ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 90/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Primăria

comunei Frumosu - prin primar, a solicitat în contradictoriu cu intimatul

Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare Phare,

admiterea contestației formulate împotriva deciziei nr. 152 din 11 februarie

2013 emisă de intimat, anularea deciziei contestate și implicit, a debitului

stabilit în sarcina contestatoarei în suma de 393.861,72 RON, echivalent

88.167,47 euro, sumă primită cu titlu de cheltuieli eligibile efectuate pentru

implementarea proiectului ''Creșterea capacității de intervenție a serviciului

voluntar pentru situații de urgență din comuna Frumosu, județul Suceava",

ajutor financiar nerambursabil în baza contractului de finanțare nerambursabilă

acțiuni externe ale Comunității Europene - Phare nr. xx.

Prin sentința civilă nr. 226 din 18 septembrie

2013 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Primăria comunei Frumosu - prin

primar, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de

Plăți și Contractare Phare, a anulat decizia nr. 152/2013 precum și procesul verbal

de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. PP/2012, emise

de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente

Financiare Nerambursabile a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că

instanța

de fond în mod eronat a dispus anularea deciziei nr. 152/2013 și a procesului verbal

nr. PP/2012, reținând faptul că, raportat la data de 28 noiembrie 2008, data încheierii

contractului, O.U.G. nr. 66/2011 „nu poate

fi

aplicată retroactiv față

de principiul neretroactivității legii civile consacrat prin Constituția României".

Mai mult, aceasta a dispus și anularea procesului-verbal deși reclamanta nu a solicitat

acest lucru prin cererea de chemare în judecată.

Recurentul mai susține

că indiferent de momentul identificării/constatării neregulilor în utilizarea fondurilor

europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora încălcarea legii

se sancționează. Așadar, orice abatere de la prevederile legislației naționale și

comunitare sunt sancționate în baza legii specifice aplicabile la data efectuării

controlului, însă calificarea abaterii se realizează prin raportare la dispozițiile

legale incidente la momentul la care faptele și actele juridice s-au produs. Interpretarea

acestor prevederi legale rezultă tocmai din situația de excepție a activității de

control, controlul având caracter ulterior, inclusiv înăuntrul termenului de prescripție

extinctivă.

Existând precedente cu

privire la aplicarea în timp a O.G. nr. 79/2003 care a generat uneori, debite excesive

în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, inclusiv a instituțiilor publice

finanțate de la bugetul de stat, cu consecințe de restituire integrală a sumelor

de care aceștia au beneficiat în mod necuvenit, prin apariția O.U.G. nr. 66/2011

legiuitorul vine să limpezească aceste neajunsuri legislative anterioare, consacrând

în textul de act normativ principiul proporționalității aplicabil situațiilor de

nereguli sau fraude, după caz, în cheltuirea banului public european sau public

național. Exprimarea concretă a acestui principiu se regăsește în conținutul anexei

1 a O.U.G. nr. 66/2011 în care sunt stabilite procentual corecțiile financiare pentru

fiecare abatere constatată, ca și în cauza de față.

Recurentul consideră că,

în cauză, este vorba de nerespectarea legislației în vigoare, inclusiv a legislației

achizițiilor publice (O.U.G. nr. 34/2006), situație prin care beneficiarul de față

încalcă cadrul legislativ ce reglementează procedura de achiziție publică, și nu

numai, nesocotind dispozițiile normelor imperative, dar și onerative care alcătuiesc

dispozitivul O.U.G. nr. 34/2006 care prin excelență este constituit astfel, sau

a celorlalte documente arătate anterior comunitare sau naționale. Toate aceste încălcări

legislative reprezintă în fapt, nereguli care atrag după sine corecții financiare,

în consecință, prin raportare la O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, argumentele

aparent justificate ale instanței de fond, de admitere a acțiunii reclamantei, pe

motiv de aplicare a unui act normativ retroactiv intrării sale în vigoare, nu pot

fi primite în condițiile în care obiectul dedus judecății îl reprezintă tocmai încălcarea

legislației comunitare și naționale în vigoare cu privire la utilizarea fondurilor

europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin decizia nr. 152/2013

emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare Phare privind

proiectul PHARE nr. xx „Creșterea capacității de intervenție a serviciului voluntar

pentru situații de urgență din comuna Frumosu, județul Suceava", a fost menținut

procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare

nr. PP din 18 decembrie 2012 pentru suma de 88.167,47 euro reprezentând cheltuieli

declarate neeligibile.

Înalta Curte constată

că, în cauză, contractul de finanțare nerambursabilă asupra căruia s-au făcut verificări

și constatări prin procesul verbal în discuție - contractul nr. xx a fost încheiat

la data de 28 noiembrie 2008 între reclamantă ca beneficiar, Oficiul de Plăți și

Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice București ca autoritate

contractantă și Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice (U.C.R.A..P.)

ca autoritate de implementare.

Înalta Curte constată

că susținerile din recurs potrivit cărora instanța de fond în mod greșit a reținut

inaplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011 pentru că acest act normativ nu era în vigoare

la data încheierii contractelor și a săvârșirii faptelor ce pot fi sancționate cu

corecție financiară, sunt întemeiate având în vedere faptul că activitățile de constatare

a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care se desfășoară după data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se finalizează și se valorifică cu aplicarea

prevederilor acestui act normativ.

Activitatea de constatare

a neregulilor este reglementată prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G.

nr. 66/2011 ca fiind activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile

competente în conformitate cu prevederile actului normativ invocat, în vederea stabilirii

existenței unei nereguli, în situația în care activitatea de constatare a neregulilor

și de stabilire a creanțelor bugetare a fost declanșată după intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că au fost corect aplicate de către organul de control prevederile acestui

act normativ (legea nouă), chiar dacă fapta a fost săvârșită sub imperiul legii

vechi (O.G. nr. 79/2003).

În cauza de față, activitățile

de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sunt ulterioare

datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, drept pentru care acest act normativ

a fost aplicat corect reclamantei.

Deci, pentru activitățile

de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care au început

după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 sunt aplicabile prevederile acestui

act normativ.

Potrivit art. 66 din O.U.G.

nr. 66/2011: „Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr.

79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările

ulterioare”.

Din interpretarea acestui

text de lege rezultă faptul că O.U.G. nr. 79/2003 continuă să fie aplicată numai

pentru activitățile de constatare a neregulilor care erau în desfășurare la data

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, fiind instituit astfel un caz de ultraactivitate

a legii pentru că O.U.G. nr. 79/2003 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 66/2011, dar

că activitățile de constatare a neregulilor ce vor fi declanșate după intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se vor putea desfășura numai în baza noii reglementări.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile

prevederile O.U.G. nr. 66/2011, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv

pentru care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării,

instanța va avea în vedere toate apărările și susținerile părților urmând a analiza

cauza pe fondului ei.

În concluzie, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente

Financiare Nerambursabile împotriva sentinței nr. 226 din 18 septembrie 2013 a Curții

de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie

2015.