ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 805/2013

Deliberând asupra cauzei de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 49 din 21 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul cu nr. 3389/63/2012, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul D.L., iar în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. În baza dispozițiilor art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.L.

la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară; pe durata executării pedepsei, inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.; în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive începând cu data de 25 februarie 2012, iar în baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a acestuia. A fost obligat inculpatul la 1.131,08 RON, reactualizați la data achitării integrale a debitului, despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova; s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă; a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 65/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (3) teza I din C. pen. și lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen., constând în fapt în aceea că partea vătămată B.I.M., în vârstă de 14 ani, locuiește împreună cu părinții și cei 4 frați în comuna Teslui, județul Dolj și îl cunoaște pe inculpatul D.L. de mai mult timp, acesta fiind unchiul cumnatei sale. Astfel, între familia părții vătămate și cea a inculpatului se statornicise o relație de încredere, în temeiul căreia partea vătămată a mers de mai multe ori la domiciliul inculpatului pentru a o ajuta pe soția acestuia la treburile gospodărești.

La data de 25 ianuarie 2012, în jurul prânzului, partea vătămată B.I.M. se afla împreună cu tatăl său, Z.T., la domiciliul numitului D.I. zis "O.", timp în care a sosit și inculpatul D.L., însoțit de verișorii săi, martorii B.I.V. și D.I. După ce martorii și tatăl părții vătămate au consumat băuturi alcoolice, inculpatul i-a solicitat părții vătămate să-l însoțească la domiciliul său unde să o ajute pe soția sa la treburile gospodărești, cât timp el va fi plecat, cu martorii B. și D., pentru rezolvarea altor probleme. Cum partea vătămată mai prestase anterior astfel de activități, solicitarea inculpatului nu i-a creat suspiciuni nici ei nici tatălui său, care a fost de acord. Astfel, în jurul orelor 14,00, inculpatul a plecat cu autoturismul său de culoare albastră, înmatriculat în Spania, spre orașul Caracal, însoțit de martorii D.I.

și B.I.V., precum și de partea vătămată B.I.M. După o oprire scurtă în orașul Caracal, inculpatul și pasagerii săi și-au continuat traseul până în comuna Reșca, județul Olt, unde cei doi martori au rămas la domiciliul prietenei lui D.I., urmând ca inculpatul să-i ia de acolo mai târziu. Rămas singur cu partea vătămată, inculpatul a condus autoturismul pe raza comunei Reșca, apoi în extravilanul acesteia, pe DC 86 Reșca - Mărunței, prin pădurea Reșca, până la 10 m de limita de Nord-Est a acesteia unde a oprit și i-a spus părții vătămate că scopul pentru care a luat-o este să întrețină raport sexual cu ea. Partea vătămată s-a opus, reproșându-i inculpatului că este căsătorit iar ea este de vârsta fiicei lui și nu dorește să-și înceapă astfel viața sexuală, însă inculpatul i-a adresat injurii și amenințări cu acte de violență.

Afară ningea abundent iar cei doi se aflau într-un ioc izolat, la distanță apreciabilă de o localitate, împrejurare în care partea vătămată l-a rugat pe inculpat să o lase să iasă din mașină pentru a-și satisface nevoile fiziologice. Când inculpatul a deblocat portierele autoturismului, partea vătămată a coborât și a început să fugă pe drum spre comuna Reșca, însă inculpatul a ajuns-o, a prins-o de mâini și a împins-o în autoturism, unde, folosind forța fizică, a dezbrăcat-o de pantaloni și de lenjeria intimă, apoi a întreținut raport sexual cu ea, pe bancheta din dreapta față, pe care a rabatat-o complet, în timp ce partea vătămată era imobilizată sub greutatea corpului său. După consumarea actului sexual, inculpatul i-a dat părții vătămate șervețele din hârtie să se șteargă de sânge, iar el a folosit în acest scop fularul, părții vătămate, pe care apoi I-a aruncat pe marginea drumului.

