ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2020, sub nr. x/206/2020, pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Comuna Frumosu, prin primar, l-a chemat în judecată pe pârâtul A, pentru ca prin hotărârea ce va pronunța instanța să dispună obligarea la plata sumei de 412.239 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs bugetului local al comunei prin faptele săvârșite de acesta și reținute prin sentința penală de condamnare nr.253/2019 din 08.10.2019 a Tribunalului Suceava. Prin sentința civilă nr.744/1.10.2020, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, pe rolul căruia s-a înregistrat cauza la 17.11.2020. Primul ciclu procesual 2. sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr.488 din 9 martie 2021, Tribunalul Suceava, Secția I civilă, a respins, ca nefondate, excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta.

Decizia pronunțată de curtea de apel Curtea de Apel Suceava, Secția I civilă, prin decizia nr.796 din 21 septembrie 2021 a respins, ca nefondat, apelul.

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 1014 din 12 mai 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția I Civilă a admis recursul declarat de reclamanta Comuna Frumosu, prin Primar, împotriva deciziei civile nr.796 din 21 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă. A casat decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Decizia pronunțată de curtea de apel în rejudecare Prin decizia nr. 1217 din 7 decembrie 2023 Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta Comuna Frumosu – prin primar, împotriva sentinței civile nr. 488 din 9 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I civilă, în dosar nr. x/206/2020, intimat fiind pârâtul A, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 412.239 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs bugetului local al comunei Frumosu. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei pronunțate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din 9 noiembrie 2023 și a deciziei nr. 1217 din 7 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă a declarat recurs recurentul-pârât A, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și respingerea în totalitate a acțiunii. În motivarea recursului formulat, au fost invocate următoarele susțineri critice: -Hotărârea dată de instanța de apel în rejudecare cuprinde motive străine de natura cauzei, potrivit art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ. Au fost induse în eroare instanțele de judecată cu privire la izvorul pretențiilor, iar instanțele nu au analizat în concret de unde derivă pretențiile în sumă de 412.239 lei, în ce temei acestea au fost stabilite și din ce este compusă această sumă solicitată pârâtului A. După expunerea unui scurt istoric cu privire la obligarea Comunei Frumosu la plata sumei de 88.167,47 euro în favoarea Ministerului Fondurilor Europene, sumă despre care se arată că reclamanta o solicită în prezentul dosar într-un cuantum mai ridicat de la recurentul-pârât, acesta susține că ceea ce nu s-a analizat de către instanțe este că suma de bani care face obiectul prezentului dosar (debit principal și accesoriile aferente) se solicită de la data de 06.02.2013,fiindcă de atunci au fost calculate accesoriile și aceste sume sunt independente de dosarul penal despre care se face referire. Cuantumul debitului stabilit prin procesul verbal din 18.12.2012 a fost de 393.861,72 lei echivalentul sumei de 88.167,47 lei, calculat din data de 06.02.2013, dată când procesul verbal a devenit titlu executoriu. Debitul a fost recuperat integral abia în data de 04.04.2018 începând cu data de 16.05.2017 între data la care titlul de creanță a devenit executoriu și data la care s-a aprobat eșalonarea la plata debitului (757 zile), s-au calculat penalități de întârziere determinate conform procesului verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. 29409/02.05.2018 în cuantum de 18.377,03 lei. Ca atare, suma solicitată de către reclamantă, în cuantum de 412.239 lei se compune din 393.861,72 lei (debit principal stabilit prin procesul verbal 632.761/18.12.2012) și 18.377,03 lei (penalități care au început să curgă de la 06.02.2013, dată de la care procesul verbal 632.761/18.12.2012 a devenit titlu executoriu) Toate aceste înscrisuri (proces verbal de constatare a neregulilor din 2012 și adresa Ministerul Fondurilor Europene prin care specifică debitul principal și accesoriile calculate) au fost depuse de către pârâtul A, atașate cu întâmpinarea la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, însă ele nu au fost analizate în concret. Obiectul prezentei acțiuni, îl reprezintă obligarea pârâtului A la plata sumei de 412.238,75 lei, sumă care reprezintă debit principal stabilit în baza procesului verbal din 2012 (398.861,72 lei) și penalități de întârziere calculate