ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 6869/120/2010, reclamantul M.C.
a solicitat anularea Ordinului nr. 1691 din 8 decembrie 2010 emis de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu și eliberarea din funcție, în temeiul art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată; reintegrarea în funcția publică deținută anterior încetării raportului de serviciu, conform art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, precum și obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă în funcția publică deținută anterior încetării raportului său de serviciu.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că din anul 2000 a deținut funcția de inspector social, grad principal în cadrul I.T.M. Dâmbovița, iar de la 1 iulie 2010 Compartimentul de inspecție socială a fost preluat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – D.G.I.S., conform O.U.G. nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa.
S-a mai arătat că încetarea raportului de serviciu s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 100 alin. 1 lit. a) și b) și alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, deoarece la nivel teritorial atribuțiile aferente postului nu s-au modificat în proporție de peste 50 %, dimpotrivă, numărul misiunilor de inspecție s-a dublat în perioada ianuarie-septembrie 2010, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, astfel că reducerea unui post de inspector social principal din cadrul Compartimentului teritorial de inspecție socială Dâmbovița este nejustificată și abuzivă. A mai arătat reclamantul că noua structură organizatorică a compartimentului s-a efectuat fără o analiză prealabilă a dosarelor de personal ale celor 3 inspectori existenți la 1 iunie 2010, încălcându-se astfel prevederile art. 100 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999.
Prin sentința nr. 1152 din 9 mai 2011, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată de către pârât și a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 237 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului M.C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Reclamantul și-a desfășurat activitatea, în calitate de funcționar public, având funcția de inspector social, grad principal, la I.T.M.
Dâmbovița – Compartimentul de Inspecție Socială. Ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 329/2010 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, s-a reglementat obligația reorganizării unor autorități și instituții publice, prin desființarea acestora sau reducerea de posturi - în condițiile art. 3 din legea precizată. Astfel, Inspecția Socială s-a desființat (conform pct. 52 din Anexa 1 la lege), ca urmare a comasării prin absorbție și preluării activității sale de către Inspecția Muncii, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 3 din H.G.
nr. 1377/2009, personalul Inspecției Sociale a fost preluat sau, după caz, transferat în interesul serviciului la Inspecția Muncii, fiind, fie încadrat în numărul de posturi aprobat conform legii, fie disponibilizat și beneficiind de măsurile de protecție socială reglementate de lege. Ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa (art. 1, 2 și 4) pârâtul s-a reorganizat prin reducerea de posturi și prin preluarea activității de inspecție socială din cadrul Inspecției Muncii. Prin H.G. nr. 728/2010, pentru modificarea și completarea H.G.
nr. 11/2009, s-a redus numărul maxim de posturi pentru aparatul de lucru al pârâtului (pct. nr. 7) de la 879 la 660 de posturi, urmând ca încadrarea personalului său în acest număr de posturi și pe noile funcții aferente aprobate să se facă (art. III) în termenul prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 68/2010 ( 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență ), cu respectarea procedurii, dispozițiilor legale și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcții, precum și a procedurii de restructurare și reorganizare, aprobată prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale. Urmare acestor măsuri, pârâtul a preluat de la I.T.M. Dâmbovița 3 inspectori sociali, din care 2 cu grad profesional principal (printre care și reclamantul) și unul cu grad profesional superior.
Prin O.M.M.F.P. nr. 621/2010 a fost aprobată structura pe compartimente și repartizarea posturilor din cadrul aparatului de lucru al pârâtului – anexa 1, structura pe compartimente teritoriale și repartizarea posturilor din cadrul D.G.I.S. – anexa 2, precum și Statul de funcții pentru aparatul de lucru al pârâtului – anexa 3. Întrucât, așa cum s-a arătat anterior, pârâtul a preluat activitatea de inspecție socială de la Inspecția Muncii, în cadrul său s-a înființat, ca urmare a reorganizării, D.G.I.S., căreia i-au fost repartizate (din numărul total de 660 posturi) un număr de 136 posturi, din care 96 pentru compartimentele teritoriale ale direcției, astfel că pentru Compartimentul Teritorial Dâmbovița au fost repartizate 2 posturi, respectiv un post de inspector social grad profesional principal și unul de inspector social grad profesional superior.
