ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 august 2006, reclamanta SC G.D. SA BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SRL CRAIOVA pentru a fi obligată să ridice pe cheltuiala proprie de la sediul reclamantei radiatoarele rămase în stoc, la plata sumei de 20 000 lei reprezentând o parte din contravaloarea radiatoarelor achiziționate de la pârâtă și rămase în stoc, precum și contravaloarea depozitării radiatoarelor și daunelor produse de radiatoarele defecte. A solicitat și cheltuieli de judecată. Judecătoria Craiova, investită cu soluționarea cauzei prin sentința nr. 1999 din 8 decembrie 2006, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, prin sentința 1896 din 24 aprilie 2007, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 12330,09 lei reprezentând contravaloare radiatoare și despăgubiri și la ridicarea pe cheltuială proprie a radiatoarelor rămase în stoc precum și la 2985 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că reclamanta a comercializat o parte din radiatoarele cumpărate de la pârâtă până când a început să primească plângeri de la clienți în legătură cu calitatea acestora, moment de la care a încetat comercializarea lor, rămânându-i în stoc 67 de bucăți. A mai reținut că 3 radiatoare au fost duse la laboratorul de încercări, în cazul acestora dovedindu-se că nu corespund cu datele tehnice înscrise pe produs și că aceste defecțiuni au fost constatate în termenul de garanție de 60 de luni de la data vânzării.

Totodată, a reținut ca temei al cererii de restituire prevederile art. 12 din O.G. nr. 21/1992. În ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor, a reținut obligația pârâtei de a plăti prețul radiatoarelor de la data achiziționării plus dobânda legală pentru perioada 2004-2006. A constatat că nu a fost dovedită despăgubirea reprezentând cheltuielile de depozitare. Împotriva sentinței au formulat recurs ambele părți, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul cuantumului daunelor solicitate prin acțiune arătând că despăgubirea sa integrală reprezintă echivalentul sumei de 20 000 lei reprezentând contravaloarea radiatoarelor rămase în stoc contravaloarea depozitării acestora și a daunelor produse de radiatoarele defecte.

Apelanta-reclamantă a mai susținut că în mod greșit s-a respins cererea de obligare la plata contravalorii radiatoarelor, având în vedere că a dovedit cheltuielile făcute pentru aceasta și de asemeni greșit i-a fost respinsă cererea privind plata prejudiciului cauzat de radiatoarele defecte, respectiv plata contravalorii încercărilor de laborator efectuate. Pârâta prin apelul său a susținut că soluția este dată cu aplicarea greșită a legii deoarece nu poate fi obligată să cumpere o marfă a altui comerciant la un preț stabilit de instanța care include și dobânda, instanța suplinind practic, consimțământul său. Totodată, arată că nu s-a opus înlocuirii produselor defecte și chiar a înlocuit pe cele vândute către consumatori, care s-au dovedit defecte.

În ședința publică din 11 septembrie 2007 instanța a pus în discuția părților calificarea căilor de atac exercitate, calificându-le ca apeluri în temeiul art. 282 alin. (1) C. proc. civ. Curtea, în virtutea rolului activ, a calificat acțiunea reclamantei ca o acțiune în răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului, întemeiată pe dispozițiile art. 1355 C. civ., aspect în raport de care s-a impus verificarea termenului de prescripție prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958. Prin decizia nr. 258 din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea ca prescrisă și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, pe care a obligat-o la 4,15 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că temeiul legal al acțiunii reclamantei este art. 1355 C. civ., ca atare acțiunea nu poate fi întemeiată pe O.G. nr. 21/1992, act normativ aplicabil numai în raporturile dintre comercianți și consumatori și nu raporturilor dintre comercianți, care sunt părțile în speță. Obiectul acțiunii fiind viciile ascunse, care au putut fi constatate de un laborator de încercări, ca urmare a funcționării necorespunzătoare și sesizării acestui fapt de unii dintre consumatori. Așa fiind, potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării viciilor, dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie, iar termenul de prescripție începe să curgă, potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, la data descoperiri viciilor, dar nu mai târziu de un an de la data predării lucrului.

Potrivit alin. (3) al aceluiași ultim articol, prin dispozițiile de la aliniatele anterioare nu se aduce nici o atingere termenelor de garanție legale sau convenționale. În cauză instanța de apel a reținut că față de reclamantă termenul de prescripție a început să curgă la data la care aceasta a luat la cunoștință de concluziile raportului de încercări al laboratorului, la care a trimis 3 produse pentru verificare, adică la data de 15 februarie 2006 și deci termenul de prescripție s-a împlinit la data de 15 august 2006. Cum reclamanta a înregistrat acțiunea la 30 august 2006, instanța de apel a reținut că aceasta este prescrisă. Împotriva deciziei, în termen legal reclamanta SC G.D. SRL BUCUREȘTI a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel având în vedere că aceasta nu a intrat în cercetarea fondului pricinii.

Prin criticile de nelegalitate invocate, reclamanta a arătat că din probele dosarului rezultă că intimata-pârâtă a fost de acord cu înlocuirea produselor neconforme și și-a exprimat disponibilitatea de a înlocui aceste mărfuri și deci această atitudine a pârâtei s-a concretizat în a-și recunoaște culpa. Față de afirmațiile anterior menționate recurenta arată că acțiunii sale îi sunt aplicabile și dispozițiile art. 14, 15, 16 și 17 din O.G. nr. 21/1992 iar potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 „prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția”, aceasta având ca efect potrivit art. 17, ștergerea prescripției începute.

Recurenta mai arată că în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut ca temei al cererii sale dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor care prevăd: „consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor și serviciilor obținute, precum și despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanție sau valabilitate”. Mai arată recurenta că pentru a demonstra deficiențele de calitate ale radiatoarelor livrate de intimata-pârâtă, a fost întocmit raportul de încercare de către SC I.T. SA la data de 15 februarie 2006, dată de la care potrivit art. 13 alin. (1) din O.G.

nr. 21/1992, curge un nou termen de garanție. În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Din analiza actelor și înscrisurilor dosarului rezultă că obiectul acțiunii reclamantei este acțiune în răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului, fiind aplicabile dispozițiile art. 1355 C. civ., care prevăd „cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul și a-și reprimi prețul, sau a opri lucrul și a cere înapoierea unei părți din preț arbitrată prin experți”. Deci acțiunea reclamantei nu poate fi întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, părțile sunt comercianți, ordonanța anterior menționată cuprinde dispoziții care protejează cetățenii în calitatea lor de consumatori, apără și asigură drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive.

Așa fiind, hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.D. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 258 din 30 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.