ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 830/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.05.2016, sub nr. x/2016, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei și Comerțului (Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri), revizuirea sentinței civile nr. 1627, pronunțată în dosarul nr. x de Curtea de Apel București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1522/02.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin notele scrise formulate în cauză, pârâtul a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Prin sentința civilă nr. 1799 din 27 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția tardivității, invocată de intimat și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei și Comerțului (Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri), ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că este întemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârât, raportat la natura obiectului cererii.

Astfel, în opinia instanței, în raport de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Adresa nr. x/2016 nu este un înscris care să fi existat la momentul pronunțării hotărârii.

Or, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisul "descoperit" trebuie să fi existat la momentul pronunțării hotărârii și să fie un înscris "doveditor", adică prin el însuși să conducă la pronunțarea unei soluții diferite în cauză. De asemenea, trebuie să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Instanța de fond a constatat că Adresa nr. x/2016 este un înscris constituit ulterior, fiind emisă la cererea înregistrată de revizuentă sub nr. x/2016 pentru eliberarea unei adeverințe-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 216/2015, iar o astfel de cerere putea fi formulată oricând, chiar și în cursul procesului în fond, respectiv puteau fi propuse probe conform legii.

A mai reținut instanța că din cuprinsul adresei rezultă că se exprimă o opinie cu privire la "documentele depuse la dispoziție" chiar de revizuentă, concluzia emitentului fiind raportată la dispozițiile Legii nr. 216/2015, act normativ ce nu exista la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1627/10.10.2005.

Curtea de Apel a avut în vedere faptul că revizuenta, personal, a mărturisit în fața instanței că a administrat în dosarul nr. x alte probe (înscrisuri) pentru dovedirea aceluiași fapt pretins a fi dovedit în prezent prin Adresa nr. x/2016, însă acestea au fost înlăturate de instanța de judecată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 36/2003 și a Normelor de aplicare ale acesteia.

Or, dispozițiile luate de instanța de fond în exercitarea competenței sale de a conduce desfășurarea procesului, cum ar fi exercitarea rolului activ, admiterea sau respingerea unor probe, soluționarea unor excepții procesuale, precum și a cererilor formulate de părți, vizând aplicarea anumitor instituții juridice, se încadrează în activitatea jurisdicțională, iar criticile aduse de revizuentă în calea extraordinară de atac se întemeiază pe o simplă nemulțumire a acesteia în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii pentru pronunțarea soluției în cauză.

S-a mai reținut în considerentele sentinței atacate că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție. Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase.

Față de aceste considerente, Curtea a admis excepția inadmisibilității și a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca prin decizia ce se va pronunța să se modifice sentința recurată în sensul admiterii cererii de revizuire și, în consecință, să se retrimită cauza la fond în vederea pronunțării pe fondul cauzei, raportat la motivul de revizuire din cererea introductivă.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond din revizuire a aplicat și interpretat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța de fond din revizuire a interpretat în mod greșit sensul expresiei "s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate" din cuprinsul textului legal sus menționat.

Precizează recurenta că nici una dintre cele două ipoteze evidențiate de textul legal în discuție, respectiv "descoperirea" unor înscrisuri noi și "imposibilitatea de prezentare" a unor înscrisuri, nu impune prezentarea acestor înscrisuri, ci doar dovedirea existenței acestora și a încadrării în una dintre cele două ipoteze prevăzute de art. 324 pct. 5 C. proc. civ.

În opinia recurentei, pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ. este suficient ca revizuentul să facă dovada existenței înscrisului și a momentului la care a luat cunoștință despre acest înscris nou, pentru determinarea termenului de exercitare a căii extraordinare de atac, nefiind nicidecum necesar să prezinte efectiv înscrisul nou, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 172 și ale art. 174 C. proc. civ.

Recurenta critică faptul că instanța de fond din revizuire a interpretat dispozițiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ. ca și cum ar fi existat în cuprinsul acestuia condiția prezentării efective a înscrisului nou, interpretare care nu este corectă și conformă sensului și scopului acestui text de lege, cu atât mal mult cu cât aplicarea legii se face în tot și nu numai prin prisma unei norme rupte de contextul procesual și procedural.

