ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3472/2014

HOTĂRÂRE
26.09.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3472/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta P.V. a

chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu program prelungit P. Craiova,

Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie

obligați pârâții să emită Ordinul de acordare a distincțiilor G.L. și să-i

plătească sumele cuvenite.

Prin sentința civilă

nr. 170 din 15 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei P.V., în contradictoriu

cu pârâții Grădinița cu program prelungit P. Craiova, Inspectoratul Școlar

Județean Dolj și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a

obligat pârâtul M.E.C.T.S. să emită ordinul de acordare a distincției G.L.

clasa a II-a pentru anul 2009 în favoarea reclamantei, a obligat pârâtul Inspectoratul

Școlar Județean Dolj să completeze și să elibereze în favoarea reclamantei

Diploma “G.L.” clasa a II-a pentru anul 2009, după îndeplinirea obligației de

către pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a

obligat pârâta Grădinița cu program prelungit P. să plătească premiul cuvenit

reclamantei pentru anul 2009, după îndeplinirea obligațiilor de către ceilalți

doi pârâți

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile

Regulamentului privind acordarea de distincții și premii personalului didactic

din învățământul preuniversitar de stat aprobat prin Ordinul M.E.D.C. nr.

5435/2006, cu completările ulterioare, tabelul nominal cu cadrele didactice

validate de Consiliul de Administrație al inspectoratului școlar pentru a primi

Diploma "G.L. clasa a II-a", unde se regăsește și reclamanta, a fost

transmis de Inspectoratul Școlar Județean Dolj cu adresa de înaintare în data

de 05 mai 2009.

Prin adresa din anul 2009,

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a comunicat faptul ca unitățile școlare care

au formulat propunerile au certificat existența fondurilor pentru plata premiilor,

însă Trezoreria Dolj printr-un răspuns, a comunicat faptul că în trimestrul IV al

anului bugetar 2009 se va confrunta cu un deficit de fonduri, ceea ce va determina

o rectificare bugetară.

În consecință, nu s-a

emis ordinul de acordare a distincțiilor, deoarece această acțiune prevăzută de

lege a fost și rămâne condiționată de acordarea premiului care ar trebui să însoțească

diploma respectivă.

În apărare, pârâtul M.E.C.T.S.

a depus la dosar adresa din anul 2009 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Dolj

.

Din conținutul adresei

din 12 aprilie 2013 transmisă instanței de către pârâtul Inspectoratul Școlar

Județean Dolj rezultă că prin adeverința din 13 aprilie 2009 pârâta Grădinița cu

Program Prelungit P. a transmis Inspectoratului Școlar Județean Dolj faptul că dispune

de fondurile necesare pentru plata distincției către reclamantă în anul 2009.

În consecință, întrucât

la data transmiterii dosarului către pârâtul M.E.C.T.S, erau îndeplinite toate condițiile

prevăzute de dispozițiile legale, inclusiv cea privind existența fondurilor, refuzul

pârâtului M.E.C.T.S de a emite Ordinul individual, urmat de plata premiului în bani

de către pârâții angajatori pentru anul 2009, apare ca fiind nejustificat

Astfel, pentru anul 2009

nu exista niciun impediment pentru emiterea Ordinului, deoarece dispozițiile legii

unice de salarizare au intrat în vigoare la 01 ianuarie 2010 și au dispus numai

pentru anul 2010 și ulterior pentru anul 2011

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâtul Ministerul Educației Naționale a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul invocă excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului susținând că acesta nu are nici o atribuție în evaluarea dosarelor

depuse în vederea acordării distincției, aceste atribuții revenind inspectoratului

școlar. Conform prevederilor art. 13 alin. (6) din Ordinul nr. 5435/2006 ministerului

îi revine atribuția de a verifica listele înaintate de inspectoratul școlar și de

a emite ordinul de acordare a distincțiilor, însă acest lucru se face pe baza listelor

înaintate de către inspectoratul școlar. Prin urmare, ministerul doar verifică listele

transmise de către inspectoratul școlar, neavând nici o atribuție privind evaluarea

dosarelor și întocmirea listelor sau plata premiilor aferente.