din 06.02.2013 pentru o perioadă de 757 zile (18.377,03 lei). Ca atare, nu s-a avut în vedere că pretențiile reclamantei vizează obligarea pârâtului la plata debitului principal stabilit în sarcina Comunei prin procesul verbal de constatare plus accesoriile calculate pentru o perioadă de 757 zile începând cu 06.02.2013 și până în data de 13.06.2018, atunci când reclamanta a achitat integral sumele de bani și că pretențiile sunt independente de soluția din dosarul penal. Comuna Frumosu avea posibilitatea, ca atunci când a achitat debitul să se întoarcă cu o acțiune în regres împotriva pârâtului A și nu să formuleze acțiune în pretenții derivate dintr-un dosar penal așa cum a procedat în prezentul dosar. Fiindcă, indiferent de soluția din dosarul penal, chiar dacă pârâtul ar fi fost achitat și i-ar fi fost înlăturată răspunderea penală, plata efectuată de Comuna Frumosu în favoarea Ministerului Finanțelor subzista, întrucât ea a fost stabilită în baza unui proces verbal de constatare a neregulilor nr. 632761/18.12.2012. Procesul verbal 632761/18 decembrie 2012 nu a fost analizat de către instanța de apel și nu s-a analizat că întreg proiectul a fost declarat neeligibil fiindcă s-a aplicat procedura negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Nu s-a analizat cine a fost persoana care a decis ca procedura negocierii să se efectueze fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, și că din această cauză s-a declarat proiectul neeligibil și a fost încheiat procesul verbal de constatare a neregulilor în 18.12.2012, iar Comuna a fost obligată la plata sumei de 393.861,72 lei- debit principal. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 412.239 lei, iar această sumă de bani se compune din 393.861,72 lei (debit principal stabilit prin procesul verbal din 2012) și 18.377,03 lei (accesorii stabilite din data de 06.02.2013). Nu s-a analizat adresa depusă de pârât sub nr. 36127/17.05.2019 emisă de Ministerul Fondurilor Europene din care rezultă toate aceste aspecte invocate. Ca atare, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. -Decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, potrivit art. 488 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ. Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă ca fiind nefondată, cu încălcarea dispozițiilor procedurale și a normelor de drept material. În acest sens, s-a arătat că contractul de finanțare încheiat între Oficiul de Plăți și Comuna Frumosu prin Consiliul Local a fost semnat la 28.11.2007, iar acesta este izvorul pretențiilor din acțiunea introductivă, așa cum s-a statuat inclusiv prin decizia de casare prin care s-a dispus trimiterea cauzei la rejudecare. Raportat la anul încheierii contractului de finanțare, atât problema îndeplinirii în speță a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile cât și prescripția dreptului material la acțiune, sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la data săvârșirii pretinsei fapte ilicite, respectiv vechiul Cod Civil, cum s-a reținut cu privire la latura civilă a cauzei și prin decizia penală pronunțată în dosarul x/86/2016 (aspect a fost reținut cu autoritate de lucru judecat). DLAF prin nota de control nr.7/87/2011 și Raportul de Control 14302/14.03.2011 a constatat un impact financiar negativ în valoare de 88.167,465 euro, determinat de încasarea pe nedrept de către beneficiar a sumei în cauză, reprezentând fonduri europene nerambursabile.Ca atare, începutul prescripției extinctive este supus dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 și se impunea admiterea excepției invocate. În mod greșit a reținut instanța de apel că dezlegarea dată excepției prescripției dreptului material la acțiune a intrat în puterea lucrului judecat și că nu ar mai constitui obiect de analiză judiciară în stadiul procesual al apelului. Respingerea excepției dreptului material la acțiune a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, dar și cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost invocată de pârât pe dispozițiile noului Cod Civil, în termen legal prin întâmpinare și a fost analizată de prima instanță doar în raport de dispozițiile noului Cod Civil. În apel, după rejudecare, pârâtul a precizat că excepția prescripției dreptului material la acțiune a început anterior intrării în vigoare a noului Cod Civil, ca atare poate fi invocată din oficiu, de părțile interesate, și indiferent de stadiul procesual chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011, în acest sens fiind pronunțată Decizia nr.l/17 februarie 2014 a Î.C.CJ., completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Instanța de apel a reținut că faptele ar fi fost săvârșite de pârât în anul 2008, însă legea aplicabilă în cauză cu privirea la excepția prescripției dreptului material la acțiune nu a fost analizată temeinic și corect prin