ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 863/2018

HOTĂRÂRE
02.03.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 863/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanta S.C. A. S.R.L. Târgu Neamț a chemat în judecată pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, solicitând suspendarea executării actului administrativ nr. x/29.072016 până la soluționarea pe fond a acțiunii privind anularea acestuia.

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtele au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră și pe fond, respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.

În susținerea excepției lipsei calității procesual pasive a Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră au fost invocate prevederile art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 38/2015, art. 62 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 și Ordinul nr. 1330/2015, cu privire la personalitatea juridică a acestei pârâte, activitatea comisiei desfășurându-se sub autoritatea M.M.A.P., în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură și funcționând în cadrul Asociației patronale a forestierilor din România, comisia neavând personalitate juridică proprie, distinctă de cea a Ministerului Mediului.

În privința inadmisibilității, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 7/2017 din 13 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive; a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Târgu Neamț în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor București și Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră și a dispus suspendarea executării actului administrativ nr. 458/29.07.2016 emis de Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 7/2017 din 13 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Ministerul Mediului (ulterior Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și actualmente Ministerul Apelor și Pădurilor), întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii intimatului-reclamant, ca inadmisibilă și netemeinică.

În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin actul atacat, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră a decis retragerea Certificatului de Atestare seria x nr. x/30.04.2015, deținut de S.C. A. S.R.L, conform prevederilor art. 19 alin. (1) lit. d) din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1330/01.09.2015.

Recurentul-pârât arată că decizia Comisiei privind retragerea Certificatului de Atestare deținut de reclamant a fost motivată legal, având în vedere că acesta nu mai îndeplinea condițiile prevăzute de lege privind asigurarea cu personal de specialitate, angajat pe toată durata de valabilitate a certificatului de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, astfel cum prevede Anexa 4 la Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1330/2015, iar neîndeplinirea acestei condiții atrage, conform art. 19 alin. (1) lit. h) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 1330/2015, retragerea certificatelor de atestare.

Prin Decizia nr. 68/02.12.2015, reclamanta-intimată S.C. A. S.R.L. a înștiințat Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Explotare Forestieră despre modificarea condițiilor în baza cărora a fost atestat pentru a desfășura activitate de exploatare forestieră, respectiv încetarea relației contractuale cu domnul B., în calitate de personal silvic de specialitate, angajat în vederea desfășurării activității de exploatare forestieră.

Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Explotare Forestieră, prin adresa nr. x/2016 a solicitat reclamantei repunerea în situația de legalitate, în termen de 10 zile lucrătoare, comunicându-i reclamantei că nedepunerea documentelor doveditoare implică retragerea Certificatul de atestare seria x nr. x/30.04.2015.

Se mai arată că intimata-reclamantă a primit adresa nr. x/2016 în data de 14.07.2016, având termen de depunere a documentelor solicitate până la data de 28.07.2016 și cum operatorul economic nu a depus aceste documente, în cadrul ședinței din data de 28.07.2016, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Explotare Forestieră a hotărât retragerea certificatului de atestare seria x nr. x/30.04.2015 deținut de S.C. A. S.R.L.. Hotărârea de retragere a certificatului a fost comunicată către S.C. A. S.R.L. prin adresa nr. x/2016.

Recurentul-pârât precizează că documentele clarificatoare solicitate prin adresa nr. x/2016 au fost depuse la sediul Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Explotare Forestieră, după termenul limită de depunere (28.07.2016), respectiv la data de 01.08.2016.

Susține că suspendarea executării actului administrativ este o situație de excepție condiționată de existența unor cazuri bine justificate și în prevenirea unei pagube iminente.

În ceea ce privește cazul bine justificat, arată că intimata-reclamantă nu a dovedit lipsa de legalitate a actului administrativ atacat, actul respectiv fiind emis în aplicarea Ordinului nr. 1330/1 septembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră.

Referitor la paguba iminentă, consideră că susținerile intimatei-reclamante nu au temei legal, fiind invocate aspecte subiective, nerelevante în ceea ce privește suspendarea actului administrativ, contestarea legalității actului atacat fiind făcută doar la nivel declarativ, fără a aduce argumente concrete, bazate pe aspecte legale, care să justifice suspendarea acestuia.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Târgu Neamț a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a opera suspendarea actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

De asemenea, intimata-reclamantă susține că măsura dispusă prin actul administrativ atacat nu este motivată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat Ministerul Mediului (ulterior Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și actualmente Ministerul Apelor și Pădurilor), ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. Târgu Neamț a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ nr. x/29.072016, prin care i-a fost retras reclamantei certificatul de atestare seria x nr. x/30.04.2015, până la soluționarea pe fond a acțiunii privind anularea acestuia.

