ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3097/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. , asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgoviște, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului de autor asupra lucrării reprezentând bustul lui Radu de la Afumați; să se constate încălcarea de către pârâtă a disp.art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și încălcarea drepturilor morale, în calitate de autor al lucrării Radu de la Afumați; obligarea pârâtei la plata sumei de 11.000 lei, reprezentând valoarea drepturilor de autor, așa cum s-a menționat în oferta financiară de participare la concursul organizat de pârâtă, precum și obligarea la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2007 a participat la concursul de creație și execuție a monumentului Aleea Voievozilor din Târgoviște cu lucrarea reprezentând bustul lui Radu de la Afumați, organizat de Administrația Publică Municipală - Consiliul local și Primăria Târgoviște în baza regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, a caietului de sarcini și a fișei de date achiziție, la care participanții au depus busturile realizate în ipsos sau lut, însoțite de piese scrise sau desenate, ilustrând și detaliind concepția estetică și motivațiile propunerii acestora, iar după finalizarea concursului, autorii stabiliți câștigători trebuiau să-și prezinte lucrările la C.N.A.M.

de pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor, urmând ca în funcție de observațiile și condițiile formulate, autorii să le transpună în bronz. S-a mai susținut că la finalul concursului, reclamantul a fost înștiințat că lucrarea reprezentând bustul lui Radu de la Afumați a fost declarată necâștigătoare, iar în luna octombrie 2007, după terminarea concursului, reclamantul s-a deplasat în Târgoviște în vederea recuperării lucrării, ocazie cu care a constatat că lucrarea sa a dispărut. Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 5342/120/2008 pe rolul aceluiași tribunal, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgoviște, prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului de autor asupra lucrărilor reprezentând bustul lui Matei Basarab și bustul lui Constantin Brâncoveanu; să se constate încălcarea de către pârâtă a disp.art.

10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe; să se constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor morale ale reclamantului, în calitate de autor al lucrărilor Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu; obligarea pârâtei la plata sumei de 24.000 lei, reprezentând valoarea drepturilor de autor pentru lucrarea Matei Basarab, suma de 12.000 lei și pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, aceeași sumă așa cum s-a menționat în ofertele financiare depuse la dosarul de participare la concursul organizat de către Primăria Târgoviște; la plata sumei de 20.000 lei, pentru lucrarea Matei Basarab, suma de 10.000 lei și pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2007 a participat la concursul de creație și execuție a monumentului Aleea Voievozilor din Târgoviște cu lucrările reprezentând bustul lui Matei Basarab și al lui Constantin Brâncoveanu, organizat de Administrația publică municipală - Consiliul local și Primăria Târgoviște în baza regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, a caietului de sarcini și a fișei de date achiziție, la care participanții au depus busturile realizate în ipsos sau lut, însoțite de piese scrise sau desenate, ilustrând și detaliind concepția estetică și motivațiile propunerii acestora, iar după finalizarea concursului, autorii stabiliți câștigători trebuiau să-și prezinte lucrările la C.N.A.M.

de pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor, urmând ca în funcție de observațiile și condițiile formulate, autorii să le transpună în bronz. S-a mai susținut că la finalul concursului, reclamantul a fost înștiințat că lucrările sale au fost declarate necâștigătoare, iar în luna octombrie 2007, după terminarea concursului, reclamantul s-a deplasat în Târgoviște în vederea recuperării lucrărilor, ocazie cu care a constatat că lucrarea Matei Basarab a dispărut, iar cea reprezentând bustul lui Constantin Brâncoveanu a fost distrusă. La 24 noiembrie 2008, cele două dosare au fost conexate. Prin sentința civilă nr. 1429 din 15 septembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea reclamantului P.C., a constatat existența dreptului de autor a acestuia asupra lucrării de sculptură reprezentând bustul lui Radu de la Afumați și a obligat pârâta să plătească reclamantului sumele de 11.000 lei despăgubiri materiale pentru această lucrare și 10.000 lei despăgubiri morale.

Prin aceeași sentință, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantului C.A., a constatat existența dreptului de autor a acestuia asupra lucrărilor de sculptură reprezentând bustul lui Matei Basarab și Constantin Brîncoveanu și a obligat pârâta să plătească reclamantului sumele de 12.000 lei reprezentând despăgubiri materiale pentru lucrarea bustul lui Matei Basarab și 33.048 lei pentru lucrarea bustul lui Constantin Brîncoveanu, precum și 10.000 lei despăgubiri morale. Totodată, tribunalul a obligat aceeași pârâtă să plătească reclamantului P.C. suma de 4.341 lei cheltuieli de judecată și reclamantului C.A. suma de 3.533 lei cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 38 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul reclamantului C.A.

