Decizia nr. 2449/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cereri de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, la data de 03.07.2017, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare x/21.02.2014 de la BNP D. și E., admiterea acțiunii în baza răspunderii civile contractuale și a clauzei penale inserate în contract și obligarea pârâtei la restituirea prețului de 90.000 de euro, a taxelor notariale, precum și a onorariului de avocat în cuantum de 1000 de euro, precum și despăgubiri (daune materiale și morale în cuantum de 10.000 de euro).

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 2239/07.12.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a anulat capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor morale, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta B., ca neîntemeiată, a respins în rest cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată și a obligat pe reclamantă la plata către pârâta B. a sumei de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 1773 A din 16 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2239/07.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. S-a respins ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de apelanta-reclamantă în apel privind taxa de timbru. S-a luat act că apelanta-reclamantă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată privind onorariul de avocat în apel. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: În esență, prin apelul declarat s-a criticat modul în care instanța a interpretat clauza rezolutorie din contract având cuprinsul "dacă cercetarea Brâncuși nu va fi recunoscută pe plan internațional după apariția monografiei Brâncuși și expunerea lucrării în expoziții internaționale (Franța și Elveția), cumpărătorul va putea acționa în justiție pe vânzător pentru recuperarea prețului plătit în maxim 1 (una) lună calendaristică, fără alte daune, și va restitui lucrarea vânzătorului". Instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1667 coroborat cu art. 1266 - 1268 C. civ., în interpretarea clauzelor vânzării, că situația de fapt a fost reținută corect de instanța fondului, care a argumentat că între părți s-a încheiat la 21.02.2014 contractul de vânzare autentificat sub nr. x având ca obiect lucrarea "Pasărea măiastră", operă aparținând sculptorului Constantin Brâncuși, la momentul încheierii contractului fiind transmisă proprietatea cu toate atributele sale și predată lucrarea și fiind încasat prețul de 90.000 euro. Contractul încheiat între părți a fost interpretat după voința concordantă a părților, avându-se în vedere scopul contractului, negocierile purtate de părți, comportamentul lor ulterior încheierii contractului. Clauza obiect al prezentului apel a fost interpretată în raport de întregul conținut al contractului, dându-i-se înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului, însă esențială în determinarea conținutului clauzei mai sus menționate este analizarea împrejurărilor în care contractul a fost încheiat raportat la natura contractului, având în vedere sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor folosite în contractele de vânzare. Obiectul contractului l-a reprezentat vânzarea lucrării "Pasărea măiastră" asupra cărora părțile și-au propus a contracta, apelanta urmărind să cumpere lucrarea și pârâta să dobândească prețul. Vânzarea s-a făcut pe baza actelor de expertiză ce au fost anexate contractului și a certificatului fizico-chimic de analiză a metalului tijei care susține sculptura, raportul tehnic - expertiză privind eșantioanele prelevate din tijele de susținere ale statuetelor din marmură arătând că există suficiente indicii că oțelurile din care sunt realizate acestea au fost elaborate și prelucrate prin tehnologii utilizate la începutul secolului XX (1900 - 1915). Curtea a concluzionat că vânzătoarea a respectat obligațiile reglementate de art. 1672 C. civ., la momentul încheierii convenției fiind transmisă proprietatea bunului și fiind predată lucrarea, în materia rezoluțiunii contractelor dreptul comun fiind reprezentat de dispozițiile art. 1549 - 1554, cu particularitățile vânzării, așa cum sunt reglementate prin dispozițiile art. 1683 - 1756 și următoarele care reglementează acest remediu. Rezoluțiunea poate fi invocată doar când, fără justificare, vânzătoarea nu își execută obligația și se află în întârziere, legiuitorul stabilind o ordine sistematică a remediilor aflate la îndemâna apelantei - art. 1516 alin. (2) C. civ. Din modul în care a fost formulată