ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1535/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1535/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Tribunalul Hunedoara, la data de 29 aprilie 2008 și precizată ulterior,

reclamanta T.R. a chemat în judecată pe pârâții primarul Municipiului Deva,

Primăria municipiului Deva și Statul Român prin M.F.P. solicitând instanței ca

prin hotărârea ce se va pronunța să dispună restituirea în natură a imobilului

înscris în C.F. Deva, în suprafață de 15.025 mp și C.F. Deva, în suprafață de

20.170 mp, iar în subsidiar, obligarea pârâților la plata despăgubirilor

bănești de 200 euro/mp, ca măsură reparatorie pentru partea din teren ce nu poate

fi restituită în natură. S-a mai solicitat restituirea imobilului înscris în

C.F. Deva.

Prin cererea de

intervenție în interes propriu, intervenienta M.M.R. a solicitat în

contradictoriu cu restul pârâților din cauză admiterea în principiul a cererii

de intervenție, să se constate că intervenienta are calitate de unic moștenitor

legal al defunctei G.A.M.L. fiica proprietarilor de carte funciară G.P. și G.V.,

să se constate că intervenienta în calitate de moștenitoare are un drept de

proprietate în cotă parte indiviză de ½ din imobilele care fac obiectul

prezentei cauze și să fie obligat pârâtul primarul municipiului Deva să emită o

dispoziție de restituirea în natură către intervenientă, imobilele din litigiu

pentru cota de ½ parte, iar în măsura în care se va dovedi că

restituirea nu este posibilă, să emită o dispoziție pentru restituirea în

echivalent.

S-a formulat o cerere

de intervenție în interes propriu de către numitul G.P.M. prin care s-a

solicitat admiterea în principiu a cererii și în consecință să se constate că e

unicul moștenitor al defunctului G.O.A. (fiul proprietarilor tabulari G.P. și

G.V.), să se constate că are drept de proprietate în cota de 1/3 parte din

imobilele înscrise în C.F. Deva, în suprafață de 20.170 mp, și C.F. Deva, în

suprafață de 320 mp și în suprafață de 432 mp; să se dispună obligarea primarului

municipiului Deva să îi restituie în natură imobilele în cota de 1/3, iar în

situația în care restituirea nu mai este posibilă să se dispună obligarea

pârâtului să îi achite despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor în

cota parte cuvenită; obligarea părților care se opun prezentei cereri la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.

121/2012, Tribunalul Hunedoara a admis excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Primăria Municipiului Deva și Statul Român reprezentat prin M.F.P.

A admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanta T.R. împotriva pârâtului primarul municipiului

Deva și în fond:

A constatat că

reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la reparațiunile acordate în

baza Legii nr. 10/2001 după proprietarii tabulari G.P. și G.V. (născută L.),

conform notificării înregistrată la B.E.J., B.E.

A obligat pârâtul primarul

Municipiului Deva să dispună restituirea în natură către reclamantă a

terenurilor înscrise în C.F. Deva, în suprafață măsurată de 32.547,07 mp,

astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit

de expert I.I.

A obligat pe pârâtul primarul

Municipiului Deva, să acorde reclamantei T.R. măsuri reparatorii în echivalent,

constând în despăgubiri, pentru suprafața de 3.271,1 mp teren, identificat mai

sus, în condițiile Titlului VII al Legea nr. 247/2005, având în vedere

evaluarea acestuia din raportul de expertiză topografică mai sus menționat.

A respins în rest

acțiunea reclamantei.

A admis în parte

cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții M.M.R.

și G.P.M. și în consecință:

A constatat că

intervenienții au vocație succesorală după proprietarii tabulari G.P. și V. cu

privire la cota de 1/3 părți fiecare din terenurile înscrise în C.F. Deva.

S-au respins în rest

cererile de intervenție în interes propriu.

A obligat pe pârâtul

Primarul municipiului Deva să plătească reclamantei T.R. suma de 3.400 lei

cheltuieli de judecată și la câte 500 lei, pentru fiecare din intervenienți,

cheltuieli parțiale de judecată.

Prin Decizia civilă nr.

667 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile

declarate de reclamantă și de pârâtul primarul Municipiului Deva, a fost casată

sentința primei instanțe și a fost trimisă cauza spre rejudecare.

Prin sentința civilă nr.