și a admis apelul pârâtei Primăria municipiului Târgoviște - prin primar, schimbând în parte sentința în sensul că a înlăturat obligarea apelantei-pârâte la plata de daune morale către apelantul-reclamant C.A. și intimatul-reclamant P.C., fiind menținută în rest sentința. Prin Decizia civilă nr. 606 din data de 03 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgoviște, prin primar, a casat în parte decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de aceeași pârâtă la aceeași curte de apel, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei. Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamanții P.C.

și C.A. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că recursul reclamanților , ce au formulat critici identice, relative la greșita respingere a cererii de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul pretins cauzat prin fapta pârâtei, este nefondat. S-a arătat că această solicitare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, ce prevăd că autorul unei opere are „dreptul la respectarea integrității operei și de a se opune oricare modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa”.

În ceea ce privește limitele protecției conferite unei opere prin legea specială, s-a constatat că nu este viabilă distincția realizată de către instanța de apel între alterarea viziunii creatoare a autorului și acțiunea mecanică ce a condus la afectarea integrității opere, întrucât cel de-al doilea element menționat reprezintă mijlocul prin care se obține un rezultat păgubitor, în timp ce primul element este chiar acest rezultat, la care se poate ajunge inclusiv printr-o acțiune mecanică de distrugere fizică, totală sau parțială, a operei.

A reținut instanța de control judiciar că pentru a fi în prezența unei încălcări a dreptului moral la respectarea operei, în sens larg, în conformitate cu art. 10 lit. d) din Lege, prejudiciul moral, indiferent de modalitatea în care este produs, trebuie să constea în afectarea onoarei sau a reputației autorului, valori expres prevăzute de legiuitor, nefiind așadar suficientă simpla atingere fizică, fiind necesar ca aceasta să fie de o anumită consistență și gravitate, astfel încât să afecteze onoarea și reputația autorului, consecință ce echivalează cu denaturarea viziunii artistice a autorului asupra operei sale, după cum, în mod corect, a considerat instanța de apel.

S-a mai arătat că evaluarea potențialului prejudiciabil al atingerii, în raport de valorile morale pretins lezate, este la latitudinea instanței de judecată , pe baza probatoriului administrat, ținându-se cont de faptul că, deși autoaprecierea autorului este importantă, impactul faptei prejudiciabile asupra concepției artistice este, în egală măsură, un element obiectiv, în aprecierea căruia se poate recurge la proba testimonială, ce a fost efectiv administrată în cauză. În acest context, s-a reținut că instanța de apel a dat în mod corect eficiență declarațiilor martorilor audiați, iar constatările astfel formulate nu pot fi reapreciate în această fază procesuală, finalitate urmărită de către recurenți prin referirile la alte probe administrate, deoarece nu reprezintă o chestiune de legalitate a deciziei, ci de temeinicie, ce excede atribuțiilor instanței de control judiciar, circumscrise cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Totodată, s-a arătat că pentru ca răspunderea unui terț să fie atrasă, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor deduse din art. 998 și 999 C. civ. , astfel încât neîndeplinirea uneia, în speță, a prejudiciului moral, împiedică reținerea uneia asemenea consecințe. S-a mai observat că susținerile referitoare la prejudiciul moral coincid cu cele formulate în sprijinul pretenției de reparare a prejudiciului material suferit prin distrugerea, respectiv dispariția fizică a operelor, așadar alterarea integrității lucrărilor, iar ambele instanțe de fond au constatat existența unui prejudiciu material produs reclamanților, fie prin deteriorarea ca urmare a unor acțiuni mecanice, fie prin dispariția fizică a lucrărilor fiind inadmisibilă o dublă reparare a aceleiași consecințe păgubitoare.

În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta Primăria municipiului Târgoviște, s-a observat că instanța de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998 și 999 C. civ., dar cu toate acestea, a acordat despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat reclamanților, raționamentul juridic pe care se întemeiază o astfel de soluție fiind eronat, deoarece simpla neîntrunire a unuia elementele răspunderii civile delictuale este suficientă pentru respingerea cererii în pretenții cu o asemenea cauză juridică. S-a mai reținut că această greșeală de judecată ar fi putut fi înlăturată în contextul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., însă numai dacă deciz ia recurată cuprindea argumentele relevante în legătură cu fiecare element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei juridice, pentru a face posibilă cercetarea legalității deciziei sub aspectul întrunirii sau a neîntrunirii condițiilor unei asemenea răspunderi. Or, s-a reținut că din cuprinsul deciziei recurate lipsesc, însă, considerentele care au condus instanța la soluția de acordare de despăgubiri, după ce s-a conchis, în prealabil, tot nemotivat, în sensul că deși nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii, ar exista, totuși, vinovăție în forma culpei. S-a constatat că în realitate, însăși situația de fapt nu a fost cert și neechivoc stabilită, astfel încât nu ar fi, oricum, posibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

A arătat instanța de control judiciar că instanța de apel nu a arătat în ce constă fapta ilicită a pârâtei, dacă lucrările ar fi trebuit să se afle în detenția acesteia și pentru cât timp, dacă pârâta avea vreo obligație legată de detenția lucrărilor și în ce mod și-a îndeplinit-o, arătându-se că faptul că lucrările s-au deteriorat ori chiar nu mai există în materialitatea lor are o valoare diferită în cazul în care pârâta ar fi avut o anumită obligație rezultată din regulamentul de concurs de cel în care o asemenea îndatorire nu ar putea fi identificată, putând conduce la rezultate diferite, respectiv la constatarea ori înlăturarea răspunderii pârâtei pentru prejudiciul creat prin degradarea operelor.

