ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 924/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 924/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului

negativ de competență,

Din examinarea

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 30

octombrie 2014, pe rolul Judecătoriei Constanța, în temeiul art. 640

1

C. proc. civ. din 2010, reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Constanța, a

solicitat încuviințarea executării silite a Procesului-verbal de contravenție

P1 din 7 noiembrie 2011.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin Încheierea

nr. 25698 din 19 noiembrie 2014, Judecătoria Constanța a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

București, reținând aspectele arătate în continuare.

Judecătoria Constanța

a solicitat petentului să indice care este sediul creditorului, să facă dovada

calității de reprezentant a D.R.D.P. Constanța și să precizeze care este

criteriul în temeiul căruia a ales să sesizeze Judecătoria Constanța.

Petentul a depus un

"mandat special acordat directorului regional al D.R.D.P. Constanța, a

arătat că sediul C.N.A.D.N.R. este în municipiul București, bulevardul D.,

sector 1 și a precizat că cererea a fost depusă la această judecătorie, având

în vedere împuternicirea menționată, prin care C.N.A.D.N.R. a înțeles să

"confere calitatea de creditor D.R.D.P. Constanța, care, în realizarea

mandatului, acționează în numele și pe seama C.N.A.D.N.R.", coroborat cu

dispozițiile art. 640

1

C. proc. civ. din 2010.

În raport cu

prevederile art. 640

1

alin. (2) C. proc. civ. din 2010, creditorul,

prin "mandatarul" său, nu s-a întemeiat în alegerea competenței pe

criteriul alternativ la domiciliului/sediului debitorului, ci pe criteriul

sediului său. Astfel, creditorul nu și-a asumat menționarea unui domiciliu al

debitorului, iar instanța nu poate prezuma că ar putea fi competentă după

domiciliul/sediul debitorului, întrucât singura referință despre acestea se

regăsește în procesul-verbal de contravenție încheiat cu mai mult de doi ani în

urmă. Instanța nu poate aprecia că domiciliul/sediul actual al debitorului este

cel din procesul-verbal, pe de o parte, iar, pe de altă parte, creditorul a

înțeles să excludă în mod expres acest criteriu.

Potrivit

dispozițiilor art. 640

1

C. proc. civ. citate, competența privind

învestirea cu formulă executorie aparține instanței de la sediul/domiciliul

creditorului ori instanței de la sediul/domiciliul debitorului, rezultând, în

lipsa unor explicații suplimentare, că un creditor ar putea sesiza oricare

dintre aceste două instanțe, dar nu una oarecare, în funcție de un eventual

interes (cum ar fi delegarea unor atribuții unui entități subsidiare),

competența astfel determinată, fiind specială, imperativă, de ordine publică și

nu poate fi înlăturată.

Este lipsită de

relevanță alegerea unui sediu procesual ori acordarea unui mandat unei persoane

ce are sediul în raza altei judecătorii decât cea unde are sediul creditorul,

aceste operațiuni putând privi relațiile dintre mandant și mandatar ori locul

unde se vor comunica actele de procedură, dar în niciun caz nu vor produce

prorogarea competenței ori soluția considerării că creditorul are sediul în alt

loc decât cel indicat și înregistrat în registrele publice.

În plus, sunt

aplicabile dispozițiile art. 529 C. proc. civ. din 2010, cererea de învestire

cu formulă executorie având caracter necontencios, instanța fiind, în

consecință, obligată să verifice din oficiu propria competență, chiar dacă

aceasta ar fi de ordine privată.

Având în vedere cele

expuse și întrucât, în cazul procedurii învestirii cu formulă executorie, nu

există o dispoziție expres derogatorie, rezultă că instanța competentă este

Judecătoria Sectorului 1 București, în a cărei circumscripție se află sediul

creditorului.

În condițiile în care

creditorul nu a indicat și nu a asumat un domiciliu al debitorului, nu se poate

reține că a renunțat la beneficiul sesizării instanței de la sediul său în

favoarea unei alte instanțe, întrucât domiciliul debitorului nu a fost indicat

de către creditor, iar instanța nu poate dispune verificări cu privire la

domiciliul debitorului într-o procedură ce se realizează fără citarea părților.

2.2. Prin Sentința

civilă nr. 1.348 din 28 ianuarie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a

admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție,

reținând, în esență, aspectele arătate în continuare.

Prin art. 640

1

C. proc. civ. din 2010, legiuitorul a prevăzut un caz de competență teritorială

alternativă între sediul creditorului și sediul debitorului.

Împrejurarea că

C.N.A.D.N.R. a introdus acțiunea la Judecătoria Constanța, prin raportare la

sediul D.R.D.P. Constanța, nu are nici o relevanță juridică și nici nu schimbă

situația de fapt, și anume că domiciliul debitorului se află în circumscripția

Judecătoriei Constanța.

La data introducerii

acțiunii, Judecătoria Constanța era competentă teritorial să soluționeze cauza

prin raportare la domiciliul debitorului, care rezultă cu suficientă claritate

din procesul-verbal de contravenție.

Rațiunea pentru care

C.N.A.D.N.R. a înțeles să introducă acțiunea la Judecătoria Constanța nu

prezintă relevanță juridică, întrucât este un criteriu subiectiv și neprevăzut

de lege. Legea este foarte clară și ambele criterii pe care le prevede - sediul

debitorului sau al creditorului - sunt obiective și se apreciază la data

introducerii acțiunii.