raportare la dispozițiile Decretului 167/1958. În același timp, având în vedere efectul devolutiv al apelului și a faptului că pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune de la momentul depunerii întâmpinării, respingerea excepției a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. - Instanța de apel nu a tranșat felul răspunderii solicitată de reclamantă prin raportare la motivele invocate, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea dreptului de dispoziție prevăzut de art. 9 C. proc. civ. La termenul din 27.09.2023, în fața instanței de apel, in calitate de intimat-pârât a solicitat ca reclamanta să precizeze care este răspunderea antrenată în dosarul de față având în vedere că: -acțiunea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ. (răspundere civilă delictuală), raportat la art. 1357 - 1371 (răspundere pentru faptă proprie) și art. 27 C. proc. pen. -prin sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (de declinare a cauzei) s-a menționat răspundere contractuală -prin sentința 488 a Tribunalului Suceava s-a menționat răspundere delictuală -prin decizia nr.796 a Curții de Apel Suceava s-a menționat răspundere contractuală -prin decizia 1014 a Î.C.CJ s-a menționat răspundere delictuală -prin citația emisă după rejudecare de Curtea de Apel Suceava s-a menționat răspundere contractuală Instanța de apel, cu încălcarea dreptului de dispoziție prevăzut de art. 9 C. proc. civ., fără a emite adresă reclamantei, a precizat că felul răspunderii este delictuală. Având în vedere toate inadvertențele, susținerile și motivările, pentru ca pârâtul să își poate face o apărare efectivă, se impunea efectuarea unei adrese pentru ca reclamanta să își precizeze temeiul răspunderii, delictuală sau contractuală. Temeiul juridic invocat de reclamantă ca fiind art. 27 și 28 C. proc. pen. trebuia analizat efectiv și trebuia să se aibă în vedere că reclamanta nu a avut calitate de persoană vătămată în dosarul penal y/86/2016, astfel încât nu se puteau invoca dispozițiile art. 27 și 28 C. proc. pen. - Excepția inadmisibilității răspunderii delictuale, excepție invocată de pârâtul-recurent nu a fost calificată ca fiind o veritabilă excepție de către instanța de apel, ci ca fiind o apărare de fond. Acest raționament juridic este greșit și hotărârea și sub acest aspect a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (l) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Izvorul răspunderii era reprezentată de un contract de finanțare, aspect reținut corect de către instanța supremă. Potrivit art. 1350 alin. (3) C. civ. „Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile". Răspunderea civilă delictuală este răspundere patrimonială de drept comun și se aplică în lipsa unor reglementări speciale. Răspunderea contractuală apare ca o aplicație particulară a răspunderii civile, în situațiile în care prejudiciul este cauzat prin încălcarea unei obligații asumate printr-un contract. Pentru pronunțarea soluției, instanța de apel a avut în vedere doar dosarul penal y/86/2026 și a considerat că apărările formulate de pârât au fost sumare și nu a administrat probe prin care să combată faptele care i se impută. - Cu toate că instanța de control judiciar a dispus ca instanța de apel să administreze toate probele necesare pentru a se stabili dacă răspunderea poate fi imputată pârâtului A sau altei persoane cu atribuții în coordonarea și gestionarea proiectului eșuat prin administrarea probelor, instanța de apel a considerat că este suficient atașarea dosarului penal, iar toate probele solicitate de către pârât au fost respinse. In condițiile în care prin notele de ședință din 27.10.2023 a expus pe larg teza probatorie pentru fiecare probă solicitată și a arătat că aceste probe nu au fost administrate în cadrul dosarului penal, prin concluziile orale și notele de concluzii scrise a învederat instanței de apel motivele pentru care se impune să respingă acțiunea formulată, instanța de apel a precizat că pârâtul nu a administrat probe și că apărările au fost sumare. Tocmai de aceea arată că a atacat și încheierea prin care au fost respinse toate probele solicitate în apărare. Prin respingerea probelor s-au încălcat, în primul rând, dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. fiindcă nu au fost lămurite toate aspectele izvorâte din obligarea Comunei Frumosu la plata sumei de bani declarată neeligibilă, iar în al doilea rând, întrucât s-a încălcat dreptul său la apărare. Instanța de apel a plecat de la premisa că acțiunea trebuie admisă și că este suficient dacă atașează dosarul penal fără a-i da posibilitatea efectivă pârâtului să administreze probe prin care să demostreze că procedura a fost viciată prin alegerea unei proceduri greșite de către comisia din care el nu făcea parte, așa cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă 