ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3622/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 207 din 8 octombrie 2013, Tribunalul Satu-Mare a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC B.D. SRL prin Cabinet de insolvență V.G. în contradictoriu cu pârâta SC O.C.I. SRL Negrești Oaș. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probatoriului administrat în cauză a reținut următoarele: În baza clauzelor contractului din 02 mai 2011 având ca obiect executarea unor lucrări de silvicultură și alte activități anexe, reclamanta a efectuat în beneficiul pârâtei lucrări în sectoarele mai multor ocoale silvice, situațiile de lucrări întocmite ca urmare a executării lucrărilor fiind însușite prin semnătură de către reprezentantul pârâtei.

În vederea executării de către pârâtă a obligației corelative de plată a contravalorii lucrărilor executate, reclamanta a emis un număr de 12 facturi fiscale în valoare totală de 753.911,32 lei, sumă din care, conform afirmațiilor reclamantei, pârâta ar fi efectuat o plată parțială în valoare de 167.195,32 lei, diferența de sumă de 586.716 lei nefiind achitată. S-a constatat că potrivit înscrisurilor depuse în probațiune de către pârâtă, respectiv copia certificată a biletelor la ordin din 16 ianuarie 2012, din 09 ianuarie 2012, din 14 septembrie 2011, din 13 septembrie 2011 și extrase de cont bancar, pârâta a achitat în întregime creanța provenită din contractul de prestări servicii nr. 172 din 02 mai 2011 pentru care s-au emis facturile din acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 110 din 02 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosar nr. 7498/120/2011 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva reclamantei SC B.D. SRL însă la data emiterii biletelor la ordin, societatea reclamantă nu era supusă procedurii insolventei, girarea acestor titluri de valoare de către reprezentantul societății reclamante fiind un act juridic unilateral ce nu necesita consimțământul pârâtei. S-a mai reținut că girul este un mod de transmitere a dreptului de creanță între posesorul biletului la ordin și persoana căreia i se transmite biletul la ordin, act juridic în care pârâta, în calitate de tras, nu poate să intervină în niciun fel, girul cambiei și biletului la ordin fiind o operațiune legală reglementată prin dispozițiile art. 13-22 din Legea nr. 58/1934.

Raportat la faptul că pârâta a emis biletele la ordin la data la care reclamanta nu era în insolvență și având în vedere dispozițiile legale în materie de gir, prima instanță a constatat că pârâta și-a executat obligația corelativă de plată a prețului și că nu poate fi obligată să achite o creanță de două ori, considerente pentru care a respins acțiunea. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SC B.D. SRL - prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvență V.G. iar prin Decizia nr. 19/C/2014/A din 5 februarie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că este necontestat faptul că în baza contractului de prestări servicii din 02 mai 2011 încheiat între părți, reclamanta a efectuat lucrări de silvicultură și alte activități anexe în favoarea pârâtei, care, potrivit art. 3 din contract s-a obligat să plătească contravaloarea lucrărilor recunoscute de ambele părți, prin ordin de plată, în termen de 60 de zile calendaristice de la emiterea facturii. În baza probatoriului administrat în cauză, instanța de apel a constatat că plățile au fost făcute integral, cu cele patru bilete la ordin menționate anterior.

S-a mai reținut că reclamanta nu neagă efectuarea plăților, ci invocă prin concluziile scrise depuse la dosar la 21 mai 2013 și cele depuse la 04 octombrie 2013, că plățile efectuate de pârâtă în contul reclamantei, după data de 02 februarie 2012 când prin sentința nr. 110 s-a deschis procedura insolventei împotriva sa, sunt nule, nefiind autorizate de judecătorul sindic, conform art. 46 alin. (1) raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, susținere ce nu poate fi acceptată. Dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu sunt incidente în speță în ce o privește pe pârâtă, acest text de lege vizând plățile făcute de debitoarea reclamantă după deschiderea procedurii, calitate pe care pârâta nu o are, fiind contrar scopului Legii nr. 85/2006, ca debitorii debitorului în insolvență să nu-și poată plăti datoriile față de aceasta după deschiderea procedurii.

Această apărare s-a apreciat a fi irelevantă față de faptul că toate biletele la ordin au fost emise anterior deschiderii procedurii insolventei, cum corect a reținut prima instanță. Instanța de control judiciar a înlăturat și susținerea reclamantei în sensul că biletele la ordin nu sunt valabile, întrucât girul nu este scris pe dosul acestora, conform art. 15 și 106 din Legea nr. 58/1934 și pct. 102 și 510 din Normele cadru nr. 6 din 8 martie 1994 emise de B.N.R., de vreme ce ele conțin toate elementele prevăzute de art. 104 din legea nr. 58/1934, pentru valabilitatea biletului la ordin. Faptul că între giratarii biletelor la ordin se află și doi creditori ai debitoarei, respectiv SC O.V. SRL și SC P.C.P.

