ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2550/2008

Deliberând asupra recursului de față, Prin sentința civilă nr. 417 din 28 decembrie 2005 a Tribunalului Buzău s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei concilierii. A fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei SC C.T. SRL BRĂILA formulată împotriva pârâtei SC N.P.G. SRL MĂRĂCINENI și s-a dispus anularea parțială a art. 10 din contract privind penalitățile de 2 % și reducerea la nivelul dobânzilor de la art. 11 din contract. A fost admisă cererea reconvențională și obligată pârâta la plata sumei de 127,14 dolari SUA, în lei cu titlu de penalități. A fost respinsă cererea de chemare în garanție și s-a dispus darea în debit cu 661,25 lei onorariu de expert. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de chemata în garanție SC G.I.

SRL sunt neîntemeiate conform clauzei de la pct. 2 din contract și având în vedere procesul-verbal nr. 9 din 4 decembrie 2003 și notificările nr. 35 din 2 septembrie 2003 și 34 din 13 noiembrie 2003. Pe fond s-a apreciat că prevederile art. 10 din contract privind penalitățile de 2 % pe zi de întârziere reprezintă o prevedere excesivă care face clauza ilicită. Aceste penalități au fost reduse la nivelul dobânzilor prevăzute de art. 11 din același contract. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă reținându-se că întârzierea cu care a fost predat recipientul s-a datorat unor cauze obiective, independente de voința chematei în garanție; referitor la suma de 2785 euro, acest capăt al cererii a fost respins, ca nefundat, deoarece mențiunea din procesul-verbal de conciliere nr. 9 din 4 decembrie 2003 nu reprezintă o recunoaștere a pretențiilor.

În apelul reclamantei, Curtea de Apel Ploiești a admis acest apel, a schimbat, în parte, sentința și a admis acțiunea reclamantei, în tot: a fost obligată pârâta la 125.664 dolari, la cursul din data plății reprezentând penalități contractuale cu 74.875.336 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reconvențională și s-a menținut restul dispozițiilor privind respingerea excepțiilor. S-a considerat că anularea art. 10 din contractul de furnizare este greșită deoarece penalitățile de 2 % au fost prevăzute pentru depășirea termenului de execuție iar art. 11 prevede daune interese în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a obligațiilor contractuale. Cele două dispoziții sunt distincte și nu se pot reduce penalitățile prevăzute de art. 10 din contract la nivelul dobânzilor din art. 11. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că a fost aplicată greșit legea cu privire la interpretarea art. 10 din contract. O altă critică privește neîndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale și greșita obligare la 125 664 dolari SUA. Se mai arată că a intervenit forța majoră și cazul fortuit, împrejurări de fapt ce se apreciază de instanță și care o exonerează pe pârâtă de răspundere. Și respingerea cererii de chemare în garanție s-a considerare greșită întrucât pârâta și-a îndeplinit obligația de plată dar predarea bunului nu a fost executată. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 10 din contract, penalitățile de 2 % din valoarea contractului se datorează pentru depășirea termenului de execuție.

Distinct, art. 11 prevede dreptul la despăgubiri, cu daune interese pentru îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea obligațiilor. Nu se poate confunda ipoteza de la art. 10 cu cea de la art. 11 din contract și corect a fost schimbată sentința de fond și s-a revenit asupra anulării art. 10. Nu ne aflăm în prezența a două clauze penale pentru aceeași situație ci, în primul caz s-au stabilit penalități pentru executarea cu întârziere a obligațiilor iar în al doilea caz, daune pentru executarea defectuoasă sau neexecutarea obligațiilor contractuale. Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 1066 și 1087 C. civ. Definind clauza penală ca o garanție pentru executarea unei obligații, art. 1066 C. civ., s-a apreciat corect ca fiind încălcat prin anularea art. 10 din contract deoarece acesta prevedea plata unei penalități în caz de executare cu întârziere a obligațiilor contractuale.

De asemenea și art. 1087 C. civ., a fost încălcat întrucât textul prevede că nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare, nici mai mică dacă prin convenție părțile au stabilit o astfel de sumă cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor. Prin anularea clauzei de la art. 10 instanța de fond a încălcat ambele texte și instanța de apel a argumentat corect modul în care au fost încălcate cele două texte de lege. Critica referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale și greșita obligare la 125.664 dolari SUA este neîntemeiată. Instanța de apel arată că suma respectiva se datorează ca urmare a aplicării art. 10 din contract, respectiv a calculării penalităților de 2 % din valoarea contractului pentru cele 96 zile de întârziere.

Pretinderea de către recurentă că este înlăturată răspunderea contractuală prin intervenirea forței majore sau cazului fortuit nu se verifică. Exonerarea de răspundere conform art. 1083 C. civ., nu a operat, în cauză nedovedindu-se existența forței majore sau a cazului fortuit. Faptul că SC N.P.G. SRL a încheiat un alt contract pentru procurarea rezervorului și acea firmă nu și-a respectat la rândul său obligația de predare la termen a acestui rezervor se situează pe terenul răspunderii contractuale între aceste două firme neîncadrându-se în cazurile de forță majoră sau caz fortuit. De altfel, problema antrenării răspunderii chematei în garanție a fost principala apărare a pârâtei și sub acest aspect motivarea instanței de apel este greșită.

Cererea de chemare în garanție este corect respinsă, însă, motivat de faptul că raportat la contractele în lanț care s-au încheiat pentru obținerea recipientului ce trebuia autorizat I.S.C.I.R. aceste răspunderi contractuale nu se pot soluționa în cauza de față urmând a se stabili într-un litigiu separat care să includă toate părțile antrenate în această livrare nefiind îndeplinite în cauză condițiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC N.P.G. SRL MĂRĂCINENI împotriva deciziei civile nr. 147 din 25 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.