207/28.10.2015 a Curții de Apel Suceava definitivă prin Decizia 1318/26 martie a Î.C.C. J. Prin Decizia 1318/ 26 martie 20181, I.C.C.J cu autoritate de lucru judecat a constatat că întreaga procedură de achiziție a fost viciată prin alegerea unei proceduri greșite de către membrii comisiei, însă Curtea de Apel Suceava nu a analizat că din Comisie pârâtul A nu a tăcut parte. A solicitat efectuarea de relații la Agenția Națională pentru Achiziții Publice și a susținut că la acel moment firmele de consultanță se ocupau de proiecte și că firma B era responsabilă pentru întocmirea tuturor actelor în legătură cu obținerea autospecialei de pompieri, firma fiind remunerată în acest sens potrivit înscrisurilor depuse. C a efectuat vizita de monitorizare pentru verificarea stadiului de implementare a proiectului. Î.C.CJ. a dispus ca în rejudecare să se stabilească în urma probelor administrate cine ar fi fost persoanele responsabile pentru eșuarea proiectului, însă instanța de control nu a analizat temeinic înscrisurile, ghidul solicitantului cu atribuțiile fiecărei persoane, și a respins toate probele solicitate. Trebuia să se tranșeze cine a decis procedura finală de atribuire a procedurii fără publicarea prealabilă, cine au fost persoanele cu atribuții în coordonarea și gestionarea proiectului eșuat, iar hotărârea instanței de recurs a fost nesocotită de judecătorii fondului, iar și sub acest aspect instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură și drept material. În continuare, recurentul a expus ample aspecte teoretice referitoare condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Distinct de aceasta, a mai invocat faptul că nu s-au analizat atribuțiile membrilor echipei de implementare a proiectului, așa cum rezultă din organigrama echipei de implementare a proiectului, după care a redat pe larg atribuțiile și obligațiile acestora. Susține că, în ipoteza în care în fapta ilicită s-a intersectat și activitatea altor persoane, contribuind împreună la producerea prejudiciului, răspunderea ar trebui să fie solidară. Apoi, a făcut trimiteri la situația de fapt, fiind indicat secretarul comitetului de evaluare, ca având sarcina de a semna declarațiile de confidențialitate și imparțialitate, potrivit Manualului pentru contracte granturi, și responsabilul tehnic, care avea obligația de a monitoriza realizarea achizițiilor publice. Procedura de selecție a avut loc la data de 12.12.2008 și a fost aleasă procedura fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Obligarea pârâtului la plata prejudiciului solicitat de reclamantă ar avea ca efect o îmbogățire fără justă cauză. Nu în ultimul rând, ar trebui analizat dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale sau ar fi mai degrabă o acțiune în regres. Scopul urmărit de intimat a fost obținerea unei autospecialei de pompieri, în folosul comunității și nu pentru sine însuși. De altfel, intimatul nu a falsificat documente iar acest aspect rezultă din dosarul x/P/2016, dar și din rapoartelor de constatare întocmite în cursul urmăririi penale (pag.124-167, pag.172-194, pag.204-217 volumul 2 din dos. U.P Este nefondată solicitarea apelantei de a fi obligat intimatul la plata sumei de 412.239 lei și de a fi invocate dispozițiile art. 27 C. proc. civ. în condițiile în care doar persoana vătămată se poate contitui ca parte civilă în procesul penal iar Comuna Frumosu nu a avut calitatea de persoană vătămată, iar obligarea Comunei la restituirea sumei finanțate a fost stabilită în temeiul unui proces verbal independent de dosarul penal. Beneficiarul proiectului Phare a fost Comuna Frumosu și chiar dacă suma finanțată a fost declarată neeligibilă, bunurile obținute au rămas în proprietatea și folosința Comunei Frumosu, astfel încât este nefondată solicitarea apelantei de a fi obligat intimatul la plata sumei de bani care reprezintă autospecială de pompieri, echipamentele autospecialei și costumele de pompieri în condițiile în care nu sunt bunurile proprii ale intimatului, nu sunt în folosința acestuia și ca atare ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză. De altfel, în prezent autospeciala de pompieri a fost casată prin trecerea timpului, iar pretențiile din prezentul dosar sunt complet nefondate. În temeiul art. 411 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Comuna Frumosu prin primar a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului, arătând că niciunul din motivele de recurs cuprinse in art. 488 C. proc. civ. nu permite reexaminarea situației de fapt, că instanța de recurs nu poate niciodată să schimbe situația de fapt reținută de instanțele de fond, recursul fiind o cale de atac ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ reglementate de lege. In plus, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, or, deși au fost invocate în termen au fost respinse sau instanța a omis sa se pronunțe asupra lor. Temeiul de drept invocat de recurent pentru recursul său, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 si pct. 8 C. proc. civ. nu se regăsește în niciuna din susținerile memoriului, al cărui conținut relevă că recurentul se află în eroare cu privire la caracterul acestei căi de atac, obiectul acesteia si motivele pentru care poate fi promovată, învestind instanța de recurs cu cereri privind situația de fapt, recurentul nefăcând decât să expună situația de fapt si parcursul prezentului dosar ori ceea ce s-a dispus la termenele de judecata. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului deoarece instanța de apel a formulat răspunsuri clare și motivate față de criticile și directivele trasate prin decizia de casare privitoare la verificarea elementelor de fapt pe baza probelor existente la dosar sau a probelor noi, dacă vor fi administrate în rejudecare, dacă se vor aprecia utile în scopul clarificării chestiunilor în cauză, pe aspectul întrunirii condițiilor privind răspunderea civila delictuală. Probele au fost avute în vedere și le-a fost verificată utilitatea în soluționarea cauzei, iar simpla nemulțumire a recurentului în privința rezultatului evaluării nu îndreptățește susținerile acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cu prioritate apărarea intimatei privitoare la incidența sancțiunii nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate limitativ permise de lege în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că deși aceasta este în mare măsură îndreptățită, totuși nu poate impune soluția asupra căii extraordinare de atac formulate având în vedere că neregularitatea formală a neîncadrării criticilor nu afectează integral memoriul, ci doar într-o proproție majoritară. Astfel, deși memoriul formulat conține consistente trimiteri la probe, critici prin care se invocă neexaminarea ori ignorarea probelor de către instanța de apel, se redau în mod amplu stări și elemente ale situației de fapt, nu se poate reține că neregularitatea de formă a neîncadrării afectează recursul în integralitatea sa. De aceea, excepția nulității recursului va fi respinsă, urmând ca judecata căii de atac să aibă loc pe fond, cu semnalarea corespunzătoare, atunci când este cazul, a aspectelor criticate dar a căror examinare nu poate avea loc întrucât nu țin de domeniul cercetării specifice recursului, care urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Luând spre examinare recursul, Înalta Curte reține că cel dintâi motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu trimitere la teza motivelor străine de natura cauzei care s-ar regăsi în decizia instanței de apel, a rămas cu totul nesusținut prin aspectele prezentate, subsecvent invocării acestuia. Singura trimitere la cazul de recurs prevăzut în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a rămas cea în care se enunță critica, fără ca aceasta să fie și susținută ori argumentată în vreun fel în cele ce urmează invocării sale. Dimpotrivă, lipsit de orice legătură cu argumente care s-ar putea susține pe acest temei legal, recurentul a pretins că instanțele ar fi fost induse în eroare cu privire la izvorul pretențiilor ori că nu ar fi analizat de unde derivă acestea, în ce temei au fost stabilite ori din ce este compusă suma solicitată pârâtului; a prezentat el însuși, în mod repetat, sumele ce compun debitul stabilit în sarcina sa și actele de stabilire a acestora (procesul-verbal nr. 632761/18.12.2012 pentru debitul principal și procesul-verbal 29409/409/2.05.2018 pentru accesorii), aceleași cu cele redate în considerentele și dispozitivul hotărârii atacate, invocând faptul că înscrisurile doveditoare ale acestora, depuse la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc n-ar fi fost analizate, că tot neanalizate ar fi rămas adresa nr.36127/17.05.2019 emisă de Ministerul Fondurilor Europene, proiectul declarat neeligibil și procesul-verbal nr. 632761/18.12.2012, că nici nu s-a stabilit cine a decis ca procedura negocierii să se efectueze fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, pentru ca, la finalul acestor critici subsumate tezei motivelor străine de natura cauzei și cazului de recurs descris în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să se concluzioneze „Ca atare, (...) hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material” Or, nu numai că astfel de susțineri nu corespund cazului de recurs prevăzut la punctul 6 sau la punctul 8 al art. 488 alin. (1), dar nici nu pot învesti legal instanța de recurs cu cercetarea lor deoarece tind la provocarea unui control în temeinicie asupra hotărârii atacate, străin judecății specifice recursului și la o cercetare de fond asupra raportului juridic litigios, inadmisibilă în această etapă procesuală. În considerarea acestor motive, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. va