În continuare inculpatul a condus autoturismul înapoi în comuna Reșca, de unde i-a luat pe martorii B. și D., apoi și-a continuat deplasarea spre comuna Teslui, unde a lăsat-o pe partea vătămată în apropierea locuinței sale. Partea vătămată a ajuns la locuința sa, unde Ie-a relatat imediat părinților cele întâmplate, iar aceștia au anunțat organele de poliție și salvarea, întrucât partea vătămată se simțea rău și sângera. În timp ce martorul B.M.C., fratele părții vătămate, aștepta sosirea echipajului medical, a cărui deplasare era îngreunată de zăpadă, l-a observat pe inculpatul D.L., care se deplasa pe stradă cu autoturismul menționat anterior, însoțit de martorii B.l. și D.I.V. Când martorul B.M.C.

i-a reproșat inculpatului fapta comisă, acesta a negat, spunând că partea vătămată a fost violată de martorul B.I. Și ulterior, când martorul B.M.C. l-a contactat, telefonic pe inculpat, acesta s-a eschivat, spunând că este plecat de la domiciliu, dar, în cazul în care organele de cercetare vor întreba, să spună că autorul faptei este martorul D.I.V. În seara de 25 ianuarie 2012, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Județean Craiova - Secția Obstetrică-Ginecologie, cu diagnosticul "ruptură vaginală postcoitală. Agresiune sexuală", diagnostic ce reprezenta urgență cu risc ASA II și s-a intervenit operator chirurgical. Din Raportul de constatare medico-legală nr. 850/A1 din 02 martie 2012 a rezultat că partea vătămată B.I.M.

prezintă leziuni de violență ce pot data din 25 ianuarie 2012; leziunea toracală posterioară s-a putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure și a necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale; leziunea (ruptura) perineală și leziunea (ruptura) vaginală s-au putut produce postcoital (urmare a actului sexual), necesitând 16 - 18 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața; de asemenea, partea vătămată a prezentat o deflorare completă, recentă, ce poate data din 25 ianuarie 2012. Imediat după comiterea faptei, inculpatul D.L. a plecat de la domiciliu, sustrăgându-se de la cercetări, până la data de 25 februarie 2012, când a fost depistat în P.T.F. Nădlac, unde se prezentase pentru a ieși din țară.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat ca starea de fapt și de drept reținută în rechizitoriu este corectă și a fost reținută ca atare, fiind dovedită cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și chiar cu declarația inculpatului, dată în faza de urmărire penală. Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prima instanță a apreciat ca aceasta este nefondată, deoarece fapta săvârșită de inculpat, așa cum a fost descrisă, nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 199 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât faptul că partea vătămată și mama acesteia și-au schimbat într-o oarecare măsură declarațiile, dar nu cu privire la fapta în sine, ci la modul de rezolvare a situației în care se află minora, văzut de acestea prin prisma tradițiilor etniei din care fac parte (etnia rromă), nu poate determina încadrarea faptei într-un alt text de lege.

Astfel, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen. Vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, apărările acestuia - în sensul că el dorea o relație oficială cu partea vătămată, că o iubește pe aceasta și că a avut acordul acesteia cu privire la actul sexual - neputând fi reținute de instanța de fond, toate acestea fiind infirmate de modul și împrejurările în care a avut loc fapta, de diferența mare de vârstă între inculpat și partea vătămată, de faptul că inculpatul se afla în relație de concubinaj notoriu, din care rezultaseră și doi copii și, mai presus de toate, de faptul că după săvârșirea faptei inculpatul a dispărut de la domiciliu, ori dacă intențiile sale erau așa de serioase, ar fi mers să discute cu familia victimei.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și persoana inculpatului (care nu a mai săvârșit alte infracțiuni, având o atitudine bună înainte de săvârșirea faptei și încearcă să repare paguba pricinuită), în favoarea inculpatului reținându-se circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsa fiind stabilită în condițiile art. 76 lit. a) C. pen. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel - în termen legal - atât parchetul de pe lângă tribunalul Dolj cât și inculpatul D.L.

În motivarea apelului formulat de Ministerul Public, s-a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se astfel desființarea hotărârii și modificarea acesteia, întrucât: prima instanță nu și-a motivat soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.; hotărârea instanței de fond este netemeinică, întrucât, în mod neoportun s-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74, 76 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minim special, astfel că aceste dispoziții se impune a fi înlăturate; s-a omit aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, iar pe latură civilă, a arătat că sentința este nelegală, fiindcă instanța de fond a omis să se pronunțe din oficiu cu privire la daunele suferite de partea civilă minoră, care este lipsit de capacitate de exercițiu.