157 din 25 iunie 2014, Tribunalul Hunedoara a constat că, în cauză, operează

autoritatea de lucru judecat sub aspectul excepțiilor lipsei calității

procesuale active a intervenienților M.M.R. și G.P.M.

A fost respinsă

acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâților Primăria

municipiului Deva și Statul Român prin M.F.P.

S-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta T.R., împotriva pârâtului primarul municipiului

Deva și, în consecință:

S-a constatat că

reclamanta are vocație la reparațiunile reglementate de Legea nr. 10/2001 cu

modificările și completările ulterioare, pentru imobilul Notificat din 14

februarie 2002, situat în Deva, județul Hunedoara, având categoria de folosință

fânaț - înscris în C.F. Deva, astfel cum a fost identificat prin raportul de

expertiză judiciară întocmit de expertul topograf Iviniș Ioan și reprezentat

grafic în anexele la acesta, precum și în anexa grafică intitulată „ Plan de

situație a imobilul în litigiu situat în Deva, intravilan” realizată de către

expertul topograf S.V., - parte integrantă a prezentei hotărâri.

S-a dispus

restituirea în natură, pe vechiul amplasament a porțiunii libere de teren, după

cum urmează: parcela cu numărul 10 în suprafață de 1.338 mp ; parcela în

suprafață de 1.713 mp și parcela în suprafață de 926 mp, astfel cum sunt

reprezentate grafic în anexa grafică intitulată „ Plan de situație a imobilul

în litigiu situat în Deva - intravilan”, efectuată de expertul judiciar S.V.

A fost obligat

pârâtul primarul Municipiului Deva, să emită o dispoziție motivată de

soluționare a notificării, prin care pentru suprafața terenului ce nu poate fi

restituită în natură să propună reclamantei măsuri reparatorii în echivalent,

prin compensări, în natură, cu bunuri ori servicii ori prin despăgubiri bănești

în condițiile legii speciale.

Pârâtul a fost

obligat să plătească reclamantei suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanta T.R. și intervenienta M.M.R.

Prin Decizia civilă nr.

12 din

27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a a

dmis apelul declarat

de reclamanta T.R. împotriva sentinței civile nr. 157/2014 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara în Dosar nr. 2052/97/2008 pe care a schimbat-o în parte și în

consecință a constatat că suprafața totală a imobilului pentru care reclamanta

este îndreptățită la măsuri reparatorii este de 35.193 mp și s-a dispus

restituirea în natură și a suprafeței de 714,5 mp din parcela, identificată în

planul de situație a imobilului în litigiu întocmit de expert S.V., constatând

că suprafața totală pentru care se impun măsuri reparatorii prin echivalent

este de 30.501 mp

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins apelul

declarat de intervenienta M.M.R. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs

intervenienta M.M.R., solicitând

în principal, casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecarea Curții de Apel Alba Iulia, ca instanță de

recurs, potrivit art. 26, alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta a arătat

că, în mod greșit Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat cauza ca fiind

apel, cu nesocotirea prevederilor legale și fără a pune în discuția părților

calificarea căii de atac formulată din recurs în apel.

Potrivit prevederilor

art. 26 din Legea nr. 202/2010, prevederile art. 26, alin. (3) din Legea nr.

10/2001, modificate prin prevederile Legii nr. 202/2010, se aplică și

proceselor în curs dacă „nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data

intrării în vigoare a prezentei legi."

Din dosarul cauzei,

cât și din considerentele hotărârii atacate rezultă că prima hotărâre

judecătorească pronunțată în Dosarul nr. 2052/97/2008 a fost sentința civilă nr.

121 din 07 martie 2012, deci după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Împotriva sentinței

civile menționate, s-a declarat recurs, soluționat de instanța de

recurs, Curtea de Apel Alba Iulia, care a pronunțat o hotărâre de casare a

sentinței atacate, respectiv Decizia civilă nr. 667 din 20 decembrie 2012.

Pe fondul cauzei,

intervenienta a invocat incidența motivelor prevăzute de art. 304, pct. 7 și pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

în cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, deoarece nu există o

hotărâre judecătorească anterioară, rămasă irevocabilă, prin care să se fi

admis excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Dispozițiile

instanței de casare au fost clare în sensul de a se pronunța o soluție asupra

cererilor de intervenție, soluție care nu ar putea fi acea de a se reține

excepția de autoritate de lucru judecat.