În acest context, s-a conchis că ar fi trebuit să se analizeze prevederile regulamentului de concurs, stabilindu-se dacă acestea menționează un anumit termen pentru ridicarea lucrărilor de la Primărie de către competitorii necâștigători, precum și eventuale obligații ale autorității administrative în legătură cu deținerea lucrărilor, neputându-se ignora nici faptul că lucrările de sculptură au ajuns în deținerea pârâtei prin actul de voință al autorilor lor, care le-au încredințat Primăriei în vederea participării la concursul organizat de autoritatea administrativă.

De asemenea, s-a apreciat că instanțele de fond ar fi trebuit să determine natura raportului juridic astfel creat, dacă acesta este de natură contractuală, corespunde unui contract reglementat de Codul civil - de pildă depozitul - sau unei convenții nenumite, care este conținutul raportului juridic, respectiv drepturile și obligațiile asumate de părți, precum și regulile ce-i sunt aplicabile, inclusiv sub aspectul duratei. S-a mai arătat că, deși a stabilit că în ceea ce privește deteriorarea, dispariția fizică a lucrărilor, operează răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie a pârâtei, instanța de apel nu a argumentat această apreciere, în raport de împrejurarea că operele în discuție au fost remise pârâtei chiar de către autorii lor, cu atât mai puțin nu a demonstrat că ar fi întrunite elementele acestei răspunderi, deduse din prevederile art. 998 și 999 C. civ.

Aspectele relevate interesează, în egală măsură, condiția vinovăției (reținută, de asemenea nemotivat, de către instanța apel a fi fost întrunită în cauză, sub forma culpei). S-a apreciat că în acest context, instanța de apel ar fi trebuit să stabilească dacă nu cumva reclamanții înșiși sunt în culpă pentru lăsarea bunurilor în detenția pârâtei, ceea ce presupune, în prealabil, analizarea regulamentului de concurs și, în egală măsură, derularea efectivă a evenimentelor în primul rând, momentul la care reclamanții au solicitat restituirea bunurilor, o eventuală culpă a reclamanților determinând, după caz, fie înlăturarea totală a vinovăției pârâtei, fie reducerea acesteia cu dozarea proporțională a despăgubirilor.

Referitor la al doilea aspect invocat prin motivele de recurs, ce vizează modul de calcul al despăgubirilor materiale exclusiv pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, creată de către reclamantul A.C., s-a reținut că pârâta critică obligarea sa la plata valorii totale a lucrării, în loc de plata cheltuielilor necesare aducerii bunului deteriorat la starea inițială, precum și criteriul de evaluare a lucrării, indicat de către expertul la care a apelat prima instanță în cauză, respectiv „valoarea artistică”, formulându-se de către pârâtă susțineri similare prin motivele de apel.

A reținut instanța de recurs că instanța de apel s-a limitat la constatarea că stabilirea prejudiciului pentru respectiva sculptură s-a realizat pentru lucrarea artistică propriu-zisă, și nu prin raportare la valoarea de circulație a bunului respectiv, constatare ce nu echivalează cu argumentarea soluției adoptate, nefiind analizate în concret susținerile apelantei, nearătându-se dacă există vreo distincție între valoarea artistică a unei opere de sculptură și valoarea de circulație a acesteia și, în caz afirmativ, în ce constau aceste diferențe și argumentele pentru care este aplicabil criteriul reținut de către prima instanță și nu cel pretins de către pârâtă.

Totodată, s-a reținut că nu s-a arătat nici motivul pentru care au fost înlăturate susținerile apelantei relative la raportarea, în evaluarea despăgubirilor pentru prejudiciul material, la contravaloarea dreptului de autor cuprinsă în oferta financiară depusă de către reclamantul Adrian Curcan la dosarul de participare la concurs. Cu privire la conținutul obligației stabilite în sarcina pârâtei, în sensul acordării contravalorii lucrării și nu doar a cheltuielilor necesare restaurării acesteia, s-a constatat absența oricăror considerente în cuprinsul deciziei. În rejudecarea apelului declarat de pârât, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 87 din 27 noiembrie 2012, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de creație pentru realizarea „Aleii Voievozilor” de la Târgoviște, Consiliul local și Primăria municipiului Târgoviște au organizat în anul 2007 concursul de creație și execuție a unui ansamblu monumental intitulat „Aleea Voievozilor de la Târgoviște”, ansamblu ce urma a fi amplasat în incinta Parcului Chindia din municipiul Târgoviște constând în 33 de busturi ale unor voievozi. În speță, astfel cum se arată la cap. V pct. 1 din regulamentul de concurs, acesta a fost „un concurs public de creație deschis participării autorilor individuali sau reuniți în grupe/colective de lucru”, stipulându-se la pct. 2 al cap. V că prin participarea la concurs, se presupune că persoanele fizice care vor propune una/mai multe lucrări își asumă statutul de autor.

