ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3391/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 671/LP/PI din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 570/30/2012 s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL prin administrator judiciar S.C.P., T.A. Sprl București în contradictoriu cu pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara, fiind obligată pârâta să plătească. reclamantei suma de 2.209.051,32 lei reprezentând contravaloarea-lucrărilor efectuate pe DN 67 D - și la plata sumei de 43.915 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi plătească suma de 2.680.477,72 de lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate asupra carosabilului DN 67 D, afectat de intemperii.

În vederea stabilirii situației de fapt, respectiv a verificării afirmațiilor reclamantei în sensul că a efectuat lucrări de refacere a drumului și de stabilire a valorii acestora, în cauză au fost efectuate două expertize tehnice care, ambele au relevat că pe porțiunile de drum în discuție au fost efectuate lucrări de consolidare pentru identificarea deficiențelor apărute datorită ploilor abundente din perioada iunie-iulie 2010, care au fost puse în corelație cu procesele-verbale de calamități menționate. Față de concluziile primei expertize care a relevat efectuarea unor lucrări în valoare de 2.481.822,54 de lei, tribunalul a apreciat că, în raport de complexitatea verificărilor efectuate și datelor furnizate, raportul de expertiză întocmit de cei trei experți furnizează mai multe elemente și este apt să conducă la stabilirea cu mai mare exactitate a stării de fapt, motiv pentru care l-a valorificat pentru fundamentarea concluziilor sale.

Aspectele expuse au creat convingerea că, urmare a stării de fapt relevată prin procesele-verbale de calamitate și corespondenței purtată între părți, reclamanta a fost solicitată să efectueze lucrările de consolidare a drumului, iar beneficiara acestora este pârâta, în calitatea sa de administrator al acestuia. Împotriva hotărârii primei instanțe hotărâri a declarat apel CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara, solicitând admiterea acestuia și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 160/A din 27 februarie 2014 a respins apelul pârâtei CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P.

Timișoara împotriva sentinței civile nr. 671 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 570/30/2012, totodată a respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de apelantă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în mod judicios prima instanță a constatat că reclamanta a executat în beneficiul pârâtei lucrările de reabilitare drumuri, la care face referire în obiectul cauzei, iar referitor la valoarea acestor prestații executate de reclamantă, în cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză tehnică, primul de un expert, al doilea de trei experți. împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei. Motivele de recurs invocate de către recurentă reprezintă de fapt o reiterare a motivelor de apel, o critică adusă hotărârii primei instanțe, prin care recurenta a arătat că între părți nu au existat raporturi contractuale care să stea la baza executării de către reclamantă a lucrării a cărei valoare se pretinde pe calea prezentului litigiu, că prima instanță nu a ținut cont de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv răspunderea civilă contractuală la soluționarea acțiunii și fără a pune în discuția părților a recalificat temeiul de drept al acțiunii. Mai susține recurenta că, reclamanta nu a modificat temeiul de drept al acțiunii - răspunderea civilă contractuală - printr-o precizare de acțiune, conform art. 132 C. proc.

civ. și că la soluționarea acțiunii, prima instanță nu a ținut cont de lipsa raporturilor contractuale care stăteau la baza acțiunii reclamantei. Așa cum rezultă din probațiunea dosarului, recurenta arată că nu există încheiat contract sau act adițional prin care părțile litigante să fi convenit modificarea contractului inițial, concretizate în sensul ca societatea reclamantă să execute și alte lucrări suplimentare decât cele prevăzute în contract, sens în care apreciază că, nu a existat din partea societății apelante un acord de voință în vederea executării lucrărilor care fac obiectul litigiului. Astfel, acțiunea reclamantei are ca temei răspunderea contractuală, care trebuie fondată pe o convenție, însă această convenție nu există, sens în care, nu există nici un temei pentru atragerea răspunderii contractuale a societății apelante, temei de drept invocat de reclamantă în susținerea acțiunii sale.

În acest context, se susține că, lucrările suplimentare solicitate pe calea prezentei cereri de către reclamantă au fost executate unilateral, fără permisiunea beneficiarului sau un acord de voință din partea acestuia, iar temeiul de drept susținut de către reclamantă pentru acțiune nu justifică admiterea acțiunii. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara să fie respins, pentru următoarele considerente : Potrivit art. 304 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de casare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat. Această ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că criticile recurentei, potrivit cărora, reclamanta nu ar fi modificat temeiul de drept al acțiunii - răspunderea civilă contractuală -conform art. 132 C. proc. civ., nu se susțin.

Această deoarece, prin precizarea de acțiune formulată de către reclamantă și aflată la fila 120 din dosarul tribunalului, se constată că acest înscris reprezintă o clarificare a temeiul juridic al pretențiilor, ca fiind cel al îmbogățirii pârâtei fără just temei, chiar dacă actul se intitulează „precizări" acesta vine să stabilească cadrul procesual; în condițiile art. 84 C. proc. civ., care prevăd că, cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la faptul că, aceasta nu a inițiat nici un fel de raporturi juridice cu reclamanta și că refuzul său privind plata lucrărilor executate, este justificat de lipsa oricăror raporturi juridice, se constată că această critică nu poate fi primită, având în vedere că cele două instanțe nu au examinat obiectul cauzei sub aspectul răspunderii contractuale, ci prin luarea în considerare a răspunderii angajate în temeiul îmbogățirii fără just temei a pârâtei, în condițiile în care pârâta a beneficiat în mod neechivoc de lucrările prestate de reclamantă, folosind materiale de construcție, capital și forță de muncă proprii, iar valoarea acestor elemente de patrimoniu se regăsesc în prezent în patrimoniul pârâtei.

Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în fața primei instanțe, se constată că pârâta nu a negat efectuarea lucrărilor ce au constituit obiectul prezentei cauze, ci absența unui contract sau a unui alt acord de voință între părți, precizând că nu a efectuat plata acestor prestații din lipsă de documente scrise, convenite de ambele părți. În acest context, această critică nu poate fi primită, întrucât contractul nu este singurul document în sens de negotia, respectiv de instrumenta, ce poate dovedi existența unui drept de creanță invocat de către creditorul obligației, mai ales în situația răspunderii reglementată de principiul îmbogățirii fără justă cauză, când obiect al probațiunii îl poate constitui orice înscris, început de dovadă scrisă, respectiv declarații de martori, interogatoriu sau prezumții de fapt pe care este chemată instanța să le constate.

Din această perspectivă se constată că, în mod corect cele două instanțe au reținut faptul că reclamanta a executat în beneficiul pârâtei lucrările de reabilitare drumuri la care face referire în obiectul cauzei, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile legale aplicabile speței. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat ■ corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara împotriva Deciziei nr. 160/A din 27 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.