fi considerat nesusținut, fiind indicat doar formal. -Criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privitoare la greșita respingere a excepției de prescripție a dreptului material la acțiune, sunt încadrabile în motivul de nelegalitate invocat, dar sunt nefondate. Criticând soluția instanței de apel în privința excepției de prescripție invocată pe cale de întâmpinare în etapa apelului, recurentul a susținut, în esență, argumente privitoare la regimul juridic al acesteia, ca fiind de ordine publică, aflată sub regimul de reglementare al Decretului nr. 167/1958, cu consecința posibilității invocării sale în orice moment și în orice stadiu procesual, așa cum s-a statuat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, motivul pentru care instanța de apel a înlăturat această apărare a pârâtului, a fost acela întemeiat pe autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 488/9.03.2021 a primei instanțe, care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în fața sa, dezlegare ce nu a fost contestată de pârât pe calea de atac a apelului principal ori incident (față de apelul principal declarat de reclamantă pe alte dezlegări ale sentinței). Deși afirmă că această soluție ar fi greșită, dată cu încălcarea regulilor de procedură ori cu aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul nu a demonstrat niciuna din aceste încălcări, observându-se că prin criticile sale acesta s-a raportat la regimul legal aplicabil prescripției extinctive – ca instituție de ordine publică, aflată sub regimul de reglementare al Decretului nr. 167/1958, ce poate fi invocată în orice stadiu procesual – în timp ce instanța de apel i-a opus nerespectarea unor reguli de ordin procedural înlăuntrul procesului, respectiv a celor referitoare la autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor din hotărârea primei instanțe care nu au fost contestate și a celor relative la căile procedurale prin care pot fi supuse judecății instanței de apel chestiunile procedurale tranșate de judecătorul fondului față de care părțile sunt în dezacord. Or, independent de regimul legal aplicabil prescripției extinctive, pentru aducerea în fața instanței de apel, pârâtul ar fi trebuit să formuleze apel, principal sau incident, împotriva dezlegării date de tribunal asupra excepției de prescripție întrucât altfel acestuia i se opunea, așa cum corect a reținut instanța de apel, autoritatea dezlegării date pe acest incident procedural de tribunal, care a rămas neatacată în apel. În alte cuvinte regimul de drept material care guvernează prescripția și sprijinit pe care recurentul a contestat soluția instanței de apel este nerelevant față de argumentele care sunt de ordin procedural, pentru care instanța de apel a respins excepția invocată ca apărare prin întâmpinarea la apel formulată de pârât. Pentru aceste motive, criticile sale întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt apreciate ca nefondate, neputând fi reținută, în raport cu cele arătate, o încălcare a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. -Tot circumscris motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vor fi analizate și criticile referitoare la nelămurirea prin hotărârea atacată a felului răspunderii solicitată a fi angajată împotriva pârâtului ori la nesocotirea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. Din modul de susținere a criticilor, se înțelege că recurentul acuză o încălcare a prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ. care se referă la faptul că „Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților” aceasta cu referire la pretinsa nelămurire a felului răspunderii sale. Critica este însă vădit nefondată, al cărei caracter se relevă ca atare chiar și numai pe baza argumentelor ce o susțin, pe de o parte invocarea nesocotirii art. 9 C. proc. civ. (care, în circumstanțele invocate, poate fi reclamată de titularul cererii) și pe de altă parte, indicarea temeiului juridic al cererii reclamantei, ca fiind dat de dispozițiile art. 1349, 1357, 1371 C. proc. civ. (răspunderea delictuală), cel al sentinței nr. 488/9.03.2021 și a deciziei nr. 1014/12.