ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

1.1. Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Prin sentința nr. 2151 din 26 iunie 2013, a

admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC D.O.I. SRL în

contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., dispunând suspendarea Procesului verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de pârâtă

la 25 februarie 2013 până la pronunțarea instanței de fond pe cererea de

anulare a acestui act.

2.1. Împotriva sentinței

nr. 2151 din 26 iunie 2013 a formulat recurs A.P.D.R.P., invocând prevederile art.

488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de

atac, recurenta a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt și de

drept ale cauzei și a criticat sentința pentru încălcarea sau aplicarea greșită

a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) în

ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente,

precum și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor

nerambursabile prin F.E.A.D.R.

O primă critică

vizează motivarea primei instanțe, potrivit căreia în mod greșit s-a reținut

obligativitatea exprimării unei poziții motivate

a autorității în procesul verbal de

constatare cu privire la apărări apărările beneficiarului referitoare la situația

de fapt constatată în urma controlului efectuat, motivare care nu își găsește

un fundament în legislația incidență speței și nici în circumstanțele cauzei.

O a doua critică de

nelegalitate a sentinței se referă Ia motivare instanței referitoare la refuzul

verificărilor pe teren a aspectelor invocai de reclamantă, în cauza de față,

care de asemenea nu are fundament legal.

În concluzie,

recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în

sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ

atacat, susținând că în cauză nu sunt elemente de natură să arunce o îndoială

serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită,

iar executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal

care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea, însăși o

pagubă.

Susținerile intimatei

potrivit cărora recuperarea întregii sume alocate pentru finanțarea proiectului

menționat prin executare silită ar duce la indisponibilizarea încasărilor

societății cu consecința neachitării sumelor datorate furnizorilor, a blocării

activității societății și afectării siguranței locurilor de muncă a salariaților,

cât și intrarea în insolvența a societății fiind simple afirmații nesusținute

de documente probante.

2.2.

Intimata-reclamantă SC D.O.I. SRL a depus întâmpinare, în termen legal, prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii

atacate care a reținut în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004.

2.3. Prin Raportul

întocmit în cauză s-a apreciat că recursul este admisibil și s-a constatat că:

- cererea de recurs îndeplinește

cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) C. proc.

civ., republicat;

- în raport cu

dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., republicat, se constată că

cererea de recurs este scutită de plata axelor judiciare de timbru conform art.

17 din Legea nr. 146/1997, iar la dosar este atașată delegația consilierului

juridic A.M.C.;

- în raport cu

dispozițiile art. 487 C. proc. civ., se constată că recursul a fost motivat cu

respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004;

- în raport cu

dispozițiile art. 488 C. proc. civ., se constată că recurenții au invocat

motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a arătat că

aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la

legalitatea actului administrativ atacat sunt legate de nulitățile acestui act și

respectiv de abuzul în exercitarea

prerogativelor de putere publică cu prilejul

executării contractului de finanțare din partea autorității contractante, iar

existența unei pagube iminente a fost probată cu înscrisurile anexate cererii

de suspendare, menționând în acest sens extrasul Balanței de verificare

analitică a lunii interioare din care rezultă că are în derulare contracte de

credit.

În concluzie, solicită

să se constate că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în

prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și solicită, în principal,

respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca vădit nefondat.

de recurs,

Recursul este

întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, instanța de

fond a admis cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare

din 4 martie 2013 întocmit de A.P.D.R.P. - O.J.P.D.R.P. Ilfov prin care a fost

stabilită o creanță bugetară în sumă de 832.282,85 lei, până la pronunțarea

instanței de fond pe cererea de anulare a acestui act administrativ.

În esență, instanța

de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, existând un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului

administrativ, cât și iminența producerii unei pagube, ca urmare a executării

creanței stabilite de organele de control.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă ca actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din

oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004

rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională

care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în

lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Astfel, potrivit art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză, instanța

de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să-i

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal

a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de

societatea comercială reclamantă, care urmează/ ar urma să fie analizate de

instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut

că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea

unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea

criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a

actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele

împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă ci

îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură; să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act

administrativ-fiscal) au fost deținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui

act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței,

actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale,

nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului

administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a

cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost

stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului

societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un

act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea

patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art.

2 alin. (1) lit. ș) din Lege.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală urmând să fie

desființată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.F.I.R. împotriva sentinței nr. 2151 din 26 iunie 2013 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge cererea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2015.