ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1207/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 2409/2/2013, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind arestarea persoanei solicitate D.F.C., cetățean român, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012 de către autoritățile judiciare italiene. În cuprinsul sesizării s-a arătat că la data de 27 martie 2013 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, semnalarea existentă în Sistemul Informatic Schengen introdusă în baza unui mandat european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012, de către autoritățile judiciare italiene, față de numitul D.F.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prevăzute de art. 110, 628 C. pen.

italian. Din mențiunile cuprinse în semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen și în formularele A și M corespunzătoare, atașate semnalării (a căror traducere în limba română a fost depusă la dosar) rezultă că pe numele persoanei solicitate D.F.C. a fost emis la data la data de 24 noiembrie 2012 mandatul european de arestare, de către autoritățile judiciare italiene, respectiv Tribunalul Trieste. În fapt, s-a reținut că persoana solicitată D.F.C., în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a așteptat complicele într-o mașină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit și încercuit victima, au împins-o într-o ușă și au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în mașină și apoi au plecat.

În drept, s-a reținut că faptele de care este acuzată persoana solicitată sunt prevăzute de art. 110 și 628 C. pen. italian. Prin ordonanța de reținere din 28 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a procedat la reținerea persoanei solicitate D.F.C., pe o durată de 24 de ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată. În ședința publică din data de 28 martie 2013, Curtea a procedat la verificarea identității persoanei solicitate și a informării acesteia despre motivul reținerii, persoana solicitată neridicând obiecții privind identitatea. Prin încheierea din data de 28 martie 2013, instanța având în vedere dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate pentru 5 zile de la 28 martie 2013 până la 01 aprilie 2013, inclusiv.

Ulterior, a fost depusă la dosar copia mandatului european de arestare emis de emis la data de 24 noiembrie 2012 de către Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste, împotriva persoanei solicitate D.F.C., tradus în limba română. Din cuprinsul acestuia rezultă că față de persoana solicitată autoritățile judiciare italiene, Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste, a emis, în lipsă, la data de 24 februarie 2013 un mandat european de arestare față de persoana solicitată D.F.C., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt prevăzută de art. 110 și 628 C. pen. italian. De asemenea, autoritatea judiciară emitentă a precizat, în cuprinsul mandatului, că fapta este una dintre cele prevăzute la lit. e) pct. 1 din mandatul european, respectiv fapte pentru care nu este necesară verificarea condiției dublei incriminări.

La termenul din 01 aprilie 2013, potrivit disp.art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, după primirea mandatului european de arestare, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute de art. 104 din același act normativ, conținutul mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene la 24 noiembrie 2012, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, în special caracterul irevocabil al acestuia. Persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, întrucât se consideră nevinovat și nu renunță la regula specialității.

De asemenea, a fost administrată proba cu înscrisuri referitoare la & starea de sănătate, starea financiară și socială a persoanei solicitate. Examinând înscrisurile de la dosar, Curtea a constatat că nu există niciun motiv de refuz în sensul art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare. Împrejurarea că persoana solicitată se consideră nevinovată nu are relevanță cu privire la soluția ce se pronunță de către instanța română referitor la punerea în executare a mandatului european de arestare, autoritățile judiciare italiene urmând să aprecieze asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate, în urma finalizării anchetei ce are loc în statul solicitant.

Totodată, deși persoana solicitată are probleme de sănătate (hepatita B), Curtea a apreciat că predarea nu va periclita în mod evident sănătatea persoanei solicitate, așa încât nu se impune amânarea predării. în cazul în care, însă, se vor produce dovezi în sensul că până la predarea efectivă intervin împrejurări de natură să probeze că predarea va periclita sănătatea persoanei solicitate, se poate aprecia asupra acestor împrejurări în condițiile art. 111 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată. Se mai reține că faptele care motivează mandatul european de arestare sunt dintre cele pentru care nu este necesară verificarea condiției dublei incriminări, conform art. 96 din Legea nr. 302/004, republicată, și art. 2 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI.