SRL, care puteau să-și valorifice creanțele doar în cadrul procedurii, este adevărat, dar girarea sumelor menționate în biletele la ordin ce reprezentau contravaloarea facturilor emise de reclamantă pe seama pârâtei, s-a făcut nu de către pârâtă, ci de către reprezentantul reclamantei debitoare, dovadă certă că pârâta și-a achitat datoria față de reclamantă, care este menționată în biletele la ordin ca beneficiară a acestor sume și nu față de creditorii debitoarei.

În consecință, s-a confirmat soluția primei instanțe referitoare la faptul că pârâta nu mai are de achitat nicio datorie față de reclamantă, răspunderea prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru plata celor doi creditori după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei revenindu-i fostului administrator al debitoarei, care a girat sumele în contul acestora și nicidecum pârâtei, care a dispus efectuarea plății în contul reclamantei și care, în calitate de tras, nu putea interveni între posesorul biletelor la ordin și creditorii cărora aceasta Ie-a girat sumele plătite de pârâtă. Împotriva Deciziei nr. 19/C/2014/A pronunțată în data de 5 februarie 2014 de către Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs reclamanta SC B.D.

SRL - prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvență V.G., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a criticat decizia instanței de apel susținând că este eronată concluzia instanței potrivit căreia nu sunt incidente dispozițiile art. 36 și 46 din Legea insolvenței, având în vedere că trebuie comparată data girului și nu data emiterii biletului la ordin. S-a susținut că biletele la ordin au fost emise înainte da data deschiderii procedurii de insolvență dar girarea a două dintre cele 4 bilete la ordin a fost făcută ulterior și aceste date sunt relevante, pentru că la aceste date sumele girate au ieșit din patrimoniul societății creditoare, adică SC B.D.

SRL. În continuare, a susținut recurenta că biletul la ordin, emis la data de 16 ianuarie 2012 a fost girat la data de 05 martie 2012, iar biletul la ordin a fost girat la data de 07 februarie 2012, date la care societății reclamante SC B.D. SRL i se retrăsese dreptul de administrare. Pe de altă parte, toate cele patru bilete la ordin au fost semnate în alb, girul nefiind trecut pe spatele biletului așa cum impune pct. 102 din Norma nr. 6/1994 a B.N.R. de către administratorul statutar al SC B.D. SRL, B.F., giratarii fiind trecuți pe biletele la ordin de către M.V., ceea ce a permis ca suma din biletul la ordin 555, adică 57.673,65 lei sa fie plătită unei persoane fizice cu care societatea SC B.D.

SRL nu a avut și nu are raporturi juridice obligationaie, iar plata sumei de 231.593,19 lei din biletul la ordin să fie făcuta persoanei fizice F.V. cu care, de asemenea, societatea SC B.D. SRL nu a avut și nu are raporturi juridice obligaționale. Cu privire la girarea biletului la ordin, giratarei SC O.V. SRL, s-a arătat că suma de 231.593,19 lei este una de aparentă legalitate așa cum rezultă din constatările R.I.F. încheiat de A.I.F. a D.G.F.P. Dâmbovița ca urmare a unei verificări încrucișate a celor două societăți. în urma acestor constatări, creditoarea D.G.F.P. Dâmbovița a ajuns la concluzia că prestările de servicii efectuate de către societatea SC O.V. SRL pentru SC B.D. SRL nu au fost efectuate, astfel că, prin întocmirea acelor facturi fictive, bugetul de stat a fost prejudiciat, majorându-și creanța din Tabelul creditorilor cu suma de peste 540.000 lei.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, înalta Curte reține următoarele: Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Examinarea criticilor subsumate de autoarea căii de atac acestui motiv de recurs relevă că problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea cauzei constă în stabilirea măsurii în care eventuala nevalabilitate a girului are ca efect lipsirea de valabilitate a biletului la ordin și în consecință a unei plăți astfel făcute.

În esență, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut ca fiind corectă aprecierea primei instanțe în sensul că în speță nu ar fi incidente dispozițiile art. 36 și 46 din Legea nr. 85/2006. Eroarea instanțelor de fond, ar consta în raportarea, în mod incorect, la data emiterii biletelor la ordin, relevanță având în speță, în opinia recurentei, data girului a două dintre cele patru bilete la ordin, ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, întrucât la acest moment - al girului - sumele au ieșit din patrimoniul său.

Potrivit art. 36 și 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, varianta în vigoare la data învestirii primei instanțe: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale" și respectiv: „în afara de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule." Față de conținutul normelor legale invocate, Înalta Curte, constată că incidența acestora vizeză exclusiv litigiile în cadrul cărora debitoarea aflată în insolvență are calitatea de pârâtă, legiuitorul urmărind protejarea patrimoniului acesteia.

Totodată, având în vedere că, în speță, societatea insolventă este titulara demersului judiciar pentru valorificarea creanței sale, având calitate procesuală de reclamantă, înalta Curte apreciază că instanțele anterioare au dat o corectă interpretare textelor legale menționate, în raport de care au reținut că nu își găsesc aplicabilitatea în cauză. Prin urmare, în considerarea celor anterior expuse reține că decizia atacată nu a fost pronunțată cu încălcarea dispoziției legale anterior evocate.

