ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.
Obiectul acțiunii judiciare
Prin cererea
înregistrată sub nr. 259 din 36 din 14 martie 2013 la Curtea de Apel Constanța,
reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice - Direcția Generală de Management pentru POR, a solicitat ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului în baza căruia a
fost dispusă măsura privind reducerea procentuala de 5% în valoare de 19.250,00
lei din valoarea contractului de servicii nr. 150243 din 03 decembrie 2010
încheiat cu SC E.P. SRL cu consecința restituirii sumei reținute nelegal.
2.
Hotărârea primei instanțe aflate în conflict
Prin
Sentința civilă nr. 175/CA din 15 mai 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a
II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, admis excepția necompetenței
teritoriale a Curții de Apel Constanța, a declinat competența soluționării
cauzei formulata de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul
Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru
POR, în favoarea Curții de Apel București.
3.
Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict
Prin
Sentința civilă nr. 3203 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel București,
secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de
necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei privind
pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru POR, în favoarea
Curții de Apel Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și
a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea
soluționării.
4.
Regulatorul de competență
Înalta
Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art.
134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul
cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de
competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții
de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru
considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel
cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta
contestă măsura pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice - Direcția Generală de Management pentru POR, privind reducerea
procentuala de 5% în valoare de 19.250,00 lei din valoarea contractului de
servicii nr. 150243 din 03 decembrie 2010 încheiat cu SC E.P. SRL, comunicată
prin adresa nr. 67746 din 13 septembrie 2012.
Art. 23
din contractul de finanțare nr. 3030/2010 prevede că, în eventualitatea unui
litigiu între părți, survenit în executarea acestui contract, litigiul va fi
soluționat de către instanțele judecătorești competente din raza teritorială a
Municipiului București (fila nr. 82 dosar fond).
Analizând
problema competenței teritoriale, Înalta Curte reține că, în materia
contenciosului administrativ, normele care stabilesc competența sunt de ordine
publică, atât în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, cât și în
ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, iar prevederile art. 10
alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu
modificările și completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului
de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la
domiciliul pârâtului, nu conțin o normă dispozitivă, care să le permită
părților să convină, anterior nașterii premiselor vreunui litigiu, la
restrângerea beneficiului alegerii de competență instituit în favoarea
reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv
în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.
Astfel,
în materia contenciosului administrativ, competența teritorială nu este o
competență alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competență
deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea
reclamantului, prezumat într-o poziție de forță inferioară față de autoritatea
publică, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii.
Pentru
soluționarea prezentului conflict negativ de competență, prezintă relevanță
numai prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, text care
reglementează competența teritorială în situația acțiunilor adresate instanței
de contencios administrativ.
Înalta
Curte constată faptul că reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul
dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea
cererii la Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, iar art. 23 din contractul părților, ce conține
convenția acestora referitoare la stabilirea competenței în privința tuturor
litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanțelor de
judecată din Municipiul București, nu poate primi eficiență juridică în cauza
dedusă judecății.
Astfel,
în mod justificat a reținut Curtea de Apel București faptul că, în ceea ce
privește art. 23 din cuprinsul contractului de finanțare, alegerea de
competență a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii apărute strict în
legătură cu executarea contractului, ce ar determina răspunderea contractuală,
iar nu în legătură cu anumite acte administrative distincte de contract, emise
în baza O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a constatat încălcarea unor obligații
distincte și legale, iar nu contractuale, respectiv nerespectarea procedurii
achizițiilor publice, care a cauzat pretinsa neregulă și, în consecință, a
antrenat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011.
În
consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu
dispozițiile art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili
competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de
Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ
Teritorială Municipiul Constanța în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Autoritatea
de Management pentru P.O.R. în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2014.
Procesat
de GGC - GV