ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4195/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galați, obligarea acesteia la plata sumei de 993.907,73 lei, reprezentând contravaloarea pagubei produse în perioada 2003 până la zi. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că la data de 20 ianuarie 2003 între pârâta D.G.F.P. Galați și societatea mamă SC A. SRL a fost încheiată Convenția nr. 58, prin care i-au fost eșalonate la plată datoriile pe care le avea către bugetul de stat.

În anul 2003, ca urmare a secetei, reclamanta a suferit pierderi însemnate la culturile agricole, astfel că prin Adresa din 19 decembrie 2003 a informat-o pe pârâtă despre imposibilitatea respectării clauzelor convenției care, ignorând situația de forță majoră, a reziliat unilateral Convenția nr. 58/2003, emițând titlurile executorii cu numerele 349 și 350. Prin sentința civilă nr. 335/2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, rămasă irevocabilă, s-a constatat existența cazului de forță majoră exonerator de răspundere în executarea Convenției nr. 58/2003 pentru societatea mamă SC A. SRL Berheci și a formelor de grup, acțiunea fiind pornită de SC A. SRL Berheci în contradictoriu cu D.G.F.P. Galați, cu toate acestea pârâta nu a dispus sistarea executării silite.

Ulterior, reclamanta a completat acțiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a A.F.P. Tecuci motivat de faptul că aceasta alături de prima pârâtă, prin executarea silită, a contribuit în egală măsură la producerea prejudiciului arătat în acțiune. Prin întâmpinările formulate, pârâtele au invocat mai multe excepții, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 16 din 21 ianuarie 2013, a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâte și a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâtele să-i plătească acesteia suma de 939.907,73 lei, reprezentând contravaloarea pagubei produse începând cu anul 2003. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția necompetenței materiale și funcționale a Curții de Apel Galați, invocată de pârâta A.F.P.

Tecuci, a apreciat că nu este întemeiată, în raport cu prevederile art. 8 pct. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 În cauză, prin sentința civilă nr. 1335/2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, rămasă irevocabilă, s-a constatat existența cazului de forță majoră exonerator de răspundere în executarea Convenției nr. 58/2003, iar pârâtele în loc să pună în aplicare respectiva hotărâre au continuat executarea acesteia prin emiterea a două titluri de executare silită a reclamantei. Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de aceeași pârâtă, cu motivarea că reclamanta a depășit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care termenul începe să curgă de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de întinderea pagubei.

În speță, acest termen se socotește de la data de 5 noiembrie 2011, când a fost finalizată expertiza contabilă efectuată în Dosarul nr. 2600/324/2011 al Judecătoriei Tecuci și cum acțiunea a fost introdusă la Curtea de Apel Galați la data de 22 martie 2012 termenul de prescripție nu a fost depășit. Așa fiind, a apreciat că susținerile pârâtei nu pot fi avute în vedere, reclamanta putea face demersuri pentru stabilirea întinderii pagubei de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1335/2009, ceea ce s-a și întâmplat cu ocazia soluționării Dosarului nr. 2600/2011 al Judecătoriei Tecuci. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D.G.F.P.

Galați, motivat de faptul că reclamanta nu a indicat actul administrativ a cărui anulare o cere, de asemenea, a apreciat că nu este întemeiată, reclamanta a solicitat sancționarea pârâtelor pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit că aceasta beneficia de cazul de forță majoră, nerespectarea clauzelor Convenției nr. 58/2003 nefiindu-i imputabilă. Totodată, față de dispozițiile sentinței civile nr. 1335/2009, pronunțată în Dosarul nr. 4056/121/2008 în care D.G.F.P. a avut calitatea de pârâtă, a apreciat că nu se justifică invocarea lipsei calității procesuale în prezenta cauză. În fine, a considerat că nici excepția autorității lucrului judecat nu este întemeiată, întrucât în Dosarul nr. 4056/121/2008 reclamantă a fost SC A. SRL Berheci, iar obiectul acțiunii a fost altul față de cel din acțiunea de față.

Pe fondul cauzei, prima instanță a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 1335/2009, pronunțată de Curtea de Apel în Dosarul nr. 4056/121/2008, s-a hotărât irevocabil că reclamanta și firmele de grup sunt exonerate de răspundere în neexecutarea Convenției nr. 58/2003, astfel că pârâtele, de la rămânerea irevocabilă a acesteia, trebuiau să constate că reclamanta este scutită de plata majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere după ultimul termen de plată din eșalonarea per total persoană juridică așa cum prevede convenția. Or, în speță, ignorând dispozițiile hotărârii judecătorești, pârâtele au pornit la executarea silită a reclamantei, paguba produsă fiind în sumă de 993.907,73 lei, potrivit expertizei contabile efectuate în Dosarul nr. 2600/2011 al Judecătoriei Tecuci.