Ca urmare a admiterii acțiunii de către instanța de fond, pârâtul a formulat recurs prin care, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea recurată pentru aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile invocate prin cererea de recurs sunt structurate pe următoarele aspecte: decizia Comisiei privind retragerea Certificatului de Atestare deținut de reclamant a fost motivată legal, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Explotare Forestieră, prin adresa nr. x/2016 a solicitat reclamantei repunerea în situația de legalitate, în termen de 10 zile lucrătoare, dar aceasta nu s-a conformat termenului impus; nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea actului administrativ în ceea ce privește cazul bine justificat și paguba iminentă.

Înalta Curte constată că, întotdeauna, suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere, sunt respectate recomandările Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că se prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Înalta Curte constată că, prin sentința atacată, instanța de fond a făcut o apreciere corectă a existenței cazului bine justificat în privința legalității actului administrativ atacat, atrasă atât din perspectiva lipsei motivării în fapt a măsurii luate de către organul de control, cât și din perspectiva transmiterii în termenul legal de către societatea reclamantă a documentelor clarificatoare solicitate, în data de 14.07.2016, în condițiile în care termenul de depunere a acestora era 28.07.2016.

În ceea ce privește nemotivarea actului administrativ nr. x/29.072016 emis de către pârâta Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, Înalta Curte constată că în recurs, recurentul-pârât nu aduce critici aspectului referitor la nemotivarea actului, reținut de către instanța de fond, ci doar susține că decizia Comisiei privind retragerea Certificatului de Atestare deținut de reclamantă a fost motivată legal, astfel că nu aduce niciun argument de natură a conduce la reformarea hotărârii recurate sub acest aspect.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că motivarea deciziei administrative trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Simpla mențiune din cuprinsul actului administrativ atacat privind retragerea certificatului de atestare deținut de reclamantă și trimiterea la prevederile legale, fără nicio referire la existența și natura situației de fapt ce a justificat luarea unei asemenea măsuri, nu poate acoperi cerința motivării actului administrativ, nefiind suficientă pentru respectarea exigențelor impuse de către legiuitor în această privință.

În ceea ce privește aspectul privind termenul în care au fost depuse documentele solicitate reclamantei-intimate de către Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Explotare Forestieră, prin adresa nr. x/2016, se constată că termenul de 10 zile lucrătoare de depunere a documentelor solicitate se împlinea la data de 28.07.2016, iar la dosarul de primă instanță se regăsește adresa nr. x/2016, cu care documentele solicitate au fost înaintate, acestea fiind expediate la data de 21.07.2016 prin curier rapid, conform dovezii anexate notelor de ședință depuse în primă instanța pentru termenul din 13.01.2017, care se regăsesc la dosar fond.

Referitor la noțiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat în ceea ce privește măsura dispusă prin decizia recurentului-pârât, pentru a opera suspendarea actului administrativ atacat.

În ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se observă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reține că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, sub ambele ipostaze prin care aceasta este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese că retragerea certificatului de atestare pune societatea în imposibilitatea desfășurării unei părți însemnate din obiectul principal de activitate al societății, în ceea ce privește participarea la licitații, respectarea derulării contractelor încheiate, cu reflectare directă în veniturile societății.

Celelalte argumente invocate de către recurentul-pârât prin recursul de față vizează aspecte de temeinicie, care exced analizei instanței de recurs, în condițiile în care în această cale de atac se realizează doar o analiză a motivelor de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, din perspectiva obiectului acțiunii - suspendare act administrativ, care nu permite decât o analiză superficială a cadrului factual și legal aferent cauzei, modul de interpretare a probelor și stabilire a stării de fapt și încadrarea acestora în cadrul dispozițiilor legale urmând a face obiectul analizei în acțiunea în anulare, ce face obiectul dosarului nr. x/2017

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de reclamantă, iar criticile formulate de către recurentul-pârât pe calea recursului nu sunt apte să determine adoptarea unei alte soluții.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului (actualmente Ministerul Apelor și Pădurilor) împotriva sentinței civile nr. 7/2017 din 13 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului (actualmente Ministerul Apelor și Pădurilor) împotriva sentinței civile nr. 7/2017 din 13 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 358/2023
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Tribunalul Neamț, re
ÎCCJ 2021-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 377/2021
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021 Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2021-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1531/2021
Ședința publică din data de 11 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Curt
ÎCCJ 2021-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3264/2021
Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitate de exploatare forestieră și a suspendat, în în parte, executarea Hotărârii nr. 10/22.10.2020, emisă de către MMAP-Comisia de atestare a operatorilor economici pentru exploatăril
ÎCCJ 2023-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1100/2023
/22.10.2020 (x/I.C.A.O/09.12.2020) prin pârâta G.F.T. a solicitat B. - Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră retragerea Certificatul de atestare seria x nr. x/23.07.2020, în temeiul art. 21
Sursă