ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2174/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 2201 din 27 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC K. SRL Miercurea Ciuc împotriva pârâtei SC G. SA Miercurea Ciuc, a fost admisă cererea reconvențională formulată de SC G. SA Miercurea Ciuc, și a fost obligată reclamanta să predea pârâtei prin proces verbal imobilul denumit „A.C.” situat în Miercurea Ciuc, cu toate bunurile mobile ce au fost predate de reclamantă la data de 4 aprilie 2000, să plătească pârâtei daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere până la predarea bunului imobil, să plătească pârâtei contravaloarea lipsei de folosință de la data de 4 aprilie 2003 până la predarea efectivă a bunului imobil de 10.000.000 lei/lună ca despăgubiri pentru nerespectarea dispozițiilor contractuale precum și la 9.298.400 lei taxa de timbru.

Prima instanță a reținut că în contractul de leasing părțile au stabilit obligația reclamantei de a preda bunul imobil pârâtei în cazul în care nu și-a exercitat dreptul de opțiune prin notificarea scrisă cu cel puțin 30 de zile înainte de data expirării contractului încheiat la 4 aprilie 2000 pentru o perioadă de 3 ani. Reclamanta a trimis adresă către pârâtă prin care își exprimă opțiunea de cumpărare, la data de 5 noiembrie 2003, deci cu mult peste termenul prevăzut în contract și anume 5 martie 2003 și cum nu deține nici un titlu asupra imobilului, acțiunea a fost respinsă.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel reclamanta arătând că instanța în mod greșit a apreciat că societatea nu și-a exprimat opțiunea pentru cumpărarea imobilului în termenul de 30 de zile, deoarece din probele administrate rezultă că intenția de cumpărare a bunului ce a format obiectul contractului de leasing rezultă din plata ultimei rate în valoare de 40.000.000 lei, sumă ce reprezintă valoarea de vânzare în leasing, ca fiind achitată la data expirării contractului de leasing, când s-a transferat dreptul de proprietate asupra bunului, către utilizator. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat greșit că nu sunt îndeplinite condițiile pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare asupra bunului ce a format obiectul contractului de leasing.

Prin Decizia nr. 91 din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamantei, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de apel a reținut că reclamanta a fost obligată prin sentința nr. 2201 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Harghita la plata sumei de 9.298.400 lei taxă de timbru, prin aceasta încălcându-se dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 precum și a art. 137 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia instanța era obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepției netimbrării acțiunii. De altfel, din redactarea sentinței se reține că instanța de fond nu a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru în raport de obiectul acțiunii și nici nu rezultă din considerentele hotărârii, modalitatea de calcul a acestei taxe.

De asemenea, instanța de fond a nerespectat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. deoarece a obligat reclamanta să plătească daune cominatorii fără a administra vreo probă din care să rezulte valoarea despăgubirilor pentru nefolosința spațiului și fără a se arăta modalitatea de calcul a daunelor cominatorii. Pârâta a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 91 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea deciziei și pe fond menținerea sentinței civile nr. 2201 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Harghita. În motivarea recursului se susține că dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. nu au aplicare în cauză, prima instanță a cercetat fondul, în baza probelor existente în dosar și a propriei convingeri, că instanța de apel poate administra probe noi și că a aplicat greșit normele procedurale. Cu privire la taxa de timbru, recurenta susține că ea a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale, iar reclamanta a fost obligată la plata taxei de timbru, în temeiul art. 274 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: instanța de apel corect a considerat că nu s-a stabilit taxa de timbru de către prima instanță în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată și nu i-a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru.

De asemenea, nu s-a analizat dacă cererea de chemare în judecată este legal timbrată și apoi să se treacă la cercetarea fondului, iar pentru despăgubirile la plata cărora a fost obligată reclamanta, nu s-au administrat probe, nu s-a avut în vedere vreun mod de calcul. În ceea ce privește cererea reconvențională, se constată că s-a reținut corect că instanța de fond nu a administrat vreo probă din care să rezulte valoarea despăgubirilor pentru nefolosința spațiului și fără să arate modalitatea de calcul a daunelor cominatorii. Se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SA Miercurea Ciuc împotriva Deciziei nr. 91 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.