Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2021
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2021

HOTĂRÂRE
21.04.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la data de 14.07.2020, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 233/08.07.2020, pronunțată de această instanță. 2. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin decizia nr. 489/08.12.2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire. 3. Calea de atac exercitată Împotriva deciziei nr. 489/08.12.2020 a Curții de Apel Ploiești, a declarat recurs revizuenta A.. 4. Procedura de filtru Prin rezoluție, s-a luat act de raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întocmit în condițiile art. 493 C. proc.

civ., s-a dispus comunicarea raportului pentru ca părțile să poată formula punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ. și s-a acordat termen de judecată la data de 21.04.2021, în cameră de consiliu, fără citare părți. În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate, însă la data de 19.03.2021 recurenta-revizuentă a depus un înscris prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc.

civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar art. 634 alin. (1) pct. din același cod reține că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. În cauză, prin decizia a cărei revizuire se solicită (decizia nr. 233/08.07.2020 a Curții de Apel Ploiești) a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația în anulare a deciziei nr. 15/16.01.2020 a aceleiași instanțe. Prin decizia nr. 15/16.01.2020 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 954/15.07.2019 a Tribunalului Prahova. Față de cele arătate, rezultă că decizia a cărei revizuire se cere (decizia nr. 233/08.07.2020 a Curții de Apel Ploiești) nu are deschisă calea recursului și, în aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc.

civ., nici decizia prin care a fost soluționată cererea de revizuire (decizia nr. 489/08.12.2020), nu este supusă acestei căi de atac, situație în raport de care recursul apare ca inadmisibil. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 489 din 8 decembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A., cu domiciliul în Ploiești, județul Prahova împotriva deciziei nr. 489 din 8 decembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele Arhiepiscopia Bucureștilor-Protoeria Vălenii de Munte cu sediul în Vălenii de Munte, județul Prahova, Parohia Podenii Vechi, cu sediul în comuna Podenii Vechi, județul Prahova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 556/2021
o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Prin urmare, decizia civilă nr. 969 din 6 iulie 2020. pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care a făcut obiectul cererii de revizuire, este defi
ÎCCJ 2022-01-17
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 11/2022
Asupra recursului de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea recurată Prin Decizia nr. 1390 din 04 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost
ÎCCJ 2024-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 318 din 14 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploieșt
ÎCCJ 2021-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1626/2021
prin considerentele reținute de către instanță nu se rezolvă o problemă litigioasă specifică unei contestații în anulare, ci se exprimă o opinie a completului de judecată, care, chiar fără a face obiectul dezbaterilor, nu rezolvă în mod nec
ÎCCJ 2021-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2295/2021
din 20 august 2020, recurată în prezenta cauză, prin care a fost soluționată contestația în anulare, este definitivă, nefiind supusă, prin lege, căii de atac a recursului. Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 45
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă