ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2476/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013*, reclamanta A. S.A. Botoșani a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București - Direcția Instrumente Financiare Nerambursabile București, solicitând instanței să dispună anularea Deciziei nr. 159/27.03.2013 a Ministerului Fondurilor Europene - Direcția Instrumente Financiare Nerambursabile, prin care s-a respins contestația împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/16.01.2013 formulată de către reclamantă și a Procesului-verbal nr. x/16.01.2013, emis de Ministerul Finanțelor Publice. Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 46 din 3 martie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, a admis acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Instrumente Financiare Nerambursabile București și a anulat Decizia nr. 159/27.03.2013 a Ministerului Fondurilor Europene - Direcția Instrumente Financiare Nerambursabile și procesul-verbal nr. x/16.01.2013 emis de MFP - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE.

Prin decizia nr. 1782 din 16 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 46 din 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 5 septembrie 2017 sub nr. x/2013*

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, prin admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Deciziei nr. 159/2013 a M.F.E.- DIFN.

În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- reclamantă a relevat, pe scurt, situația în fapt a cauzei și a criticat sentința recurată întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) (prevederile referitoare la abateri rezultate din acțiune sau inacțiune) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 (principiul proporționalității), în dezvoltarea motivelor de recurs invocând, în esență, următoarele:

Prin sentința emisă, instanța a omis pe de-a-ntregul să analizeze criticile referitoare la faptul că recurenta a executat un contract conform clauzelor negociate anterior chiar de către organul de control, astfel încât, nu se pot dispune sancțiuni asupra patrimoniului său.

Beneficiarul, recurenta de față, arată aceasta, nu a fost niciodată în poziția de a efectua o acțiune sau inacțiune referitoare la gestionarea fondurilor europene în interiorul contractului, întrucât a fost silit să execute contractul conform clauzelor stabilite anterior chiar de către organul de control.

Astfel, contractul inițial care a făcut obiectul auditării, a fost semnat în data de 29.11.2004. Responsabil cu redactarea, negocierea și semnarea contractului a fost Agenția de implementare ISPA, respectiv, OPCP. Începând cu luna ianuarie 2008, contractele astfel încheiate, printre care, și cel în cauză, au fost transferate, sub aspectul atribuțiilor de evaluare și control către Autoritățile de Management ex-ISPA, iar atribuțiile de licitare, contractare, autorizare și lichidare plăți au fost transferate către beneficiarii finali (OMEF nr. 475/20.02.2008).

Astfel, arată că recurenta-reclamantă s-a găsit în situația de a implementa un contract negociat și semnat cu terțe persoane (contractul reprezentând legea părților), fără să fi avut atribuții în crearea și negocierea clauzelor acestuia.

Recurenta susține că, atât timp cât neregula reprezintă o acțiune sau inacțiune a beneficiarului sau a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, rezultă că sunt cel puțin două condiții cumulative pentru a constata o neregulă în sarcina sa: să provină dintr-o acțiune sau inacțiune și să fi prejudiciat sau să poată prejudicia bugetul UE.

În speța de față, se arată, Beneficiarul final a executat contractul astfel cum a fost negociat și semnat. Toate cheltuielile, chiar și cele declarate ulterior neeligibile, au fost asumate de către AI ISPA în fața executanților contractului. Consideră că nu se poate reține în sarcina sa o executare defectuoasă a contractului, respectiv, o acțiune sau inacțiune, care să stea la baza apariției unei nereguli.

Prin preluarea contractului, a fost obligată să respecte clauzele acestuia și să procedeze la efectuarea plăților contractual asumate. Recurenta- reclamantă arată că, astfel, se găsește în situația de a i se prejudicia patrimoniul în baza unor erori contractual/legislative efectuate de o altă persoană juridică, și susține că prima condiție a existenței unei nereguli în sarcina sa nu este îndeplinită, întrucât nu se poate identifica anume care este acțiunea sau inacțiunea responsabilă cu crearea pagubei, atât timp cât a îndeplinit literă cu literă prevederile contractuale.

Intimatul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE nu a formulat întâmpinare în recurs.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar constată că, deși în susținerea acestui motiv de casare recurenta- reclamantă a arătat că, prin sentința recurată, instanța a omis pe de-a-ntregul să analizeze criticile referitoare la faptul că recurenta a executat un contract conform clauzelor negociate anterior chiar de către organul de control, astfel încât, nu se pot dispune sancțiuni asupra patrimoniului său, criticile expuse, care vizează reținerea în mod greșit de către prima instanță a situației de fapt, în raport de probatoriul administrat în cauză, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, criticile în discuție vor fi analizate cu ocazia examinării acestui motiv de nelegalitate.

Distinct de aspectul constatat anterior, se reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

De asemenea, sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să respingă cererea de chemare în judecată, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților, mai ales, inclusiv, cele formulate de reclamantă, și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Instanța de control judiciar nu poate reține, astfel, critica recurentei-reclamante, aceste afirmații reflectând dezacordul recurentei în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține, însă, motivul de casare invocat, întrucât în considerentele sentinței au fost expuse argumentele pe care s-au întemeiat concluziile instanței de fond în privința problemelor de drept supuse analizei.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe.

