ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea

formulată la data de 2 octombrie 2012 în Dosarul nr. 8783/121/2011** pe rolul

Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asiguări sociale,

reclamanta U.A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr.

I/652/2011 și a dispozițiilor I.G.P.F care au stat la baza emiterii acestuia.

În motivarea excepției

reclamanta a precizat că ordinul invocat are caracterul unui act normativ, astfel

că trebuia publicat în Monitorul Oficial.

Pârâtul prin întâmpinare

a solicitat respingerea excepției întrucât ordinul nu are un caracter normativ adresându-se

exclusiv persoanelor ce sunt încadrate în structura I.G.P.F.

Prin sentința nr. 136/2013

a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată excepția de nelegalitate a

Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 reținându-se că motivele invocate de petentă respectiv

nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial privesc fondul cauzei și ar conduce

la anularea acesteia și nicidecum la constatarea nelegalității actului administrativ.

S-a constatat că actul

administrativ a fost emis potrivit disp. art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007

și privește organizarea activității instituției emitente, astfel că acesta nu poate

fi asimilat actelor administrative cu caracter normativ, fiind un act administrativ

cu caracter individual care se adresează inclusiv persoanelor încadrate în cadrul

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Prin decizia nr. 6115

din data de 3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a recursului în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta U.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanta a invocat excepția

de necompetență materială a curții de apel, conform art. 27 alin. (3), (4) din Legea

nr. 2/2013 și art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea recurenta

a invocat critici privind greșita interpretare a actului juridic dedus judecății

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011

trebuia publicat în Monitorul Oficial al României, având un caracter normativ de

reglementare a structurii organizatorice a unității și care atrage inopozabilitatea

actului administrativ.

Totodată, s-a arătat că

sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a

legii fiind pronunțată in lipsa anexelor Ordinului M.A.I. contestat și a documentației

care a stat la baza emiterii acesteia.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Intimatul - pârât a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției și a recursului ca nefondat.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, instanța de contencios

administrativ a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor

Ordinului M.A.I. nr. I/652/2011 și a dispozițiilor I.G.P.F care au stat la baza

emiterii acestuia.

Învestită cu soluționarea

excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ are de verificat

concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică

superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din

Constituția, republicată și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Prin acest ordin a fost

aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de

Frontieră.

Emiterea Ordinului

nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale

Poliției de Frontieră Române a fost justificată și a avut drept scop încadrarea

unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administrației

și Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011.

Referitor la competența

Curții de apel de a soluționa excepția de nelegalitate, Înalta Curte reține că,

deși la data soluționării cauzei, respectiv 11 iunie 2013, intrase în vigoare

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil.

Norma citată de recurentă,

cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins:

„procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ

și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților

de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale”.

Însă, reține instanța

că aceste dispoziții se referă la modificarea de competență operată prin această

lege, în situațiile expres enunțate în cuprinsul acesteia.

Deși, recurenta nu precizează

care ar fi textul de lege incident, iar instanța nu poate face presupuneri asupra

acestui lucru, constată că prezenta cauză are ca și obiect o excepție de nelegalitate

care vizează acte administrative emise de un organ central, Curtea de apel fiind

competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Totodată, se reține că

în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum

au fost modificate prin art. 54 din Legea nr. 76/2012.

În acest sens, art. 3

din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 prevede că

dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor începute după intrarea

acestuia în vigoare.

Potrivit dispozițiilor

art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 privind modificarea art. 28 din Legea nr. 554/2004,

dispozițiile Legii contenciosului administrativ se completează cu cele din C. civ.

și C. proc. civ., în măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor

de putere între autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate.

În acest cadru, prin ședința

plenului secției de contencios administrativ și fiscal, din data de 9 iulie 2012

s-a stabilit că doar excepțiile de nelegalitate invocate începând cu data intrării

în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ. se soluționează de către instanța învestită cu fondul litigiului și

în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, conform dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin art. 54 din Legea

nr. 76/2012.

Or, în prezenta cauză,

excepția a fost invocată la data de 4 decembrie 2012, fiind aplicabilă procedura

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară Legii nr. 76/2012.

În concluzie, se constată

că este competentă să soluționeze cauza Curtea de Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, în primă instanță.

Pe fondul excepției, Înalta

Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe.

În ceea ce privește nelegalitatea

actului atacat s-a invocat doar nepublicarea acestuia în M. Of., ceea ce ar atrage

inexistența actului, în opinia recurentei.

În ceea ce privește Ordinul

M.A.I. nr. I/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate

nemijlocit I.G.P.F., în raport de calificarea acestuia de act administrativ individual,

prin efectele pe care le produce, respectiv asupra unui număr determinant de subiecți,

și nu „erga omnes”, se constată incidența dispozițiilor art. 11 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în M. Of.

al României.

Cu referire la critica

privind soluționarea excepției în lipsa anexelor și a documentației care a stat

la baza acestuia, Înalta Curte constată că recurenta nu dovedește nicio vătămare

cât timp actul atacat se află atașat la dosarul Curții de Apel București, iar motivele

de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost

emis.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Față de cele reținute

mai sus, apreciind că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de reclamant

și că normele vizate de excepția de nelegalitate nu adaugă la lege, în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.A. împotriva sentinței

nr. 136 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie

2015.