Totodată, prin O.M.M.F.P. nr. 614/2010 a fost aprobată procedura de restructurare și reorganizare a pârâtului (în Anexa), în cadrul căreia s-a prevăzut, printre altele, că în cazul unui compartiment a cărui structură organizatorică a fost modificată existau mai mulți funcționari publici decât posturile aprobate, atunci ocuparea acestora se face prin examen organizat conform procedurii menționate [(art. 1 alin. (3) din anexa)], iar dacă există un post de aceeași categorie, clasă și/sau de același grad profesional, ocupat de un singur funcționar public, acesta nu va mai susține proba de examen, păstrându-și postul respectiv [(art. 1 alin. (4) din anexa)].
Ca urmare, întrucât în cadrul structurii Compartimentului teritorial Dâmbovița s-a aprobat un singur post de inspector social grad profesional și au fost preluați doi astfel de inspectori (reclamantul și N.L.), ocuparea acestuia trebuia făcută prin concurs, iar postul de inspector social grad profesional superior urma să fie ocupat, conform procedurii menționate anterior, de funcționarul public C.G., aceasta fiind singura cu această categorie/clasă /grad profesional.
În consecință, pârâtul l-a notificat pe reclamant cu privire la faptul că urma să se organizeze examen pentru ocuparea singurului post aprobat de inspector social grad principal, prin adresa nr. 1142/2010, însă ulterior reclamantul nu s-a prezentat la examen, aspect ce rezultă și din centralizatorul nominal al rezultatelor examenului organizat de către pârât, astfel că, prin adresa nr. 1756/2010, pârâtul i-a acordat acestuia un preaviz de 30 de zile [(art. 4 alin. (5) din Procedură și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999)] calendaristice, în perioada 10 august 2010 – 8 septembrie 2010, reclamantul refuzând semnarea acesteia. Ulterior, pârâtul i-a comunicat reclamantului, prin adresele nr. 1925/2010 și nr. 2019/2010, lista posturilor vacante din cadrul D.G.I.S.
– Compartimentul Teritorial Dâmbovița (respectiv 1 post, ca urmare a faptului că nici celalalt inspector social gard principal, N.L., nu s-a prezentat la examen), doar acesta din urmă optând pentru ocuparea postului precizat, reclamantul neformulând vreo opțiune. La data de 8 decembrie 2010 termenul de preaviz acordat reclamantului a încetat (acesta fiind prelungit, ca urmare a perioadei de concediu medical în care s-a aflat reclamantul), astfel că ministrul muncii, familiei și protecției sociale a emis la data de 8 decembrie 2010 Ordinul nr. 1691, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin eliberare din funcția publică, ordin contestat în prezenta cauză.
Raportat la toate dispozițiile legale precizate anterior, instanța de fond a reținut că măsura luată prin Ordinul nr. 1691/2010, este legală, aceasta fiind fundamentată pe măsurile de reorganizare aprobate prin lege și luată cu respectarea procedurii expres reglementate în acest sens. Astfel, Curtea a înlăturat apărările reclamantului, vizând nelegalitatea ordinului, ca urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G.
68/2010 cu încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a faptului că atribuțiile posturilor reduse nu s-au modificat în proporție de peste 50 %, deoarece dispozițiile precizate sunt aplicabile, în opinia instanței, în eventualitatea în care, în urma reorganizării autorității sau instituției publice s-ar fi modificat anumite posturi și s-ar fi creat noi funcții, diferite de cele vechi, situație în care se poate pune problema comparării atribuțiilor postului desființat cu cele ale postului nou înființat ca urmare a reorganizării. Or, în cauză nu există o astfel de situație premisă, în urma reorganizării neînființându-se noi funcții sau posturi, ci, practic, la nivelul postului ocupat de către reclamant operând doar o reducere, de la 2 posturi identice la unul singur.