În concluzie, judecătorul fondului a reținut că pârâtele nu pot susține că au respectat hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați atâta timp cât pârâta D.G.F.P. Galați în Dosarul nr. 11034/121/2012 a solicitat în calitate de creditoare deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC A. SRL. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 16 din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs A.F.P. Tecuci și D.G.F.P. Galați, susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia. Ambele recurente, în motivarea căii de atac au adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc.

civ.). Se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale și funcționale a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Se arată că din coroborarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 și 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă expres că despăgubirile pot fi cerute în legătură cu actul administrativ pe care instanța de contencios l-a anulat ca fiind nelegal. Însă, reclamanta nu a solicitat anularea refuzului de efectuare a unei operațiuni administrative și obligarea, în consecință, la efectuarea respectivei operațiuni administrative, în accepțiunea art. 18 din Legea nr. 554/2004, aceasta urmărind doar scopul pecuniar, respectiv acoperirea pretinsei pagube în sumă de 993.907,73 lei și nu și îndeplinirea acelei operațiuni administrative ce pretinde că i-a fost refuzată, fiind astfel prejudiciată.

Motivându-și cererea pe acțiunile de executare silită care i-ar fi produs un prejudiciu și neatacând un refuz de efectuare a unei operațiuni administrative, reclamanta a formulat acțiune în pretenții civile a cărei soluționare este de competența secției civile I a Tribunalului Galați, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel că în mod greșit Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut-o spre soluționare, încălcând astfel dispozițiile art. 158, 159 C. proc. civ.

- În mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii întrucât în cauză, dacă se admite că prezenta acțiune întrunește elementele unei acțiuni în contencios administrativ în ceea ce privește termenul în care reclamanta trebuia să formuleze acțiunea, aplicabile sunt dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) și nu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că termenul de prescripție, de 6 luni de la data refuzului de a efectua o operațiune administrativă, se impunea a se constata că a fost împlinit. - Soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii este greșită. Recurenta A.J.F.P.

Galați a susținut și că deși nu a stabilit care este refuzul de efectuare a operațiunii administrative contestat în cauză, instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, arătând că reclamanta a solicitat sancționarea pârâtelor pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești, prin care s-a stabilit că aceasta beneficia de cazul de forță majoră și că nerespectarea clauzelor Convenției nr. 58/2003, nu îi este imputabilă. Or, o astfel de solicitare nu poate constitui un refuz de efectuare a unei operațiuni administrative, astfel cum a statuat și practica judiciară. - Hotărârea pronunțată cuprinde considerente ce intră în contradicție cu probele administrate în cauză, motivarea fiind extrem de succintă, fapt ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., fiind încălcat și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. - Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește dezlegarea dată fondului cauzei. Se susține că în cauză nu sunt întrunite cele trei condiții cumulative ale răspunderii civile delictuale, astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 998-999 C. civ.: existența unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție, a unui prejudiciu cert și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Raportul de expertiză contabilă pe care și-a bazat instanța de fond convingerea, a constatat că reclamanta nu a fost executată silit și că asupra sa nu au fost întreprinse măsuri asiguratorii de către organele fiscale și că în consecință, aceasta nu poate invoca pierderi suferite sau profit nerealizat cauzat de organele de executare fiscală.

În pofida acestei concluzii, expertul eronat a calculat totuși că suma datorată de organele fiscale reclamantei este în cuantum de 993.907,73 lei, indicând dispoziții legale neincidente cauzei. Mai mult, experta ce a efectuat expertiza contabilă pe care s-a bazat hotărârea recurată a fost sancționată de C.E.C.A.R. Galați, prin Decizia nr. 6 din 5 septembrie 2014, iar în Dosarul nr. 2600/324/2011, soluționat irevocabil de Tribunalul Galați, prin respingerea acțiunii SC A. SRL, instanțele nu au ținut seama de acest raport de expertiză contabilă, astfel că în cauză operează și prezumția puterii de lucru judecat. De asemenea, se susține și faptul că Convenția de eșalonare nr. 58/2003 a fost încheiată între SC A. SRL Berheci și organele fiscale, iar SC A. SRL nu este parte a acesteia, deoarece a fost înființată la 11 luni de la încheierea convenției și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 71 C. proc.