În cap. VI al regulamentului sus-menționat au fost reglementate aspecte legate de etapele concursului de creație, modalitățile de înscriere, evaluare și contestații, stipulându-se în mod expres la art. 4 că autorii înscriși la concurs vor depune, în vederea jurizării, machete/machetele realizate la scara 1/1, cu înălțimea indicată, eventual însoțite de piese scrise sau desenate, ilustrând sau detaliind concepția estetică și motivația propunerii acesteia, iar la art. 5 s-a prevăzut că în urma jurizării machetelor se va (vor) desemna autorul/autorii Ansamblului Monumental, urmând ca acesta/aceștia să negocieze, potrivit legilor în vigoare, condițiile în care se va/vor realiza lucrarea/lucrările.

De asemenea, la art. 6 al cap. VI din regulament s-a prevăzut că pentru examinarea machetelor depuse în concurs se va constitui un juriu al concursului, prin dispoziția Primarului Municipiului Târgoviște, care se va emite după expirarea termenului de depunere a machetelor, juriul astfel constituit urmând să hotărască cu privire la regulile, criteriile și modalitățile de examinare, iar la art. 7 al cap. VI sunt cuprinse dispoziții referitoare la contestațiile privind deciziile juriului concursului.

Data limită de înscriere și de depunere a machetelor și a schiței de soclu a fost stabilită ca fiind 18 iunie 2007, iar data de finalizare a jurizării prin anunțarea publică a câștigătorului/câștigătorilor a fost stabilită la 22 iunie 2007. Din analiza dispozițiilor regulamentului de concurs, mai sus arătate, a rezultat că acesta a presupus, în mod necesar, depunerea de către autorii participanți la concurs a machetelor realizate de aceștia în condițiile stipulate de regulament, machete ce au fost examinate de juriul din concurs, astfel cum rezultă din procesul-verbal al ședinței juriului de evaluare întocmit la data de 18 iunie 2007. Intimații-reclamanți P.C. și C.A. au participat la concursul sus-menționat, reclamantul P.C.

cu lucrarea reprezentând bustul lui Radu de la Afumați, iar reclamantul C.A. cu două lucrări reprezentând bustul lui Matei Basarab și bustul lui Constantin Brâncoveanu, însă aceștia nu au obținut punctajul necesar câștigării concursului, ambii formulând contestații conform dispozițiilor din regulament. De menționat, că în regulamentul de concurs s-au prevăzut o serie de condiții pentru participarea la concurs, ce au presupus ca artistul să posede studii de specialitate și/sau să fie membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția Sculptură și/sau Artă Monumentală, precum și experiență dovedită/certificată prin execuția a 1-5 lucrări monumentale (bronz/piatră), stipulându-se în mod expres la art. 2 din cap. VI că la concurs pot participa persoanele având calitatea de autor în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Deși regulamentul de organizare și desfășurare a concursului, ce a fost aprobat de primar, a cuprins dispoziții privitoare, printre altele, la tema concursului, condițiile de participare, etapele concursului de creație, modalitățile de înscriere, evaluare și contestație, calendarul de desfășurare a concursului, în regulament nu a fost reglementat un aspect deosebit de important legat de concurs, respectiv cel privind obligațiile organizatorului concursului referitoare la depozitarea machetelor realizate de participanți la concurs, condițiile și termenele în care se realizează aceasta, limitele răspunderii, obligațiile participanților la concurs care nu au câștigat legate de preluarea machetelor depuse în vederea jurizării, concursul presupunând în mod obligatoriu, astfel cum s-a arătat mai sus, depunerea machetelor respective de către autorii participanți, în vederea jurizării de către juriul concursului numit prin dispoziția Primarului municipiului Târgoviște.

Obligația reglementării detaliate și coerente a aspectelor sus-menționate cade în mod evident în sarcina organizatorului concursului, de vreme ce concursul în sine a presupus, în mod necesar, examinarea tuturor machetelor depuse în concurs de către juriul numit special în acest sens, toate machetele fiind încredințate la momentul jurizării, în mod indubitabil, de către toți participanții la concurs, organizatorului acestuia. Apelanta-pârâtă a ignorat reglementarea acestor aspecte, deși în cauză era vorba de un concurs de o amploare deosebită, Ansamblul Monumental urmând a fi constituit din 33 de busturi, ce a presupus participarea a numeroși artiști plastici din țară, ale căror machete constituiau în mod indubitabil creații protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă acestea au fost sau nu declarate câștigătoare de către juriul concursului.

