ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3622/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3622/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 207 din 8 octombrie 2013, Tribunalul Satu-Mare a

respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC B.D. SRL prin Cabinet de

insolvență V.G. în contradictoriu cu pârâta SC O.C.I. SRL Negrești Oaș.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță analizând actele

și lucrările dosarului prin prisma probatoriului administrat în cauză a reținut

următoarele:

În baza clauzelor contractului din 02 mai 2011 având ca

obiect executarea unor lucrări de silvicultură și alte activități anexe,

reclamanta a efectuat în beneficiul pârâtei lucrări în sectoarele mai multor

ocoale silvice, situațiile de lucrări întocmite ca urmare a executării

lucrărilor fiind însușite prin semnătură de către reprezentantul pârâtei.

În vederea executării de către pârâtă a obligației corelative

de plată a contravalorii lucrărilor executate, reclamanta a emis un număr de 12

facturi fiscale în valoare totală de 753.911,32 lei, sumă din care, conform

afirmațiilor reclamantei, pârâta ar fi efectuat o plată parțială în valoare de

167.195,32 lei, diferența de sumă de 586.716 lei nefiind achitată.

S-a constatat că potrivit înscrisurilor depuse în probațiune

de către pârâtă, respectiv copia certificată a biletelor la ordin din 16

ianuarie 2012, din 09 ianuarie 2012, din 14 septembrie 2011, din 13 septembrie 2011

și extrase de cont bancar, pârâta a achitat în întregime creanța provenită din

contractul de prestări servicii nr. 172 din 02 mai 2011 pentru care s-au emis

facturile din acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 110 din 02 februarie 2012 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița în Dosar nr. 7498/120/2011 s-a dispus deschiderea

procedurii generale a insolventei împotriva reclamantei SC B.D. SRL însă la

data emiterii biletelor la ordin, societatea reclamantă nu era supusă

procedurii insolventei, girarea acestor titluri de valoare de către

reprezentantul societății reclamante fiind un act juridic unilateral ce nu

necesita consimțământul pârâtei.

S-a mai reținut că girul este un mod de transmitere a

dreptului de creanță între posesorul biletului la ordin și persoana căreia i se

transmite biletul la ordin, act juridic în care pârâta, în calitate de tras, nu

poate să intervină în niciun fel, girul cambiei și biletului la ordin fiind o

operațiune legală reglementată prin dispozițiile art. 13-22 din Legea nr. 58/1934.

Raportat la faptul că pârâta a emis biletele la ordin

la data la care reclamanta nu era în insolvență și având în vedere dispozițiile

legale în materie de gir, prima instanță a constatat că pârâta și-a executat

obligația corelativă de plată a prețului și că nu poate fi obligată să achite o

creanță de două ori, considerente pentru care a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SC

B.D. SRL - prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvență V.G.

iar prin Decizia nr. 19/C/2014/A din 5 februarie 2014, Curtea de Apel Oradea, secția

a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat

apelul.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control

judiciar a reținut, în esență, că este necontestat faptul că în baza contractului

de prestări servicii din 02 mai 2011 încheiat între părți, reclamanta a

efectuat lucrări de silvicultură și alte activități anexe în favoarea pârâtei,

care, potrivit art. 3 din contract s-a obligat să plătească contravaloarea

lucrărilor recunoscute de ambele părți, prin ordin de plată, în termen de 60 de

zile calendaristice de la emiterea facturii.

În baza probatoriului administrat în cauză, instanța de

apel a constatat că plățile au fost făcute integral, cu cele patru bilete la

ordin menționate anterior.

S-a mai reținut că reclamanta nu neagă efectuarea

plăților, ci invocă prin concluziile scrise depuse la dosar la 21 mai 2013 și

cele depuse la 04 octombrie 2013, că plățile efectuate de pârâtă în contul

reclamantei, după data de 02 februarie 2012 când prin sentința nr. 110 s-a

deschis procedura insolventei împotriva sa, sunt nule, nefiind autorizate de

judecătorul sindic, conform art. 46 alin. (1) raportat la art. 36 din Legea nr.

