ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 868/2016

Decizia nr. 868/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea, astfel cum a fost ulterior precizată, înregistrată pe rotid Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2011, la data de 13 decembrie 2011, întemeiată pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 și art. 504 C. proc. pen., reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin B., C., D., E., F., G. și H., solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune pentru eroare judiciară. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că Dosarele penale nr. x/302/2011 al Judecătoriei sectorului 5 București, nr. x/11/2/2012 și nr. x/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București au fost soluționate în mod nelegal.

Prin sentința civilă nr. 103 din 4 februarie 2614, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., reținând că dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, vizează dreptul persoanei vătămate Ia repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, astfel încât acesta nu este aplicabil speței de față, în cadrul căreia reclamantul a criticat modul de instrumentare a unor dosare penale.

Chiar și în măsura în care textul legal în discuție ar fi fost incident în speță, tribunalul a constatat că, pentru angajarea răspunderii statului român, dispozițiile art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 instituie drept condiție prealabilă existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să se fi stabilit răspunderea penală sau disciplinară a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului, o atare cerință nefiind dovedită. Cu referire la cel de-al doilea temei de drept invocat, în ceea ce privește fapta procurorilor care au dispus soluțiile de nelncepere a urmăririi penale sau a judecătorilor care au respins plângerile promovate de reclamant împotriva acestor soluții, tribunalul a constatat că nu este întrunită niciuna dintre condițiile indicate de art. 504 C. proc.

pen. pentru existența unei erori judiciare. În ceea ce-l privește pe pârâtul C., tribunalul a constatat că reclamantul nici nu a formulat pretenții concrete în raport de acesta, pentru a da posibilitatea instanței să aprecieze temeinicia acestora, temeiurile juridice indicate oricum neacordându-i legitimitate procesuală pasivă în cauză, aceleași concluzii subzistând și pentru pârâtul, șef de poliție, H. Prin Decizia civilă nr. 405/A din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de upetaniul-rectamant împotriva sentinței civile nr. 103 din 4 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Instanța a reținut, în sinteză că, în temeiul art. 129 alin. (5) 1 C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, apelantul-reci amant nu este îndreptățit a invoca drept motiv de nelegalitate omisiunea instanței de a ordona, din oficiu, probe pe care ele nu le-a propus și administrat în condițiile legii. Pe de alta parte, apelantul nici mx a indicat instanței de apel care ar fi acele probatorii ce ar dovedi temeinicia pretențiilor sale, iar instanța a procedat corect la aplicarea legii la situația de fapt ce rezulta din însăși expunerea reclamantului, fiind nefondată susținerea în sensul necesității administrării altor probe în cauză, Cu privire la lipsa unei poziții procesuale din partea pârâților, curtea a reținut că lipsa întâmpinării din partea intimaților-pârâți nu împiedică instanța să soluționeze acțiunea și nici nu dă naștere vreunei prezumții de temeinicie în favoarea cererii reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, la data de 2 decembrie 2014, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. invocând că instanța a ignorat înscrisurile depuse de parte și a respins toate cererile formulate, fiind încălcate prevederile art. 128 și art. 129 C. proc. civ. Totodată a arătat că va prezenta detaliat motivele de recurs printr-un memoriu separat, după ce va fi luat cunoștință de hotărârea pe care o atacă. Analizând cu prioritate, în baza art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ., coroborat cu art. 298 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată, de intimată, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente: Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc.

civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2), respectiv a motivelor de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părților. De asemenea, potrivit art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ. „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", iar „Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte". Totodată, în temeiul art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". În consecință, dacă recursul nu este motivat în termenul legal sau cele arătate prin recurs nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 304 pct. 1-9, calea de atac va fi lovită de nulitate.

Înalta Curte reține faptul că reclamantul a formulat recurs ia data de 2 decembrie 2014, arătând că va depune ulterior motivele recursului. Însă, deși hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată reclamantului ulterior declarării recursului, la data de 10 august 2015, acesta nu a depus la dosar motivele de recurs înăuntrul termenului de declarare a recursului care, potrivit art. 101 C. proc. civ., începe să curgă la data de 10 august 2015 și se împlinește la data de 26 august 2015. Recurentul a depus numai cererea de declarare a recursului, la data de 2 decembrie 2014, prin poștă electronică, prin care a arătat că va depune motivele de recurs prin memoriu separat, după ce va lua cunoștință de conținutul hotărârii atacate, fără ca ulterior să fi depus, la dosarul cauzei, alte înscrisuri care să conțină motivele recursului declarat împotriva Deciziei nr. 405/A din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte reține că indicarea unor temeiuri formale aie recursului, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., prin înscrisul prin care reclamantul a declarat recurs, nu reprezintă o veritabilă motivare. De asemenea, nu reprezintă motivare a recursului simpla indicare a faptului că au fost încălcate dispozițiile art. 128 și art. 129 C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă nu numai indicarea formală a unora dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și a unor texte legale ce ar fi fost încălcate de instanța de apel, ci și dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță însă, reclamantul nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art, 304 C. proc.

civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs. În consecință, având în vedere că recurentul-rec!amant nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 303, coroborat cu art. 301 C. proc. civ. și nefiind identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constatat nulitatea recursului. Dată fond prioritatea soluționării excepției nulității recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată fiind o excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 405/A din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2016.