ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2008

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 7 octombrie 1999, reclamantul SIF B.C. SA Arad a chemat în judecată Guvernul României pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea pct. 6 al art. 5 și ulterior constatarea nulității absolute a art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 361/1998, și obligarea la plata prejudiciului suferit ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate a acțiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, prejudiciu precizat la suma de 33.584.960.115 lei. Prin sentința civilă nr. 411 din 12 iulie 2004, Curtea de Apel Oradea rejudecând cauza după casare, a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind nulitatea unor dispoziții legale din H.G.

nr. 361/1998, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca, nefondată, cererea reclamantei pentru daune privind repararea prejudiciului. Recursul declarat de reclamantă împotriva soluției de mai sus, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 2738 din 22 aprilie 2005 a fost casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Prin sentința civilă nr. 3 din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a declinat judecata cauzei în fond la Tribunalul București. În judecarea, pe fond, a pricinii, tribunalul București a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 627 din 20 februarie 2006. Apelul declarat de reclamanta SIF B.C.

SA Arad a fost respins de Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 479 din 17 octombrie 2006. Prin Decizia civilă nr. 1873 din 17 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul reclamantei, susținând ca legale și temeinice hotărârile atacate, reținând că instanțele au dat curs indicațiilor din decizia de casare. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești reclamanta a formulat o contestație în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ., întrucât s-a omis din greșeală să se cerceteze motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., situație în care solicită admiterea acțiunii sale și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului în sumă de 3.358.496 lei.

Contestația în anulare de față este nefondată pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc.

civ.). Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de recurs, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanțe de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a aplicării legii. Astfel, contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate. Examinând hotărârea atacată, în raport de dispozițiile legale de mai sus, se constată că instanța de recurs a analizat în mod grupat motivele invocate în sensul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și a avut în vedere toate criticile formulate de pârâtă, care priveau, în esență, cererea de obligare la repararea prejudiciului suferit. Este de reținut, deci, că toate motivele de recurs, chiar dacă nu au fost examinate în mod distinct își găsesc tratarea detaliată în considerentele hotărârii atacate, așa cum s-a menționat mai sus. În această situație, afirmația pârâtei contestatoare referitoare la neexaminarea tuturor motivelor de casare, de către instanța de recurs, nu poate fi primită, întrucât practic se invocă greșeli de judecată. În consecință, chiar dacă petiționara consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Astfel nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare a contestatoarei SIF B.C. SA Arad împotriva Deciziei nr. 1873 din 17 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.