85/2006, susținere ce nu poate fi acceptată. Dispozițiile art. 46 alin. (1) din

Legea nr. 85/2006, nu sunt incidente în speță în ce o privește pe pârâtă, acest

text de lege vizând plățile făcute de debitoarea reclamantă după deschiderea

procedurii, calitate pe care pârâta nu o are, fiind contrar scopului Legii nr. 85/2006,

ca debitorii debitorului în insolvență să nu-și poată plăti datoriile față de

aceasta după deschiderea procedurii.

Această apărare s-a apreciat a fi irelevantă față de faptul

că toate biletele la ordin au fost emise anterior deschiderii procedurii insolventei,

cum corect a reținut prima instanță.

Instanța de control judiciar a înlăturat și susținerea

reclamantei în sensul că biletele la ordin nu sunt valabile, întrucât girul nu

este scris pe dosul acestora, conform art. 15 și 106 din Legea nr. 58/1934 și pct.

102 și 510 din Normele cadru nr. 6 din 8 martie 1994 emise de B.N.R., de vreme

ce ele conțin toate elementele prevăzute de art. 104 din legea nr. 58/1934,

pentru valabilitatea biletului la ordin.

Faptul că între giratarii biletelor la ordin se află și

doi creditori ai debitoarei, respectiv SC O.V. SRL și SC P.C.P. SRL, care

puteau să-și valorifice creanțele doar în cadrul procedurii, este adevărat, dar

girarea sumelor menționate în biletele la ordin ce reprezentau contravaloarea

facturilor emise de reclamantă pe seama pârâtei, s-a făcut nu de către pârâtă,

ci de către reprezentantul reclamantei debitoare, dovadă certă că pârâta și-a

achitat datoria față de reclamantă, care este menționată în biletele la ordin

ca beneficiară a acestor sume și nu față de creditorii debitoarei.

În consecință, s-a confirmat soluția primei instanțe

referitoare la faptul că pârâta nu mai are de achitat nicio datorie față de

reclamantă, răspunderea prevăzută de Legea nr. 85/2006 pentru plata celor doi

creditori după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei

revenindu-i fostului administrator al debitoarei, care a girat sumele în contul

acestora și nicidecum pârâtei, care a dispus efectuarea plății în contul

reclamantei și care, în calitate de tras, nu putea interveni între posesorul

biletelor la ordin și creditorii cărora aceasta Ie-a girat sumele plătite de

pârâtă.

Împotriva Deciziei nr. 19/C/2014/A pronunțată în data de 5

februarie 2014 de către Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs reclamanta SC

B.D. SRL - prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvență V.G.,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a

criticat decizia instanței de apel susținând că este eronată concluzia instanței

potrivit căreia nu sunt incidente dispozițiile art. 36 și 46 din Legea

insolvenței, având în vedere că trebuie comparată data girului și nu data

emiterii biletului la ordin.

S-a susținut că biletele la ordin au fost emise înainte

da data deschiderii procedurii de insolvență dar girarea a două dintre cele 4

bilete la ordin a fost făcută ulterior și aceste date sunt relevante, pentru că

la aceste date sumele girate au ieșit din patrimoniul societății creditoare,

adică SC B.D. SRL.

În continuare, a susținut recurenta că biletul la

ordin, emis la data de 16 ianuarie 2012 a fost girat la data de 05 martie 2012,

iar biletul la ordin a fost girat la data de 07 februarie 2012, date la care

societății reclamante SC B.D. SRL i se retrăsese dreptul de administrare.

Pe

de altă parte, toate cele patru bilete la ordin au fost semnate în alb, girul

nefiind trecut pe spatele biletului așa cum impune pct. 102 din Norma nr. 6/1994

a B.N.R. de către administratorul statutar al SC B.D. SRL, B.F., giratarii

fiind trecuți pe biletele la ordin de către M.V., ceea ce a permis ca suma din

biletul la ordin 555, adică 57.673,65 lei sa fie plătită unei persoane fizice

cu care societatea SC B.D. SRL nu a avut și nu are raporturi juridice

obligationaie, iar plata sumei de 231.593,19 lei din biletul la ordin să fie

făcuta persoanei fizice F.V. cu care, de asemenea, societatea SC B.D. SRL nu a

avut și nu are raporturi juridice obligaționale.

Cu privire la girarea biletului la ordin, giratarei SC O.V.

