ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 73/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 73/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului s-au constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. 3554/324/2010 contestatoarea SC A.B. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimații N.F.F. și A.F.V.F., anularea actelor de executare emise în Dosarul de executare nr. 160 din 13 iulie 2010 a B.E.J., Ț.V.M. Prin sentința civilă nr. 2067 din 30 august 2010, reținând dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, în baza art. 158 C. proc. civ. Judecătoria Tecuci a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
Prin sentința comercială nr. 896 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Galați s-a respins ca nefondată contestația la executare. Apelul declarat de contestatoarea SC A.B. SA împotriva sentinței a fost soluționat prin Decizia nr. 62/A din 23 august 2012 a Curții de Apel Galați, în sensul admiterii, cu consecința schimbării sentinței comerciale nr. 896 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Galați și admiterii în parte a contestației la titlu. În consecință, a fost lămurită întinderea sentinței comerciale nr. 1941 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului Galați, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2118 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că SC A.B. SA Datorează intimaților N.F.F.
și A.F.V.F. doar suma de 890.002,70 lei cu titlu de dobândă. Împotriva acestei decizii, intimații creditori N.F.F. și A.F.V.F. precum și contestatoarea debitoare SC A.B. SA au declarat recurs. Prin Decizia nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de intimații N.F.F. și A.F.V.F. împotriva Deciziei civile nr. 62/A din 23 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială, s-a modificat decizia recurată în sensul că s-a respins apelul declarat de contestatoarea SC A.B. SA împotriva sentinței nr. 896 din 12 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați; s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC A.B.
SA împotriva aceleiași decizii. La data de 20 decembrie 2013, SC A. SA Berheci a transmis prin fax Înaltei Curți o cerere de revizuire a Deciziei nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, fiind înregistrat prezentul dosar, ulterior depunând și prin poștă aceeași cerere, care, din eroare, a fost înregistrată sub alt număr de dosar, respectiv Dosarul nr. 50/1/2014, ambele dosare având termen de judecată la data de 26 iunie 2014. Prin încheierea din 26 iunie 2014 s-a dispus conexarea la prezenta cauză a Dosarului nr. 50/1/2014 al Înaltei Curți aflat pe aceeași listă de ședință și instanța, față de solicitarea revizuentei, a luat act de modificarea căii extraordinare de atac din revizuire în contestație în anulare, invocând incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc.
civ. La termenul de judecată din 15 ianuarie 2015, avocat C.D. pentru contestatoarea SC A. SA Berheci a declarat verbal, în ședință, că renunță la judecata contestației în anulare, având în vedere starea de insolvență a societății, sens în care a depus o cerere scrisă. Înalta Curte, în raport de principiul disponibilității care guvernează procesul civil și, având în vedere manifestarea de voință a contestatoarei în sensul renunțării la judecata contestației în anulare, precum și faptul că reprezentantul intimatei a arătat că este de acord cu acest act de dispoziție al contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc.
civ., potrivit cărora partea reclamantă poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, va lua act de declarația contestatoarei SC A. SA Berheci că renunță la judecata contestației în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Prin urmare, văzând poziția procesuală exprimată de contestatoarea SC A. SA Berheci, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale menționate și să ia act de renunțarea la judecata contestației în anulare și, față de solicitarea reprezentantului intimatei, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, cu aplicarea art. 274 C. proc.
civ., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecă către intimata A.F.V.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E la act de renunțarea la judecata contestației în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA Berheci împotriva Deciziei nr. 4326 din 5 decembrie 2013, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 10375/121/2010*. Obligă pe contestatoarea SC A. SA Berheci la plata sumei de 3.720 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A.F.V.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.