fisc., reclamanta făcând plăți valutare sau operând compensarea creanțelor fiscale. S-a probat că reclamanta nu a înregistrat pierderi financiare în perioada 2004 - 2010 și că activitatea „societății mamă” nu a fost sprijinită de reclamantă, fapt ce i-ar fi cauzat prejudicii, așa cum a susținut. Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat Concluzii scrise prin care a susținut legalitatea și temeinicia sentinței recurate, combătând criticile recurentelor. La dosarul cauzei au fost depuse Concluzii scrise și înscrisuri în susținerea recursurilor și de către A.J.F.P. Galați, arătându-se și că în raport de Decizia nr. 1696/2014 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, se impune respingerea acțiunii reclamantei.

3. Soluția instanței de recursÎnalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel cum rezultă din cuprinsul acțiunii formulată de reclamantă, aceasta a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, despăgubiri în sumă de 993.907,73 lei pretinse în urma pronunțării Deciziei nr. 1335 din 17 decembrie 2009, al cărei dispozitiv a fost lămurit și completat prin Încheierea din 13 aprilie 2010, ambele pronunțate de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 4056/121/2008, hotărâri prin care s-a constatat că în mod nelegal pârâta D.G.F.P.

Galați a anulat Convenția de eșalonare nr. 58/2003. Reclamanta a susținut că paguba în suma pretinsă e cauzată de executarea silită abuzivă în baza unor titluri executorii nelegale, emise de organele fiscale. Instanța, în cauza menționată, unde reclamanta a fost SC A. SRL Berheci, conform hotărârilor judecătorești menționate anterior, a constatat existența cazului de forță majoră, exonerator de răspundere pentru perioada 2003, la zi, pentru întreaga activitate a reclamantei SC A. SRL Berheci și a „firmelor de grup”, așadar și pentru activitatea intimatei-reclamante SC A. SRL. Acest litigiu a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 1335/2009 de către instanța de contencios administrativ și fiscal.

Deci, în raport de această hotărâre judecătorească s-a formulat prezenta acțiune, prin care s-a solicitat de către reclamantă obligarea organelor fiscale la despăgubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate, în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 în acest context, nu pot fi interpretate restrictiv. Adevărat este că Decizia nr. 1335/2009 nu vizează strict anularea unui act administrativ, însă în cauza în care a fost pronunțată, a fost soluționat un litigiu având la bază raporturi administrativ-fiscale în care parte a fost o autoritate publică, de o instanță de contencios administrativ. De asemenea, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ nu se limitează decât la anularea actelor administrative, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Această lege reglementează un contencios de plină jurisdicție, în care instanța de specialitate statuează între administrație și administrați, putând dispune anularea totală sau parțială a actelor administrative, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, obligarea autorității pârâte la emiterea actului solicitat, repararea pagubei sub forma despăgubirilor materiale dar și morale. Avându-se în vedere aceste aspecte cât și principiul disponibilității în raport de care reclamanta a înțeles să-și îndrepte acțiunea împotriva unor autorități publice, competența materială de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În altă ordine, este evident că acțiunea reclamantei promovată și susținută, inclusiv cu ocazia judecării în fond a cauzei, în fața primei instanțe, a avut ca temei legal dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, nefiind în discuție/ invocate dispozițiile art. 24 din aceeași lege. Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentelor-pârâte cu privire la soluția de respingere a excepțiilor invocate, respectiv necompetența materială și funcțională a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, și excepția inadmisibilității acțiunii. Sunt nefondate și criticile care vizează respingerea excepției tardivității acțiunii.

Având în vedere că reclamanta a solicitat acoperirea pagubei produse de cele două pârâte prin acțiunea de executare silită a datoriilor pentru care se susține că societatea era exonerată datorită cazului de forță majoră consfințit prin Decizia nr. 1335/2009 a Curții de Apel Galați, iar momentul când aceasta a cunoscut întinderea prejudiciului este cel al efectuării expertizei contabile în Dosarul nr. 2604/324/2011, respectiv octombrie 2011, acesta fiind și momentul de la care curge termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004, acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați la 22 martie 2012 este formulată cu respectarea termenului menționat anterior. În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și art. 6 din C.E.D.O., instanța de recurs le apreciază ca fiind nefondate. Analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta respectă cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pentru ca hotărârea să fie motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special și amănunțit tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, fiind în drept să procedeze la gruparea acestora și să răspundă printr-un considerent comun. Or, instanța de fond a analizat și soluționat atât excepțiile invocate de pârâte cât și acțiunea reclamantei, reținând incidente speței dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Însă, instanța de recurs apreciază ca fiind greșită soluția pe fondul cauzei, prin care pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 993.907,73 lei reprezentând contravaloarea pagubei produse începând cu anul 2003, urmare a executării silite a reclamantei. Este necontestat că în perioada 2004 - aprilie 2010 nu au existat acțiuni de executare silită întreprinse împotriva reclamantei de către organele fiscale, astfel cum s-a constatat și prin raportul de expertiză contabilă judiciară depus la dosarul cauzei și de altfel, nici reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze contrariul, nedepunând la dosar nici un act de executare din această perioadă care coincide cu perioada cât s-a aflat în forță majoră.

