ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 aprilie 2013 sub nr. 2707/2/2013 reclamantul B.G.F. (A.F.) a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. prin reprezentant D.C. și pe Primul Ministru al Guvernului României, V.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați intimații și instituțiile centrale pe care le conduc, să analizeze și să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României și reclamant, în calitate de executor testamentar universal nominalizat în cele două Testamente olografe ale lui Constantin Brâncuși, Testamentul prin care Constantin Brâncuși lasă „României și Poporului Român", între altele, suma de 480.000.000.000 de dolari americani la valoarea din 1978, precum și alte valori materiale.

Ulterior, reclamantul a precizat acțiunea in sensul că a solicitat obligarea intimaților și instituțiile centrale pe care le conduc să analizeze și să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României și acesta, în calitate de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuși, respectiv, obligarea acestora să ia în considerare sesizarea sa în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuși, a existenței a două Testamente olografe brâncușiene, îndeosebi a „Testamentului lui Constantin Brâncuși în favoarea României și a Poporului România" și să instituie o formă de colaborare, indiferent sub ce denumire, între Guvernul României, mandatarul beneficiarului donației, și reclamant în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuși, în principal să probeze prin procedurile indicate de doctrina judiciară veridicitatea Testamentelor și, în funcție de aceasta, să valorizeze donația în discuție, în baza dispozițiilor testamentare.

A solicitat, totodată, acordarea de dezdăunări pentru întârzierea cu mai bine de 14 luni a expertizării pe cale judiciară a Testamentelor brâncușiene, motivat de împrejurarea că întârzierea omologării Testamentelor în discuție a făcut ca în ultimul an și jumătate să fie înfăptuite multe alte rapturi intelectual - artistice din opera lui Constantin Brâncuși, aceasta, întrucât, neputând proba că este executor testamentar universal cu precizarea expresă de a intenta procese în justiție celor care vor aduce la cunoștință publică opere realizate de către testator, respectivele rapturi nu au putut fi sancționate în conformitate cu legea drepturilor de autor și a drepturilor conexe în vigoare.

S-a cerut să se prevadă că suma de 1.500.000 lei să fie încasată de către reclamant in condițiile Legii contenciosului administrativ și fiscal, art. 18 pct. 5 cu titlu de o parte din contribuție a Guvernului României la soluționarea acestui proiect de anvergură care privește România și Poporul Român. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3358 din data de 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B.G.F. (F.A.), în contradictoriu cu pârâții M.F.P. prin D.C. și Primul Ministru al Guvernului României - V.P., ca inadmisibilă.

Recursul. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul A.F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. In susținerea recursului s-a arătat că instanța de fond și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, exclusiv pe alegațiile pârâților din întâmpinare. S-a arătat că, deși a renunțat la cererea de obligare a Guvernului de a conlucra cu executorul testamentar in cadrul unui parteneriat pentru valorificarea testamentului, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă pe acest capăt de cerere. S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate in sensul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii și admiterii acesteia astfel cum a fost precizată.

În drept, deși inițial au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ., prin precizarea depusă la dosar, prin avocat, s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Prin Raportul întocmit in dosar la data de 8 iulie 2014 s-a apreciat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) d) și e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., in sensul că acesta nu a fost formulat prin avocat, iar partea nu a făcut dovada că este licențiată in drept, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității. Totodată s-a constatat că recursul nu a fost încadrat de către recurent in motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc.

civ. La data de 4 septembrie 2014 s-au depus precizări formulate de avocat I.O.P., însoțite de delegație de apărător prin care s-a invocat încălcarea normelor de ordine publică cu privire la competența generală, materială și teritorială a instanței, apreciind că hotărârea este nulă potrivit art 177 C. proc. civ. cu referire la art. 131, 178 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 octombrie 2014 Completul de Filtru a admis in principiu recursul. A apreciat Înalta Curte că, prin depunerea împuternicirii avocațiale și precizarea in drept a cazurilor de casare incidente, a fost îndreptată neregularitatea privind formularea recursului cu încălcarea dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. a), e) și de C. proc.