Având în vedere considerentele mai sus arătate și probatoriile administrate în cauză, în mod corect a conchis prima instanță că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 998, 999 C. civ. privitoare la răspunderea civilă delictuală, ce presupun existența unui prejudiciu cauzat intimaților-reclamanți, fapta ilicită a apelantei-pârâte, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția apelantei-pârâte, toate aceste condiții fiind întrunite cumulativ în speța de față.

Nu s-a reținut, astfel cum a pretins apelanta-pârâtă, că și intimații-reclamanți s-ar afla în culpă pe motiv că o perioadă îndelungată de timp de la data finalizării concursului nu ar fi manifestat niciun interes cu privire la lucrările lor, iar abia în octombrie 2007 și-au manifestat intenția de a-și ridica machetele, câtă vreme rezultă din înscrisurile depuse la dosar că aceștia au formulat contestații conform dispozițiilor regulamentului concursului - fiind evident în acest context că lucrările nu puteau fi ridicate imediat de către intimații-reclamanți - iar pe de altă parte, probatoriul testimonial administrat în cauză la prima instanță conduce la concluzia că intimații-reclamanți au încercat recuperarea lucrărilor și anterior lunii octombrie 2007, nereușind acest lucru.

De precizat că potrivit art. 7 din cap. VI al regulamentului de concurs, contestațiile privind deciziile juriului trebuia depuse la Primăria municipiului Târgoviște - Registratură în trei zile de la comunicarea rezultatelor. Drept urmare, în luna octombrie 2007, lucrarea bustul lui Radu de la Afumați cu care participase la concurs intimatul-reclamant P.C., nu a mai fost găsită, iar în privința lucrărilor cu care a participat intimatul-reclamant C.A., bustul lui Constantin Brâncoveanu nu a mai fost găsit, în timp ce bustul lui Matei Basarab a fost găsit deteriorat, întocmindu-se la data de 16 octombrie 2007 un proces-verbal de predare-primire încheiat între intimatul-reclamant C.A. și reprezentantul primăriei, consilier R.M., cu ocazia ridicării bustului Constantin Brâncoveanu, în care se menționează că este deteriorat.

În consecință, nu a fost reținută o culpă comună a părților la producerea prejudiciului, în cauză culpa aparținând în exclusivitate apelantei-pârâte. Neîntemeiată a fost considerată și critica privitoare la întinderea despăgubirilor materiale acordate de prima instanță intimatului-reclamant C.A., reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat acestuia ca urmare a deteriorării lucrării bustul lui Constantin Brâncoveanu, despăgubiri în sumă de 33.048 lei. Astfel, s-a reținut că pentru justa soluționare a cauzei, prima instanță a încuviințat la solicitarea intimatului-reclamant C.A.

efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate, dispunându-se ca expertul desemnat să identifice și să stabilească deteriorările existente asupra lucrării de sculptură Constantin Brâncoveanu; stabilirea calității formale în baza căreia se va analiza importanța artistică a lucrării de sculptură, a creativității, precum și susținerile ce decurg din tehnica de execuție; evaluarea lucrării de sculptură Constantin Brâncoveanu având în vedere calitatea inițială a acesteia și nu cea deteriorată, precum și stabilirea dacă lucrarea poate fi refăcută și cu ce costuri și dacă prin refacerea lucrării aceasta se aduce la starea inițială, atât din punct de vedere de material cât și artistic. Lucrarea în cauză a fost efectuată de către expert P.Ș., critic și istoric de artă, care a răspuns în mod detaliat și argumentat tuturor obiectivelor fixate de instanță.

Astfel, expertul a arătat care sunt deteriorările lucrării Constantin Brâncoveanu, pe care le-a cuprins în două categorii ce privesc: zona afectată-deteriorări interioare și exterioare și severitatea deteriorărilor-grave și superficiale, toate acestea fiind consecința unor acțiuni mecanice-lovire, aruncare, rostogolire. S-a arătat de către expert că deteriorările interioare privesc afectarea eșafodajului, a scheletului interior ce susține scheletul lucrării, iar cele exterioare privesc o gamă mai largă de afecțiuni, de la simpla murdărire și julituri superficiale, până la crăpături în profunzime și pierdere consistentă de substanță și părți componente.

În ceea ce privește stabilirea calității formale, analiza importanței artistice, a nivelului creativității, precum și a modului în care acestea sunt susținute prin tehnica de execuție, s-a arătat că lucrarea de sculptură este realizată în manieră clasică, reprezentând un bust ce pune în valoare portretul, preocuparea principală a sculptorului fiind atât redarea cu acuratețe a fizionomiei modelului, cât și sugerarea psihologiei acestuia, construcția având monumentalitate și măreție, iar forma sculpturală propriu-zisă este lucrată în planuri mari, accentuându-se puternic ansamblul fizionomic, fără ezitări de discurs și fără pierderi în detalii. S-a subliniat de către expert că prin concepție și elaborare, lucrarea Constantin Brâncoveanu este o operă de creație, de proiecție artistică și nu o copie după un reper preexistent sau o multiplicare mecanică, făcându-se în continuare trimitere la tehnica de execuție.