clauza contractuală rezultă că părțile au stabilit un termen de o lună în care cumpărătorul îl va putea acționa în justiție pe vânzător pentru recuperarea prețului plătit și va restitui lucrarea vânzătorului, dacă cercetarea Brâncuși nu va fi recunoscută pe plan internațional după apariția monografiei Brâncuși și expunerea lucrării în expoziții internaționale. La întâmpinarea formulată de intimata B. a fost atașată lista lucrărilor publicate de autoarea F., menționată în contractul încheiat de părți, ca autor reper, pentru operele lui Brâncuși, printre acestea neregăsindu-se monografia Brâncuși. În normele mai sus evocate rezoluțiunea remediu, așa cum rezultă din interpretarea art. 1527 alin. (2) C. civ., este subsecventă dreptului la executare în natură și cuprinde "orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă". Din cuprinsul contractului rezultă că vânzătoarea a respectat obligațiile stabilite prin dispozițiile art. 1672 C. civ. și că au fost publicate mai multe cărți de către autoarea indicată în contractul de vânzare având ca obiect opera lui Brâncuși și, deși s-a emis un certificat de export definitiv în temeiul Legii nr. 182/2000, lucrarea nu a fost niciodată expusă în expoziții.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a criticat hotărârea atacată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât instanța de apel în mod eronat a procedat numai la aplicarea prevederilor art. 1549-1554 C. civ. care reglementează rezoluțiunea contractelor, în condițiile în care restituirea sumei de 90.000 euro a fost solicitată atât în temeiul răspunderii civile contractuale, dar și în baza condiției rezolutorii inserate în contractul de vânzare, astfel cum reiese din precizările depuse la 03.05.2018, fapt ce ar fi impus trecerea datelor și împrejurărilor de fapt prin prima reglementării art. 1399-1407. În atare condiții, recurenta opinează că trebuia nu doar să se analizeze dacă au fost îndeplinite de către vânzătoare obligațiile ce cad în sarcina acesteia, ci și de reglementarea specială în materia condiției rezolutorii, întrucât nu se poate pune semnul egalității între cerințele rezoluțiunii și cerințele îndeplinirii condiției rezolutorii, deși ambele conduc la desființarea retroactivă a contractului. Astfel, potrivit art. 1549 și urm. C. civ., rezoluțiunea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu, constând în desființarea retroactivă. Numai din această perspectivă a fost soluționată cererea de apel. Potrivit dispozițiilor art. 1399 din C. civ., este afectată de condiție obligația a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur, iar potrivit art. 1401 din C. civ., condiția este rezolutorie atunci când îndeplinirea ei determină desființarea obligației, iar până la proba contrară, condiția se prezumă a fi rezolutorie ori de câte ori scadența obligațiilor principale precedă momentul la care condiția s-ar putea îndeplini. În opinia recurentei, este fără putință de tăgadă că există o condiție rezolutorie în următoarea clauză: "Dacă cercetarea Brâncuși nu va fi recunoscută pe plan internațional după apariția monografiei Brâncuși și expunerea lucrării în expoziții internaționale (Franța și Elveția), cumpărătorul va putea acționa în justiție pe vânzător pentru recuperarea prețului plătit în maxim 1 (una) lună calendaristică, fără alte daune și va restitui lucrarea vânzătorului". Din corelarea art. 1399 și 1401 alin. (1) C. civ. și din conținutul clauzei rezolutorii, desființarea obligațiilor depinde de un eveniment viitor și nesigur ca realizare, iar nu de executarea/neexecutarea obligațiilor asumate prin contract de către una sau alta dintre părțile acestuia, motiv pentru care instanța de apel a aplicat în mod eronat numai dispozițiile privitoare la reglementarea generală a rezoluțiunii. În opinia recurentei, această condiție rezoluție s-a îndeplinit, având loc desființarea retroactivă a contractului, independent de culpa vreuneia dintre părți. Concluzionând, recurenta apreciază că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile ce reglementează condiția rezolutorie, făcând trimitere exclusiv la lipsa culpei vânzătoarei în executarea contractului, deși efectele îndeplinirii condiției rezolutorii nu depind de reținerea unei neexecutări în sarcina vreunei părți. Or, în această situație devine incident principiul de drept potrivit căruia actul juridic se interpretează în sensul în care ar putea produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciun efect (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).

