ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4644/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 423/F-CONT din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.V.A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a analizat dispozițiile legale incidente cauzei, reținând faptul că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului Colibași, deținând funcția de șef birou I Resurse Umane și Formare Profesională, funcție ce-l plasează pe reclamant sub reglementarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ca reglementare de drept comun și cel al Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor public cu statut special din ANP, respectiv O.M.J.

nr. 2856/2004, ca reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun și nicidecum Codul muncii. Înlăturând apărările reclamantului în sensul că Legea nr. 293/2004 și O.M.J. nr. 2856/2004 nu au acoperire în privința condițiilor de formă pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancționare, prima instanță a constatat, din lecturarea art. 73 Legea nr. 293/2004, că sancțiunea se aplică prin decizie scrisă emisă potrivit competențelor de la art. 72 din același act normativ, text corect aplicat în prezenta cauză, domeniu în care, potrivit art. 48 lit. d) din legea sus-menționată, funcționarul public trebuie să execute cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile de serviciu stabilite în fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorul ierarhic, prevedere menționată în decizia atacată.

De asemenea, Curtea a observat menționarea expresă a abaterilor constatate, respectiv cele de la lit. b) și p) ale art. 69 din lege și a apreciat că aceste prevederi îndeplinesc condițiile formale de conținut ale deciziei de sancționare, răspunzând dezideratelor de apărare și de probațiune, criticate de reclamant, ce dovedește cu prisosință că i s-au respectat atât dreptul la liberul acces în justiție și la un proces echitabil, din chiar faza cercetării disciplinare prealabile, astfel că nu se poate reține emiterea unui act administrativ discreționar în ceea ce-l privește pe acesta, actul administrativ a cărui desființare se solicită fiind justificat atât prin elemente faptice, cât și juridice, regăsite în corpul deciziei și al actelor premergătoare care au stat la baza emiterii acestuia.

Examinând într-o manieră punctuală și detaliată cauzele de nulitate absolută invocate de reclamant, instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la prima cauză, întemeiată pe un temei de drept inaplicabil în speță, respectiv art. 268 alin. (2) C. muncii, Curtea a constatat că decizia precizează în preambul și în dispozitiv temeiul de drept în care a fost încadrată abaterea comisă de acesta [respectiv art. 68 alin. (1), art. 69 lit. b) și p), cu trimitere la art. 48 lit. d) Legea nr. 293/2004, O.M.J. nr. 2856/2004) și pe cel ce conține sancțiunea aferentă abaterii (art. 70 lit. e), art. 71 - 73 Legea nr. 293/2004, O.M.J.

nr. 2856/2004), precum și documentele ce au stat la baza emiterii acesteia, Referatul nr. 67.626 din 20 ianuarie 2011. De asemenea, sunt precizate faptele săvârșite de reclamant, stabilite urmare a procedurilor îndeplinite, concretizate în referatul nr. 65.180 din 11 ianuarie 2011, astfel încât reclamantul a susținut nejustificat faptul că decizia se referă și la alte fapte, fără a observa că lit. p) a art. 69 indică nerespectarea dispoziției art. 48, dispoziție menționată chiar de la începutul cercetării disciplinare.

În ceea ce privește cauza de nulitate invocată de reclamant privind lipsa datei săvârșiri pretinsei abateri disciplinare, împrejurare în raport de care nu se poate stabili termenul de prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea, indicându-se din nou ca temei de drept art. 268 C. muncii, Curtea a reținut că, potrivit art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, sancțiunea se aplică în termen de 90 zile de la data sesizării abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei, astfel că nici această interpretare a reclamantului nu-și are suport legal.

Referitor la susținerile reclamantului că decizia este nulă absolut, deoarece au fost înlăturate apărările sale din timpul cercetării disciplinare prealabile, Curtea a apreciat că nemulțumirea reclamantului este legată de faptul că nu au fost convingătoare probele administrate pentru a se determina revocarea măsurii luate față de acesta, ceea ce nu poate constitui motiv de nulitate în sensul legii, iar înscrisurile aflate la dosar fac dovada respectării dreptului acestuia privind susținerea apărării cu probatoriul dorit. În ceea ce privește critica referitoare la schimbarea componenței Comisiei de disciplină fără a i se aduce la cunoștință acest aspect, ca fiind un alt motiv de nulitate absolută, prima instanță a reținut că, din interpretarea dispozițiilor O.M.J.

