ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de
11 aprilie 2013 sub nr. 2707/2/2013 reclamantul B.G.F. (A.F.) a chemat în
judecată pe pârâtul M.F.P. prin reprezentant D.C. și pe Primul Ministru al
Guvernului României, V.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie
obligați intimații și instituțiile centrale pe care le conduc, să analizeze și
să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul României și reclamant, în
calitate de executor testamentar universal nominalizat în cele două Testamente
olografe ale lui Constantin Brâncuși, Testamentul prin care Constantin Brâncuși
lasă „României și Poporului Român", între altele, suma de 480.000.000.000
de dolari americani la valoarea din 1978, precum și alte valori materiale.
Ulterior, reclamantul
a precizat acțiunea in sensul că a solicitat obligarea intimaților și
instituțiile centrale pe care le conduc să analizeze și să decidă crearea unui
Parteneriat între Guvernul României și acesta, în calitate de executor
testamentar universal a lui Constantin Brâncuși, respectiv, obligarea acestora
să ia în considerare sesizarea sa în calitatea de executor testamentar
universal a lui Constantin Brâncuși, a existenței a două Testamente olografe
brâncușiene, îndeosebi a „Testamentului lui Constantin Brâncuși în favoarea
României și a Poporului România" și să instituie o formă de colaborare,
indiferent sub ce denumire, între Guvernul României, mandatarul beneficiarului
donației, și reclamant în calitatea de executor testamentar universal a lui
Constantin Brâncuși, în principal să probeze prin procedurile indicate de
doctrina judiciară veridicitatea Testamentelor și, în funcție de aceasta, să
valorizeze donația în discuție, în baza dispozițiilor testamentare.
A solicitat,
totodată, acordarea de dezdăunări pentru întârzierea cu mai bine de 14 luni a
expertizării pe cale judiciară a Testamentelor brâncușiene, motivat de
împrejurarea că întârzierea omologării Testamentelor în discuție a făcut ca în
ultimul an și jumătate să fie înfăptuite multe alte rapturi intelectual -
artistice din opera lui Constantin Brâncuși, aceasta, întrucât, neputând proba
că este executor testamentar universal cu precizarea expresă de a intenta
procese în justiție celor care vor aduce la cunoștință publică opere realizate
de către testator, respectivele rapturi nu au putut fi sancționate în
conformitate cu legea drepturilor de autor și a drepturilor conexe în vigoare.
S-a cerut să se
prevadă că suma de 1.500.000 lei să fie încasată de către reclamant in
condițiile Legii contenciosului administrativ și fiscal, art. 18 pct. 5 cu
titlu de o parte din contribuție a Guvernului României la soluționarea acestui
proiect de anvergură care privește România și Poporul Român.
Soluția instanței de
fond
Prin sentința nr. 3358
din data de 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția
inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul
B.G.F. (F.A.), în contradictoriu cu pârâții M.F.P. prin D.C. și Primul Ministru
al Guvernului României - V.P., ca inadmisibilă.
Recursul.
Împotriva hotărârii
pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul A.F. criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
In susținerea
recursului s-a arătat că instanța de fond și-a fundamentat soluția de
respingere a acțiunii ca inadmisibilă, exclusiv pe alegațiile pârâților din
întâmpinare.
S-a arătat că, deși a
renunțat la cererea de obligare a Guvernului de a conlucra cu executorul
testamentar in cadrul unui parteneriat pentru valorificarea testamentului,
instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă pe acest capăt de cerere.
S-a solicitat
admiterea recursului și casarea sentinței atacate in sensul respingerii
excepției inadmisibilității acțiunii și admiterii acesteia astfel cum a fost
precizată.
În drept, deși
inițial au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul C.
proc. civ., prin precizarea depusă la dosar, prin avocat, s-au invocat cazurile
de casare prevăzute de art. 488 pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Procedura în
fața instanței de recurs
Prin Raportul
întocmit in dosar la data de 8 iulie 2014 s-a apreciat că recursul nu
îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității,
respectiv cele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) d) și e) și art. 486 alin.
(2) C. proc. civ., in sensul că acesta nu a fost formulat prin avocat, iar
partea nu a făcut dovada că este licențiată in drept, mențiuni prevăzute sub
sancțiunea nulității. Totodată s-a constatat că recursul nu a fost încadrat de
către recurent in motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
La data de 4
septembrie 2014 s-au depus precizări formulate de avocat I.O.P., însoțite
de delegație de apărător prin care s-a invocat încălcarea normelor de ordine
publică cu privire la competența generală, materială și teritorială a
instanței, apreciind că hotărârea este nulă potrivit art 177 C. proc. civ. cu
referire la art. 131, 178 alin. (1) și (2) C. proc. civ.
Prin Încheierea din
Camera de Consiliu din data de 6 octombrie 2014 Completul de Filtru a admis in
principiu recursul.
A apreciat Înalta
Curte că, prin depunerea împuternicirii avocațiale și precizarea in drept a
cazurilor de casare incidente, a fost îndreptată neregularitatea privind
formularea recursului cu încălcarea dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. a), e)
și de C. proc. civ.
