ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2008

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 7 octombrie 1999, reclamantul SIF

B.C. SA Arad a chemat în judecată Guvernul României pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună anularea pct. 6 al art. 5 și ulterior constatarea

nulității absolute a art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 361/1998, și obligarea la plata

prejudiciului suferit ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate a

acțiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor,

prejudiciu precizat la suma de 33.584.960.115 lei.

Prin sentința civilă nr.

411 din 12 iulie 2004, Curtea de Apel Oradea rejudecând cauza după casare, a

luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind nulitatea unor

dispoziții legale din H.G. nr. 361/1998, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins ca, nefondată, cererea reclamantei pentru daune privind

repararea prejudiciului.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva soluției de mai sus, a fost admis de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 2738 din 22

aprilie 2005 a fost casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare

la aceeași curte de apel.

Prin sentința civilă nr.

3 din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a declinat judecata cauzei în

fond la Tribunalul București.

În judecarea, pe

fond, a pricinii, tribunalul București a respins acțiunea reclamantei, ca

nefondată, prin sentința civilă nr. 627 din 20 februarie 2006.

Apelul declarat de

reclamanta SIF B.C. SA Arad a fost respins de Curtea de Apel București prin Decizia

civilă nr. 479 din 17 octombrie 2006.

Prin Decizia civilă nr.

1873 din 17 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins recursul reclamantei, susținând ca legale și temeinice hotărârile

atacate, reținând că instanțele au dat curs indicațiilor din decizia de casare.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri judecătorești reclamanta a formulat o contestație în anulare,

potrivit art. 318 C. proc. civ., întrucât s-a omis din greșeală să se cerceteze

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., situație în care

solicită admiterea acțiunii sale și obligarea pârâtei la repararea

prejudiciului în sumă de 3.358.496 lei.

Contestația în

anulare de față este nefondată pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din

greșală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile

limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri

definitive dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de

procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317

și 318 C. proc. civ.).

Prevederea cuprinsă

în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi

retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori

materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului,

cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau

ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru

verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea

probelor.

Prin urmare,

greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare

sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de

interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care

contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de recurs,

aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motive de

casare care au format obiect de preocupare pentru instanțe de recurs, chiar

dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau

a aplicării legii.

Astfel, contestația

în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și

greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă

există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să

examineze justețea soluției pronunțate.

Examinând

hotărârea atacată, în raport de dispozițiile legale de mai sus, se constată că

instanța de recurs a analizat în mod grupat motivele invocate în sensul art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a avut în vedere toate criticile formulate

de pârâtă, care priveau, în esență, cererea de obligare la repararea

prejudiciului suferit.

Este de reținut, deci, că toate motivele de

recurs, chiar dacă nu au fost examinate în mod distinct își găsesc tratarea

detaliată în considerentele hotărârii atacate, așa cum s-a menționat mai sus.

În

această situație, afirmația pârâtei contestatoare referitoare la neexaminarea

tuturor motivelor de casare, de către instanța de recurs, nu poate fi primită,

întrucât practic se invocă greșeli de judecată.

În

consecință, chiar dacă petiționara consideră că prin soluția la care s-a oprit

instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi

corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare, care este o

cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Astfel nefiind îndeplinite condițiile legale

prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare formulată de pârâtă

va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare a contestatoarei SIF B.C. SA Arad împotriva Deciziei

nr. 1873 din 17 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2008.