Astfel, creditorul

putea introduce acțiunea fie la Judecătoria Constanța, fie la Judecătoria

Sectorului 1 București. Alegerea Judecătoriei Constanța s-a realizat în mod

evident datorită faptului că domiciliul debitorului se află în circumscripția

acestei instanțe, motiv pentru care C.N.A.D.N.R. a dispus ca executarea proceselor-verbale

de contravenție și recuperarea sumelor datorate să se realizeze prin direcțiile

regionale de la domiciliile contravenienților. La nivelul întregii țări,

C.N.A.D.N.R. a acordat mandate direcțiilor regionale, fiind avută în vedere

repartizarea teritorială, așa cum se menționează în preambulul mandatului

acordat D.R.D.P. Constanța. Această repartizare teritorială nu este nici

nelegală, nici abuzivă și nici nu se poate imputa C.N.A.D.N.R. că "un

creditor ar putea sesiza oricare dintre aceste două instanțe, dar nu una

oarecare în funcție de un eventual interes" din moment ce interesul este

legitim, respectiv buna organizare a companiei și distribuirea către direcțiile

regionale de atribuții în funcție de repartizarea teritorială.

Referitor la invocarea

imposibilității verificării domiciliului debitorului, instanța apreciază că

soluționarea unei cauze fără citare nu este incompatibilă cu aceste verificări,

pentru că acestea nu se realizează în vederea citării, ci în vederea stabilirii

competenței. De altfel, Judecătoria Constanța a făcut verificări cu privire la

motivele pentru care creditoarea a ales această instanță, fiind emisă adresă

creditoarei, însă nu a făcut nicio verificare cu privire la debitor.

Pe cale de

consecință, în cazul competenței teritoriale alternative atunci când creditorul

are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, alegerea se

definitivează la momentul introducerii acțiunii, prima instanță sesizată fiind

instanța competentă. De la acel moment, data introducerii acțiunii, nicio altă

instanță nu mai este competentă să judece, chiar dacă anterior reclamantul

putea introduce acțiunea la mai multe instanțe.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135

alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență

în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

și de drept relevante

Din expunerea

rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P.

Constanța, a învestit Judecătoria Constanța cu o cerere de învestire cu formulă

executorie a Procesului-verbal de contravenție P1 din 7 noiembrie 2011,

invocând, în drept, prevederile art. 640

1

C. proc. civ. din 2010 și

ale art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu

modificările și completările ulterioare.

Prin Procesul-verbal

de contravenție P1 din 7 noiembrie 2011, s-a constatat săvârșirea de către M.M.,

cu domiciliul în comuna C., județul Constanța, a contravenției prevăzute de

art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare

și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, și s-a

dispus sancționarea contravenientului cu amendă contravențională, potrivit art.

8 alin. (2) din aceeași ordonanță.

Conform art. 640

1

alin. (1) și (2) C. proc. civ. din 2010:

"Art. 640

1

.

- (1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse

în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.

(2) Cererea de

învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în

circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al

debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă

domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate,

creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în

circumscripția căreia se află domiciliul său ales."

În cauză, se constată

că, în virtutea dispozițiilor art. 640

1

C. proc. civ. din 2010,

C.N.A.D.N.R., în calitate de creditor, a optat pentru instanța de la domiciliul

debitorului (contravenientul M.M.), care, potrivit celor menționate în

procesul-verbal, se află în circumscripția Judecătoriei Constanța. În

condițiile în care, potrivit susținerilor creditoarei, nu a fost atacat,

procesul-verbal de contravenție constituie titlu executoriu, potrivit art. 37

din O.G. nr. 2/2001, și se bucură de prezumția de legalitate, datele menționate

în cuprinsul fiind prezumate a fi reale.

Astfel fiind, în

virtutea exercitării de către C.N.A.D.N.R. a dreptului de a opta pentru una

dintre instanțele competente teritorial conform art. 640

1

C. proc.

civ. din 2010, Judecătoriei Constanța îi revine competența de a soluționa

cererea de învestire cu formulă executorie, ca instanță în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul contravenientul.

Cu referire la

competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut că

odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta

pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici

reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate,

din oficiu, să își decline competența.

Mai mult decât atât,

este de observat că, în materie contravențională, potrivit art. 32 alin. (1) și

(2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, controlul

aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și

complementare este de competența exclusivă a judecătoriei care judecă plângerea

împotriva procesului-verbal de contravenție.

În privința

contravenției prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la

dreptul comun reprezentat de O.G. nr. 2/2001 (care stabilește competența

teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită

contravenția), rațiunea legiuitorului este de a proteja pe contravenient,

întrucât stabilește în favoarea instanței de la domiciliul/sediul

contravenientului competența teritorială exclusivă de soluționare a plângerii

formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a

contravenției.

Această rațiune a

legiuitorului rezultă cu evidență din dispozițiile art. 10 și art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, conform cărora:

"Art. 10. -

Contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr.

2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Art. 10

1

.

- Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare,

plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției,

se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are

sediul contravenientul."

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P.

Constanța, în contradictoriu cu pârâtul M.M., în favoarea Judecătoriei

Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 martie 2015.

Procesat de GGC - MI