ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 924/2015

Asupra conflictului negativ de competență, Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 30 octombrie 2014, pe rolul Judecătoriei Constanța, în temeiul art. 640 1 C. proc. civ. din 2010, reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Constanța, a solicitat încuviințarea executării silite a Procesului-verbal de contravenție P1 din 7 noiembrie 2011. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin Încheierea nr. 25698 din 19 noiembrie 2014, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând aspectele arătate în continuare.

Judecătoria Constanța a solicitat petentului să indice care este sediul creditorului, să facă dovada calității de reprezentant a D.R.D.P. Constanța și să precizeze care este criteriul în temeiul căruia a ales să sesizeze Judecătoria Constanța. Petentul a depus un "mandat special acordat directorului regional al D.R.D.P. Constanța, a arătat că sediul C.N.A.D.N.R. este în municipiul București, bulevardul D., sector 1 și a precizat că cererea a fost depusă la această judecătorie, având în vedere împuternicirea menționată, prin care C.N.A.D.N.R. a înțeles să "confere calitatea de creditor D.R.D.P. Constanța, care, în realizarea mandatului, acționează în numele și pe seama C.N.A.D.N.R.", coroborat cu dispozițiile art. 640 1 C. proc.

civ. din 2010. În raport cu prevederile art. 640 1 alin. (2) C. proc. civ. din 2010, creditorul, prin "mandatarul" său, nu s-a întemeiat în alegerea competenței pe criteriul alternativ la domiciliului/sediului debitorului, ci pe criteriul sediului său. Astfel, creditorul nu și-a asumat menționarea unui domiciliu al debitorului, iar instanța nu poate prezuma că ar putea fi competentă după domiciliul/sediul debitorului, întrucât singura referință despre acestea se regăsește în procesul-verbal de contravenție încheiat cu mai mult de doi ani în urmă. Instanța nu poate aprecia că domiciliul/sediul actual al debitorului este cel din procesul-verbal, pe de o parte, iar, pe de altă parte, creditorul a înțeles să excludă în mod expres acest criteriu.

Potrivit dispozițiilor art. 640 1 C. proc. civ. citate, competența privind învestirea cu formulă executorie aparține instanței de la sediul/domiciliul creditorului ori instanței de la sediul/domiciliul debitorului, rezultând, în lipsa unor explicații suplimentare, că un creditor ar putea sesiza oricare dintre aceste două instanțe, dar nu una oarecare, în funcție de un eventual interes (cum ar fi delegarea unor atribuții unui entități subsidiare), competența astfel determinată, fiind specială, imperativă, de ordine publică și nu poate fi înlăturată.

Este lipsită de relevanță alegerea unui sediu procesual ori acordarea unui mandat unei persoane ce are sediul în raza altei judecătorii decât cea unde are sediul creditorul, aceste operațiuni putând privi relațiile dintre mandant și mandatar ori locul unde se vor comunica actele de procedură, dar în niciun caz nu vor produce prorogarea competenței ori soluția considerării că creditorul are sediul în alt loc decât cel indicat și înregistrat în registrele publice. În plus, sunt aplicabile dispozițiile art. 529 C. proc. civ. din 2010, cererea de învestire cu formulă executorie având caracter necontencios, instanța fiind, în consecință, obligată să verifice din oficiu propria competență, chiar dacă aceasta ar fi de ordine privată.

Având în vedere cele expuse și întrucât, în cazul procedurii învestirii cu formulă executorie, nu există o dispoziție expres derogatorie, rezultă că instanța competentă este Judecătoria Sectorului 1 București, în a cărei circumscripție se află sediul creditorului. În condițiile în care creditorul nu a indicat și nu a asumat un domiciliu al debitorului, nu se poate reține că a renunțat la beneficiul sesizării instanței de la sediul său în favoarea unei alte instanțe, întrucât domiciliul debitorului nu a fost indicat de către creditor, iar instanța nu poate dispune verificări cu privire la domiciliul debitorului într-o procedură ce se realizează fără citarea părților. 2.2.

Prin Sentința civilă nr. 1.348 din 28 ianuarie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând, în esență, aspectele arătate în continuare. Prin art. 640 1 C. proc. civ. din 2010, legiuitorul a prevăzut un caz de competență teritorială alternativă între sediul creditorului și sediul debitorului. Împrejurarea că C.N.A.D.N.R. a introdus acțiunea la Judecătoria Constanța, prin raportare la sediul D.R.D.P. Constanța, nu are nici o relevanță juridică și nici nu schimbă situația de fapt, și anume că domiciliul debitorului se află în circumscripția Judecătoriei Constanța.

