ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 30 august 2006, reclamanta SC G.D. SA BUCUREȘTI a

chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL CRAIOVA pentru a fi obligată să ridice

pe cheltuiala proprie de la sediul reclamantei radiatoarele rămase în stoc, la

plata sumei de 20 000 lei reprezentând o parte din contravaloarea radiatoarelor

achiziționate de la pârâtă și rămase în stoc, precum și contravaloarea

depozitării radiatoarelor și daunelor produse de radiatoarele defecte. A

solicitat și cheltuieli de judecată.

Judecătoria Craiova,

investită cu soluționarea cauzei prin sentința nr. 1999 din 8 decembrie 2006,

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, prin

sentința 1896 din 24 aprilie 2007, a admis în parte acțiunea, a obligat pe

pârâtă la plata sumei de 12330,09 lei reprezentând contravaloare radiatoare și

despăgubiri și la ridicarea pe cheltuială proprie a radiatoarelor rămase în

stoc precum și la 2985 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta a comercializat o parte din radiatoarele cumpărate de la

pârâtă până când a început să primească plângeri de la clienți în legătură cu

calitatea acestora, moment de la care a încetat comercializarea lor,

rămânându-i în stoc 67 de bucăți. A mai reținut că 3 radiatoare au fost duse la

laboratorul de încercări, în cazul acestora dovedindu-se că nu corespund cu

datele tehnice înscrise pe produs și că aceste defecțiuni au fost constatate în

termenul de garanție de 60 de luni de la data vânzării. Totodată, a reținut ca

temei al cererii de restituire prevederile art. 12 din O.G. nr. 21/1992. În

ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor, a reținut obligația pârâtei de

a plăti prețul radiatoarelor de la data achiziționării plus dobânda legală

pentru perioada 2004-2006. A constatat că nu a fost dovedită despăgubirea

reprezentând cheltuielile de depozitare.

Împotriva sentinței

au formulat recurs ambele părți, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Reclamanta a criticat

sentința sub aspectul cuantumului daunelor solicitate prin acțiune arătând că

despăgubirea sa integrală reprezintă echivalentul sumei de 20 000 lei

reprezentând contravaloarea radiatoarelor rămase în stoc contravaloarea

depozitării acestora și a daunelor produse de radiatoarele defecte.

Apelanta-reclamantă a

mai susținut că în mod greșit s-a respins cererea de obligare la plata

contravalorii radiatoarelor, având în vedere că a dovedit cheltuielile făcute

pentru aceasta și de asemeni greșit i-a fost respinsă cererea privind plata

prejudiciului cauzat de radiatoarele defecte, respectiv plata contravalorii încercărilor

de laborator efectuate.

Pârâta prin apelul

său a susținut că soluția este dată cu aplicarea greșită a legii deoarece nu

poate fi obligată să cumpere o marfă a altui comerciant la un preț stabilit de

instanța care include și dobânda, instanța suplinind practic, consimțământul

său.

Totodată, arată că nu

s-a opus înlocuirii produselor defecte și chiar a înlocuit pe cele vândute

către consumatori, care s-au dovedit defecte.

În ședința publică

din 11 septembrie 2007 instanța a pus în discuția părților calificarea căilor

de atac exercitate, calificându-le ca apeluri în temeiul art. 282 alin. (1) C.

proc. civ.

Curtea, în virtutea

rolului activ, a calificat acțiunea reclamantei ca o acțiune în răspundere

pentru viciile ascunse ale lucrului, întemeiată pe dispozițiile art. 1355 C.

civ., aspect în raport de care s-a impus verificarea termenului de prescripție

prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958.