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, regăsit tot în răspunderea civilă delictuală. Simpla lecturare a deciziei atacate relevă că același temei juridic de răspundere a fost avut în vedere și la pronunțarea acesteia, după cum tot răspunderea civilă delictuală a stat la baza analizei din decizia de apel nr. 796/21.09.2021 a Curții de Apel Suceava, casată în urma judecății de recurs înfăptuite prin decizia nr. 1014/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nicio nelămurire nu a existat sub acest aspect în judecățile înfăptuite până în acest moment în cauză, care să necesite clarificări suplimentare, eventual pe bază de adresă către reclamantă din partea instanței, cum se pretinde de către recurent. Într-adevăr, sunt lipsite de orice efecte ori de consecințe mențiunile din sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (întrucât sunt ale unei instanțe necompetente material) – după cum corect notează curtea de apel – privitoare la o răspundere contractuală și, în afara acestora, singurul care a încercat o deplasare a analizei în sfera răspunderii contractuale ori care a încercat să inducă instanțelor, pentru ca mai apoi să invoce o confuzie pe acest aspect a fost recurentul. Contrar afirmațiilor sale critice, potrivit cărora instanța de apel n-ar fi tranșat felul răspunderii ce s-a solicitat a fi angajată în privința sa, prin cererea reclamantei – singura care ar fi putut emite, pe acest aspect, pretenții de nesocotire a obiectului și limitelor procesului tranșate prin cererea sa, iar nu pârâtul - instanța de recurs nu poate decât să constate prezența considerentelor dedicate acestui aspect în cuprinsul hotărârii recurate, chiar subsecvent respingerii apărărilor pârâtului întemeiate pe excepția de prescripție, răspunderea civilă delictuală fiind instituția juridică implicată în cercetarea judecătorească efectuată în cauză. De altfel, în mod contradictoriu față de susținerile invocate în sprijinul acestei critici, argumentele expuse în cuprinsul memoriului de recurs dezvoltă pe larg aspecte teoretice specifice chiar răspunderii civile delictuale a cărei incidență este neclară ori incertă pentru recurent doar în partea de început a criticilor formulate, pentru ca subsecvent acestora, aceeași parte să susțină chiar o inadmisibilitate a răspunderii sale civile delictuale. - Greșita calificare a excepției inadmisibilității răspunderii delictuale ca apărare de fond a fost doar invocată ca atare, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., dar nu și demonstrată de recurent. Înalta Curte reține ca fiind corectă calificarea dată de instanța de apel apărării pârâtului întrucât aceasta nu constituie o veritabilă excepție procesuală, un fine de neprimire de natură să împiedice judecata. Deși invocă incidența dispozițiilor art. 1350 alin. (3) C. civ. și susține că izvorul răspunderii era reprezentat de un contract de finanțare – aspecte care confirmă că cel interesat în generarea unei confuzii în privința naturii raporturilor juridice litigioase tranșate prin decizia din apel este chiar recurentul, singurul care persistă în această confuzie – Înalta Curte reține caracterul eronat al afirmațiilor în contextul în care, pe de o parte, prin hotărârea atacată s-a tranșat raportul juridic de răspundere civilă delictuală între părțile litigante, așa cum corect s-a arătat anterior, iar pe de altă parte, între Comuna Frumosu și pârât nu s-a încheiat niciun contract de finanțare, părțile unui astfel de contract fiind Comuna Frumosu și Ministerul Fondurilor Europene. - Criticile privitoare la respingerea probelor propuse în apărare de recurentul-pârât în etapa procesuală a apelului, invocate cu trimitere la încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) și art. 13 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vor fi cercetate tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încă acestea sunt nefondate. Contrar susținerilor recurentului, decizia de casare nr. 1014/12.05.2022 – care a reținut că hotărârea de apel din primul ciclu procesual nu reflectă stabilirea completă a situației de fapt sub aspectul verificării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale relativ la faptele imputate pârâtului – nu a impus administrarea de probe suplimentare ci doar „necesitatea verificării unor elemente de fapt, pe baza probelor existente la doar sau a probelor noi ce vor fi administrate în rejudecare, dacă se va aprecia util, în scopul clarificării chestiunilor semnalate în cauză, pe aspectul întrunirii condițiilor privind răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1349 și 1357 C. civ.”. Mai departe, faptul că în procesul cercetării judecătorești, respectiv la termenul de judecată din 9.11.2023, curtea de apel a respins ca neutile probele solicitate de recurent constând în emiterea unor adrese nu constituie aspecte de nelegalitate a hotărârii și încheierii atacate, nici în raport de prevederile art. 501 alin. (1) și nici de cele ale art. 13 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel având un drept legal de apreciere asupra acestora în acord cu prevederile art. 255, 258 C. proc. civ., necenzurabil în recurs. - În continuare, aspectele prezentate în cuprinsul memoriului de recurs prin care se relevă faptul că B era societatea responsabilă pentru întocmirea tuturor actelor în legătură cu obținerea autospecialei de pompieri, că nu s-a tranșat cine a decis procedura finală de atribuire a procedurii fără publicitate prealabilă, cine au fost persoanele cu atribuții în coordonarea și gestionarea