Pe de altă parte, din măsurile de executare silită desfășurate în perioada 2010-2011, nu a fost încasată nicio sumă de către organele fiscal, astfel că nu se poate aprecia ca o astfel de măsură i-ar fi produs vreun prejudiciu reclamantei. Abia în data de 9 septembrie 2010 a fost instituită prima poprire asupra unor conturi bancare ale reclamantei, dar și aceasta a fost sistată la data de 22 decembrie 2010, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1335/2012. Sumele încasate la bugetul de stat au fost plătite voluntar de către reclamantă pe baza declarațiilor depuse tot în mod voluntar de aceasta la organele fiscale.

De altfel, chiar intimata-reclamantă susține în Concluziile scrise depuse la momentul judecării recursului că prejudiciul constă în dobânzi și beneficiul nerealizat urmare a imposibilității folosirii sumelor de bani plătite de bună voie reprezentând contribuții la bugetul de stat pentru a evita forme de executare silită ce ar fi putut fi declanșate în baza unor decizii de impunere nelegale (filele 293-294 dosar recurs). Or, legalitatea deciziilor de imputare, considerate nelegale de intimata-reclamantă nu face obiectul cauzei de față. Mai mult, dispozițiile Titlului IX „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., prevăd procedura de contestare a deciziilor de impunere considerate nelegale, de către persoanele vătămate, respectiv reclamanta, inclusiv sub aspectul implicațiilor/ efectelor cazului de forță majoră prevăzute de art. 71 din același act normativ.

De asemenea, în cadrul raporturilor administrative fiscale, între reclamantă și autoritățile fiscale au intervenit și operațiuni de compensare, reglementate de art. 116 din O.G. nr. 93/2003, cu modificările și completările ulterioare, care exced analizei în cauza de față, dispozițiile legale menționate impunând o altă procedură de urmat în ceea ce privește compensarea creanțelor. Prin urmare, față de toate considerentele expuse, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a reținut că prin acțiunile de executare silită desfășurate începând cu anul 2003 i s-a produs reclamantei prejudiciul în sumă de 993.907,73 lei, cum aceasta a susținut.

În altă ordine, în cadrul Dosarului nr. 356/44/2012 soluționat irevocabil de Înalta Curte prin Decizia nr. 1696 din 1 aprilie 2014, ce a avut ca obiect o acțiune similară formulată de „societatea mamă” SC A. SRL Berheci, instanța a respins cererea formulată de societate, reținând că prin Decizia nr. 1335/2009 a Curții de Apel Galați nu s-a stabilit că organele fiscale ar fi săvârșit o faptă ilicită și nici nu s-a dispus anularea unui act administrativ ca nelegal, ci s-a constatat un caz de forță majoră exonerator de răspundere pentru neexecutarea obligațiilor fiscale.

S-a arătat, de asemenea, că în nici un caz nu se poate reține că instanța ar fi dispus exonerarea de la plata tuturor obligațiilor fiscale ale societății pe perioada 2003 - 15 aprilie 2010. Având în vedere că SC A. SRL și SC A. SRL sunt firme de grup, ținând cont de analogia petitului formulat în cele două dosare, dar și de probele administrate în prezenta cauză, se apreciază că soluția de respingere a acțiunii reclamantei în speța de față, se circumscrie unei jurisprudențe deja conturată, în spiritul mecanismului de unificare a practicii judiciare. În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte, va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Se vor menține dispozițiile sentinței recurate referitoare la respingerea excepțiilor invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de D.G.R.F.P. Galați și A.F.P. Tecuci, în prezent A.F.P. Galați, prin D.G.R.F.P. Galați împotriva sentinței nr. 16 din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată, menținând soluția cu privire la excepțiile invocate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.