Pe fondul cauzei, se arată

că hotărârea instanței de fond nu a ținut cont de prevederile art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art.

11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul

bugetar, conform cărora „în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent

de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță". Prin urmare,

instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea legii.

Având în vedere că nu

toate inspectoratele școlare au menționat în adresele de înaintare și existența

fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincțiilor care vor fi acordate

cadrelor didactice, pentru finalizarea proiectului de ordin al ministrului privind

acordarea de distincții și premii pentru anul 2009, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului prin adresa din 09 iunie 2009 a solicitat tuturor inspectoratelor

școlare care au transmis propuneri pentru acordarea distincțiilor, să certifice,

prin semnătura inspectorului școlar general, a contabilului șef și a șefului compartimentului

normare salarizare din inspectoratul școlar, existența fondurilor necesare plății

premiilor aferente distincțiilor.

În această situație majoritatea

inspectoratelor școlare, cu trei, excepții, au comunicat că atât Consiliile Locale

cât și Consiliile Județene au prevăzut în proiectele de buget fondurile necesare

pentru plata acestor premii dar, plata electivă s-ar realiza numai în cazul unei

rectificări bugetare pozitive.

În județul Dolj, nu s-a

emis ordinul de acordare a distincțiilor deoarece această acțiune prevăzută de lege

a fost și rămâne condiționată de acordarea premiului care ar trebui să însoțească

diploma respectivă.

Prin urmare, refuzul ministerului

de a emite ordinul nu este nejustificat, așa cum în mod eronat a reținut instanța

de fond, ci este întemeiat întrucât potrivit prevederilor legale ordinul nu poate

fi emis în lipsa fondurilor. Inspectoratul Școlar Județean Dolj nu, a certificat,

existența fondurilor, nu a răspuns la adresa M.E.C.T.S. din 09 iunie 2009.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de minister, Înalta Curte constată că

aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge având în vedere că, în

virtutea principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată

să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse

obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar

a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat

în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere că într-un

proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă

că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de față, în raport de obiectul

acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia, rezultă că Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului are calitate procesuală pasivă.

Reclamanta P.V. a solicitat

în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu program prelungit P. Craiova, Inspectoratul

Școlar Județean Dolj și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

obligarea acestora să emită Ordinul de acordare a distincțiilor G.L. și să-i plătească

sumele cuvenite.

Potrivit art. 11 din Ordinul

nr. 5435/2006 diploma de excelență, a cărei machetă este prevăzută în anexa nr.

5, se acordă, pentru merite în dezvoltarea curriculumului și/sau managementului

educațional, cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I, pensionari sau

pensionabili, cu activitate efectivă în învățământ și care au obținut calificativul

"foarte bine" cel puțin 25 de ani, pentru merite deosebite în activitatea

didactică, care au dat dovadă de profesionalism, deontologie profesională și conduită

morală incontestabile și care îndeplinesc cel puțin două dintre criteriile menționate

la art. 5 lit. b), c) și d).

Potrivit art. 12 din același

ordin diploma de excelență este însoțită de un premiu a cărui valoare este de 20%

din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni de activitate.

Potrivit art. 13, pentru

atribuirea distincțiilor "diplomei de excelență", solicitantul întocmește

și depune la conducerea unității de învățământ cererea și raportul de autoevaluare

însoțite de documentele doveditoare, conform criteriilor menționate anterior, până

la data de 31 martie, consiliul de administrație al unității de învățământ analizează

dosarul și formulează aprecieri sintetice, asupra activității fiecărui solicitant,

până la data de 10 aprilie iar directorul unității de învățământ înaintează la inspectoratul

școlar cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare și aprecierea consiliului

de administrație, până la data de 15 aprilie.