Lucrarea a fost evaluată de către expert, ca lucrare în sine, dincolo de orice intenție de așezare în spațiul public sau de turnare în material definitiv, respectiv bronz, între 8.000 și 10.000 euro, în această evaluare neintrând procedurile tehnice cuantificabile, specifice sculpturii ambientale, adică material definitiv, turnare, amplasare, etc., ci exclusiv natura ei de unicat, concepția artistică, viziunea asupra motivului și realizarea nemijlocită.

În final, cu privire la obiectivul patru al lucrării, prin care s-a cerut ca expertul să stabilească dacă lucrarea poate fi refăcută, cu ce costuri și dacă este posibilă aducerea ei la starea inițială, atât din punct de vedere material, cât și artistic, expertul a arătat că superficial, lucrarea poate fi restaurată, costurile unei asemenea operațiuni nedepășind 1.000 de euro, dar ce se poate restaura este doar expresia, pentru că prin dislocarea eșafodajului, ea nu mai este decât o carcasă de ghips, fiindu-i compromise elementele de rezistență, iar în interior nu se poate interveni decât prin metode foarte laborioase, de secționare a lucrării și apoi de reconstrucție, ceea ce înseamnă, de fapt, refacerea acesteia.

S-a mai arătat de către expert că dacă lucrarea în gips rămâne așa, ca lucrare în sine, aceasta este material compromisă. Apelanta-pârâtă a formulat și obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, cu privire la care expertul a răspuns, de asemenea, în mod detaliat, arătându-se că lucrările de artă nu pot fi nici judecate, nici evaluate prin cuantificarea costurilor materiale și a manoperei, ele nefiind suma aritmetică a materialelor brute pentru realizarea lor, iar statutul unei lucrări de artă este cu totul altul decât cel al unui obiect oarecare. S-a mai arătat de către expert că lucrarea Constantin Brâncoveanu nu a fost restaurată din pricina faptului că daunele sunt atât de profunde încât simpla restaurare expresivă nu rezolvă problema.

Totodată, s-a specificat că nu are nicio relevanță în cauză costul materialelor, nici în cazul creației și nici acela al restaurării structurale sau expresive, specificându-se faptul că pentru lucrarea Constantin Brâncoveanu, pentru a rămâne în forma de gips, netranspusă în material definitiv, adică în bronz, aceasta nu este restaurabilă. În privința obiecțiunii apelantei-pârâte, care a cerut ca expertul să explice diferența mare de preț dintre lucrarea evaluată inițial de către intimatul-reclamant C.A. la 12.000 de lei și valoarea stabilită de expert, acesta din urmă a arătat că valoarea de 12.000 lei privea macheta, adică faza intermediară, iar în cazul câștigării concursului, prețul întregii lucrări, transpunere, amenajare, amplasare, se ridica la câteva zeci, sau chiar sute de mii de euro, adevărata valoare a lucrării fiind cea finală și nu cea inițială.

De asemenea, expertul a învederat că atâta vreme cât lucrarea nu a fost selectată, ea nu mai este o machetă, o fază intermediară, ci opera pur și simplu, iar evaluarea expertului a privit această realitate și nu aceea a procedurilor legate de concurs, care au fost depășite. În final, expertul a reiterat faptul că lucrarea de sculptură Constantin Brâncoveanu, gips-modelat, este o sculptură originală, un unicat, expresia profesionalismului și creativității unui artist. Având în vedere conținutul detaliat al raportului de expertiză P.Ș. efectuat în cauză și răspunsul la obiecțiunile formulate de Primăria municipiului Târgoviște, prin primar, dat de acest expert, argumentele pertinente ale expertului din lucrarea întocmită de acesta, în mod justificat instanța de fond a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului C.A.

suma de 33.048 lei despăgubiri materiale pentru bustul lui Constantin Brâncoveanu, echivalentul în lei a sumei de 8.000 euro la data de 28 ianuarie 2010, reprezentând data efectuării raportului de expertiză, cu mențiunea că reclamantul C.A. și-a majorat la termenul din 19 mai 2010, în fața instanței de fond, cuantumul pretențiilor, respectiv despăgubirile solicitate pentru această lucrare, de la suma de 12.000 lei la suma de 33.048 lei, conform concluziilor raportului de expertiză P.Ș. întocmit în cauză.

În condițiile în care, lucrarea bustul Constantin Brâncoveanu reprezintă o operă de creație, chiar în regulamentul concursului stipulându-se expres că la concurs pot participa personale ce au calitatea de autor în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, se justifică pe deplin obligarea apelantei-pârâte la plata către intimatul-reclamant a sumei sus-menționate, astfel cum a fost determinată de expertul P.Ș., neputând fi primite susținerile apelantei-pârâte în sensul că nu ar putea fi obligată la plata unei sume mai mari decât aceea de 12.000 lei, cât s-a menționat cu ocazia participării la concurs - valoare ce privea însă, după cum s-a reținut mai sus, doar macheta, respectiv faza intermediară.