Referitor la susținerea recurentei că prevederile art. 36 și 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sunt incidente în speță, întrucât două dintre titlurile de credit, emise de pârâtă pentru plata serviciilor pe care i Ie-a prestat, au fost girate ulterior declanșării împotriva sa a procedurii generale a insolvenței, Înalta Curte apreciază că este nefondată și o va înlătura pe de o parte, în considerarea celor anterior expuse referitor la conținutul normelor legale precitate, care se referă exclusiv la acțiunile îndreptate împotriva debitoarei insolvente, situație care nu se regăsește în speță, pârâta nefiind în derularea acestei proceduri și pe de altă parte, motivat de faptul că în cazul biletelor la ordin în discuție, girul acestora s-a făcut de reprezentantul recurentei înseși, fiind un act juridic unilateral, care nu necesita consimțământul pârâtei și ca atare nu poate fi imputat acesteia.

Astfel, biletul la ordin, fiind efect de comerț, titlu de credit propriu-zis, cuprinde obligația de a achita o sumă de bani determinată, îndeplinind funcția de numerar, de instrument de plată și de titlu de credit deoarece dă dreptul titularului de a încasa suma arătată în înscris, până la scadență debitorul beneficiind de credit. Girul este modul de transmitere a dreptului de creanță înscris în biletul la ordin între posesorul efectului de comerț, în calitate de girant și persoana căreia i se transmite biletul la ordin, în calitate de giratar. În speță, recurenta-reclamantă este beneficiara biletului la ordin și are calitatea de girant, iar față de actul juridic menționat, pârâta, nu putea să intervină în niciun fel, girul cambiei și biletului la ordin fiind o operațiune legală, reglementată prin dispozițiile art. 13-22 din Legea nr. 58/1934, cum corect au reținut instanțele anterioare.

Astfel, raportat la faptul că pârâta a emis biletele la ordin la data la care reclamanta nu era în insolventă și având în vedere dispozițiile legale în materie de gir, instanțele de fond au constatat că pârâta și-a executat obligația corelativă de plată a prețului și că nu poate fi obligată să achite o creanță de două ori, considerente pentru care au respins acțiunea. Totodată, faptul că girul biletului la ordin, emis la data de 16 ianuarie 2012, a intervenit la 05 martie 2012, iar cel al biletului la ordin, la 07 februarie 2012 deci, ulterior momentului 02 februarie 2012, când prin sentința civilă nr. 110 din 02 februarie 2012, Tribunalul Dâmbovița a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva reclamantei SC B.D.

SRL, este lipsit de relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât efectul a fost acela de încasare a sumei de bani, nu de diminuare a patrimoniului societății, iar ridicarea dreptului de administrare a societății insolvente este consecința intenției legiuitorului de evitare a acestei din urmă situații. Relativ la susținerile recurentei privind semnarea în alb a tuturor celor patru bilete la ordin, în lipsa înscrierii girului pe spatele biletului conform pct. 102 din Norma nr. 6/1994 a B.N.R., de către administratorul statutar al societății beneficiare, B.F., Înalta Curte constată că recurenta se află în eroare în ceea ce privește economia normei legale invocate și reține că nu se poate aprecia că decizia atacată ar fi fost pronunțată cu ignorarea acesteia, în condițiile în care, așa cum a fost modificat prin art. 1, pct. 17 din Norma B.N.R.

nr. 7/2008, pct. 102 prevede că: „Girul" „în alb" este format din semnătura girantului înscrisă pe fața cambiei, însoțită de mențiunea „girat", „girare". Nu este permisă înscrierea girului „în alb" pe cambie fără a fi însoțită de o asemenea mențiune, deoarece acest gir s-ar putea confunda cu acceptarea sau avalizarea." Astfel, față de conținutul textului legal evocat, nu se poate reține incidența acestuia în cauză. În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la faptul că semnarea în alb a biletelor la ordin ar fi permis efectuarea plăților înscrise în biletele la ordin, către persoane cu care recurenta nu ar fi avut raporturi juridice obligaționale, Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de relevanță în speță, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtei emitente a biletelor la ordin ca instrument de plată.

Față de aceste critici care țin de legalitatea și valabilitatea girului, operațiune juridică ce aparține reprezentanților recurentei înseși, Înalta Curte reține că aceasta are deschisă calea unor acțiuni în cadrul cărora să-și valorifice drepturile împotriva autorului/autorilor girului. În egală măsură, Înalta Curte apreciază aspectele relevate de recurentă referitor la girarea biletului la ordin, giratarei SC O.V. SRL, în raport de constatările R.I.F. încheiat de A.I.F. a D.G.F.P. Dâmbovița, reținând că acestea nu au relevanță în cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și față de raporturile juridice deduse judecății. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală și că motivele de nelegalitate invocate nu justifică modificarea sa, așa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei reprezentând onorariu avocat către intimata SC O.C.I. SRL Negrești Oaș. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.D. SRL - prin Cabinet de insolvență V.G. împotriva Deciziei nr. 19/C/A din 5 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta-reclamantă SC B.D. SRL - prin Cabinet de insolvență V.G. să achite intimatei-pârâte SC O.C.I. SRL Negrești Oaș suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.