nr. 2856/2004 în partea referitoare la Comisia de disciplină, nu există înscrisă această obligativitate și, ca atare, nu este prevăzută nici sancțiunea ce s-ar aplica într-o asemenea ipoteză. Totodată, Curtea a subliniat că, din conținutul Referatului nr. 67626 din 20 ianuarie 2011, rezultă clar abaterea disciplinară comisă de reclamant și propunerea de sancționare a acestuia, sancțiune însușită de organele abilitate să aplice sancțiunea, iar despre contradicția dintre fapte și temeiul de drept, a reținut că probatoriul administrat dovedește comiterea abaterilor reținute în sarcina reclamantului. Referitor la argumentele reclamantului privind lipsa plângerii prealabile, Curtea a constatat că propunerea vizând sancțiunea disciplinară regăsită în sesizarea înaintată a aparținut Comisiei de disciplină și a fost însușită prin decizia a cărei anulare se solicită.

Astfel, potrivit art. 33 alin. (1) O.M.J. nr. 2856/2004, persoana competentă, respectiv Directorul ANP, nu poate aplica o sancțiune mai gravă, ceea ce în cauză s-a respectat, după efectuarea cercetării prealabile în condițiile art. 71 alin. (2) Legea nr. 293/2004. Nici susținerea referitoare la inexistența referatului cu nr. 67.626 din 20 ianuarie 2011, act ce a stat la baza emiterii deciziei, nu poate fi primită, a apreciat judecătorul fondului, deoarece la fila 134 din dosar este depus acest înscris, care dovedește, odată în plus că fiecare stadiu procedural privind analizarea abaterii disciplinare comisă de reclamant a fost respectat, materializat în referatele perfectate în fiecare stadiu, iar faptul că acestea au același număr, ca un indicativ al cazului aflat în cercetare, dar date diferite, nu conduce la concluzia că s-au emis referate cu un alt conținut, fără legătură cu cazul respectiv.

De asemenea, susținerea privind inexistența răspunsului autorității la obiecțiunile formulate este infirmată de înscrisul datat 13 ianuarie 2011 al Comisiei de disciplină care face vorbire despre acest aspect. În ceea ce privește faptul că derularea operațiunilor necesare punerii în aplicare a Adresei nr. 54.358/DMRU din 31 august 2011 s-a desfășurat pe perioada cât reclamantul se afla în concediu de odihnă, respectiv 06 septembrie 2010 - 24 septembrie 2010, prima instanță a apreciat că această susținere este, la rândul său, contrazisă de documentele depuse la dosar, din care rezultă intrarea în concediul de odihnă la cererea reclamantului, prin solicitarea de la fila 69, după data de 31 august 2010, ce atestă că avea cunoștință de conținutul adresei sus menționate, ce trasa măsuri urgente în privința eliberării adeverințelor vizate de H.G.

nr. 735/2010. Mai mult, acesta recunoaște că, la venirea din concediul de odihnă, 27 septembrie 2010, a informat conducerea despre volumul mare de activitate, când, față de nerespectarea caracterul urgent al dispozițiilor respective, s-a declanșat controlul având ca obiect activitatea Biroului Resurse Umane a cărui conducere o exercita reclamantul.

Față de toate aspectele analizate, instanța de fond a reținut întrunirea elementelor referitoare la abaterea constând în neglijență și superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale, precum și a celor primite de la șefii ierarhici, dimpreună cu nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile de muncă, ceea ce a determinat perturbarea activității compartimentului condus de reclamant, abatere încadrată corect de către comisie în dispoziția precizată în decizie, astfel că nu se poate aprecia că măsura luată prin actul administrativ reprezintă un abuz de putere din partea autorității publice.

Față de dezlegarea dată fondului cauzei, Curtea a constatat că nici în privința petitului referitor la suspendarea executării actului administrativ, pe temeiul art. 15 Legea nr. 554/2004 nu s-au produs probe care să justifice lipsirea de efecte a deciziei până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni, nefiind îndeplinite condițiile imperative dispuse de art. 14 din același act normativ, privind "cazul bine justificat" și "paguba iminentă". În privința solicitării de a se acorda daune morale, instanța de fond a apreciat că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre măsura luată și consecințele acesteia, transferate de reclamant atât pe plan medical, cât și familial, dar și pentru faptul că aceasta a fost determinată chiar de comportamentul reclamantul din plan profesional.

Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că sancțiunea corespunde întru totul abaterii stabilite, respectând principiul proporționalității prevăzut de art. 17 alin. (2) lit. e) O.M.J. nr. 2856/2004, astfel că nu se poate realiza o altă individualizare, decât prin încălcarea normelor de drept și printr-o reală discriminare a altor persoane sancționate pentru o faptă mai puțin gravă, cu aceeași sancțiune ca și reclamantul, care însă se află în altă situație.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C.V.A., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în mod greșit, instanța a considerat inaplicabile în cauză dispozițiile art. 76, 77 și 268 alin. (2) Codul muncii, texte de lege potrivit cărora decizia de sancționare trebuie să fie motivată în fapt și în drept, cu arătarea în concret a faptelor care constituie abateri și a datei la care acestea au fost săvârșite; - instanța de fond a omis să rețină o cauză de nulitate absolută a deciziei de revocare din funcție, respectiv lipsa de continuitate a comisiei de disciplină (comisie care și-a schimbat în mod nejustificat componența pe parcursul cercetării disciplinare); - hotărârea atacată nu analizează apărările sale privind îndeplinirea obligațiilor de serviciu și existența unor obstacole obiective privind executarea unor hotărâri judecătorești; - în mod neîntemeiat instanța de fond a respins cererea sa de acordare a unor despăgubiri morale, deși au fost depuse acte medicale care dovedesc deteriorarea stării sale de sănătate ca urmare a revocării nelegale din funcția deținută.

Recurentul și-a încadrat în drept, motivele de recurs în prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente: Astfel, instanța de fond a omis să analizeze o serie de apărări ale reclamantului care țin de fondul cauzei, respectiv demersurile făcute pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești și gradul redus de vinovăție sau lipsa totală a culpei în legătură cu neregulile constatate.

În fapt, abaterile reținute prin referatul nr. 67626/CD/din 23 decembrie 2010 se referă la tergiversarea soluționării cererilor privind recalcularea pensiilor militarilor (depășirea termenului de 5 zile privind soluționarea acestor cereri) și aplicarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care o serie de agenți au fost reîncadrați și li s-au acordat drepturi salariale restante. Prin decizia de revocare din funcție este reținută însă o singură categorie de abateri, respectiv nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul unor litigii de muncă.

În privința consecințelor abaterilor reținute, nici Decizia nr. 326 din 26 ianuarie 2011 (actul atacat) și nici referatul care a stat la baza acestuia nu relevă existența unor consecințe însemnate asupra activității serviciului, împrejurare față de care prima instanță ar fi trebuit să constatate că faptele săvârșite au o gravitate redusă, iar dozarea sancțiunii ar fi trebuit să țină seama de acest aspect. Pentru considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii, a înlocuirii sancțiunii disciplinare a revocării din funcția de conducere cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcția deținută cu 10% pe o perioadă de 3 luni [sancțiune prevăzută de art. 70 lit. b) din Legea nr. 293/2004].

Totodată, ca urmare a anulării parțiale a actului administrativ, va fi admis capătul de cerere privind acordarea diferențelor salariale pentru perioada începând cu data revocării din funcție și până la reintegrarea efectivă. Referitor la daunele morale solicitate acestea vor fi respinse deoarece recurentul-reclamant, pe de o parte, nu a demonstrat legătura de cauzalitate între măsura de sancționare și anumite evenimente produse pe plan medical sau familial, iar pe de altă parte decizia de sancționare nu a fost anulată în totalitate. Cu privire la motivele de nulitate ale deciziei atacate, acestea au fost în mod corect respinse de instanța de fond, decizia respectivă fiind motivată în drept și făcând referire la situația de fapt cuprinsă în acte de constatare anterioare (referatul nr. 65180 din 11 ianuarie 2011), actul administrativ fiind emis cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de Legea nr. 188/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.V.A. împotriva Sentinței nr. 423/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului C.V.A. Anulează în parte Decizia nr. 326 din 26 ianuarie 2011 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Înlocuiește sancțiunea disciplinară aplicată, de revocare din funcția de conducere, cu sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită de reclamant cu 10% pe o perioadă de 3 luni. Obligă pârâții la plata în favoarea reclamantului a diferențelor de drepturi salariale cuvenite, calculate începând cu data revocării din funcția de conducere și până la reintegrarea efectivă.

Respinge celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantului, ca neîntemeiate. Obligă pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la instanța de fond și de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012 . Procesat de GGC - GV