ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 805/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 805/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 49 din 21 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul cu nr. 3389/63/2012, s-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul

D.L., iar în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.L. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea

art. 74 lit. a), b) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul D.L. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.,

ca pedeapsă complementară; pe durata executării pedepsei, inculpatului i-au

fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit.

e) C. pen.; în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata arestării preventive începând cu data de 25

februarie 2012, iar în baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest a acestuia.

A fost obligat

inculpatul la 1.131,08 RON, reactualizați la data achitării integrale a

debitului, despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova;

s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă; a fost obligat

inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Dolj nr. 65/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în

stare de arest preventiv, a inculpatului D.L., pentru săvârșirea infracțiunilor

de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (3) teza I din

C. pen. și lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen., constând în fapt în aceea că partea

vătămată B.I.M., în vârstă de 14 ani, locuiește împreună cu părinții și cei 4

frați în comuna Teslui, județul Dolj și îl cunoaște pe inculpatul D.L. de mai

mult timp, acesta fiind unchiul cumnatei sale.

Astfel, între familia

părții vătămate și cea a inculpatului se statornicise o relație de încredere,

în temeiul căreia partea vătămată a mers de mai multe ori la domiciliul

inculpatului pentru a o ajuta pe soția acestuia la treburile gospodărești.

La data de 25

ianuarie 2012, în jurul prânzului, partea vătămată B.I.M. se afla împreună cu

tatăl său, Z.T., la domiciliul numitului D.I. zis "O.", timp în care

a sosit și inculpatul D.L., însoțit de verișorii săi, martorii B.I.V. și D.I.

După ce martorii și

tatăl părții vătămate au consumat băuturi alcoolice, inculpatul i-a solicitat

părții vătămate să-l însoțească la domiciliul său unde să o ajute pe soția sa

la treburile gospodărești, cât timp el va fi plecat, cu martorii B. și D.,

pentru rezolvarea altor probleme. Cum partea vătămată mai prestase anterior

astfel de activități, solicitarea inculpatului nu i-a creat suspiciuni nici ei

nici tatălui său, care a fost de acord.

Astfel, în jurul

orelor 14,00, inculpatul a plecat cu autoturismul său de culoare albastră,

înmatriculat în Spania, spre orașul Caracal, însoțit de martorii D.I. și

B.I.V., precum și de partea vătămată B.I.M. După o oprire scurtă în orașul

Caracal, inculpatul și pasagerii săi și-au continuat traseul până în comuna

Reșca, județul Olt, unde cei doi martori au rămas la domiciliul prietenei lui

D.I., urmând ca inculpatul să-i ia de acolo mai târziu. Rămas singur cu partea

vătămată, inculpatul a condus autoturismul pe raza comunei Reșca, apoi în extravilanul

acesteia, pe DC 86 Reșca - Mărunței, prin pădurea Reșca, până la 10 m de limita

de Nord-Est a acesteia unde a oprit și i-a spus părții vătămate că scopul

pentru care a luat-o este să întrețină raport sexual cu ea.

Partea vătămată s-a

opus, reproșându-i inculpatului că este căsătorit iar ea este de vârsta fiicei

lui și nu dorește să-și înceapă astfel viața sexuală, însă inculpatul i-a

adresat injurii și amenințări cu acte de violență.

Afară ningea abundent

iar cei doi se aflau într-un ioc izolat, la distanță apreciabilă de o

localitate, împrejurare în care partea vătămată l-a rugat pe inculpat să o lase

să iasă din mașină pentru a-și satisface nevoile fiziologice.

Când inculpatul a

deblocat portierele autoturismului, partea vătămată a coborât și a început să

fugă pe drum spre comuna Reșca, însă inculpatul a ajuns-o, a prins-o de mâini

și a împins-o în autoturism, unde, folosind forța fizică, a dezbrăcat-o de

pantaloni și de lenjeria intimă, apoi a întreținut raport sexual cu ea, pe

bancheta din dreapta față, pe care a rabatat-o complet, în timp ce partea

vătămată era imobilizată sub greutatea corpului său.