Conform art. 13 pct. 6,

7, 8 și 9 din Ordin, consiliul de administrație al inspectoratului școlar, pe baza

rezultatelor definitive, stabilește numărul cadrelor didactice care urmează a primi

distincții, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic

I din județ/Municipiul București, cu excepția adresei de mulțumire publică și cu

încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie; listele

cuprinzând datele solicitanților validați, conform modelului prevăzut în anexa

nr. 7, vor fi înaintate la Ministerul Educației și Cercetării până la data de 5

mai iar Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele

școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie,

urmând ca plata premiilor să se va facă de către unitatea de învățământ la care

sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor

județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație.

Înalta Curte constată

că instanța de fond, ca urmare a verificării îndeplinirii acestor condiții, în mod

corect a constatat că reclamanta a urmat întreaga procedură prevăzută de lege, începând

cu depunerea cererii până la validarea acesteia în consiliul de administrație.

Din actele dosarului a

rezultat că Inspectoratul Școlar al județului Dolj a înaintat pârâtului lista validată

de către consiliul de administrație.

Prin adresa din anul 2009

s-a comunicat următoarele: consiliile locale și Consiliul Județean au certificat

existența în bugetele proprii a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente

distincțiilor transmise.

Deci, pentru acordarea

distincției a fost urmată întreaga procedură, până la momentul elaborării ordinului

de acordare a distincțiilor de către pârât, reclamanta făcând dovada că a îndeplinit

toate condițiile impuse de legiuitor, existând și confirmarea autorităților publice

locale cu privire la existența în bugetele proprii a sumelor necesare pentru plata

premiilor.

Refuzul pârâtului de emitere

a ordinului de acordare a distincției către reclamantă este unul nejustificat întrucât

acesta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin și nu a procedat la verificarea

listelor comunicate de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

Dreptul reclamantei cu

privire la acordarea distincției amintite s-a născut în mod valabil la momentul

la care toate condițiile impuse de art. 13 pct. 1-7 din Ordinul nr. 5435/2006 au

fost îndeplinite iar refuzul autorității, nejustificat, se impune a fi înlăturat

prin obligarea acestuia la îndeplinirea obligației care îi revine respectiv de completare

a listei comunicate și de emitere a ordinului.

Prima instanță a reținut

corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată, apreciind că

refuzul pârâtului de emitere a ordinului aflat în discuție este unul nejustificat,

în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, modificată, îl dă acestei noțiuni.

Detaliind problema de

drept dedusă judecății și răspunzând la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta

Curte constată următoarele:

În primul rând, în speța

de față, au fost îndeplinite toate condițiile impuse de art. 9, art. 10 și art.

13 din Regulamentul din 23 octombrie 2006 privind acordarea de distincții și premii

personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin Ordinul

nr. 5435/2006 emis de Ministrul Educației și Cercetării, aspect necontestat de către

recurent în calea extraordinară de atac.

Înalta Curte, în acord

cu prima instanță, apreciază că dreptul reclamantei nu poate fi afectat de lipsa

de comunicare existentă între diversele autorități ale statului.

Mai mult decât atât,

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, nominalizat în memoriul de recurs, prevede

faptul că, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent

de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.

Instanța de control

judiciar apreciază că această dispoziție normativă nu este aplicabilă în cauza

de față, în condițiile în care distincția solicitată de intimată

privea anul școlar 2008-2009.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței nr. 170 din 15 aprilie

2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-26
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3472/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu program prelungit P. Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj și
ÎCCJ 2014-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2711/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări so
ÎCCJ 2015-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1505/2015
consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație. În cauza de față, conformându-se procedurii și calendarului stabilite de dispozițiile anterior citate, reclamanții A., B., C. și E. au depus dosarele pe
ÎCCJ 2014-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 441/2014
bilă a altor persoane nu poate anihila dreptul său câștigat. Faptul că fondurile alocate în 2009 nu mai există, nu fac obiectul prezentei cauze, iar modificările legislative ulterioare nu se pot aplica unor situații create în trecut, deoare
ÎCCJ 2015-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 822/2015
Decizia nr. 822/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova și precizată la 1 februarie 2012, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților
Sursă