Prin decizia nr. 258

din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis

apelul pârâtei, a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea ca

prescrisă și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, pe care a

obligat-o la 4,15 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că temeiul legal al acțiunii reclamantei

este art. 1355 C. civ., ca atare acțiunea nu poate fi întemeiată pe O.G. nr. 21/1992,

act normativ aplicabil numai în raporturile dintre comercianți și consumatori

și nu raporturilor dintre comercianți, care sunt părțile în speță. Obiectul

acțiunii fiind viciile ascunse, care au putut fi constatate de un laborator de

încercări, ca urmare a funcționării necorespunzătoare și sesizării acestui fapt

de unii dintre consumatori.

Așa fiind, potrivit art.

5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, acțiunea în

răspundere pentru vicii ascunse se prescrie în termen de 6 luni de la data

constatării viciilor, dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie, iar termenul

de prescripție începe să curgă, potrivit art. 11 alin. (1) din același act

normativ, la data descoperiri viciilor, dar nu mai târziu de un an de la data

predării lucrului.

Potrivit alin. (3) al

aceluiași ultim articol, prin dispozițiile de la aliniatele anterioare nu se

aduce nici o atingere termenelor de garanție legale sau convenționale.

În cauză instanța de

apel a reținut că față de reclamantă termenul de prescripție a început să curgă

la data la care aceasta a luat la cunoștință de concluziile raportului de

încercări al laboratorului, la care a trimis 3 produse pentru verificare, adică

la data de 15 februarie 2006 și deci termenul de prescripție s-a împlinit la

data de 15 august 2006.

Cum reclamanta a

înregistrat acțiunea la 30 august 2006, instanța de apel a reținut că aceasta

este prescrisă.

Împotriva deciziei,

în termen legal reclamanta SC G.D. SRL BUCUREȘTI a declarat recurs solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel având în vedere că aceasta nu a intrat în cercetarea fondului

pricinii.

Prin criticile de

nelegalitate invocate, reclamanta a arătat că din probele dosarului rezultă că

intimata-pârâtă a fost de acord cu înlocuirea produselor neconforme și și-a

exprimat disponibilitatea de a înlocui aceste mărfuri și deci această atitudine

a pârâtei s-a concretizat în a-și recunoaște culpa.

Față de afirmațiile

anterior menționate recurenta arată că acțiunii sale îi sunt aplicabile și

dispozițiile art. 14, 15, 16 și 17 din O.G. nr. 21/1992 iar potrivit art. 16 lit.

a) din Decretul nr. 167/1958 „prescripția se întrerupe prin recunoașterea

dreptului a cărei acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge

prescripția”, aceasta având ca efect potrivit art. 17, ștergerea prescripției

începute.

Recurenta mai arată

că în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut ca temei al cererii sale

dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 privind protecția

consumatorilor care prevăd: „consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor

remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor și serviciilor obținute, precum

și despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficiențelor constatate

în cadrul termenului de garanție sau valabilitate”.

Mai arată recurenta

că pentru a demonstra deficiențele de calitate ale radiatoarelor livrate de

intimata-pârâtă, a fost întocmit raportul de încercare de către SC I.T. SA la

data de 15 februarie 2006, dată de la care potrivit art. 13 alin. (1) din O.G. nr.

21/1992, curge un nou termen de garanție.

În drept, recurenta

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recursul declarat de

reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Din analiza actelor

și înscrisurilor dosarului rezultă că obiectul acțiunii reclamantei este

acțiune în răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului, fiind aplicabile

dispozițiile art. 1355 C. civ., care prevăd „cumpărătorul poate sau a întoarce

lucrul și a-și reprimi prețul, sau a opri lucrul și a cere înapoierea unei

părți din preț arbitrată prin experți”.

Deci acțiunea

reclamantei nu poate fi întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 21/1992 privind

protecția consumatorilor, părțile sunt comercianți, ordonanța anterior

menționată cuprinde dispoziții care protejează cetățenii în calitatea lor de

consumatori, apără și asigură drepturile și interesele legitime ale persoanelor

fizice împotriva unor practici abuzive.

Așa fiind, hotărârea

pronunțată de instanța de apel este legală, în cauză nefiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi

respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC G.D. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 258 din 30

ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2008.