Depoziția martorului M.G., la care face trimitere apelanta, nu poate conduce, raportat la conținutul acesteia și cele mai sus reținute, la o altă concluzie. Intimatul-reclamant C.A. este îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului cauzat acestuia prin deteriorarea creației sale reprezentată de bustul lui Constantin Brâncoveanu, iar valoarea acestui prejudiciu, pe care în mod corect apelanta-pârâtă a fost obligată să-l plătească, este de 33.048 lei, reprezentând valoarea creației respective. De menționat, că turnarea în bronz nu reprezintă finalizarea lucrării, ci reproducerea acesteia, iar turnarea în gips este etapa obligatorie, în cazul de față fiind vorba de lucrarea originală.

Nici susținerea apelantei-pârâte în sensul că s-ar impune obligarea acesteia numai la plata sumei de 1.000 de euro pentru readucerea lucrării bustul Constantin Brâncoveanu la starea inițială nu este întemeiată, câtă vreme pentru considerentele pe larg expuse de către expertul P.Ș., mai sus arătate, în cauză nu este posibilă restaurarea. Nu se justifică, având în vedere conținutul detaliat și bine argumentat al raportului de expertiză întocmit la prima instanță de expert specialist Ș.P. și răspunsurile date de expert la obiecțiunile ce au fost formulate de către pârâtă la acest raport, nici refacerea raportului de expertiză în apel, în sensul celor solicitate de apelantă în finalul motivelor de apel.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, întemeiat pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod nelegal, instanța de apel a reținut culpa exclusivă a Primăriei municipiului Târgoviște în producerea prejudiciului suferit de intimații-reclamanți C . A . și P . A. Astfel, reanalizând întrunirea în cauză a elementelor prevăzute de art. 998-999 C. civ.

pentru angajarea răspunderii civile delictuale pornind de la conținutul Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de creație, instanța de apel, deși în mod corect a reținut că acest regulament stipula la cap. VI art. 4 faptul că autorii înscriși la concurs vor depune, în vederea jurizării, machetele realizate la scara 1/1, a dat o relevanță deosebită împrejurării că același regulament nu reglementa obligațiile organizatorului concursului cu privire la depozitarea machetelor, condițiile și termenele în care urma a se realiza aceasta, limitele răspunderii și obligațiile participanților la concurs ale căror lucrări nu au fost declarate câștigătoare cu privire la preluarea machetelor, considerând instanța că obligația reglementarii acestor aspecte revenea organizatorului concursului, astfel că ignorarea acestei obligații de către Primăria municipiului Târgoviște a fost reținută ca îmbrăcând aspectele unei culpe exclusive a autorității publice în producerea prejudiciului.

Aceste argumente nu pot conduce la culpa exclusivă a autorității publice locale; astfel, lipsa din regulamentul de organizare a concursului a unor reglementări cu privire la depozitarea machetelor pe perioada concursului sau după finalizarea acestuia nu constituie o probă a culpei exclusive în producerea prejudiciului, lipsa de diligență a autorității publice în acest sens neputând reprezenta o justificare a atitudinii intimaților-reclamanți, aceea de a nu înștiința, la momentul finalizării concursului, 22 iunie 2008, cu privire la intenția de a nu-și ridica lucrările necâștigătoare, mai ales în contextul lipsei din regulament a unei reglementări exprese cu privire la depozitarea machetelor, astfel că, apreciază pârâta, se poate reține că intimații-reclamanți puteau prevedea urmările unei astfel de atitudini, pe care le puteau preveni în situația în care ar fi înștiințat autoritatea publică cu privire la intenția de a nu-și ridica lucrările.

Sub acest aspect nu are relevanță nici faptul că intimații-reclamanți au depus contestații cu privire la rezultatul jurizării, întrucât, pe de o parte, depunerea la primărie a contestațiilor nu presupunea și existența fizică a lucrărilor, întrucât, potrivit dispozițiilor cap. VI pct. 7 din regulament, aceste contestații nu urmau a fi soluționate de către același juriu, ci de către C . N . A . M . , entitate cu sediul în București, machetele vizate de contestații urmând a fi prezentate acestei Comisii de către autori; pe de altă parte, depunerea contestațiilor nu poate fi reținută ca înlăturând culpa reclamanților și pentru că, așa cum reiese din art. 7 din regulament, termenul de depunere a contestațiilor este de 3 zile de la comunicarea rezultatelor jurizării, moment care este ulterior finalizării jurizării, între momentul finalizării jurizării și momentul comunicării rezultatelor jurizării către participanții la concurs prezența fizică a machetelor la dispoziția autorității contractante nefiind necesară, astfel că autorii aveau obligația de a-și ridica machetele de la locul organizării concursului indiferent de intenția acestora de a formula sau nu contestații cu privire la rezultatul jurizării.

