ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2550/2008

Deliberând asupra

recursului de față,

Prin sentința civilă nr. 417 din 28 decembrie

2005 a Tribunalului Buzău s-a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive și a lipsei concilierii. A fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei

SC C.T. SRL BRĂILA formulată împotriva pârâtei SC N.P.G. SRL MĂRĂCINENI și s-a

dispus anularea parțială a art. 10 din contract privind penalitățile de 2 % și

reducerea la nivelul dobânzilor de la art. 11 din contract. A fost admisă

cererea reconvențională și obligată pârâta la plata sumei de 127,14 dolari SUA,

în lei cu titlu de penalități. A fost respinsă cererea de chemare în garanție

și s-a dispus darea în debit cu 661,25 lei onorariu de expert.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de chemata

în garanție SC G.I. SRL sunt neîntemeiate conform clauzei de la pct. 2 din contract

și având în vedere procesul-verbal nr. 9 din 4 decembrie 2003 și notificările nr.

35 din 2 septembrie 2003 și 34 din 13 noiembrie 2003.

Pe fond s-a apreciat

că prevederile art. 10 din contract privind penalitățile de 2 % pe zi de

întârziere reprezintă o prevedere excesivă care face clauza ilicită. Aceste

penalități au fost reduse la nivelul dobânzilor prevăzute de art. 11 din

același contract.

Cererea de chemare în

garanție a fost respinsă reținându-se că întârzierea cu care a fost predat

recipientul s-a datorat unor cauze obiective, independente de voința chematei

în garanție; referitor la suma de 2785 euro, acest capăt al cererii a fost

respins, ca nefundat, deoarece mențiunea din procesul-verbal de conciliere nr. 9

din 4 decembrie 2003 nu reprezintă o recunoaștere a pretențiilor.

În apelul

reclamantei, Curtea de Apel Ploiești a admis acest apel, a schimbat, în parte,

sentința și a admis acțiunea reclamantei, în tot: a fost obligată pârâta la

125.664 dolari, la cursul din data plății reprezentând penalități contractuale

cu 74.875.336 lei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă

cererea reconvențională și s-a menținut restul dispozițiilor privind

respingerea excepțiilor.

S-a considerat că

anularea art. 10 din contractul de furnizare este greșită deoarece penalitățile

de 2 % au fost prevăzute pentru depășirea termenului de execuție iar art. 11

prevede daune interese în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a

obligațiilor contractuale.

Cele două dispoziții

sunt distincte și nu se pot reduce penalitățile prevăzute de art. 10 din

contract la nivelul dobânzilor din art. 11.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta invocând motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se susține că a fost

aplicată greșit legea cu privire la interpretarea art. 10 din contract.

O altă critică

privește neîndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale și greșita

obligare la 125 664 dolari SUA.

Se mai arată că a

intervenit forța majoră și cazul fortuit, împrejurări de fapt ce se apreciază

de instanță și care o exonerează pe pârâtă de răspundere.

Și respingerea

cererii de chemare în garanție s-a considerare greșită întrucât pârâta și-a

îndeplinit obligația de plată dar predarea bunului nu a fost executată.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 10 din

contract, penalitățile de 2 % din valoarea contractului se datorează pentru

depășirea termenului de execuție.

Distinct, art. 11

prevede dreptul la despăgubiri, cu daune interese pentru îndeplinirea defectuoasă

sau neîndeplinirea obligațiilor.

Nu se poate confunda

ipoteza de la art. 10 cu cea de la art. 11 din contract și corect a fost

schimbată sentința de fond și s-a revenit asupra anulării art. 10. Nu ne aflăm

în prezența a două clauze penale pentru aceeași situație ci, în primul caz s-au

stabilit penalități pentru executarea cu întârziere a obligațiilor iar în al

doilea caz, daune pentru executarea defectuoasă sau neexecutarea obligațiilor

contractuale.

Referitor la

aplicarea dispozițiilor art. 1066 și 1087 C. civ.

Definind clauza

penală ca o garanție pentru executarea unei obligații, art. 1066 C. civ., s-a

apreciat corect ca fiind încălcat prin anularea art. 10 din contract deoarece

acesta prevedea plata unei penalități în caz de executare cu întârziere a

obligațiilor contractuale. De asemenea și art. 1087 C. civ., a fost încălcat

întrucât textul prevede că nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai

mare, nici mai mică dacă prin convenție părțile au stabilit o astfel de sumă cu

titlu de daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor.

Prin anularea clauzei

de la art. 10 instanța de fond a încălcat ambele texte și instanța de apel a

argumentat corect modul în care au fost încălcate cele două texte de lege.

Critica referitoare

la neîndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale și greșita obligare la

125.664 dolari SUA este neîntemeiată.

Instanța de apel

arată că suma respectiva se datorează ca urmare a aplicării art. 10 din

contract, respectiv a calculării penalităților de 2 % din valoarea contractului

pentru cele 96 zile de întârziere.

Pretinderea de către

recurentă că este înlăturată răspunderea contractuală prin intervenirea forței

majore sau cazului fortuit nu se verifică.

Exonerarea de

răspundere conform art. 1083 C. civ., nu a operat, în cauză nedovedindu-se

existența forței majore sau a cazului fortuit.

Faptul că SC N.P.G. SRL

a încheiat un alt contract pentru procurarea rezervorului și acea firmă nu și-a

respectat la rândul său obligația de predare la termen a acestui rezervor se

situează pe terenul răspunderii contractuale între aceste două firme

neîncadrându-se în cazurile de forță majoră sau caz fortuit.

De altfel, problema

antrenării răspunderii chematei în garanție a fost principala apărare a pârâtei

și sub acest aspect motivarea instanței de apel este greșită.

Cererea de chemare în

garanție este corect respinsă, însă, motivat de faptul că raportat la

contractele în lanț care s-au încheiat pentru obținerea recipientului ce

trebuia autorizat I.S.C.I.R. aceste răspunderi contractuale nu se pot soluționa

în cauza de față urmând a se stabili într-un litigiu separat care să includă

toate părțile antrenate în această livrare nefiind îndeplinite în cauză

condițiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ.

Negăsindu-se

întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC N.P.G. SRL MĂRĂCINENI împotriva deciziei civile nr. 147

din 25 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2008.