Apărările formulate în cauză: Intimatele B. și C. au formulat, la data de 16 aprilie 2020, întâmpinări prin care au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză întrucât recurenta a criticat doar în parte motivarea instanței de apel, neobservând considerente esențiale în pronunțarea soluției, care au respectat statuările instanței de fond neapelate. Reclamanta-recurentă a învestit instanța de fond cu o cerere în rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate de vânzătoare, întemeiată pe art. 1549 și urm. C. civ., funcție de care s-a pronunțat soluția, însă în apel a solicitat restituirea prețului, dar cu altă motivare care exclude culpa vânzătoarei, având ca temei juridic condiția rezolutorie, deci a modificat în apel cauza acțiunii, ceea ce nu este permis de prevederile imperative ale art. 204 și art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. Se susține totodată că recurenta nu critică o normă de drept material, ci modul de aplicare a normelor procesuale privind cauza acțiunii, ceea ce excede motivelor legale de recurs.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților iar, prin încheierea din 30 septembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1773 A din 16 decembrie 2019 pronunțată Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a afixat termen pentru judecata recursului la data de 18 noiembrie 2020, C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, urmând a fi admis pentru cele ce succed. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că "la pagina a doua a contractului este inserată clauza rezolutorie și penală care reprezintă motivul principal al acțiunii" și care stipulează că, "dacă cercetarea lucrării Bâncuși nu va fi recunoscută pe plan internațional după apariția monografiei și expunerea lucrării nu va fi posibilă în expoziții internaționale (Franța, Elveția), cumpărătorul va putea acționa în judecată pe vânzător pentru recuperarea prețului plătit în maxim o lună calendaristică, restituind lucrarea vânzătorului fără alte daune". Ulterior, în realizarea sintezei motivelor de apel, instanța de apel a reținut că se critică faptul că Tribunalul București a interpretat în mod greșit clauza rezolutorie stabilită de părți în raport de faptul că vânzarea lucrării "Pasărea Măiastră" s-a făcut pe baza unor acte de expertiză, printre care se regăsea și monografia Brâncuși - autor F.. Având în vedere aceste observații, Înalta Curte constată că, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, s-a pus în discuție desființarea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a îndeplinirii condiției rezolutorii menționată într-una dintre clauzele contractului. Cu toate acestea, în analiza apelului, deși s-a pornit de la premisa că "esențial în determinarea conținutului clauzei mai sus menționate este analizarea împrejurărilor în care contractul a fost încheiat raportat la natura contractului, având în vedere sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor folosite în contractele de vânzare", instanța de apel s-a rezumat la verificarea îndeplinirii obligațiilor de către părțile contractante, deci la aspectul rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare. S-a concluzionat de către instanța de apel că vânzătoarea a respectat obligațiile reglementate de art. 1672 C. civ., la momentul încheierii convenției fiind transmisă proprietatea bunului și fiind predată lucrarea, că vânzătoarea a respectat obligațiile stabilite prin dispozițiile art. 1672 C. civ., că au fost publicate mai multe cărți de către autoarea indicată în contractul de vânzare având ca obiect opera lui Brâncuși și, deși s-a emis un certificat de export definitiv în temeiul Legii nr. 182/2000, lucrarea nu a fost niciodată expusă în expoziții. Ca atare, este fondată susținerea recurentei că instanța de apel a procedat numai la aplicarea prevederilor art. 1549-1554 C. civ. care reglementează rezoluțiunea contractelor, în condițiile în care restituirea sumei de 90.000 euro a fost solicitată atât în temeiul răspunderii civile contractuale, dar și în baza condiției rezolutorii inserate în contractul de vânzare, fapt ce ar fi impus aplicarea art. 1399-1407. Întrucât nu a fost analizată de către instanța de apel condiția rezolutorie inserată în contract de către părți, deși aceasta reprezenta motivul principal al acțiunii, astfel cum a fost calificat în motivarea cererii introductive de instanță și cum rezultă din sinteza cererii de apel, urmează a fi înlăturată apărarea intimatelor că în apel restituirea prețului s-a solicitat în temeiul altei motivări, bazată pe condiția rezolutorie, ceea ce reprezintă o modificare a cauzei acțiunii în apel, contrară art. 204 și art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. Concluzionând, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța cu două motive de desființare a contractului: rezoluțiunea și condiția rezolutorie, rezoluțiunea fiind determinată de neexecutarea culpabilă a obligației și întemeiată pe art. 1552 alin. (1) din noul C. civ., pe când condiția rezolutorie atrage, în ipoteza îndeplinirii sale, desființarea obligației, în temeiul art. 1401 din noul C. civ., astfel încât aceste două noțiuni, nefiind sinonime, trebuie să fie analizate distinct. În condițiile în care instanța de apel, deși învestită să verifice și îndeplinirea condiției rezolutorii, s-a rezumat la a analiza apelul numai din perspectiva rezoluțiunii contractului, devine incident motivul de casare invocat. Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizie recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE,