ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4033/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 decembrie 2012, reclamanții C.M. și C.D. au chemat în judecată D.G.F.P. a jud. Vâlcea - în prezent D.G.R.F.P. Craiova - solicitând anularea Deciziilor nr. 18811 și 18813 din 23 martie 2012 privind antrenarea răspunderii solidare, precum și a Deciziilor nr. 26 din 01 iunie 2012 și respectiv, nr. 31 din 09 iulie 2012 emise în soluționarea contestațiilor. În motivarea cererii, reclamanții au învederat că au deținut calitatea de asociați și administratori ai SC D.E. SRL care, la data de 23 august 2011 a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, societatea fiind dizolvată și radiată conform sentinței rămase irevocabile pronunțată în Dosarul Tribunalului Vâlcea nr. 4024/90/2011.

S-a mai arătat că pârâta a reținut răspunderea solidară cu societatea debitoare declarată insolvabilă, stabilind o obligație de plată de 850.698 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și penalitățile aferente, creanță provenită din titlurile executorii emise de autoritățile din Spania. Reclamanții au precizat că prin actele administrative contestate s-a dispus în mod eronat antrenarea răspunderii solidare, în condițiile în care deciziile emise de autoritățile spaniole au ca obiect datorii acumulate în perioada 2003-2004, societatea nedesfășurând niciun fel de activitate după anul 2004, iar fapta neachitării cu rea-credință - de altfel nedovedită - a obligațiilor fiind reglementată începând cu luna iunie 2010. Prin sentința nr. 46 din 08 februarie 2013 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea actelor administrative a căror nelegalitate s-a invocat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pentru antrenarea răspunderii solidare în temeiul art. 27 C. proc. fisc., este necesar ca, urmare a unor creanțe cert stabilite și neachitate - debitoarea să fie declarată insolvabilă, condiții îndeplinite în cauză, sub aspectul existenței datoriei fiscale - titluri executorii emise de unitatea regională de colectare din Spania - și al stării de insolvabilitate a societății - procesul verbal din 3 august 2011. Referitor la cerința relei-credințe în nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, prima instanță a constatat că această condiție a fost introdusă în codul de procedură fiscală prin art. 11 din O.U.G.

nr. 54 din 23 iunie 2010, astfel încât la data derulării activității comerciale a societății, perioada 2003-2004, fapta administratorilor nu exista ca atare pentru antrenarea răspunderii solidare, împrejurare în raport de care deciziile contestate sunt nelegale. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Vâlcea - actualmente D.G.R.F.P. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că reclamanții, ca reprezentanți legali ai societății, aveau obligația declarării profitului impozabil realizat prin activitatea desfășurată în Spania, potrivit art. 14 lit. a) și art. 31 C. fisc.

S-a mai arătat că în toate declarațiile și raportările financiare depuse la organul fiscal de la sediul social al societății se menționează că aceasta nu mai desfășoară activitate economică din anul 2001, aspect din care rezultă intenția administratorilor de a se sustrage încă din 2001 de la constituirea și declararea obligațiilor fiscale. Pârâta a precizat că, în aceste împrejurări, întrucât operațiunile economice nu au fost reflectate și în raportările financiare aferente anilor 2003-2004, reclamanții nedeclarând profitul impozabil obținut pentru acest interval de timp, sunt îndeplinite cerințele art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., potrivit cărora, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta administratorii sau orice alte persoane care cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Prin întâmpinare, reclamanții au învederat că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii relei credințe în privința unei eventuale nedeclarări a veniturilor obținute de societate, în condițiile în care starea de insolvabilitate s-a datorat lipsei totale de activitate și nu exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de către administratori. De altfel, au mai arătat reclamanții, așa cum s-a reținut prin sentința recurată, la data desfășurării activității comerciale în altă țară, anii 2003-2004, fapta nu exista în legea română pentru a antrena răspunderea solidară, forma textului art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. fiind reglementată începând cu luna iunie 2010 prin O.U.G. nr. 54/2010. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În deciziile emise de pârâtă se menționează că societatea ai cărei asociați și administratori au fost reclamanții a desfășurat activități economice pe teritoriul Spaniei în perioada 2007-2008, declarațiile fiscale și decontul de T.V.A., precum și bilanțurile contabile aferente acestui interval de timp, depuse la administrația fiscală din România unde este înregistrată firma, raportând cifra de afaceri zero. Organul fiscal a reținut că, potrivit art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., se justifică antrenarea răspunderii solidare pentru suma de 850.698 lei, reclamanții ascunzând cu rea-credință patrimoniul societății și denaturând cu știință rezultatele financiare ale firmei.

Reclamanții au susținut constant că societatea nu a desfășurat niciun fel de activitate economică, începând cu anul 2004, aspect consemnat și în raportul întocmit la 5 ianuarie 2012 de lichidatorul judiciar desemnat în dosarul de faliment, în care se arată lipsa oricăror venituri în perioada 2005-2010. Dar, indiferent dacă titlurile executorii emise de autoritățile fiscale spaniole au ca obiect datorii acumulate între anii 2003-2004 sau 2007-2009, antrenarea răspunderii solidare a reclamanților nu are temei legal, din moment ce prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. au fost introduse prin art. 11 din O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în M. Of.

nr. 413 din 21 iunie 2010. Răspunderea solidară a persoanelor fizice era reglementată de Codul de procedură fiscală - text în vigoare pentru anul 2009 de art. 27 alin. (1), cu următorul conținut: „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea.

b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.” Or, astfel cum a reținut instanța de fond, fapta administratorilor care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale a fost reglementată de codul de procedură fiscală, de-abia din iunie 2010, împrejurare în care organele fiscale au emis în mod eronat decizii de antrenare a răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din cod. În consecință, pentru considerentele expuse mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova (în calitate de succesoare a D.G.F.P. Vâlcea) împotriva sentinței nr. 46/F/Cont din 8 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2014.