ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3391/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 671/LP/PI din

13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a ll-a civilă, în Dosarul

nr. 570/30/2012 s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC S.C.

SRL prin administrator judiciar S.C.P., T.A. Sprl București în contradictoriu

cu pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara, fiind obligată pârâta să

plătească. reclamantei suma de 2.209.051,32 lei reprezentând

contravaloarea-lucrărilor efectuate pe DN 67 D - și la plata sumei de 43.915

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat ca pârâta să fie

obligată să îi plătească suma de 2.680.477,72 de lei, reprezentând

contravaloarea unor lucrări efectuate asupra carosabilului DN 67 D, afectat de

intemperii.

În vederea

stabilirii situației de fapt, respectiv a verificării afirmațiilor reclamantei

în sensul că a efectuat lucrări de refacere a drumului și de stabilire a

valorii acestora, în cauză au fost efectuate două expertize tehnice care,

ambele au relevat că pe porțiunile de drum în discuție au fost efectuate

lucrări de consolidare pentru identificarea deficiențelor apărute datorită

ploilor abundente din perioada iunie-iulie 2010, care au fost puse în corelație

cu procesele-verbale de calamități menționate.

Față de

concluziile primei expertize care a relevat efectuarea unor lucrări în valoare

de 2.481.822,54 de lei, tribunalul a apreciat că, în raport de complexitatea

verificărilor efectuate și datelor furnizate, raportul de expertiză întocmit de

cei trei experți furnizează mai multe elemente și este apt să conducă la

stabilirea cu mai mare exactitate a stării de fapt, motiv pentru care l-a

valorificat pentru fundamentarea concluziilor sale.

Aspectele

expuse au creat convingerea că, urmare a stării de fapt relevată prin

procesele-verbale de calamitate și corespondenței purtată între părți,

reclamanta a fost solicitată să efectueze lucrările de consolidare a drumului,

iar beneficiara acestora este pârâta, în calitatea sa de administrator al

acestuia.

Împotriva

hotărârii primei instanțe hotărâri a declarat apel CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P.

Timișoara, solicitând admiterea acestuia și schimbarea sentinței atacate, în

sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel

Timișoara, secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 160/A din 27 februarie 2014 a

respins apelul pârâtei CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara împotriva sentinței

civile nr. 671 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar

nr. 570/30/2012, totodată a respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată

de apelantă.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că, în mod judicios prima instanță a

constatat că reclamanta a executat în beneficiul pârâtei lucrările de

reabilitare drumuri, la care face referire în obiectul cauzei, iar referitor la

valoarea acestor prestații executate de reclamantă, în cauză au fost efectuate

două rapoarte de expertiză tehnică, primul de un expert, al doilea de trei

experți.

împotriva

acestei decizii, în termen legal, pârâta CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul

respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantei.

Motivele de

recurs invocate de către recurentă reprezintă de fapt o reiterare a motivelor

de apel, o critică adusă hotărârii primei instanțe, prin care recurenta a

arătat că între părți nu au existat raporturi contractuale care să stea la baza

executării de către reclamantă a lucrării a cărei valoare se pretinde pe calea

prezentului litigiu, că prima instanță nu a ținut cont de temeiul de drept

invocat de reclamantă, respectiv răspunderea civilă contractuală la

soluționarea acțiunii și fără a pune în discuția părților a recalificat temeiul

de drept al acțiunii.

Mai susține

recurenta că, reclamanta nu a modificat temeiul de drept al acțiunii -

răspunderea civilă contractuală - printr-o precizare de acțiune, conform art. 132

C. proc. civ. și că la soluționarea acțiunii, prima instanță nu a ținut cont de

lipsa raporturilor contractuale care stăteau la baza acțiunii reclamantei.

Așa cum

rezultă din probațiunea dosarului, recurenta arată că nu există încheiat

contract sau act adițional prin care părțile litigante să fi convenit

modificarea contractului inițial, concretizate în sensul ca societatea

reclamantă să execute și alte lucrări suplimentare decât cele prevăzute în

contract, sens în care apreciază că, nu a existat din partea

societății

apelante un acord de voință în vederea executării lucrărilor care fac obiectul

litigiului.

Astfel,

acțiunea reclamantei are ca temei răspunderea contractuală, care trebuie

fondată pe o convenție, însă această convenție nu există, sens în care, nu

există nici un temei pentru atragerea răspunderii contractuale a societății

apelante, temei de drept invocat de reclamantă în susținerea acțiunii sale.

În acest

context, se susține că, lucrările suplimentare solicitate pe calea prezentei

cereri de către reclamantă au fost executate unilateral, fără permisiunea

beneficiarului sau un acord de voință din partea acestuia, iar temeiul de drept

susținut de către reclamantă pentru acțiune nu justifică admiterea acțiunii.

Analizând

criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta

Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta

CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Timișoara să fie respins, pentru următoarele

considerente :

Potrivit

art. 304 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de

casare își găsește aplicațiunea numai în cazul în care din probele administrate

în cauză coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu asupra

conținutului actului supus judecății, iar judecătorii s-ar substitui părților

contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând

natura juridică a actului care a fost încheiat.

Această

ipoteză nu se regăsește în criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de

apel, câtă vreme din considerentele acesteia se constată că criticile

recurentei, potrivit cărora, reclamanta nu ar fi modificat temeiul de drept al

acțiunii - răspunderea civilă contractuală -conform art. 132 C. proc. civ., nu

se susțin.

Această

deoarece, prin precizarea de acțiune formulată de către reclamantă și aflată la

fila 120 din dosarul tribunalului, se constată că acest înscris reprezintă o

clarificare a temeiul juridic al pretențiilor, ca fiind cel al îmbogățirii

pârâtei fără just temei, chiar dacă actul se intitulează „precizări"

acesta vine să stabilească cadrul procesual; în condițiile art. 84 C. proc.

civ., care prevăd că, cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea

unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.

În ceea

ce privește critica recurentei referitoare la faptul că, aceasta nu a inițiat

nici un fel de raporturi juridice cu reclamanta și că

refuzul

său privind plata lucrărilor executate, este justificat de lipsa oricăror

raporturi juridice, se constată că această critică nu poate fi primită, având

în vedere că cele două instanțe nu au examinat obiectul cauzei sub aspectul

răspunderii contractuale, ci prin luarea în considerare a răspunderii angajate

în temeiul îmbogățirii fără just temei a pârâtei, în condițiile în care pârâta

a beneficiat în mod neechivoc de lucrările prestate de reclamantă, folosind

materiale de construcție, capital și forță de muncă proprii, iar valoarea

acestor elemente de patrimoniu se regăsesc în prezent în patrimoniul pârâtei.

Mai mult

decât atât, din probatoriul administrat în fața primei instanțe, se constată că

pârâta nu a negat efectuarea lucrărilor ce au constituit obiectul prezentei

cauze, ci absența unui contract sau a unui alt acord de voință între părți,

precizând că nu a efectuat plata acestor prestații din lipsă de documente

scrise, convenite de ambele părți.

În acest

context, această critică nu poate fi primită, întrucât contractul nu este

singurul document în sens de negotia, respectiv de instrumenta, ce poate dovedi

existența unui drept de creanță invocat de către creditorul obligației, mai

ales în situația răspunderii reglementată de principiul îmbogățirii fără justă

cauză, când obiect al probațiunii îl poate constitui orice înscris, început de

dovadă scrisă, respectiv declarații de martori, interogatoriu sau prezumții de

fapt pe care este chemată instanța să le constate.

Din

această perspectivă se constată că, în mod corect cele două instanțe au reținut

faptul că reclamanta a executat în beneficiul pârâtei lucrările de reabilitare

drumuri la care face referire în obiectul cauzei, iar simpla nemulțumire a

părții cu privire la soluțiile pronunțate de instanța de apel, la modalitatea

în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, nu poate

constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile

legale aplicabile speței.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat ■ corect

asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la

situația de fapt stabilită și că motivele de nelegalitate au fost invocate cu

scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să

reconsidere concludenta lor în ceea ce privește fondul cauzei, aspect ce nu

este permis în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA

- D.R.D.P. Timișoara împotriva Deciziei

nr. 160/A din 27 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.