ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin cererea
formulată la data de 2 octombrie 2012 în Dosarul nr. 8783/121/2011** pe rolul
Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asiguări sociale,
reclamanta U.A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr.
I/652/2011 și a dispozițiilor I.G.P.F care au stat la baza emiterii acestuia.
În motivarea excepției
reclamanta a precizat că ordinul invocat are caracterul unui act normativ, astfel
că trebuia publicat în Monitorul Oficial.
Pârâtul prin întâmpinare
a solicitat respingerea excepției întrucât ordinul nu are un caracter normativ adresându-se
exclusiv persoanelor ce sunt încadrate în structura I.G.P.F.
Prin sentința nr. 136/2013
a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată excepția de nelegalitate a
Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 reținându-se că motivele invocate de petentă respectiv
nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial privesc fondul cauzei și ar conduce
la anularea acesteia și nicidecum la constatarea nelegalității actului administrativ.
S-a constatat că actul
administrativ a fost emis potrivit disp. art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007
și privește organizarea activității instituției emitente, astfel că acesta nu poate
fi asimilat actelor administrative cu caracter normativ, fiind un act administrativ
cu caracter individual care se adresează inclusiv persoanelor încadrate în cadrul
Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Prin decizia nr. 6115
din data de 3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios
administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a recursului în
favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul
Împotriva acestei sentințe
a formulat recurs reclamanta U.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a invocat excepția
de necompetență materială a curții de apel, conform art. 27 alin. (3), (4) din Legea
nr. 2/2013 și art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
De asemenea recurenta
a invocat critici privind greșita interpretare a actului juridic dedus judecății
conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011
trebuia publicat în Monitorul Oficial al României, având un caracter normativ de
reglementare a structurii organizatorice a unității și care atrage inopozabilitatea
actului administrativ.
Totodată, s-a arătat că
sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a
legii fiind pronunțată in lipsa anexelor Ordinului M.A.I. contestat și a documentației
care a stat la baza emiterii acesteia.
În drept, au fost invocate
dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
Procedura în fața
instanței de recurs
Intimatul - pârât a depus
întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției și a recursului ca nefondat.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs,
motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate
cu prevederile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că este
nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, instanța de contencios
administrativ a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor
Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 și a dispozițiilor I.G.P.F care au stat la baza
emiterii acestuia.
Învestită cu soluționarea
excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ are de verificat
concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică
superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise, ținând seama de principiul
ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din
Constituția, republicată și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Prin acest ordin a fost
aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de
Frontieră.
Emiterea Ordinului
nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit
Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale
Poliției de Frontieră Române a fost justificată și a avut drept scop încadrarea
unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administrației
și Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011.
Referitor la competența
Curții de apel de a soluționa excepția de nelegalitate, Înalta Curte reține că,
deși la data soluționării cauzei, respectiv 11 iunie 2013, intrase în vigoare
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.
proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil.
Norma citată de recurentă,
cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins:
„procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ
și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților
de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit
la tribunale”.
Însă, reține instanța
că aceste dispoziții se referă la modificarea de competență operată prin această
lege, în situațiile expres enunțate în cuprinsul acesteia.
Deși, recurenta nu precizează
care ar fi textul de lege incident, iar instanța nu poate face presupuneri asupra
acestui lucru, constată că prezenta cauză are ca și obiect o excepție de nelegalitate
care vizează acte administrative emise de un organ central, Curtea de apel fiind
competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Totodată, se reține că
în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum
au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012.
În acest sens, art. 3
din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 prevede că
dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor începute după intrarea
acestuia în vigoare.
Potrivit dispozițiilor
art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 privind modificarea art. 28 din Legea nr. 554/2004,
dispozițiile Legii contenciosului administrativ se completează cu cele din C. civ.
și C. proc. civ., în măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor
de putere între autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate.
În acest cadru, prin ședința
plenului secției de contencios administrativ și fiscal, din data de 9 iulie 2012
s-a stabilit că doar excepțiile de nelegalitate invocate începând cu data intrării
în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
C. proc. civ. se soluționează de către instanța învestită cu fondul litigiului și
în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, conform dispozițiilor
art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea
nr. 76/2012.
Or, în prezenta cauză,
excepția a fost invocată la data de 4 decembrie 2012, fiind aplicabilă procedura
prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară Legii nr. 76/2012.
În concluzie, se constată
că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Galați, secția de contencios administrativ
și fiscal, în primă instanță.
Pe fondul excepției, Înalta
Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe.
În ceea ce privește nelegalitatea
actului atacat s-a invocat doar nepublicarea acestuia în M. Of., ceea ce ar atrage
inexistența actului, în opinia recurentei.
În ceea ce privește Ordinul
M.A.I. nr. I/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate
nemijlocit I.G.P.F., în raport de calificarea acestuia de act administrativ individual,
prin efectele pe care le produce, respectiv asupra unui număr determinant de subiecți,
și nu „erga omnes”, se constată incidența dispozițiilor art. 11 alin. (2)
lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în M. Of.
al României.
Cu referire la critica
privind soluționarea excepției în lipsa anexelor și a documentației care a stat
la baza acestuia, Înalta Curte constată că recurenta nu dovedește nicio vătămare
cât timp actul atacat se află atașat la dosarul Curții de Apel București, iar motivele
de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost
emis.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Față de cele reținute
mai sus, apreciind că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de reclamant
și că normele vizate de excepția de nelegalitate nu adaugă la lege, în conformitate
cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A. împotriva sentinței
nr. 136 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie
2015.