ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea formulată la data de 2 octombrie 2012 în Dosarul nr. 8783/121/2011** pe rolul Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asiguări sociale, reclamanta U.A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 și a dispozițiilor I.G.P.F care au stat la baza emiterii acestuia. În motivarea excepției reclamanta a precizat că ordinul invocat are caracterul unui act normativ, astfel că trebuia publicat în Monitorul Oficial. Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea excepției întrucât ordinul nu are un caracter normativ adresându-se exclusiv persoanelor ce sunt încadrate în structura I.G.P.F.
Prin sentința nr. 136/2013 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 reținându-se că motivele invocate de petentă respectiv nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial privesc fondul cauzei și ar conduce la anularea acesteia și nicidecum la constatarea nelegalității actului administrativ. S-a constatat că actul administrativ a fost emis potrivit disp. art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 și privește organizarea activității instituției emitente, astfel că acesta nu poate fi asimilat actelor administrative cu caracter normativ, fiind un act administrativ cu caracter individual care se adresează inclusiv persoanelor încadrate în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Prin decizia nr. 6115 din data de 3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta U.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Reclamanta a invocat excepția de necompetență materială a curții de apel, conform art. 27 alin. (3), (4) din Legea nr. 2/2013 și art. 304 pct. 3 C. proc. civ. De asemenea recurenta a invocat critici privind greșita interpretare a actului juridic dedus judecății conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 trebuia publicat în Monitorul Oficial al României, având un caracter normativ de reglementare a structurii organizatorice a unității și care atrage inopozabilitatea actului administrativ.
Totodată, s-a arătat că sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii fiind pronunțată in lipsa anexelor Ordinului M.A.I. contestat și a documentației care a stat la baza emiterii acesteia. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul - pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției și a recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor Ordinului M.A.I.
nr. I/652/2011 și a dispozițiilor I.G.P.F care au stat la baza emiterii acestuia. Învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția, republicată și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Prin acest ordin a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră.
Emiterea Ordinului nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale Poliției de Frontieră Române a fost justificată și a avut drept scop încadrarea unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administrației și Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011. Referitor la competența Curții de apel de a soluționa excepția de nelegalitate, Înalta Curte reține că, deși la data soluționării cauzei, respectiv 11 iunie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., însă acest act normativ nu este aplicabil. Norma citată de recurentă, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”. Însă, reține instanța că aceste dispoziții se referă la modificarea de competență operată prin această lege, în situațiile expres enunțate în cuprinsul acesteia.
Deși, recurenta nu precizează care ar fi textul de lege incident, iar instanța nu poate face presupuneri asupra acestui lucru, constată că prezenta cauză are ca și obiect o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de un organ central, Curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Totodată, se reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012. În acest sens, art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 prevede că dispozițiile noului C. proc.
civ. se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare. Potrivit dispozițiilor art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 privind modificarea art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile Legii contenciosului administrativ se completează cu cele din C. civ. și C. proc. civ., în măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere între autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate. În acest cadru, prin ședința plenului secției de contencios administrativ și fiscal, din data de 9 iulie 2012 s-a stabilit că doar excepțiile de nelegalitate invocate începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.
civ. se soluționează de către instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012. Or, în prezenta cauză, excepția a fost invocată la data de 4 decembrie 2012, fiind aplicabilă procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară Legii nr. 76/2012. În concluzie, se constată că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în primă instanță. Pe fondul excepției, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe. În ceea ce privește nelegalitatea actului atacat s-a invocat doar nepublicarea acestuia în M. Of., ceea ce ar atrage inexistența actului, în opinia recurentei.
În ceea ce privește Ordinul M.A.I. nr. I/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F., în raport de calificarea acestuia de act administrativ individual, prin efectele pe care le produce, respectiv asupra unui număr determinant de subiecți, și nu „erga omnes”, se constată incidența dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în M. Of. al României. Cu referire la critica privind soluționarea excepției în lipsa anexelor și a documentației care a stat la baza acestuia, Înalta Curte constată că recurenta nu dovedește nicio vătămare cât timp actul atacat se află atașat la dosarul Curții de Apel București, iar motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost emis.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele reținute mai sus, apreciind că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de reclamant și că normele vizate de excepția de nelegalitate nu adaugă la lege, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de U.A. împotriva sentinței nr. 136 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.