SRL, s-a arătat că suma de 231.593,19 lei este una de aparentă legalitate așa

cum rezultă din constatările R.I.F. încheiat de A.I.F. a D.G.F.P. Dâmbovița ca

urmare a unei verificări încrucișate a celor două societăți. în urma acestor

constatări, creditoarea D.G.F.P. Dâmbovița a ajuns la concluzia că prestările

de servicii efectuate de către societatea SC O.V. SRL pentru SC B.D. SRL nu au

fost efectuate, astfel că, prin întocmirea acelor facturi fictive, bugetul de

stat a fost prejudiciat, majorându-și creanța din Tabelul creditorilor cu suma

de peste 540.000 lei.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată,

prin prisma motivelor de recurs invocate, înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere

atunci când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea

ori aplicarea greșită a legii.

Examinarea criticilor subsumate de autoarea căii de atac

acestui motiv de recurs relevă că problema de drept de a cărei dezlegare

depinde soluționarea cauzei constă în stabilirea măsurii în care eventuala

nevalabilitate a girului are ca efect lipsirea de valabilitate a biletului la

ordin și în consecință a unei plăți astfel făcute.

În esență, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța

de apel a reținut ca fiind corectă aprecierea primei instanțe în sensul că în

speță nu ar fi incidente dispozițiile art. 36 și 46 din Legea nr. 85/2006.

Eroarea instanțelor de fond, ar consta în raportarea, în mod incorect, la data

emiterii biletelor la ordin, relevanță având în speță, în opinia recurentei,

data girului a două dintre cele patru bilete la ordin, ulterioară deschiderii

procedurii de insolvență, întrucât la acest moment - al girului - sumele au

ieșit din patrimoniul său.

Potrivit art. 36 și 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006,

varianta în vigoare la data învestirii primei instanțe: „De la data deschiderii

procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau

măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului

sau bunurilor sale" și respectiv: „în afara de cazurile prevăzute la art. 49

sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operațiunile și

plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule."

Față de conținutul normelor legale invocate, Înalta Curte,

constată că incidența acestora vizeză exclusiv litigiile în cadrul cărora

debitoarea aflată în insolvență are calitatea de pârâtă, legiuitorul urmărind

protejarea patrimoniului acesteia.

Totodată, având în vedere că, în speță, societatea

insolventă este titulara demersului judiciar pentru valorificarea creanței

sale, având calitate procesuală de reclamantă, înalta Curte apreciază că

instanțele anterioare au dat o corectă interpretare textelor legale menționate,

în raport de care au reținut că nu își găsesc aplicabilitatea în cauză.

Prin urmare, în considerarea celor anterior expuse

reține că decizia atacată nu a fost pronunțată cu încălcarea dispoziției legale

anterior evocate.

Referitor la susținerea recurentei că prevederile art. 36

și 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sunt incidente în speță, întrucât două

dintre titlurile de credit, emise de pârâtă pentru plata serviciilor pe care i

Ie-a prestat, au fost girate ulterior declanșării împotriva sa a procedurii

generale a insolvenței, Înalta Curte apreciază că este nefondată și o va

înlătura pe de o parte, în considerarea celor anterior expuse referitor la

conținutul normelor legale precitate, care se referă exclusiv la acțiunile

îndreptate împotriva debitoarei insolvente, situație care nu se regăsește în

speță, pârâta nefiind în derularea acestei proceduri și pe de altă parte,

motivat de faptul că în cazul biletelor la ordin în discuție, girul acestora

s-a făcut de reprezentantul recurentei înseși, fiind un act juridic unilateral,

care nu necesita consimțământul pârâtei și ca atare nu poate fi imputat

acesteia.

Astfel, biletul la ordin, fiind efect de comerț, titlu de

credit propriu-zis, cuprinde obligația de a achita o sumă de bani determinată,

îndeplinind funcția de numerar, de instrument de plată și de titlu de credit

deoarece dă dreptul titularului de a încasa suma arătată în înscris, până la

scadență debitorul beneficiind de credit.

Girul este modul de transmitere a dreptului de creanță

înscris în biletul la ordin între posesorul efectului de comerț, în calitate de

girant și persoana căreia i se transmite biletul la ordin, în calitate de

giratar.

