, și ca atare nu se poate vorbi despre o „eroare judiciară" care să atragă răspunderea statului. Prin Decizia nr. 3871/A din 30 septembrie 2014 Curtea de Apei București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apeiul reclamantului împotriva sentinței mai sus arătate. Instanța de apei a constatat că prin sentința atacată a fost analizată întocmai pretenția dedusă judecății, fiind astfel respectate exigențele impuse de principiul disponibilității în procesul civil, principiu care impune - potrivit ari.

129 alin. (6) C. proc. civ., ea instanța să se pronunțe numai asupra cererilor formulate de părți. Raportat la exigențele stabilite prin norma juridică, și respectiv prin principiul de drept menționate, împrejurarea că pârâtul nu a formulat apărări în proces, și că nu a administrat probe pentru combaterea pretențiilor ibrmulaîe de reclamant nu era de natură a-l exonera pe reclamant de obligația de a administra probe pentru a dovedi justețea pretențiilor, și nici nu putea constitui prin ea însăși fundament al reținerii temeinciei acțiunii formulate de acesta din urmă. Reclamantul trebuia să dovedească existența erorilor judiciare afirmate, în condițiile impuse de reglementările legale speciale (art. 96 din .Legea 303/2004 și art. 504 C. proc.

pen.) care permit reparația prejudiciilor cauzate ca efect al unor astfel de erori. Referitor la susținerea potrivit căreia soluția primei instanțe ar fi fost influențată de faptul că reclamantul a chemat în judecată magistrați din cadrul Tribunalului București, instanța de apel a constatat că aceasta este o suspiciune lipsită de fundament hotărârea atacată conține considerentele care au stat la baza adoptării soluției de respingere a acțiunii îndreptate împotriva Statului Român, considerente care reflectă o analiză justă a situației rezultate din probatoriul administrat și a cerințelor impuse de reglementările speciale menționate anterior.

Critica prin care se susține nerespectarea, la judecata în fond a cauzei, a principiilor contradictonalității, dreptului Ia apărare și oralității este vădit nelondată, din piesele dosarului reieșind cu evidență faptul că reclamantul i-a fost încuviințată cererea de acordarea unui temen de judecată pentru imposibilitate de prezentare (situație care atestă împrejurarea că a beneficiat de dreptul de a-și pregăti apărarea, în sensul art. 156 C. proc. civ.), că a fost citat pentru ambele termene care au fost acordate în cauză, precum și că ședințele de judecată au fost publice, iar părțile prezente au pus concluzii orale asupra chestiunilor puse în dicutie. împrejurarea că reclamantul apelant nu și-a exercitai dreptul de a se prezenta la termenele de judecată astfel acordate, de a-și angaja un apărător, ori de a-și desemna un mandatar care să îl reprezinte/asiste în proces constituie o alegere proprie, care nu se datorează vreunei culpe a instanței.

Afirmația potrivit căreia pretențiilor formulate în speță ar fi determinate de nesoluționarea laturii civile în procese penale în care apelantul a fost parte este făcută pentru prima dată în fața instanței de apei, ea neregftsindu-se printre argumentele care au fundamentat pretențiile deduse analize primei instanțe. În aceste condiții, respectiva afirmație făcută de apelant tinde la schimbarea cauzei acțiunii civile, schimbare ce este oprită de lege, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că în apel nu se poaie schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.

Referitor la argumentul prin care se susține că ar reprezenta o nedreptate modul în care lucrătorii de poliție au efectuat cercetările ca urmare a plângerilor penale depuse de apelant, instanța de apel a reținut că actele întocmite de respectivii funcționari (care nu fac parte din categoria profesională a judecătorilor sau procurorilor) nu reprezintă acte judiciare, și, în consecință, acestea nu pot genera erori judiciare susceptibile a antrena incidența prevederilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 coroborat cu art. 504 C. proc. pen. Nici împrejurarea că reclamantul ar fi primit comunicarea unei hotărâri judecătorești după împlinirea termenului legal nu poate fi calificată ca reprezentând o eroare judiciară, pentru că procedura comunicării hotărârilor nu ține de activitatea de judecată, și nici nu este în competența magistraților efectuarea unei astfel de proceduri.

Ca atare, un astfel de incident, chiar în situația în care ar fi dovedit, ar fi lipsit de relevanță juridică în contextul analizei pretențiilor pe care reclamantul apelant Ie-a întemeiat pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 cu trimitere la art. 504 C. proc. pen. împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. reclamantul G.M., arătând că că va detalia motivele caii de atac prîntr-un memoriu separat, după ce va lua cunoștință de conținutul deciziei recurate. Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocata din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs prevăzut de art. 301 din același cod, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în memoriul de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovita de nulitate. În speță, hotărârea recurată a fost comunicata reclamantului la data de 28 octombrie 2014 iar acesta a depus declarație de recurs la data de 13 noiembrie 2014 (ultima zi a termenului de recurs) cu precizarea că va depune motivele de recurs printr-un memoriu separat, Ia termenul de judecată.

Având în vedere că termenul de recurs și, implicit, de motivare a căii de atac s-a împlinit la data de 13 noiembrie 2014 iar motivele de recurs nu au fost depuse nici până la data luării cauzei în pronunțare, rezultă că recurentul-reclamant nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative ce reglementează momentul până la care recursul poate fi motivat. Deși recurentul-reclamant a indicat, prin cererea de recurs, dispozițiile an. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ. ca și temei juridic ai căii de atac acesta nu a dezvoltat critici care să facă posibilă încadrarea, de către instanță. în motivele de modificare ori de casare prevăzute de lege, în condițiile art. 3U6 alin. (3) C. proc. civ.

Declarația de recurs precizează doar data pronunțării deciziei ce face obiectul acestei căi de atac, numărul dosarului în care a fost pronunțată, instanța care a dezbătut apelul, temeiul de drept și precizarea conform căreia rccurentul-reclamant are în desfășurare, pe rolul instanțelor, mai multe litigii având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare. De asemenea, există mențiunea conform căreia motivele de recurs vor fi depuse într-un memoriu separat ia termenul legal de judecată, fapt care nu s-a realizat, și care, chiar dacă s-ar fi realizat, n-ar fi corespuns cerințelor legale, întrucât motivele de recurs nu se depun până la termenul de judecată, ci înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru declararea recursului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este nul. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva Deciziei nr. 387/A din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015.