Curtea mai reține că această reducere a operat ca urmare a adoptării Ordinului nr. 621/2010, ordin care nu a fost revocat, anulat sau desființat în orice alt mod.
Nu pot fi admise nici criticile reclamantului, privind neverificarea dosarului profesional și a pregătirii profesionale a funcționarilor publici cu ocazia stabilirii noii structuri organizatorice a aparatului de lucru al pârâtului, fundamentarea defectuoasă a necesarului de personal al aparatului de lucru al pârâtului, etc., întrucât măsura reorganizării pârâtului a fost dispusă, în esență, prin lege, fiind de notorietate publică măsurile luate de Guvernul României, privind reducerea schemei funcționare a autorităților și instituțiilor publice și implicit a numărului personalului salarizat din fondurile publice, măsuri dispuse, în esență, ca urmare a legilor nr. 329/2009 și nr. 330/2009, precum și în baza unor acte normative și administrative cu caracter normativ, care nu au fost revocate, anulate sau legal desființate.
Referitor la îngrădirea nivelului de trai decent al reclamantului, ca urmare a imposibilității acestuia de a-și achita facturile, taxele și impozitele, precum și de a-și asigura necesitățile sale și ale familiei sale, Curtea a apreciat că nu ar putea constitui un motiv de nelegalitate sau netemeinice a Ordinului nr. 1691/2010, în condițiile în care acesta a fost legal emis, cu respectarea actelor normative și a procedurilor expres reglementate cu ocazia reorganizării pârâtului. Pe de altă parte, Curtea a constatat că se poate reține și o culpă a reclamantului în producerea, eventuală, a consecințelor menționate, întrucât acesta în mod nejustificat a refuzat inițial să se prezinte la examenul pentru ocuparea postului de inspector social grad principal, organizat conform procedurii adoptate prin Ordinul 614/2010, și ulterior să opteze pentru ocuparea acestui post, ca urmare a neocupării lui prin examen.
Or, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, principiu de drept care își găsește pe deplin aplicabilitate față de aspectul analizat. Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că ordinul contestat de către reclamant este legal, astfel că cererea de anulare a acestuia este neîntemeiată. Pe cale de consecință, și cererea de reintegrare în funcția publică deținută și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale sunt neîntemeiate, acestea din urmă fiind accesorii cererii de anulare a măsuri încetării raportului de serviciu al reclamantului și depinzând de modul de soluționare a acestuia, conform principiului de drept accesorium sequitur principale. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs reclamantul M.C., fără a-și încadra în drept motivele invocate.
În esență, recurentul a susținut că încetarea raportului de serviciu s-a făcut în mod abuziv ca urmare a aplicării defectuoase a O.U.G. nr. 68/2010 și a încălcării grave a prevederilor art. 100 alin. (2) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Recurentul a mai arătat că instanța de fond a reținut eronat ca și culpă personală neprezentarea la concursul de ocupare a postului de inspector social grad principal, deși prin probele depuse la dosar a demonstrat că a atenționat Minsterul Muncii, în scris, prin 3 memorii privind fundamentarea defectuoasă a necesarului de personal și încălcarea Legii nr. 188/199 privind statutul funcționarilor publici. Intimatul – pârât M.M.F.P.S.
a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ atacat de recurentul–reclamant M.C. este Ordinul nr. 1691/2010 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentului-reclamant, pentru motive neimputabile și eliberarea sa din funcție, în temeiul art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Recurentul, în calitate de inspector social clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, gradația 5 la M.M.F.P.S., fusese preluat de către intimat de la Inspecția Muncii în baza art. 2 din O.U.G. nr. 68/2010, privind unele măsuri de reorganizare a M.M.F.P.S. și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa. Examinând legalitatea intrinsecă a actului administrativ prin care a încetat raportul de serviciu al recurentului-reclamant, Înalta Curte consideră că sunt nefondate criticile formulate de recurent.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) și alin. (6): „(1) Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri: (…) b) autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public; (…) (3)în cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice. (…) (5) în cazurile prevăzute la-alin.