Un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de fond din revizuire a apreciat greșit situația de fapt dedusă judecății.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de fond din revizuire, atunci când a analizat Adresa pârâtei nr. x/29.03.2016, a apreciat că aceasta a fost emisă în aplicarea unei alte legi, ulterior apărute. Susține că revizuenta-reclamantă ar fi declarat că a formulat apărări la fond, dar probele solicitate i-au fost respinse, prin revizuire nefiind permisă exercitarea unui recurs sau apel forțat.

Arată recurenta că eroarea instanței de fond din revizuire privind situația de fapt dedusă judecății este reprezentată de împrejurarea că prin cererea introductivă, ce a făcut obiectul dosarului nr. x, reclamanții au solicitat obligarea intimatei-pârâte la eliberarea unor adeverințe care să constate faptul că aceștia au avut calitatea de diplomați sau atașați comerciali/reprezentanți ai unor întreprinderi românești în străinătate.

Se arată în motivele de recurs că în administrarea probatoriului la judecarea fondului, care a avut ca obiect obligație de a face și nu acțiune în constatare, reclamanții au prezentat acte care au confirmat calitățile lor, revizuenta-reclamantă nefiind în măsură să prezinte asemenea acte, deoarece intimata-pârâtă a refuzat să le pună la dispoziție, negând existența acestora, împrejurare față de care cererea revizuentei-reclamante a fost respinsă.

Precizează recurenta că înscrisul nou prezentat în cadrul cauzei de față dovedește faptul că și la nivelul anului 2005 intimata-pârâtă deținea înscrisurile ce îi erau necesare revizuentei-reclamante pentru dovedirea acțiunii sale în obligație de a face, ceea ce înseamnă că ne aflăm tocmai în ipotezele art. 324 pct. 5 C. proc. civ. Este îndeplinită atât condiția referitoare la descoperirea existenței unor înscrisuri doveditoare noi, existente la data judecății procesului, precum și cea a imposibilității de prezentare din cauze mai presus de voința părții, atâta vreme cât numai intimata-pârâtă putea emite astfel de înscrisuri.

Subliniază recurenta că toți reclamanții din dosarul de fond, inclusiv revizuenta-reclamantă, au depus la dosar copii ale cărților de muncă, însă înscrierile din acestea nu au fost considerate suficient de lămuritoare de către instanța care a judecat fondul, fiind solicitate și copii ale ordinelor de numire, care să confirme înregistrările respective, acesta fiind motivul pentru care acestea au fost depuse de către reclamanții care le dețineau cu totul întâmplător, neexistând o practică în acest sens.

Arată recurenta că instanța de fond din revizuire nu a făcut nici o afirmație din care să rezulte că ar fi verificat dacă exista o similitudine între probele solicitate la fond și probele solicitate în revizuire, sau care pot fi administrate în revizuire, pentru a putea astfel confirma opinia exprimată cu privire la pretinsa forțare a căii de atac ordinare.

Eroarea instanței de fond în revizuire provine și din împrejurarea că aceasta a apreciat în mod injust faptul că ar exista echivalență între cererea de probatorii ce putea fi formulată în revizuire și cererea de probatorii formulată la judecarea fondului, situația fiind diferită, în condițiile în care la judecarea fondului reclamanta-revizuentă intuia existența înscrisului nou, neputând face aplicarea art. 172 și art. 174 C. proc. civ., pe când în cadrul revizuirii aceasta avea certitudinea și confirmarea existenței înscrisurilor reținute de partea potrivinică, existența și conținutul acestora fiind confirmate prin Adresa nr. x/2016.

Arată recurenta că în realitate reclamanta-revizuentă a învestit instanța cu cererea de revizuire doar în ceea ce privește admisibilitatea acestei cereri, respectiv cu verificarea dovezii preexistenței înscrisului nou, comparația și analiza acestei noi probe, raportat la soluția fondului, fiind o chestiune procedurală ulterioară, ce se poate realiza doar dacă revizuirea este considerată admisibilă.