În acest context, având în vedere că - potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată - mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, respectiv că acesta se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1/18.07.2002, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 2 și art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012 de către Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste și a dispus predarea persoanei solicitate D.F.C.

către autoritățile italiene cu condiția respectării regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei. Totodată, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate D.F.C. pe o perioadă de 24 de zile, cu începere de la data de 02 aprilie 2013 până la data de 25 aprilie 2013, inclusiv. Împotriva sentinței penale nr. 144F din 1 aprilie 2013 a declarat recurs persoana solicitată D.F.C., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și ne/egalitate, arătând În esență că în fața instanței de fond i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neacordarea unui termen pentru ca apărătorului ales să poată realiza o apărare efectivă, a mai arătat că este nevinovat, că în mod greșit instanța de fond nu a amânat predarea sa având în vedere starea sa de sănătate.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: În raport de critica persoanei solicitate privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. În baza art. 104 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 persoana arestată are dreptul să fie asistată de un apărător ales sau un apărător numit din oficiu. Înalta Curte constată că în cazul persoanei solicitate nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la apărare având în vedere pe de o parte prezența în instanță a apărătorului din oficiu avocat M.C.

care a asistat persoana solicitată în același dosar și la termenul anterior din data de 28 martie 2013 și care cunoștea conținutul dosarului și putea realiza o apărare efectivă iar persoana solicitată a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător ales, cauza nefiind la primul termen de judecată. În ceea ce privește solicitarea de amânare a executării mandatului european de arestare pentru motive medicale și solicitarea de informații suplimentare autorităților italiene, Înalta Curte o consideră de asemenea nefondată. Instituția mandatului european de arestare este manifestare a cooperării judiciare internaționale care are la bază principiul reciprocității și respectarea de către statele implicate a drepturilor și libertăților omului.

Mandatul european de arestare transmis de autoritățile judiciare italiene întrunește condițiile prevăzute de ar. 86 din Legea nr. 302/2004 și, în raport de conținutul acestuia, nu sunt necesare informații suplimentare sau lămurii. Față de situația medicală a inculpatului nu există temeiuri rezonabile care să releve motive serioase că transferul acestuia i-ar pune în pericol viața sau sănătatea. Boala de care suferă persoana solicitată, este adevărat că necesită tratament medicamentos și regim alimentar strict, dar punerea în aplicare și respectarea acestora nu este strict legată de prezența acestuia în România. Pe cale de consecință, aprecierea cu privire la predarea persoanei solicitate se va realiza în baza normelor generale în această materie.

În fapt, Înalta Curte constată că persoana solicitată este cercetată de autoritățile italiene cu privire la faptul că aceasta, în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a așteptat complicele într-o mașină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit și încercuit victima, au împins-o într-o ușă și au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în mașină și apoi au plecat. Sub rezerva prevederilor art. 97 din Legea nr. 302/2004, în temeiul art. 96 din aceeași lege, faptele pentru care este urmărită persoana solicitată, nu trebuie să îndeplinească condiția dublei incriminări dar, cu toate acestea, verificând situația de fapte descrisă în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate D.F.C.

se constată că acestea sunt incriminate și de legea română. Poziția persoanei solicitate că nu ar fi ea autoarea faptelor ce îi sunt imputate, excede prezenta procedură având în vedere faptul că, în speță, scopul executării mandatului european de arestare este tocmai acela al efectuării urmăririi penale de către autoritățile judiciare italiene și a stabili dacă într-adevăr persoana solicitată este unul dintre autorii faptei și pe cale de consecință se impune tragerea sa la răspundere pentru faptele imputate. În ceea ce privește predarea către autoritățile judiciare italiene a persoanei solicitate, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 alin. (6)-(8) din Legea nr. 302/2004 și în cauză nu există niciunul dintre impedimentele prevăzute de art. 98 din aceeași lege, pentru a putea fi manifestat refuz din partea autorităților din România cu privire la predarea persoanei solicitate.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de persoana solicitată D.F.C. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.F.C. împotriva sentinței penale nr. 144F din 1 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2409/2/2013. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul, parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 5 aprilie 2013.