Inculpatul D.L. a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa în baza art. 11 raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) C. pen., prin împăcarea părților, iar potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) și (3) C. pen., în infracțiunea de seducție prevăzută de art. 199 C. pen. și, în raport de noua încadrare juridică, o nouă individualizare a pedepsei închisorii, orientându-se la o pedeapsă principală sub minimul special prevăzut de lege, prin menținerea circumstanțelor atenuante și cu suspendarea executării, potrivit dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

Instanța de apel a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat și a admis apelul formulat de Ministerului Public pentru următoarele considerente: Cu privire la apelul Ministerului Public, Curtea de apel a reținut că în mod nelegal prima instanță a omis să dispună prelevarea de probe biologice de la inculpat, deși această obligație este expresă, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2008. Totodată, a apreciat că sunt întemeiate și critici le privind omisiunea instanței de fond ca, din oficiu, să se pronunțe cu privire la latura civilă a cauzei, în condițiile în care Ministerul Public, în ședința din data de 14 iunie 2012 - când au avut loc dezbaterile - a solicitat ca, din oficiu, instanța să se„ pronunțe cu privire la latura civilă, obligând inculpatul la plata unor daune morale către partea vătămată, în cazul constatării vinovăției inculpatului, susținând din oficiu interesul victimei, potrivit art. 18 C. proc.

pen. Astfel, a constatat că în mod netemeinic prima instanță a menționat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, neobservându-se că aceasta, la data faptei, nu împlinise vârsta de 15 ani, fiind cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, cum este cazul părții vătămate la data faptei și cum este și în prezent. În același timp, potrivit art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond era obligată să se pronunțe și din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și nicidecum să ia act că aceasta nu are pretenții.

Celelalte critici formulate de Ministerul Public și de inculpat, au fost apreciate ca nefondate, pentru următoarele considerente: Cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., instanța de apel a considerat critica neîntemeiată, deoarece acuzarea inculpatului pentru această infracțiune nu s-a făcut pe baza unor probe certe și concludente. În condițiile în care nici partea vătămată și nici martorii cauzei nu au relatat împrejurări de fapt care ar putea fi interpretate ca fiind acte materiale ce ar constitui latura obiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate, instanța de fond în mod legal a dispus achitarea inculpatului.

De altfel, și din actul de sesizare a instanței, rezultă că în mod obiectiv, până la momentul formulării propunerii de raport sexual, partea vătămată a urmat de bună voie pe inculpat, chiar dacă prin pretextele motivate, acesta din urmă a reușit să o determine să-l însoțească. S-a constată că nu există o acțiune ori o inacțiune din partea inculpatului până la momentul arătat, prin care victima să fie împiedicată să se deplaseze sau să acționeze potrivit voinței și intereselor sale, chiar dacă a existat o durată mare de timp între momentul în care aceasta s-a urcat în autoturismul inculpatului și momentul în care inculpatul a făcut cererea de raport sexual. Totodată a fost apreciată că nefondată și critica Ministerului Public privind greșita individualizare a pedepsei, deoarece gradul de pericol social este - potrivit art. 72 C. pen.

și art. 18 1 alin. (2) C. pen. -alături de poziția procesuală, doar unul din criteriile în baza căruia se face stabilirea pedepsei și proporționalizarea ei. Curtea, așa cum a procedat și prima instanță, apreciat proporționalizarea pedepsei principale în raport de lipsa antecedentelor penale, buna relație care a apărut între inculpat și victimă și între acesta și familia victimei, inclusiv dorința inculpatului de a înlătura rezultatul infracțiunii prin inițierea unor demersuri legale de realizare a căsătoriei cu victima, cerere acceptată de aceasta.

Nu au fost reținute nici criticile inculpatului privind greșita încadrare juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanței și prin sentința pronunțată de instanța de fond cu privire la infracțiunea de viol, deoarece anterior actului sexual, nu a existat un acord liber din partea părții vătămate nici pentru actul sexual și nici pentru o eventuală căsătorie, pentru a se putea stabili existența elementelor constitutive ale infracțiunii de seducție.

În același timp, a fost apreciată ca neîntemeiată și critica ce vizează achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 C. pen., în raport de susținerile inițiale ale părții vătămate - schimbarea poziției procesuale intervenind doar după formularea de către inculpat a cererii de căsătorie către victimă - ale martorilor B.M.C., D.I., B.l.V., și părinții victimei (ale căror declarații s-au schimbat din declarații nefavorabile, în declarații favorabile inculpatului tot după ce acesta a promis victimei că o va lua în căsătorie). În consecință, pentru stabilirea faptei și vinovăția inculpatului, au fost înlăturate ca neobiective toate aceste declarații, în condițiile în care ele nu se coroborează nici cu actele medicale și medico-lega le, ele indicând mai degrabă existența unei înțelegeri frauduloase între familia inculpatului și părinții victimei.