Considerentele
și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de
recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în
conformitate cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este
nefondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu
dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. recursul urmărește să supună
Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii
atacate cu regulile de drept aplicabile.
În fapt, reclamantul
a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere, precizată ulterior,
prin care a solicitat obligarea intimaților și instituțiile centrale pe care le
conduc să analizeze și să decidă crearea unui Parteneriat între Guvernul
României și acesta, în calitate de executor testamentar universal a lui
Constantin Brâncuși, respectiv, obligarea acestora să ia în considerare
sesizarea sa în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin
Brâncuși, a existenței a două Testamente olografe brâncușiene, îndeosebi a
„Testamentului lui Constantin Brâncuși în favoarea României și a Poporului
România" și să instituie o formă de colaborare, indiferent sub ce
denumire, între Guvernul României, mandatarul beneficiarului donației și
reclamant în calitatea de executor testamentar universal a lui Constantin
Brâncuși, în principal să probeze prin procedurile indicate de doctrina
judiciară veridicitatea Testamentelor și, în funcție de aceasta, să valorifice
donația în discuție, în baza dispozițiilor testamentare.
A solicitat,
totodată, acordarea de dezdăunări pentru întârzierea cu mai bine de 14 luni a
expertizării pe cale judiciară a Testamentelor brâncușiene, motivat de
împrejurarea că întârzierea omologării Testamentelor în discuție a făcut ca în
ultimul an și jumătate să fie înfăptuite multe alte rapturi intelectual -
artistice din opera lui Constantin Brâncuși, aceasta, întrucât, neputând proba
că este executor testamentar universal cu precizarea expresă de a intenta
procese în justiție celor care vor aduce la cunoștință publică opere realizate
de către testator, respectivele rapturi nu au putut fi sancționate în
conformitate cu legea drepturilor de autor și a drepturilor conexe în vigoare.
S-a solicitat să se
prevadă că suma de 1.500.000 lei să fie incasată de către reclamant in
condițiile Legii contenciosului administrativ și fiscal, art. 18 pct. 5 cu titlu
de o parte din contribuție a Guvernului României la soluționarea acestui
proiect de anvergură care privește România și Poporul Român.
În drept, acțiunea a
fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar cererea de
despăgubiri pe art. 18 pct. 5 din același act normativ.
Cu titlu preliminar,
se reține că suplimentul de motive invocat prin înscrisul intitulat „Precizări”
este depus cu încălcarea prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., astfel
că Înalta Curte nu este ținută, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., a se
pronunța asupra unor motive invocate tardiv, sancțiunea fiind neluarea în
considerare a motivelor depuse peste termenul stipulat de lege.
De
asemenea, potrivit dispozițiilor art.
185 alin (1) C. proc. civ. când un drept
procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia
atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea
dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Raportat la
dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte se va pronunța
asupra aspectelor care se pot circumscrie motivelor de casare de ordine publică,
care pot fi ridicate din oficiu de către instanță.
Chiar și
in această ipoteză, Înalta Curte constată că nu este incident cazul
de casare prevăzut
de art. 488 pct. 3 C. proc. civ., acesta reprezentând textul aplicabil in cauză
iar dispozițiile invocate de către recurent, respectiv art. 178 alin. (1) și (2)
C. proc. civ.
În acest sens, se reține
pe de o parte că necompetența trebuia „invocată în condițiile legii”, în fața
primei instanțe, iar pe de altă parte, că reclamantul și-a întemeiat acțiunea
pe dispozițiile legii contenciosului administrativ, respectiv, pe dispozițiile art.
1 din Legea nr. 554/2004 (fila 3 dosar fond), iar in precizarea de acțiune (fila
243 dosar fond) a solicitat despăgubiri în baza art. 18 pct. 5 din Legea nr. 554/2004.
Față de dispozițiile art.
10 din Legea nr. 554/2004, in raport de rangul de autoritate publică al
pârâților, Curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, este
instanța competentă material să soluționeze litigiul.
Apreciază Înalta
Curte, că prima instanță a constatat în mod corect, pornind de la obiectul
acțiunii in contencios administrativ, astfel cum este acesta definit de art. 1,
art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și raportat la competența instanței de
contencios administrativ, inadmisibilitatea acțiunii.
Obiectul acțiunii
judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr.
554/2004.
Potrivit acestui text
de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un
interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de
răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns
în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a
actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate
adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat
într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau
prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Noțiunea de
contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în
art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către
instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel
puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie
din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul
prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim.
În aceste limite, în
acord cu soluția instanței de fond, cererea reclamantului, astfel cum a fost ea
formulată, prin care se solicită pârâților, in principal, crearea unui
parteneriat prin care să valorifice două testamente ale sculptorului Constantin
Brâncuși, nu poate forma obiectul acțiunii in contencios administrativ,
acțiunea fiind inadmisibilă.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Constatând că
sentința recurată este legală și temeinică și că nu există
motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu
prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de A.F. împotriva sentinței nr. 3358 din 1 noiembrie 2013 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 ianuarie 2015.