Se critică de asemenea și soluția instanței de apel cu privire la stabilirea întinderii despăgubirilor, în mod greșit reținându-se că, întrucât lucrarea „Constantin Brâncoveanu” nu ar putea fi restaurată decât superficial, valoarea despăgubirilor nu ar putea reprezenta contravaloarea lucrărilor de restaurare, ci valoarea integrală a lucrării. Instanța de apel nu a dat relevanța cuvenită faptului că lucrarea deteriorată poate fi restaurată cu costuri de cca.

1.000 euro; astfel, atâta timp cât, potrivit chiar expertului, este posibilă turnarea în bronz a lucrării, operațiune care face ca deteriorările interioare ale machetei în gips să nu mai aibă relevanță, se apreciază că deteriorarea machetei, care nu este decât o fază pregătitoare a lucrării, nu atrage totala sa nefolosire, conform destinației pentru care a fost creată, astfel că stabilirea unei despăgubiri echivalente cu costul total al lucrării și nu cu costul lucrărilor de restaurare, ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a intimatului-reclamant, încălcându-se astfel principiul reparării prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite, acela potrivit căruia valoarea despăgubirii nu poate fi decât cea echivalentă prejudiciului efectiv cauzat.

Instanța de apel, dând o relevanță sporită caracterului de operă de artă al lucrării deteriorate, aspect necontestat și nici minimalizat de recurentă, a ignorat totuși faptul că și în situația unor astfel de bunuri, de o importanță deosebită, principiul aplicabil este tot acela potrivit căruia valoarea despăgubirilor acordate pentru degradările unui bun mobil sau imobil trebuie să fie echivalentă exclusiv acestor degradări. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 și 999 C. civ. 1864, care constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.

Astfel, potrivit art. 998 „orice faptă a omului, care cauzează un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”; iar conform art. 999 „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”. Prin motivele de recurs se contestă existența vinei în cauzarea prejudiciului precum și întinderea despăgubirilor acordate. Răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă, iar obligația de reparare este integrală, cuantumul despăgubirii depinzând de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. Orice activitate care se situează sub nivelul minim de prudență și diligență este o activitate culpabilă.

În cauză, recurenta, în calitate de organizatoare a unui concurs de o amploare deosebită, în cadrul căruia urmau a fi jurizate multiple opere de artă, avea obligația de a stabili și reguli necesare pentru protecția lucrărilor angajate în competiție. Obligația rezultă din chiar dreptul conferit de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Astfel, pentru a fi evaluate de juriu, operele de artă au fost încredințate organizatorului, care avea astfel obligația de pază și păstrare a integrității bunurilor predate. Omisiunea de a lua măsurile necesare conservării bunurilor încredințate, deși ar fi trebuit să prevadă posibilitatea deteriorării acestora urmare a varia evenimente, omisiune concretizată prin absența oricăror prevederi regulamentare, a condus la reținerea culpei recurentei în cauza de față.

Recurenta susține culpa exclusivă a pârâților în producerea prejudiciului urmare a faptului că o perioadă îndelungată, respectiv de la 22 iunie 2007, data finalizării jurizării și până în octombrie 2007, aceștia nu au fost diligenți, în sensul ridicării bunurilor predate recurentei. Numai că, așa cum a reținut și instanța superioară de fond, urmare a contestațiilor formulate, busturile domnitorilor rămâneau obligatoriu sub protecția organizatorilor în vederea garantării pentru comisia de analiză a contestațiilor, că operele de artă înscrise în competiție și necâștigătoare sunt acelea și nu altele, fiind fără relevanță că aceasta își desfășura activitatea în București. Drept urmare, reținerea culpei exclusive a autorității organizatoare în producerea prejudiciului este corectă.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect invocat în motivele de recurs, se constată că recursul vizează modul de calcul al despăgubirilor materiale, apreciindu-se că suma de 1.000 de euro este suficientă și acoperitoare pentru prejudiciul creat, cu precizarea că recurenta, prin chiar motivele de recurs nu contesă și nici nu minimalizează caracterul de operă de artă al lucrării deteriorate. Reevaluarea prejudiciului, cu referire la conținutul probei administrate, expertiza tehnică judiciară efectuată de criticul și istoricul de artă, expert P . S . , solicitată de recurentă nu este posibilă în etapa procesuală a recursului întrucât se constituie o critică de netemeinicie și nu de nelegalitate cum pretind dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. Înalta Curte, reținând că motivul de nelegalitate invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , nu este incident în cauză, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Dat fiind poziția de părți câștigătoare în proces a intimaților, recurenta va fi obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. la câte 1.500 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgoviște prin primar împotriva Deciziei nr. 87 din data de 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Oblică pe recurentă la plata sumei de 1.500 lei către intimatul-reclamant C.A. și a sumei de 1.500 lei către intimatul-reclamant P.C., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.