După consumarea

actului sexual, inculpatul i-a dat părții vătămate șervețele din hârtie să se

șteargă de sânge, iar el a folosit în acest scop fularul, părții vătămate, pe

care apoi I-a aruncat pe marginea drumului.

În continuare

inculpatul a condus autoturismul înapoi în comuna Reșca, de unde i-a luat pe

martorii B. și D., apoi și-a continuat deplasarea spre comuna Teslui, unde a

lăsat-o pe partea vătămată în apropierea locuinței sale.

Partea vătămată a

ajuns la locuința sa, unde Ie-a relatat imediat părinților cele întâmplate, iar

aceștia au anunțat organele de poliție și salvarea, întrucât partea vătămată se

simțea rău și sângera.

În timp ce martorul

B.M.C., fratele părții vătămate, aștepta sosirea echipajului medical, a cărui

deplasare era îngreunată de zăpadă, l-a observat pe inculpatul D.L., care se

deplasa pe stradă cu autoturismul menționat anterior, însoțit de martorii B.l.

și D.I.V.

Când martorul B.M.C.

i-a reproșat inculpatului fapta comisă, acesta a negat, spunând că partea

vătămată a fost violată de martorul B.I.

Și ulterior, când

martorul B.M.C. l-a contactat, telefonic pe inculpat, acesta s-a eschivat,

spunând că este plecat de la domiciliu, dar, în cazul în care organele de

cercetare vor întreba, să spună că autorul faptei este martorul D.I.V.

În seara de 25

ianuarie 2012, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Județean

Craiova - Secția Obstetrică-Ginecologie, cu diagnosticul "ruptură vaginală

postcoitală. Agresiune sexuală", diagnostic ce reprezenta urgență cu risc

ASA II și s-a intervenit operator chirurgical.

Din Raportul de

constatare medico-legală nr. 850/A1 din 02 martie 2012 a rezultat că partea

vătămată B.I.M. prezintă leziuni de violență ce pot data din 25 ianuarie 2012;

leziunea toracală posterioară s-a putut produce prin lovire cu sau de corpuri

dure și a necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale; leziunea (ruptura)

perineală și leziunea (ruptura) vaginală s-au putut produce postcoital (urmare

a actului sexual), necesitând 16 - 18 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în

primejdie viața; de asemenea, partea vătămată a prezentat o deflorare completă,

recentă, ce poate data din 25 ianuarie 2012.

Imediat după comiterea

faptei, inculpatul D.L. a plecat de la domiciliu, sustrăgându-se de la

cercetări, până la data de 25 februarie 2012, când a fost depistat în P.T.F.

Nădlac, unde se prezentase pentru a ieși din țară.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a constatat ca starea de fapt și de drept

reținută în rechizitoriu este corectă și a fost reținută ca atare, fiind

dovedită cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și chiar cu

declarația inculpatului, dată în faza de urmărire penală.

Referitor la cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prima instanță a

apreciat ca aceasta este nefondată, deoarece fapta săvârșită de inculpat, așa

cum a fost descrisă, nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 199 alin. (1)

și (2) C. pen., întrucât faptul că partea vătămată și mama acesteia și-au

schimbat într-o oarecare măsură declarațiile, dar nu cu privire la fapta în

sine, ci la modul de rezolvare a situației în care se află minora, văzut de

acestea prin prisma tradițiilor etniei din care fac parte (etnia rromă), nu

poate determina încadrarea faptei într-un alt text de lege.

Astfel, instanța de

fond a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen.

Vinovăția

inculpatului a fost pe deplin dovedită, apărările acestuia - în sensul că el

dorea o relație oficială cu partea vătămată, că o iubește pe aceasta și că a

avut acordul acesteia cu privire la actul sexual - neputând fi reținute de

instanța de fond, toate acestea fiind infirmate de modul și împrejurările în

care a avut loc fapta, de diferența mare de vârstă între inculpat și partea

vătămată, de faptul că inculpatul se afla în relație de concubinaj notoriu, din

care rezultaseră și doi copii și, mai presus de toate, de faptul că după

săvârșirea faptei inculpatul a dispărut de la domiciliu, ori dacă intențiile

sale erau așa de serioase, ar fi mers să discute cu familia victimei.

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile

generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., modul

și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și persoana

inculpatului (care nu a mai săvârșit alte infracțiuni, având o atitudine bună

înainte de săvârșirea faptei și încearcă să repare paguba pricinuită), în

favoarea inculpatului reținându-se circumstanțele atenuante prevăzute de art.

74 lit. a) și lit. b) C. pen., pedeapsa fiind stabilită în condițiile art. 76

lit. a) C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat apel - în termen legal - atât parchetul de pe lângă

tribunalul Dolj cât și inculpatul D.L.

În motivarea apelului

formulat de Ministerul Public, s-a criticat soluția instanței de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se astfel desființarea hotărârii și

modificarea acesteia, întrucât: prima instanță nu și-a motivat soluția de

achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și

(2) C. pen.; hotărârea instanței de fond este netemeinică, întrucât, în mod

neoportun s-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74, 76 C.

pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minim special, astfel că aceste

dispoziții se impune a fi înlăturate; s-a omit aplicarea dispozițiilor art. 7

din Legea nr. 76/2008, iar pe latură civilă, a arătat că sentința este

nelegală, fiindcă instanța de fond a omis să se pronunțe din oficiu cu privire

la daunele suferite de partea civilă minoră, care este lipsit de capacitate de

exercițiu.

Inculpatul D.L. a

solicitat desființarea sentinței și achitarea sa în baza art. 11 raportat la

art. 10 lit. h) C. proc. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.

197 alin. (1) și (2) C. pen., prin împăcarea părților, iar potrivit

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) și (3) C. pen.,

în infracțiunea de seducție prevăzută de art. 199 C. pen. și, în raport de noua

încadrare juridică, o nouă individualizare a pedepsei închisorii, orientându-se

la o pedeapsă principală sub minimul special prevăzut de lege, prin menținerea

circumstanțelor atenuante și cu suspendarea executării, potrivit dispozițiilor

art. 86

1

C. pen.

Instanța de apel a

respins apelul declarat de inculpat ca nefondat și a admis apelul formulat de

Ministerului Public pentru următoarele considerente:

Cu privire la apelul

Ministerului Public, Curtea de apel a reținut că în mod nelegal prima instanță

a omis să dispună prelevarea de probe biologice de la inculpat, deși această

obligație este expresă, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 76/2008.

Totodată, a apreciat

că sunt întemeiate și critici le privind omisiunea instanței de fond ca, din

oficiu, să se pronunțe cu privire la latura civilă a cauzei, în condițiile în

care Ministerul Public, în ședința din data de 14 iunie 2012 - când au avut loc

dezbaterile - a solicitat ca, din oficiu, instanța să se„ pronunțe cu privire

la latura civilă, obligând inculpatul la plata unor daune morale către partea

vătămată, în cazul constatării vinovăției inculpatului, susținând din oficiu

interesul victimei, potrivit art. 18 C. proc. pen.

Astfel, a constatat

că în mod netemeinic prima instanță a menționat că partea vătămată nu s-a

constituit parte civilă, neobservându-se că aceasta, la data faptei, nu

împlinise vârsta de 15 ani, fiind cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar

potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea civilă se pornește și se

exercită și din oficiu când cel vătămat este o persoană cu capacitate de

exercițiu restrânsă, cum este cazul părții vătămate la data faptei și cum este

și în prezent.

În același timp,

potrivit art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond era obligată să se

pronunțe și din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar

dacă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și nicidecum să ia act că

aceasta nu are pretenții.

Celelalte critici

formulate de Ministerul Public și de inculpat, au fost apreciate ca nefondate,

pentru următoarele considerente:

Cu privire la greșita

achitare a inculpatului pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev de

art. 189 alin. (1), (2) C. pen., instanța de apel a considerat critica

neîntemeiată, deoarece acuzarea inculpatului pentru această infracțiune nu s-a

făcut pe baza unor probe certe și concludente.

