ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1207/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

data de 28 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr.

2409/2/2013, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

privind arestarea persoanei solicitate D.F.C., cetățean român, în conformitate cu

dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea

punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24

noiembrie 2012 de către autoritățile judiciare italiene.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că la

data de 27 martie 2013 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

semnalarea existentă în Sistemul Informatic Schengen introdusă în baza unui mandat

european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012, de către autoritățile judiciare

italiene, față de numitul D.F.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt

prevăzute de art. 110, 628 C. pen. italian. Din mențiunile cuprinse în semnalarea

introdusă în Sistemul Informatic Schengen și în formularele A și M corespunzătoare,

atașate semnalării (a căror traducere în limba română a fost depusă la dosar) rezultă

că pe numele persoanei solicitate D.F.C. a fost emis la data la data de 24

noiembrie 2012 mandatul european de arestare, de către autoritățile judiciare italiene,

respectiv Tribunalul Trieste.

În fapt, s-a reținut că persoana solicitată

D.F.C., în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat

de H.M.. Persoana solicitată a așteptat complicele într-o mașină VW, iar celelalte

persoane, după ce au urmărit și încercuit victima, au împins-o într-o ușă și au

furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în mașină și apoi au plecat.

În drept, s-a reținut că faptele de care

este acuzată persoana solicitată sunt prevăzute de art. 110 și 628 C. pen. italian.

Prin ordonanța de reținere din 28

martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a procedat la reținerea

persoanei solicitate D.F.C., pe o durată de 24 de ore, în conformitate cu art. 100

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În ședința publică din data de 28

martie 2013, Curtea a procedat la verificarea identității persoanei solicitate și

a informării acesteia despre motivul reținerii, persoana solicitată neridicând obiecții

privind identitatea.

Prin încheierea din data de 28 martie 2013,

instanța având în vedere dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, a dispus

arestarea persoanei solicitate pentru 5 zile de la 28 martie 2013 până la 01

aprilie 2013, inclusiv.

Ulterior, a fost depusă la dosar copia

mandatului european de arestare emis de emis la data de 24 noiembrie 2012 de către

Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste,

împotriva persoanei solicitate D.F.C., tradus în limba română.

Din cuprinsul acestuia rezultă că față

de persoana solicitată autoritățile judiciare italiene, Judecătorul pentru Cercetările

Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste, a emis, în lipsă, la data de 24

februarie 2013 un mandat european de arestare față de persoana solicitată D.F.C.,

în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt

prevăzută de art. 110 și 628 C. pen. italian.

De asemenea, autoritatea judiciară emitentă

a precizat, în cuprinsul mandatului, că fapta este una dintre cele prevăzute la

lit. e) pct. 1 din mandatul european, respectiv fapte pentru care nu este necesară

verificarea condiției dublei incriminări.

La termenul din 01 aprilie 2013, potrivit

disp.art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, după primirea mandatului european

de arestare, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute

de art. 104 din același act normativ, conținutul mandatului european de arestare

emis de autoritățile italiene la 24 noiembrie 2012, efectele regulii specialității,

precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă,

punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, în special

caracterul irevocabil al acestuia.

Persoana solicitată a arătat că nu este

de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, întrucât se consideră

nevinovat și nu renunță la regula specialității.

De asemenea, a fost administrată proba

cu înscrisuri referitoare la

&

starea de sănătate, starea financiară

și socială a persoanei solicitate.

Examinând înscrisurile de la dosar, Curtea

a constatat că nu există niciun motiv de refuz în sensul art. 98 din Legea nr. 302/2004,

republicată, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Împrejurarea că persoana solicitată se

consideră nevinovată nu are relevanță cu privire la soluția ce se pronunță de către

instanța română referitor la punerea în executare a mandatului european de arestare,

autoritățile judiciare italiene urmând să aprecieze asupra vinovăției sau nevinovăției

persoanei solicitate, în urma finalizării anchetei ce are loc în statul solicitant.

Totodată, deși persoana solicitată are

probleme de sănătate (hepatita B), Curtea a apreciat că predarea nu va periclita

în mod evident sănătatea persoanei solicitate, așa încât nu se impune amânarea predării.

în cazul în care, însă, se vor produce dovezi în sensul că până la predarea efectivă

intervin împrejurări de natură să probeze că predarea va periclita sănătatea persoanei

solicitate, se poate aprecia asupra acestor împrejurări în condițiile art. 111

alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Se mai reține că faptele care motivează

mandatul european de arestare sunt dintre cele pentru care nu este necesară verificarea

condiției dublei incriminări, conform art. 96 din Legea nr. 302/004, republicată,

și art. 2 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI.