Subliniază recurenta că, în motivare, instanța de fond din revizuire a depășit cadrul procesual, atâta vreme cât deja a antamat fondul prin interpretarea nu numai a probelor, ci și prin analiza judecății fondului și a apărării făcute la fond de revizuenta-reclamantă.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.

Înalta Curte constată că, în fapt, prin sentința recurată, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității, invocată de intimat și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuenta A., solicitând instanței ca prin decizia ce se va pronunța să se modifice sentința recurată în sensul admiterii cererii de revizuire și, în consecință, cauza să fie retrimisă la instanța de fond în vederea pronunțării pe fondul cauzei, raportat la motivul de revizuire din cererea introductivă.

Recurenta-revizuentă a criticat sentința recurată pe motiv că instanța de fond din revizuire a aplicat și interpretat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce privește sensul expresiei ".s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate." și a apreciat greșit situația de fapt dedusă judecății.

Înalta Curte constată că soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanță verificând corect admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispozițiile legale invocate de recurentă și de soluția supusă revizuirii, dispusă prin sentința civilă nr. 1627/10.10.2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., se cere ca înscrisul doveditor pe care se sprijină cererea de revizuire să fi existat la data soluționării fondului, dar să fi fost imposibil de procurat de către revizuent dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, respectiv să fi fost reținut de partea potrivnică și să fie determinant pentru soluția ce urmează a se da în cauză, adică să fie apt să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată.

În speță, înscrisul pretins nou nu întrunește cerințele legale prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a-i fi admisă revizuentei cererea de revizuire formulată, Curtea de apel constatând în mod corect că Adresa nr. x/2016 este un înscris constituit ulterior pronunțării hotărârii, fiind emisă la cererea înregistrată de revizuentă sub nr. x/2016 în vederea eliberării unei adeverințe-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 216/2015.

În mod corect a reținut instanța că o astfel de cerere putea fi formulată oricând, chiar și în cursul procesului în fond, putând fi propuse probe conform legii, precum și faptul că din cuprinsul adresei invocate rezultă că se exprimă o opinie cu privire la "documentele depuse la dispoziție" chiar de revizuentă, concluzia emitentului fiind raportată la dispozițiile Legii nr. 216/2015, act normativ ce nu exista la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1627/10.10.2005.

La pronunțarea soluției recurate, Curtea de apel a avut în vedere și faptul că revizuenta, personal, a mărturisit în fața instanței că a administrat în dosarul nr. x alte probe (înscrisuri) pentru dovedirea aceluiași fapt pretins a fi dovedit în prezent prin Adresa nr. x/2016, însă acestea au fost înlăturate de instanța de judecată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 36/2003 și a Normelor de aplicare ale acesteia.

Raportat la prevederile legale incidente cauzei, criticile recurentei-revizuente sunt nefondate, sentința civilă nr. 1799 din 27 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în soluționarea cererii de revizuire, menținându-și credibilitatea și suportul probator, întrucât, în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulată împotriva sentinței civile nr. 1627/10.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Este evident că, în speță, criticile aduse de revizuentă în calea extraordinară de atac se întemeiază pe o simplă nemulțumire a acesteia în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii pentru pronunțarea soluției în cauză.

Or, așa cum în mod corect a reținut Curtea de apel în considerentele sentinței recurate, unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție; conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa; reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză; acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase.

Înalta Curte constată, astfel, că recursul este nefondat, întrucât aprecierea Curții de apel asupra cererii de revizuire și soluționarea acesteia s-a realizat conform normelor care reglementează revizuirea, având în vedere că funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

Astfel, în raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat Curtea de apel cererea formulată de revizuentă, iar susținerile și criticile recurentei-revizuente sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea recurată fiind temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de revizuentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1799 din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2017.