(1) lit. b), c), și e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici. (6) în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) și e), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita A.N.F.P., în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.” În contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, în cursul anului 2010 au fost adoptate mai multe acte normative, dintre care prezintă relevanță deosebită, în speță, H.G.
nr. 728/2010 de modificare și completare a H.G. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea M.M.F.P.S., prin care numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul de lucru al ministerului s-a redus cu 219 posturi, ale cărei dispoziții au fost puse în executare prin Ordinul nr. 621/2010 al M.M.F.P.S. Prin acest din urmă act administrativ, care nu a fost contestat de către recurent nici direct, nici pe calea excepției de nelegalitate, s-a aprobat structura pe compartimente și repartizarea posturilor din cadrul aparatului propriu al M.M.F.P.S., conform anexei nr. 1 și structura pe compartimentele teritoriale și repartizarea posturilor din cadrul D.G.I.S., pentru Compartimentul Teritorial Dâmbovița fiind repartizate 2 posturi, respectiv un post de inspector social grad profesional principal și unul de inspector social grad profesional superior.
În acest context, prima instanță în mod corect a respins criticile recurentului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. Textul de lege invocat de recurent privește situația în care „autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității în cazul în care reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50 % sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii” or, în speță, nu există o astfel de situație premisă, la nivelul postului ocupat de către reclamant operând doar o reducere, de la 2 posturi identice, la unul singur.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din procedura de restructurare și reorganizare la nivelul acestui minister aprobată prin Ordinul nr. 614/2010 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în cazul în care, în urma restructurării/reorganizării, în cadrul unui compartiment există mai mulți funcționari publici decât posturi alocate, ocuparea acestora se face prin examen, organizat conform prezentei proceduri, susținut pentru posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional. Din actele depuse la dosar rezultă că recurentul a fost notificat în scris cu privire la posturile pe care putea candida și la examenul organizat în condițiile Ordinului nr. 614/2010 și cu toate că și-a exprimat opțiunea de a participa, nu s-a prezentat la examen.
De asemenea, rezultă că în perioada de preaviz au fost respectate prevederile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în sensul că recurentului i-a fost comunicată lista posturilor funcțiilor publice vacante din cadrul Compartimentului teritorial de inspecție socială din județul Dâmbovița al D.G.I.S., post de inspector social grad principal, pentru ocuparea acestuia optând doar doamna N.L., precum și lista posturilor vacante pusă la dispoziție de către A.N.F.P., însă recurentul nu a formulat nicio opțiune în acest sens.
În raport de aceste împrejurări, se poate concluziona că recurentului nu i s-a îngrădit, ci i s-a respectat dreptul la muncă, precum și libertatea de a munci, prin posibilitatea de a opta pentru una din modalitățile legale de a se angaja în cadrul instituției reorganizate, asigurându-i-se protecția socială corespunzătoare, fiind întru, totul respectate dispozițiile legale la emiterea Ordinului nr. 1691/2010, cum corect a concluzionat și prima instanță. Cum recurentul nu și-a valorificat dreptul de a participa la examen pentru ocuparea postului și nu și-a exercitat nici dreptul de opțiune acordat ca urmare a neocupării postului prin examen, în mod corect prima instanță a reținut că este aplicabil principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, potrivit căruia n imănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria sa culpă pentru a valorifica un drept, atitudinea recurentului echivalând practic cu o renunțare la funcția publică.
5. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Constatând că sentința atacată este temeinică și legală, că nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de M.C. împotriva sentinței nr. 237 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.