ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 868/2016

Decizia nr. 868/2016

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea, astfel cum a fost ulterior precizată,

înregistrată pe rotid Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

sub nr. x/3/2011, la data

de 13

decembrie 2011,

întemeiată pe dispozițiile art. 96

din Legea nr. 303/2004 și art. 504 C. proc. pen., reclamantul A. a chemat

în judecată pe pârâții Statul Român, prin B., C., D., E., F., G.

și H., solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să oblige pârâții la plata sumei de 200.000 euro, cu

titlu de daune pentru eroare judiciară.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat, în esență, că Dosarele penale nr. x/302/2011 al

Judecătoriei sectorului 5 București, nr. x/11/2/2012 și nr. x/P/2010

ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București

au fost soluționate în mod nelegal.

Prin sentința civilă nr. 103 din 4

februarie 2614, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A.,

reținând că dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

vizează dreptul persoanei vătămate Ia repararea prejudiciilor

materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese

decât cele penale, astfel încât acesta nu este aplicabil speței de

față, în cadrul căreia reclamantul a criticat modul de

instrumentare a unor dosare penale.

Chiar și în măsura în care textul

legal în discuție ar fi fost incident în speță, tribunalul a

constatat că, pentru angajarea răspunderii statului român,

dispozițiile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 instituie drept

condiție prealabilă existența unei hotărâri

judecătorești definitive prin care să se fi stabilit

răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului sau

procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul

judecății procesului, o atare cerință nefiind

dovedită.

Cu referire la cel de-al doilea temei

de drept invocat, în ceea ce privește fapta procurorilor care au dispus soluțiile

de nelncepere a urmăririi penale sau a judecătorilor care au respins

plângerile promovate de reclamant împotriva acestor soluții, tribunalul a

constatat că nu este întrunită niciuna dintre condițiile

indicate de art. 504 C. proc. pen. pentru existența unei erori judiciare.

În ceea ce-l privește pe pârâtul C.,

tribunalul a constatat că reclamantul nici nu a formulat pretenții

concrete în raport de acesta, pentru a da posibilitatea instanței să

aprecieze temeinicia acestora, temeiurile juridice indicate oricum

neacordându-i legitimitate procesuală pasivă în cauză,

aceleași concluzii subzistând și pentru pârâtul, șef de

poliție, H.

Prin Decizia civilă nr. 405/A din 22

octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de upetaniul-rectamant

împotriva sentinței civile nr. 103 din 4 februarie 2014,

pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011 de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă.

Instanța a reținut, în

sinteză că, în temeiul art. 129 alin. (5)

1

C. proc. civ.,

astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, apelantul-reci amant nu

este îndreptățit a invoca drept motiv de nelegalitate omisiunea

instanței de a ordona, din oficiu, probe pe care ele nu le-a propus

și administrat în condițiile legii. Pe de alta parte, apelantul nici mx

a indicat instanței de apel care ar fi acele

probatorii ce ar dovedi temeinicia pretențiilor sale, iar

instanța a procedat corect la aplicarea legii la situația de fapt ce

rezulta din însăși expunerea reclamantului, fiind nefondată

susținerea în sensul necesității administrării altor probe

în cauză, Cu privire la lipsa unei poziții procesuale din partea

pârâților, curtea a reținut că lipsa întâmpinării din

partea intimaților-pârâți nu împiedică instanța să

soluționeze acțiunea și nici nu dă naștere vreunei

prezumții de temeinicie în favoarea cererii reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul, la data de 2 decembrie 2014, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

invocând

că instanța a ignorat înscrisurile depuse de parte și a respins

toate cererile formulate, fiind încălcate prevederile art. 128 și art.

129 C. proc. civ.

Totodată a arătat că va prezenta

detaliat motivele de recurs printr-un memoriu separat, după ce va fi luat

cunoștință de hotărârea pe care o atacă.

Analizând cu prioritate, în baza art. 137 C.

proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ., coroborat cu art. 298 C. proc.

civ., excepția nulității recursului invocată, de intimată,

Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere

următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, potrivit

dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a

fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în

alin. (2), respectiv a motivelor de ordine publică, care pot fi invocate

și din oficiu de instanța de recurs, obligată să le

pună în dezbaterea părților.

De asemenea, potrivit art. 303 alin. (1)

și (2) C. proc. civ. „Recursul se va motiva prin însăși cererea

de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", iar „Termenul pentru

depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar

dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Totodată, în temeiul art. 301 C. proc.

civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

În consecință, dacă recursul nu

este motivat în termenul legal sau cele arătate prin recurs nu se

încadrează în prevederile limitative ale art. 304 pct. 1-9, calea de atac

va fi lovită de nulitate.

Înalta Curte reține faptul că

reclamantul a formulat recurs ia data de 2 decembrie 2014, arătând că

va depune ulterior motivele recursului.

Însă, deși hotărârea

instanței de fond i-a fost comunicată reclamantului ulterior

declarării recursului, la data de 10 august 2015, acesta nu a depus la

dosar motivele de recurs înăuntrul termenului de declarare a recursului

care, potrivit art. 101 C. proc. civ., începe să curgă la data de 10

august 2015 și se împlinește la data de 26 august 2015.

Recurentul a depus numai cererea de

declarare a recursului, la data de 2 decembrie 2014, prin poștă

electronică, prin care a arătat că va depune motivele de recurs

prin memoriu separat, după ce va lua cunoștință de

conținutul hotărârii atacate, fără ca ulterior să fi

depus, la dosarul cauzei, alte înscrisuri care să conțină

motivele recursului declarat împotriva Deciziei nr. 405/A din 22 octombrie 2015

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte reține că

indicarea unor temeiuri formale aie recursului, respectiv dispozițiile art.

304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., prin înscrisul prin care reclamantul a

declarat recurs, nu reprezintă o veritabilă motivare. De asemenea, nu

reprezintă motivare a recursului simpla indicare a faptului că au

fost încălcate dispozițiile art. 128 și art. 129 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă nu numai

indicarea formală a unora dintre motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. și a unor texte legale ce ar fi fost încălcate de

instanța de apel, ci și dezvoltarea acestora, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței,

raportat la motivul de recurs invocat.

În speță însă, reclamantul nu a

formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din

perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de

art, 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care

să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În consecință, având în

vedere că recurentul-rec!amant nu a motivat recursul în termenul

prevăzut de art. 303, coroborat cu art. 301 C. proc. civ. și nefiind

identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va constatat nulitatea recursului.

Dată fond prioritatea soluționării

excepției nulității recursului, celelalte aspecte subsumate

prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată

fiind o excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de

prisos analiza motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 405/A din 22 octombrie 2015 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 aprilie 2016.