La data introducerii acțiunii, Judecătoria Constanța era competentă teritorial să soluționeze cauza prin raportare la domiciliul debitorului, care rezultă cu suficientă claritate din procesul-verbal de contravenție. Rațiunea pentru care C.N.A.D.N.R. a înțeles să introducă acțiunea la Judecătoria Constanța nu prezintă relevanță juridică, întrucât este un criteriu subiectiv și neprevăzut de lege. Legea este foarte clară și ambele criterii pe care le prevede - sediul debitorului sau al creditorului - sunt obiective și se apreciază la data introducerii acțiunii. Astfel, creditorul putea introduce acțiunea fie la Judecătoria Constanța, fie la Judecătoria Sectorului 1 București. Alegerea Judecătoriei Constanța s-a realizat în mod evident datorită faptului că domiciliul debitorului se află în circumscripția acestei instanțe, motiv pentru care C.N.A.D.N.R.

a dispus ca executarea proceselor-verbale de contravenție și recuperarea sumelor datorate să se realizeze prin direcțiile regionale de la domiciliile contravenienților. La nivelul întregii țări, C.N.A.D.N.R. a acordat mandate direcțiilor regionale, fiind avută în vedere repartizarea teritorială, așa cum se menționează în preambulul mandatului acordat D.R.D.P. Constanța. Această repartizare teritorială nu este nici nelegală, nici abuzivă și nici nu se poate imputa C.N.A.D.N.R. că "un creditor ar putea sesiza oricare dintre aceste două instanțe, dar nu una oarecare în funcție de un eventual interes" din moment ce interesul este legitim, respectiv buna organizare a companiei și distribuirea către direcțiile regionale de atribuții în funcție de repartizarea teritorială.

Referitor la invocarea imposibilității verificării domiciliului debitorului, instanța apreciază că soluționarea unei cauze fără citare nu este incompatibilă cu aceste verificări, pentru că acestea nu se realizează în vederea citării, ci în vederea stabilirii competenței. De altfel, Judecătoria Constanța a făcut verificări cu privire la motivele pentru care creditoarea a ales această instanță, fiind emisă adresă creditoarei, însă nu a făcut nicio verificare cu privire la debitor. Pe cale de consecință, în cazul competenței teritoriale alternative atunci când creditorul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, alegerea se definitivează la momentul introducerii acțiunii, prima instanță sesizată fiind instanța competentă.

De la acel moment, data introducerii acțiunii, nicio altă instanță nu mai este competentă să judece, chiar dacă anterior reclamantul putea introduce acțiunea la mai multe instanțe. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Constanța, a învestit Judecătoria Constanța cu o cerere de învestire cu formulă executorie a Procesului-verbal de contravenție P1 din 7 noiembrie 2011, invocând, în drept, prevederile art. 640 1 C. proc.

civ. din 2010 și ale art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare. Prin Procesul-verbal de contravenție P1 din 7 noiembrie 2011, s-a constatat săvârșirea de către M.M., cu domiciliul în comuna C., județul Constanța, a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, și s-a dispus sancționarea contravenientului cu amendă contravențională, potrivit art. 8 alin. (2) din aceeași ordonanță. Conform art. 640 1 alin. (1) și (2) C. proc. civ. din 2010: "Art. 640 1 . - (1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.

(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales." În cauză, se constată că, în virtutea dispozițiilor art. 640 1 C. proc. civ. din 2010, C.N.A.D.N.R., în calitate de creditor, a optat pentru instanța de la domiciliul debitorului (contravenientul M.M.), care, potrivit celor menționate în procesul-verbal, se află în circumscripția Judecătoriei Constanța.

În condițiile în care, potrivit susținerilor creditoarei, nu a fost atacat, procesul-verbal de contravenție constituie titlu executoriu, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, și se bucură de prezumția de legalitate, datele menționate în cuprinsul fiind prezumate a fi reale. Astfel fiind, în virtutea exercitării de către C.N.A.D.N.R. a dreptului de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial conform art. 640 1 C. proc. civ. din 2010, Judecătoriei Constanța îi revine competența de a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul contravenientul.

Cu referire la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut că odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate, din oficiu, să își decline competența. Mai mult decât atât, este de observat că, în materie contravențională, potrivit art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a judecătoriei care judecă plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție.

În privința contravenției prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dreptul comun reprezentat de O.G. nr. 2/2001 (care stabilește competența teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția), rațiunea legiuitorului este de a proteja pe contravenient, întrucât stabilește în favoarea instanței de la domiciliul/sediul contravenientului competența teritorială exclusivă de soluționare a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Această rațiune a legiuitorului rezultă cu evidență din dispozițiile art. 10 și art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora: "Art. 10. - Contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. Art. 10 1 . - Prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Constanța, în contradictoriu cu pârâtul M.M., în favoarea Judecătoriei Constanța. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2015. Procesat de GGC - MI