ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Prin sentința nr. 2151 din 26 iunie 2013, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC D.O.I. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., dispunând suspendarea Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de pârâtă la 25 februarie 2013 până la pronunțarea instanței de fond pe cererea de anulare a acestui act. 2. Calea de atac exercitată, 2.1. Împotriva sentinței nr. 2151 din 26 iunie 2013 a formulat recurs A.P.D.R.P., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., republicat. În motivarea căii de atac, recurenta a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei și a criticat sentința pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, precum și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin F.E.A.D.R. O primă critică vizează motivarea primei instanțe, potrivit căreia în mod greșit s-a reținut obligativitatea exprimării unei poziții motivate a autorității în procesul verbal de constatare cu privire la apărări apărările beneficiarului referitoare la situația de fapt constatată în urma controlului efectuat, motivare care nu își găsește un fundament în legislația incidență speței și nici în circumstanțele cauzei.

O a doua critică de nelegalitate a sentinței se referă Ia motivare instanței referitoare la refuzul verificărilor pe teren a aspectelor invocai de reclamantă, în cauza de față, care de asemenea nu are fundament legal. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, susținând că în cauză nu sunt elemente de natură să arunce o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, iar executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea, însăși o pagubă.

Susținerile intimatei potrivit cărora recuperarea întregii sume alocate pentru finanțarea proiectului menționat prin executare silită ar duce la indisponibilizarea încasărilor societății cu consecința neachitării sumelor datorate furnizorilor, a blocării activității societății și afectării siguranței locurilor de muncă a salariaților, cât și intrarea în insolvența a societății fiind simple afirmații nesusținute de documente probante. 2.2. Intimata-reclamantă SC D.O.I. SRL a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate care a reținut în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.3. Prin Raportul întocmit în cauză s-a apreciat că recursul este admisibil și s-a constatat că: - cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) C. proc. civ., republicat; - în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., republicat, se constată că cererea de recurs este scutită de plata axelor judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, iar la dosar este atașată delegația consilierului juridic A.M.C.; - în raport cu dispozițiile art. 487 C. proc. civ., se constată că recursul a fost motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004; - în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc.

civ., se constată că recurenții au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, a arătat că aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ atacat sunt legate de nulitățile acestui act și respectiv de abuzul în exercitarea prerogativelor de putere publică cu prilejul executării contractului de finanțare din partea autorității contractante, iar existența unei pagube iminente a fost probată cu înscrisurile anexate cererii de suspendare, menționând în acest sens extrasul Balanței de verificare analitică a lunii interioare din care rezultă că are în derulare contracte de credit. În concluzie, solicită să se constate că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc.

civ. și solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca vădit nefondat. 3. Soluția instanței de recurs, Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare din 4 martie 2013 întocmit de A.P.D.R.P. - O.J.P.D.R.P. Ilfov prin care a fost stabilită o creanță bugetară în sumă de 832.282,85 lei, până la pronunțarea instanței de fond pe cererea de anulare a acestui act administrativ. În esență, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, existând un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ, cât și iminența producerii unei pagube, ca urmare a executării creanței stabilite de organele de control.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă ca actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă, care urmează/ ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă ci îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură; să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost deținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală urmând să fie desființată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.F.I.R. împotriva sentinței nr. 2151 din 26 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2015.