ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2174/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2201 din 27 iunie 2007

pronunțată de Tribunalul Harghita a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamanta SC K. SRL Miercurea Ciuc împotriva pârâtei SC G. SA Miercurea Ciuc,

a fost admisă cererea reconvențională formulată de SC G. SA Miercurea Ciuc, și

a fost obligată reclamanta să predea pârâtei prin proces verbal imobilul

denumit „A.C.” situat în Miercurea Ciuc, cu toate bunurile mobile ce au fost

predate de reclamantă la data de 4 aprilie 2000, să plătească pârâtei daune

cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere până la predarea bunului imobil,

să plătească pârâtei contravaloarea lipsei de folosință de la data de 4 aprilie

2003 până la predarea efectivă a bunului imobil de 10.000.000 lei/lună ca

despăgubiri pentru nerespectarea dispozițiilor contractuale precum și la

9.298.400 lei taxa de timbru.

Prima instanță a

reținut că în contractul de leasing părțile au stabilit obligația reclamantei

de a preda bunul imobil pârâtei în cazul în care nu și-a exercitat dreptul de

opțiune prin notificarea scrisă cu cel puțin 30 de zile înainte de data

expirării contractului încheiat la 4 aprilie 2000 pentru o perioadă de 3 ani.

Reclamanta a trimis

adresă către pârâtă prin care își exprimă opțiunea de cumpărare, la data de 5

noiembrie 2003, deci cu mult peste termenul prevăzut în contract și anume 5

martie 2003 și cum nu deține nici un titlu asupra imobilului, acțiunea a fost

respinsă.

Împotriva sentinței

instanței de fond a formulat apel reclamanta arătând că instanța în mod greșit

a apreciat că societatea nu și-a exprimat opțiunea pentru cumpărarea imobilului

în termenul de 30 de zile, deoarece din probele administrate rezultă că

intenția de cumpărare a bunului ce a format obiectul contractului de leasing

rezultă din plata ultimei rate în valoare de 40.000.000 lei, sumă ce reprezintă

valoarea de vânzare în leasing, ca fiind achitată la data expirării

contractului de leasing, când s-a transferat dreptul de proprietate asupra

bunului, către utilizator.

În aceste condiții,

instanța de fond a apreciat greșit că nu sunt îndeplinite condițiile pentru

încheierea contractului de vânzare cumpărare asupra bunului ce a format

obiectul contractului de leasing.

Prin Decizia nr. 91

din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamantei, a desființat

hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta a fost obligată prin sentința nr. 2201 din 27 iunie 2007

a Tribunalului Harghita la plata sumei de 9.298.400 lei taxă de timbru, prin

aceasta încălcându-se dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997

precum și a art. 137 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia instanța era

obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepției netimbrării acțiunii.

De altfel, din

redactarea sentinței se reține că instanța de fond nu a pus în vedere

reclamantei să achite taxa de timbru în raport de obiectul acțiunii și nici nu

rezultă din considerentele hotărârii, modalitatea de calcul a acestei taxe.

De asemenea, instanța

de fond a nerespectat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. deoarece a

obligat reclamanta să plătească daune cominatorii fără a administra vreo probă

din care să rezulte valoarea despăgubirilor pentru nefolosința spațiului și

fără a se arăta modalitatea de calcul a daunelor cominatorii.

Pârâta a declarat

recurs împotriva Deciziei nr. 91 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, solicitând în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea deciziei și pe fond

menținerea sentinței civile nr. 2201 din 27 iunie 2007 a Tribunalului Harghita.

În motivarea

recursului se susține că dispozițiile art. 297 C. proc. civ. nu au aplicare în

cauză, prima instanță a cercetat fondul, în baza probelor existente în dosar și

a propriei convingeri, că instanța de apel poate administra probe noi și că a

aplicat greșit normele procedurale.

Cu privire la taxa de

timbru, recurenta susține că ea a achitat taxa judiciară de timbru aferentă

cererii reconvenționale, iar reclamanta a fost obligată la plata taxei de

timbru, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente: instanța de apel corect a considerat

că nu s-a stabilit taxa de timbru de către prima instanță în raport de valoarea

obiectului cererii de chemare în judecată și nu i-a pus în vedere reclamantei

să achite taxa de timbru. De asemenea, nu s-a analizat dacă cererea de chemare

în judecată este legal timbrată și apoi să se treacă la cercetarea fondului,

iar pentru despăgubirile la plata cărora a fost obligată reclamanta, nu s-au

administrat probe, nu s-a avut în vedere vreun mod de calcul.

În ceea ce privește

cererea reconvențională, se constată că s-a reținut corect că instanța de fond

nu a administrat vreo probă din care să rezulte valoarea despăgubirilor pentru

nefolosința spațiului și fără să arate modalitatea de calcul a daunelor

cominatorii.

Se constată că nu

sunt îndeplinite condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul declarat în cauză

este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC G. SA Miercurea Ciuc împotriva Deciziei nr. 91 din 3

decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.