proiectului eșuat, că nu s-au analizat atribuțiile membrilor echipei de implementare a proiectului, că nu s-a cercetat ipoteza în care în fapta ilicită s-ar fi intersectat și activitatea altor persoane, etc., constituie toate elemente de fapt care, dincolo de invocarea lor cu titlu de noutate, constituie unele care nu pot fi cercetate în această etapă procesuală și care nu sunt relevante controlului în legalitate specific instanței de recurs. Situația cauzei nu este aceea a unei evaluări incomplete a raportului juridic de fond întrucât pe parcursul celor 11 pagini de considerente, instanța de apel a realizat o evaluare amănunțită a situației de fapt în care a reținut, pe baza valorificării autorității de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a sentinței civile nr. 27 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dos. nr. x/39/2013*, că procedura de achiziție s-a desfășurat în ansamblul ei în afara cadrului legal, iar rezultatul a fost afectat de fraudă; procesul-verbal nr. 632.761/18.12.2012 a fost corect emis ca urmare a constatării unor abateri care au distorsionat procedura de achiziție publică și prin care s-a creat posibilitatea contractării la un preț care nu a fost supus liberei concurențe, respectiv care a fost majorat prin fraudă, astfel că au fost încălcate obligațiile din contractul de finanțare. Pe de altă parte, pentru faptele săvârșite în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, pârâtul A a fost condamnat prin sentința penală nr. 253/2019 a Tribunalului Suceava pronunțată în dos. nr. y/86/2016 și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 285/2020 a Curții de Apel Suceava, stabilindu-se că acesta, în calitate de primar al Comunei Frumosu, județul Suceava și manager al proiectului de finanțare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene – Programul Phare a depus cu rea-credință, ca anexe la cererea de plată intermediară nr. 2/13.04.2009 și la cererea de plată finală nr. 3/12.08.2010, documente oficiale falsificate prin alterarea conținutului ori prin contrafacerea semnăturilor, dar și documente cu conținut inexact, având ca rezultat obținerea pe nedrept de către Comuna Frumosu a sumei de 88.167,465 euro contribuție Phare, reprezentând finanțare nerambursabilă, din bugetul general al Uniunii Europene și din bugetul de stat. În acest context procesual, apare ca nefondată critica recurentului-pârât privitoare la faptul că dispozițiile art. 27 și 28 C. proc. pen. n-ar fi incidente în cauză, afirmație care, de altfel nu a fost susținută ori explicată în niciun fel. Faptul că în procesul penal Comuna Frumosu nu a avut calitatea de persoană vătămată ori de parte civilă, este nerelevant sub aspectul legalității soluției din decizia de apel, cât timp s-a stabilit pe baza evaluării situației de fapt a cauzei că faptele săvârșite de pârât au condus la retragerea întregului sprijin financiar acordat comunei pe baza contractului de finanțare, măsură specifică potrivit OG nr. 79/2003, astfel că Ministerul Fondurilor Europene (devenit parte civilă în procesul penal) a dispus recuperarea cheltuielilor considerare neeligibile, întocmindu-se procesul-verbal nr. 632.761/18.12.2012 pentru recuperarea sumei de 80.167,47 euro (90% din finanțare) și procesul verbal nr. 29.409/409/2.05.2018 pentru stabilirea dobânzilor la suma de recuperat, în valoarea de 18.377,03 lei. Ambele procese-verbale au constituit titluri de creanță împotriva intimatei-reclamante care a plătit sumele înscrise în acestea, dar care sume au devenit datorate ca urmare a faptelor pentru care recurentul-pârât a fost condamnat penal și care au condus, totodată la retragerea finanțării acordate Comunei Frumosu, urmare a declarării neeligibilității întregii sume plătite din fonduri europene. Instanța de apel a statuat în mod corect asupra condiției prejudiciului care se regăsește întrunită în cauză, chiar dacă, așa cum afirmă recurentul, aceasta a intrat în posesia autospecialei de pompieri, a echipamentelor autospecialei și a costumelor de pompieri, întrucât prejudiciul este reprezentat de suma care ar fi constituit finanțarea din fonduri europene dar care, din cauza neregulilor constatate, având ca origine faptele săvârșite de pârât, a fost nevoie să fie plătită din fonduri proprii chiar de cea care solicitase acordarea ajutorului, respectiv intimata-reclamantă. Altfel spus, prejudiciul este reprezentat de echivalentul corecției aplicate prin procesul-verbal de constatare a neregulilor, iar nu al bunurilor achiziționate prin procedura de achiziție în care s-au interpus faptele ilicite (penale) săvârșite de recurentul-pârât, așa după cum, de altfel, se arată și în motivarea cererii de chemare în judecată. În considerarea acestor aspecte, apreciind asupra legalei dezlegări date raportului juridic litigios, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.