ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 103/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 103/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC L.T. SRL cu sediul în localitatea Mănăstirea Humorului a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA cu sediul în localitatea Gura Humorului solicitând obligarea pârâtei să emită factură fiscală pentru penalitățile pretinse în contractul din 2003 și plata daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere până la emiterea facturii fiscale. Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 4132 din 6 decembrie 2006, a respins ca neîntemeiată acțiunea, considerând că prevederile contractuale nu cuprindeau obligația pârâtei, ca în cazul în care reclamanta nu plătea în termen prețul produselor livrate, să emită factură fiscală pentru penalitățile stabilite în contract.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 57 din 4 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei; reținând, în esență că lipsa obligației pârâtei de a emite factură fiscală pentru penalitățile de întârziere, care nu a fost prevăzută în contract și nici în actele normative privind activitatea financiară și contabilă. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanțele de fond au greșit interpretarea și aplicarea legii, cerința pentru emiterea facturii fiscale pentru penalitățile de întârziere, fiind stabilită prin Legea nr. 82/1991 (art. 4 alin 1) prin H.G. nr. 831/1997 pct. V din Anexa 1. C precum și prin Ordinul nr. 2226/2006, acte normative ce obligau la emiterea facturii fiscale.
Recursul este insuficient timbrat și va fi anulat. Prevederile art. 1 și 20 din Legea nr. 146/1997 și cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995 stabilesc obligația plății anticipate a taxelor de timbru, pentru cererile adresate instanțelor judecătorești, sub sancțiunea anulării acestora. Citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19 lei, recurenta nu s-a conformat obligației legale, astfel încât nefiind legal învestită cu soluționarea unei cereri instanța de recurs nu poate analiza criticile aduse hotărârilor judecătorești atacate. Așa fiind, în temeiul textelor de lege citate, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula ca insuficient timbrat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 57 din 4 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamanta SC L.T. SRL Mănăstirea Humorului împotriva Deciziei nr. 57 din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.