civ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere, precizată ulterior, prin care a solicitat obligarea intimaților și instituțiile centrale pe care le conduc să analizeze și să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României și acesta, în calitate de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuși, respectiv, obligarea acestora să ia în considerare sesizarea sa în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuși, a existenței a două Testamente olografe brâncușiene, îndeosebi a „Testamentului lui Constantin Brâncuși în favoarea României și a Poporului România" și să instituie o formă de colaborare, indiferent sub ce denumire, între Guvernul României, mandatarul beneficiarului donației și reclamant în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin Brâncuși, în principal să probeze prin procedurile indicate de doctrina judiciară veridicitatea Testamentelor și, în funcție de aceasta, să valorifice donația în discuție, în baza dispozițiilor testamentare.

A solicitat, totodată, acordarea de dezdăunări pentru întârzierea cu mai bine de 14 luni a expertizării pe cale judiciară a Testamentelor brâncușiene, motivat de împrejurarea că întârzierea omologării Testamentelor în discuție a făcut ca în ultimul an și jumătate să fie înfăptuite multe alte rapturi intelectual - artistice din opera lui Constantin Brâncuși, aceasta, întrucât, neputând proba că este executor testamentar universal cu precizarea expresă de a intenta procese în justiție celor care vor aduce la cunoștință publică opere realizate de către testator, respectivele rapturi nu au putut fi sancționate în conformitate cu legea drepturilor de autor și a drepturilor conexe în vigoare.

S-a solicitat să se prevadă că suma de 1.500.000 lei să fie incasată de către reclamant in condițiile Legii contenciosului administrativ și fiscal, art. 18 pct. 5 cu titlu de o parte din contribuție a Guvernului României la soluționarea acestui proiect de anvergură care privește România și Poporul Român. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar cererea de despăgubiri pe art. 18 pct. 5 din același act normativ. Cu titlu preliminar, se reține că suplimentul de motive invocat prin înscrisul intitulat „Precizări” este depus cu încălcarea prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte nu este ținută, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc.

civ., a se pronunța asupra unor motive invocate tardiv, sancțiunea fiind neluarea în considerare a motivelor depuse peste termenul stipulat de lege. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 185 alin (1) C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Raportat la dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte se va pronunța asupra aspectelor care se pot circumscrie motivelor de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță. Chiar și in această ipoteză, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc.

civ., acesta reprezentând textul aplicabil in cauză iar dispozițiile invocate de către recurent, respectiv art. 178 alin. (1) și (2) C. proc. civ. În acest sens, se reține pe de o parte că necompetența trebuia „invocată în condițiile legii”, în fața primei instanțe, iar pe de altă parte, că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii contenciosului administrativ, respectiv, pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 (fila 3 dosar fond), iar in precizarea de acțiune (fila 243 dosar fond) a solicitat despăgubiri în baza art. 18 pct. 5 din Legea nr. 554/2004. Față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, in raport de rangul de autoritate publică al pârâților, Curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, este instanța competentă material să soluționeze litigiul.

Apreciază Înalta Curte, că prima instanță a constatat în mod corect, pornind de la obiectul acțiunii in contencios administrativ, astfel cum este acesta definit de art. 1, art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și raportat la competența instanței de contencios administrativ, inadmisibilitatea acțiunii. Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

În aceste limite, în acord cu soluția instanței de fond, cererea reclamantului, astfel cum a fost ea formulată, prin care se solicită pârâților, in principal, crearea unui parteneriat prin care să valorifice două testamente ale sculptorului Constantin Brâncuși, nu poate forma obiectul acțiunii in contencios administrativ, acțiunea fiind inadmisibilă. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.F. împotriva sentinței nr. 3358 din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.