În condițiile în care

nici partea vătămată și nici martorii cauzei nu au relatat împrejurări de fapt

care ar putea fi interpretate ca fiind acte materiale ce ar constitui latura

obiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate, instanța de fond în mod legal

a dispus achitarea inculpatului.

De altfel, și din

actul de sesizare a instanței, rezultă că în mod obiectiv, până la momentul

formulării propunerii de raport sexual, partea vătămată a urmat de bună voie pe

inculpat, chiar dacă prin pretextele motivate, acesta din urmă a reușit să o

determine să-l însoțească. S-a constată că nu există o acțiune ori o inacțiune

din partea inculpatului până la momentul arătat, prin care victima să fie

împiedicată să se deplaseze sau să acționeze potrivit voinței și intereselor

sale, chiar dacă a existat o durată mare de timp între momentul în care aceasta

s-a urcat în autoturismul inculpatului și momentul în care inculpatul a făcut

cererea de raport sexual.

Totodată a fost

apreciată că nefondată și critica Ministerului Public privind greșita

individualizare a pedepsei, deoarece gradul de pericol social este - potrivit

art. 72 C. pen. și art. 18

1

alin. (2) C. pen. -alături de poziția

procesuală, doar unul din criteriile în baza căruia se face stabilirea pedepsei

și proporționalizarea ei.

Curtea, așa cum a

procedat și prima instanță, apreciat proporționalizarea pedepsei principale în

raport de lipsa antecedentelor penale, buna relație care a apărut între

inculpat și victimă și între acesta și familia victimei, inclusiv dorința

inculpatului de a înlătura rezultatul infracțiunii prin inițierea unor

demersuri legale de realizare a căsătoriei cu victima, cerere acceptată de

aceasta.

Nu au fost reținute

nici criticile inculpatului privind greșita încadrare juridică dată faptei prin

actul de sesizare a instanței și prin sentința pronunțată de instanța de fond

cu privire la infracțiunea de viol, deoarece anterior actului sexual, nu a

existat un acord liber din partea părții vătămate nici pentru actul sexual și

nici pentru o eventuală căsătorie, pentru a se putea stabili existența

elementelor constitutive ale infracțiunii de seducție.

În același timp, a

fost apreciată ca neîntemeiată și critica ce vizează achitarea pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 C. pen., în raport de susținerile inițiale

ale părții vătămate - schimbarea poziției procesuale intervenind doar după

formularea de către inculpat a cererii de căsătorie către victimă - ale

martorilor B.M.C., D.I., B.l.V., și părinții victimei (ale căror declarații

s-au schimbat din declarații nefavorabile, în declarații favorabile

inculpatului tot după ce acesta a promis victimei că o va lua în căsătorie).

În consecință, pentru

stabilirea faptei și vinovăția inculpatului, au fost înlăturate ca neobiective

toate aceste declarații, în condițiile în care ele nu se coroborează nici cu

actele medicale și medico-lega le, ele indicând mai degrabă existența unei

înțelegeri frauduloase între familia inculpatului și părinții victimei.

În final s-a mai

arătat că nici critica inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei

principale, în raport de modul ei de executare, nu poate fi reținută deoarece

nu se justifică reducerea suplimentară a pedepsei închisorii, apreciind că,

față de persoana inculpatului - cu studii școlare minime, fără profesie și fără

ocupație, nu există garanții reale că acesta nu va mai săvârși în viitor

infracțiuni, pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Cu motivarea arătată,

în baza art. 379 alin. (1) pct 1 lit. b) C proc. pen., apelul inculpatului a

fost respins ca nefondat, iar în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a fost admis apelul Ministerului Public, a fost desființată

sentința instanței de fond și, reținând cauza spre judecare, au fost aplicate

față de inculpat dispozițiile privind prelevarea de probe genetice și a fost

obligat acesta la plata de daune morale către victima B.I.M., aprecierea

suferințelor fizice și psihice urmând a se face în raport de vârsta părții

vătămate, de durata îngrijirilor medicale, dar și de natura intervențiilor

chirurgicale.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a fost menținută măsura arestării

preventive față de inculpat, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea ei

nu au încetat, ci s-au modificat în defavoarea inculpatului ca urmare a unei

posibile înțelegeri frauduloase cu părinții victimei iar prevenția inculpatului

a fost dedusă la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., existând culpa procesuală a

inculpatului, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Împotriva Deciziei

penale nr. 9/A din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați a declarat recurs

de inculpatul D.L., criticând-o pentru netemeinicie.