În acest context, având în vedere că -

potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată - mandatul european de arestare

este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat

membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru

a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării

unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, respectiv că

acesta se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în

conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13

iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1/18.07.2002,

neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării,

prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 2 și art. 3 din

Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, Curtea a admis sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus punerea în executare a mandatului

european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012 de către Judecătorul pentru

Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste și a dispus predarea

persoanei solicitate D.F.C. către autoritățile italiene cu condiția respectării

regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța

o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată

să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.

Totodată, a dispus arestarea în vederea

predării a persoanei solicitate D.F.C. pe o perioadă de 24 de zile, cu începere

de la data de 02 aprilie 2013 până la data de 25 aprilie 2013, inclusiv.

Împotriva sentinței penale nr. 144F din

1 aprilie 2013 a declarat recurs persoana solicitată D.F.C., criticând hotărârea

atacată pentru netemeinicie și ne/egalitate, arătând În esență că în fața instanței

de fond i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neacordarea unui termen pentru

ca apărătorului ales să poată realiza o apărare efectivă, a mai arătat că este nevinovat,

că în mod greșit instanța de fond nu a amânat predarea sa având în vedere starea

sa de sănătate.

Examinând sentința atacată în raport de

criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

În raport de critica persoanei solicitate

privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

În baza art. 104 alin. (2) din Legea

nr. 302/2004 persoana arestată are dreptul să fie asistată de un apărător ales sau

un apărător numit din oficiu.

Înalta Curte constată că în cazul persoanei

solicitate nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la apărare având în vedere

pe de o parte prezența în instanță a apărătorului din oficiu avocat M.C. care a

asistat persoana solicitată în același dosar și la termenul anterior din data de

28 martie 2013 și care cunoștea conținutul dosarului și putea realiza o apărare

efectivă iar persoana solicitată a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător

ales, cauza nefiind la primul termen de judecată.

În ceea ce privește solicitarea de amânare

a executării mandatului european de arestare pentru motive medicale și solicitarea

de informații suplimentare autorităților italiene, Înalta Curte o consideră de asemenea

nefondată.

Instituția mandatului european de arestare

este manifestare a cooperării judiciare internaționale care are la bază principiul

reciprocității și respectarea de către statele implicate a drepturilor și libertăților

omului.

Mandatul european de arestare transmis

de autoritățile judiciare italiene întrunește condițiile prevăzute de ar. 86 din

Legea nr. 302/2004 și, în raport de conținutul acestuia, nu sunt necesare informații

suplimentare sau lămurii.

Față de situația medicală a inculpatului

nu există temeiuri rezonabile care să releve motive serioase că transferul acestuia

i-ar pune în pericol viața sau sănătatea. Boala de care suferă persoana solicitată,

este adevărat că necesită tratament medicamentos și regim alimentar strict, dar

punerea în aplicare și respectarea acestora nu este strict legată de prezența acestuia

în România. Pe cale de consecință, aprecierea cu privire la predarea persoanei solicitate

se va realiza în baza normelor generale în această materie.

În fapt, Înalta Curte constată că persoana

solicitată este cercetată de autoritățile italiene cu privire la faptul că aceasta,

în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de

H.M.. Persoana solicitată a așteptat complicele într-o mașină VW, iar celelalte

persoane, după ce au urmărit și încercuit victima, au împins-o într-o ușă și au

furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în mașină și apoi au plecat.

Sub rezerva prevederilor art. 97 din Legea

nr. 302/2004, în temeiul art. 96 din aceeași lege, faptele pentru care este urmărită

persoana solicitată, nu trebuie să îndeplinească condiția dublei incriminări dar,

cu toate acestea, verificând situația de fapte descrisă în mandatul european de

arestare emis pe numele persoanei solicitate D.F.C. se constată că acestea sunt

incriminate și de legea română.

Poziția persoanei solicitate că nu ar fi

ea autoarea faptelor ce îi sunt imputate, excede prezenta procedură având în vedere

faptul că, în speță, scopul executării mandatului european de arestare este tocmai

acela al efectuării urmăririi penale de către autoritățile judiciare italiene și

a stabili dacă într-adevăr persoana solicitată este unul dintre autorii faptei și

pe cale de consecință se impune tragerea sa la răspundere pentru faptele imputate.

În ceea ce privește predarea către autoritățile

judiciare italiene a persoanei solicitate, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 103 alin. (6)-(8) din Legea nr. 302/2004 și în cauză

nu există niciunul dintre impedimentele prevăzute de art. 98 din aceeași lege, pentru

a putea fi manifestat refuz din partea autorităților din România cu privire la predarea

persoanei solicitate.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge ca nefondat recursul formulat de persoana solicitată D.F.C.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de persoana solicitată D.F.C. împotriva sentinței penale nr. 144F din 1 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2409/2/2013.

Obligă recurentul persoană solicitată la

plata sumei de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 160 RON, reprezentând onorariul, parțial al apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 5

aprilie 2013.