Astfel, instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., art. 1200

C. civ. și art. 166 C. proc. civ. când a considerat că instanța de fond a

reținut autoritatea de lucru judecat stabilit prin Decizia nr. 667 din 20

decembrie 2012, de vreme ce se instituia în sarcina instanței de fond

obligația de a se pronunța asupra cererilor de intervenție

formulate în cauză.

Intervenientul G.P.M.

a formulat întâmpinare, solicitând

admiterea recursului formulat de către

intimata M.M.R.; reținerea cauzei spre rejudecare, având în vedere prevederile art.

7 din Legea nr. 72/2012 de punere în aplicare a Noului C. proc. civ. și

considerând că Înalta Curte de Casație si Justiție este competentă să judece

recursul.

D.G.R.F.P. Timișoara

a formulat întâmpinare la recursul declarat de intervenientă, solicitând

respingerea, ca

nefondat, a recursului declarat în cauză.

Recursul este fondat.

Analizând

susținerile recurentei-interveniente, Înalta Curte constată că recursul

este întemeiat pentru motivul referitor la greșita calificare a căii de

atac de către Curtea de Apel Alba Iulia, în litigiul dedus judecății, dar

și pentru greșita compunere a completului de judecată, în

conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5 și 1 C. proc. civ.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a

calificat corect calea de atac ce putea să fi exercitată în cauză, în raport de

modificările operate în ce privește regimul căilor de atac în materia Legii nr.

10/2001, prin Legea nr. 202/2010, avându-se în vedere și norma tranzitorie din

acest act normativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 202/2010, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

a căpătat un alt conținut, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului

în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea

deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse numai recursului.

În conformitate cu

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 202/2010, dispozițiile modificate ale art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare

în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data

intrării în vigoare a legii.

În speță, hotărârea

instanței de fond este sentința civilă nr. 157 din 25 iunie 2014,

pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 2052/97/2008, sentință

care-și produce efectele prevăzute de lege, deoarece cea anterioară, nr. 121

din 07 martie 2012, a fost desființată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia

nr. 667 din 20 decembrie 2012.

Așadar, ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la 25 iunie 2014, s-a pronunțat o

hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei tranzitorii, cât și

potrivit dispoziției de drept comun incidentă în cauză - art. 725 C. proc.

civ.. - rămâne suspusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii

actului jurisdicțional.

Ratio legis, în

situația dată, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 202/2010, a

fost aceea a suprimării unei căi de atac în privința hotărârilor de primă

instanță după intrarea în vigoare a noii reglementări.

Or, în speță,

hotărârea pronunțată de instanța de fond este sentința civilă nr. 157 din 25

iunie 2014, a Tribunalului Hunedoara care produce efecte juridice și în raport

de care se analizează regimul juridic al căilor de atac.

Așa fiind, textul de

lege s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile noi de procedură

se aplică numai proceselor și cererilor începute, respectiv formulate după

intrarea în vigoare a legii, situație căreia s-ar fi subsumat cea din speță,

alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de primă instanță

după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre

a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs.

În consecință,

instanța anterioară a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 202/2010, atunci când a stabilit că împotriva sentinței tribunalului

este deschisă și calea de atac a apelului. Acest raționament a fost confirmat

de orientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin

mai multe decizii pronunțate în cauze similare a statuat asupra

modalității în care trebuie aplicate dispozițiile procesuale din Legea nr.

202/2010, raportate, atât la dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

cât și ale Codului de procedură civilă din 1865.

Înalta Curte reține

că motivul invocat se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

interpretarea eronată a unor dispoziții procesuale fiind de natură să provoace

o vătămare procedurală ce nu poate fi înlăturată decât în condițiile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ.

Mai mult, consecință

a calificării greșite a căii de atac, instanța a fost alcătuită într-o

compunere nelegală, cu nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr.

304/2004 privind organizarea judiciară, ceea ce atrage incidența motivului de

casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Luând în considerare motivele

de casare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate pe fondul cauzei,

care vor fi avute în vedere de instanță, în rejudecare.

Față de aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ, recursul formulat de reclamant va

fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre

rejudecare, în recurs, la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de intervenienta M.M.R. împotriva Deciziei nr. 12 din 27 ianuarie 2015

a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 iunie 2015.