În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Examinând cel de-al doilea motiv de recurs invocat, ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a pronunțat o soluție legală și temeinică.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Este conturat și unanim admis în jurisprudența europeană că neregula înseamnă orice încălcare a dreptului Uniunii Europene sau a dreptului național în legătură cu aplicarea sa, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor structurale și de investiții europene (ESI), care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului UE prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii.

În legislația națională, noțiunea de neregulă este detaliată la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente încheiate legal în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Înalta Curte are în vedere, totodată, că, pentru constatarea neregulii în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, indicarea în concret a prejudiciului, nu este o condiție.

Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează și la prejudiciul potențial, rezultă și din cadrul normativ european.

În conformitate cu jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție - SCAF (după adoptarea soluției de principiu din 24.11.2014), în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naționale (cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului).

Astfel, criticile formulate cu privire la lipsa prejudiciului sunt neîntemeiate.

Este de principiu că prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenții care respectă normele de drept al Uniunii, și să nu fie utilizate pentru a finanța activități care sunt contrare acestuia (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții, punctul 108, Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, punctul 59). În consecință, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 60).

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Comunității Europene (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni și pentru a urmări în justiție abaterile, să revoce această asistență și să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării menționate (Hotărârea GUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligația să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acțiunile finanțate din fondurile finanțate cu contribuția Uniunii au fost desfășurate corect, pentru prevenirea și cercetarea neregulilor și pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe (Hotărârea GUE din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Se poate astfel concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acționează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existența unui prejudiciu concret asupra bugetului UE.

În acest sens, Curtea de Justiție a Comunității Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude, produce automat un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate, în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, "încălcarea unor obligații a căror respectare prezintă o importanță fundamentală pentru buna funcționare a unui sistem comunitar { . . . . . . . . . . .} poate fi sancționată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea GUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100 - 102, precum și Ordonanța din 16 decembrie 2004, APOL și AIPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este că orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat (Hotărârea GUE pronunțată în cauza C-199/03 -punctul 15 și Concluziile avocatului general B. pronunțate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunțat că, în executarea obligațiilor care le revin, statele membre nu au nicio competență de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 38) și că există o "obligație pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul național, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe" (Hotărârea Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, C-465/10, punctul 35).

Prin urmare, obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În cauza dedusă judecății, așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, achitarea unei sume de 1.770,79 Euro reprezentând facilități pentru inginer- mobiliare, cu nerespectarea criteriilor de eligibilitate cerute de Memorandumul de finanțare, ori acceptarea la plată, în mod nejustificat, a unei sume de 0,01 Euro în contul facturii nr. x/24.08.2010, poate fi calificată drept abatere sau neregulă, iar în antiteză cu susținerile recurentei- reclamante, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi justificate prin raportare la simpla împrejurare că a preluat contractul, fiind obligată să respecte clauzele acestuia și să procedeze la efectuarea plăților contractual asumate, cu atât mai mult cu cât, prin actul administrativ contestat, i se impută tocmai încălcarea dispozițiilor art. 4.2. din Contractul nr. x intitulat "Lucrări de reabilitare pentru rețelele de distribuire a apei și de canalizare din Municipiul Botoșani".

Cât privește critica recurentei, că măsura aplicată este disproporționată cu așa-zisa neregulă reținută în sarcina sa, iar așa- zisele neregularități, în sensul dispozițiilor din Contractul de finanțare, nu pot constitui un motiv de rambursare a întregii finanțări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, întrucât, s-ar încălca principiul proporționalității consacrat în practica Curții Europene de Justiție, Înalta Curte observă următoarele:

Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "În aplicarea prevederilor alin. (1) și având în vedere principiul proporționalității, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii și-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel."

Conform art. 17 din același act normativ, "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia."

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor și sancțiunilor administrative pe care le consideră necesare și adecvate scopului propus, în funcție de variate elemente, precum, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei nu se poate reține că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporționalității, consacrat în legislația națională și europeană și în jurisprudența CJUE.

Mai mult decât atât, conform prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plata către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d' industrie de I'ndre, C-465/10, punctul47), inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni și pentru a urmări în justiție abaterile, să revoce această asistență și să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării menționate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48).

În legătură cu critica privind încălcarea principiului proporționalității la stabilirea sancțiunii aplicate, Înalta Curte mai constată că potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 și art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, producerea însăși a unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrage sancțiunea restituirii acestora.

Totodată, conform art. 11 alin. (3) din Anexa I Prevederi Generale, "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanșată procedura insolvenței/falimentului, precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe propria răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității.

Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanțelor judecătorești. În aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

În raport de aceste considerații teoretice și de neregulile care i-au fost imputate recurentei-reclamante, așa cum au fost descrise mai sus, instanța de recurs apreciază că nu a fost ignorat în cauză principiul proporționalității măsurii dispuse, dată fiind situația de fapt reținută în prezenta cauză.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Față de considerentele expuse, instanța supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecății și, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond se află la adăpost de criticile formulate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 188 din 12 decembrie 2017, a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2020.