În final s-a mai arătat că nici critica inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei principale, în raport de modul ei de executare, nu poate fi reținută deoarece nu se justifică reducerea suplimentară a pedepsei închisorii, apreciind că, față de persoana inculpatului - cu studii școlare minime, fără profesie și fără ocupație, nu există garanții reale că acesta nu va mai săvârși în viitor infracțiuni, pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia. Cu motivarea arătată, în baza art. 379 alin. (1) pct 1 lit. b) C proc. pen., apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, iar în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a fost admis apelul Ministerului Public, a fost desființată sentința instanței de fond și, reținând cauza spre judecare, au fost aplicate față de inculpat dispozițiile privind prelevarea de probe genetice și a fost obligat acesta la plata de daune morale către victima B.I.M., aprecierea suferințelor fizice și psihice urmând a se face în raport de vârsta părții vătămate, de durata îngrijirilor medicale, dar și de natura intervențiilor chirurgicale. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpat, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea ei nu au încetat, ci s-au modificat în defavoarea inculpatului ca urmare a unei posibile înțelegeri frauduloase cu părinții victimei iar prevenția inculpatului a fost dedusă la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., existând culpa procesuală a inculpatului, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva Deciziei penale nr. 9/A din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați a declarat recurs de inculpatul D.L., criticând-o pentru netemeinicie. În susținerea recursului inculpatul a arătat faptul că a avut în intenție să se căsătorească cu victima și că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de faptele comise. Față de motivele de recurs invocate de inculpat și circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. precum și din oficiu prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul fondat cu următoarele distincții: Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol asupra minorei B.I.M. În ceea ce privește procesul de individualizare a pedepsei aplicate, Înalta Curte va reține că acesta privește deopotrivă stabilirea și aplicarea pedepsei dar și adaptarea în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului. Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat maxim efect circumstanțelor atenuante reținute în sarcina inculpatului coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. Cu toate acestea nu se poate face abstracție de consecințele faptei inculpatului și anume vătămarea gravă a integrității corporale și sănătății părții vătămate, astfel cum reiese din Raportul de constatare medico-legală nr. 850/A1 din 02 martie 2012 care atestă faptul că partea vătămată B.I.M.

prezenta leziuni de violență ce pot data din 25 ianuarie 2012, leziunea toracală posterioară s-a putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure și a necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, leziunea (ruptura) perineală și leziunea (ruptura) vaginală s-au putut produce postcoital (urmare a actului sexual), necesitând 16 - 18 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața iar partea vătămată a prezentat o deflorare completă, recentă, ce poate data din 25 ianuarie 2012. Astfel, faptul că inculpatul și-a manifestat ulterior intenția de a se căsători cu partea vătămată, manifestarea sa de voință fiind acceptată de aceasta și părinții acesteia nu înlătură caracterul grav al faptei și nici consecințele acesteia.

Violul este o infracțiune îndreptată împotriva relațiilor sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane și are consecințe directe asupra integrității corporale și psihicului victimei. Aprecierea asupra gravității faptei și pericolului social pe care îl constituie inculpatul se raportează la momentul săvârșirii faptei și nu la împrejurările ulterioare care pot, cel mult să fie utile în aprecierea persoanei inculpatului. Astfel, se constată că la: momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul a dat dovadă de lipsă de responsabilitate și o atitudine de dispreț față de valorile morale și social, iar motivarea ulterioară invocată este în contradicție cu însăși fapta săvârșită și modalitatea de desfășurare a evenimentelor.

Căsătoria reprezintă o relație liber consimțită între cei doi parteneri care este incompatibilă cu acțiunile întreprinse de către inculpat. Intenția de căsătorie nu poate justifica constrângerea unei persoane ia întreținerea de raporturi sexuale mai ales când este vorba despre o minoră și cu atât mai mult cu cât, în contextul prezentei spețe s-a abuzat de încrederea acordată inculpatului de aceasta și părinții acesteia, iar consecințele actului sexual au fost de natură a pune în pericol integritatea fizică și sănătatea părții vătămate. Eventualul acord ulterior între părți de a încheia o căsătorie între victimă și agresor nu este cauză de impunitate sau de diminuare a pedepsei și nu poate fi apreciată de instanță decât în contextul situației de fapt.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.L. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 februarie 2012 la 05 martie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 martie 2013. Procesat de GGC - LM