În speță, recurenta-reclamantă este beneficiara biletului la

ordin și are calitatea de girant, iar față de actul juridic menționat, pârâta,

nu putea să intervină în niciun fel, girul cambiei și biletului la ordin fiind

o operațiune legală, reglementată prin dispozițiile art. 13-22 din Legea nr. 58/1934,

cum corect au reținut instanțele anterioare.

Astfel, raportat la faptul că pârâta a emis biletele la ordin

la data la care reclamanta nu era în insolventă și având în vedere dispozițiile

legale în materie de gir, instanțele de fond au constatat că pârâta și-a

executat obligația corelativă de plată a prețului și că nu poate fi obligată să

achite o creanță de două ori, considerente pentru care au respins acțiunea.

Totodată, faptul că girul biletului la ordin, emis la

data de 16 ianuarie 2012, a intervenit la 05 martie 2012, iar cel al biletului

la ordin, la 07 februarie 2012 deci, ulterior momentului 02 februarie 2012,

când prin sentința civilă nr. 110 din 02 februarie 2012, Tribunalul Dâmbovița a

dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva reclamantei SC

B.D. SRL, este lipsit de relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 47 alin.

(1) din Legea nr. 85/2006, întrucât efectul a fost acela de încasare a sumei de

bani, nu de diminuare a patrimoniului societății, iar ridicarea dreptului de

administrare a societății insolvente este consecința intenției legiuitorului de

evitare a acestei din urmă situații.

Relativ la susținerile recurentei privind semnarea în

alb a tuturor celor patru bilete la ordin, în lipsa înscrierii girului pe

spatele biletului conform pct. 102 din Norma nr. 6/1994 a B.N.R., de către

administratorul statutar al societății beneficiare, B.F., Înalta Curte constată

că recurenta se află în eroare în ceea ce privește economia normei legale

invocate și reține că nu se poate aprecia că decizia atacată ar fi fost

pronunțată cu ignorarea acesteia, în condițiile în care, așa cum a fost

modificat prin art. 1, pct. 17 din Norma B.N.R. nr. 7/2008, pct. 102 prevede

că: „Girul" „în alb" este format din semnătura girantului înscrisă pe

fața cambiei, însoțită de mențiunea „girat", „girare". Nu este

permisă înscrierea girului „în alb" pe cambie fără a fi însoțită de o

asemenea mențiune, deoarece acest gir s-ar putea confunda cu acceptarea sau

avalizarea."

Astfel, față de conținutul textului legal evocat, nu se poate

reține incidența acestuia în cauză.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la

faptul că semnarea în alb a biletelor la ordin ar fi permis efectuarea plăților

înscrise în biletele la ordin, către persoane cu care recurenta nu ar fi avut

raporturi juridice obligaționale, Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de

relevanță în speță, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată,

acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtei emitente a biletelor la ordin

ca instrument de plată. Față de aceste critici care țin de legalitatea și

valabilitatea girului, operațiune juridică ce aparține reprezentanților

recurentei înseși, Înalta Curte reține că aceasta are deschisă calea unor

acțiuni în cadrul cărora să-și valorifice drepturile împotriva

autorului/autorilor girului.

În egală măsură, Înalta Curte apreciază aspectele relevate de

recurentă referitor la girarea biletului la ordin, giratarei SC O.V. SRL, în

raport de constatările R.I.F. încheiat de A.I.F. a D.G.F.P. Dâmbovița, reținând

că acestea nu au relevanță în cauză, în raport de obiectul cererii de chemare

în judecată și față de raporturile juridice deduse judecății.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte

constată că decizia atacată este legală și că motivele de nelegalitate invocate

nu justifică modificarea sa, așa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în

pretenții, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 5.000 lei reprezentând onorariu avocat către intimata SC O.C.I. SRL

Negrești Oaș.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC

B.D. SRL - prin Cabinet de insolvență V.G. împotriva Deciziei nr. 19/C/A din 5

februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a ll-a civilă și de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă SC B.D. SRL - prin Cabinet

de insolvență V.G. să achite intimatei-pârâte SC O.C.I. SRL Negrești Oaș suma

de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie

2014.