În susținerea

recursului inculpatul a arătat faptul că a avut în intenție să se căsătorească

cu victima și că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de faptele

comise.

Față de motivele de

recurs invocate de inculpat și circumscrise cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. precum și din oficiu prevăzute de art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul fondat

cu următoarele distincții:

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol asupra

minorei B.I.M.

În ceea ce privește

procesul de individualizare a pedepsei aplicate, Înalta Curte va reține că

acesta privește deopotrivă stabilirea și aplicarea pedepsei dar și adaptarea în

funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana

făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă

funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și

de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea

deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de

exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei

aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei

prevăzute pentru respectiva infracțiune, astfel încât în procesul de

individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare

la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul

de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările

care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Circumstanțele

atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea

instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol

social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care

permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

În cauză, Înalta

Curte constată că instanța de fond a dat maxim efect circumstanțelor atenuante

reținute în sarcina inculpatului coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut

de lege.

Cu toate acestea nu

se poate face abstracție de consecințele faptei inculpatului și anume vătămarea

gravă a integrității corporale și sănătății părții vătămate, astfel cum reiese

din Raportul de constatare medico-legală nr. 850/A1 din 02 martie 2012 care

atestă faptul că partea vătămată B.I.M. prezenta leziuni de violență ce pot

data din 25 ianuarie 2012, leziunea toracală posterioară s-a putut produce prin

lovire cu sau de corpuri dure și a necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale,

leziunea (ruptura) perineală și leziunea (ruptura) vaginală s-au putut produce

postcoital (urmare a actului sexual), necesitând 16 - 18 zile de îngrijiri medicale

și i-au pus în primejdie viața iar partea vătămată a prezentat o deflorare

completă, recentă, ce poate data din 25 ianuarie 2012.

Astfel, faptul că

inculpatul și-a manifestat ulterior intenția de a se căsători cu partea

vătămată, manifestarea sa de voință fiind acceptată de aceasta și părinții

acesteia nu înlătură caracterul grav al faptei și nici consecințele acesteia.

Violul este o

infracțiune îndreptată împotriva relațiilor sociale referitoare la libertatea

sexuală a unei persoane și are consecințe directe asupra integrității corporale

și psihicului victimei.

Aprecierea asupra

gravității faptei și pericolului social pe care îl constituie inculpatul se

raportează la momentul săvârșirii faptei și nu la împrejurările ulterioare care

pot, cel mult să fie utile în aprecierea persoanei inculpatului.

Astfel, se constată

că la: momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul a dat dovadă de lipsă de

responsabilitate și o atitudine de dispreț față de valorile morale și social,

iar motivarea ulterioară invocată este în contradicție cu însăși fapta

săvârșită și modalitatea de desfășurare a evenimentelor.

Căsătoria reprezintă

o relație liber consimțită între cei doi parteneri care este incompatibilă cu

acțiunile întreprinse de către inculpat.

Intenția de căsătorie

nu poate justifica constrângerea unei persoane ia întreținerea de raporturi

sexuale mai ales când este vorba despre o minoră și cu atât mai mult cu cât, în

contextul prezentei spețe s-a abuzat de încrederea acordată inculpatului de

aceasta și părinții acesteia, iar consecințele actului sexual au fost de natură

a pune în pericol integritatea fizică și sănătatea părții vătămate.

Eventualul acord

ulterior între părți de a încheia o căsătorie între victimă și agresor nu este

cauză de impunitate sau de diminuare a pedepsei și nu poate fi apreciată de

instanță decât în contextul situației de fapt.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpatul D.L. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192

alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L. împotriva Deciziei penale nr. 5

din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 februarie 2012 la

05 martie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 martie 2013.

Procesat de GGC - LM