ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2003/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 ianuarie 2007 la Tribunalul Bihor – Oradea în urma declinării de competență de la Judecătoria Oradea reclamanta S.C.D.P. Oradea a chemat în judecată pe pârâta S.C.N.S. SRL Oradea și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că aceasta ocupă fără temei legal imobilul „Lacul de acumulare” proprietatea reclamantei situat în Săldăbagiu de Munte și să se dispună evacuarea pârâtei din imobil, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Bihor Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința comercială nr. 889 din 3 mai 2007, a respins acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu P.C.

Paleu. S-a reținut în considerentele hotărârii că reclamanta a deținut imobilul din litigiu în baza contractului de concesiune nr. 20 din 18 martie 2002, încheiat între A.D.S. București în calitate de concedent și reclamantă în calitate ce concesionar, iar din punct de vedere al regimului juridic, acesta constituie domeniu public al statului în sensul prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, actualizată. Ulterior, titulara dreptului de concesiune asupra imobilului, respectiv lacul în suprafață de 94.353 m.p. din Săldăbagiu de Munte a devenit intimata – pârâtă conform contractului de concesiune nr. 2158/4 octombrie 2005 încheiat conform Legii nr. 268/2001. Acțiunea reclamantei s-a respins, ca nefondată, deoarece contractul de concesiune al acesteia nr. 20/2002 a fost valabil numai până la privatizare, potrivit art. 2.1 pct. c din această convenție.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 150/ C din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Reclamanta S.C.D.P. Bihor – Oradea a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și a solicitat desființarea deciziei instanței de apel și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurenta face o expunere a situației de fapt privind litigiul dedus judecății și susține că instanța de apel a reținut în mod greșit că terenurile aflate în administrarea acesteia se află situate în perimetrul localității Oradea, deoarece din contractul de concesiune nr. 20 din 18 martie 2002 rezultă că suprafața de 6,56 ha reprezentând ape, bălți face parte din domeniul privat al statului și care a fost predată C.C.

(P.) conform actului intitulat „structura pe categorii de folosință a suprafețelor aferente domeniului privat al statului”. S-a invocat că potrivit aceluiași act semnat de reprezentanții recurentei, ai D.G.A.I.A. Bihor, O.J.G.C. Bihor și O.S.P.A. Bihor recurenta deține suprafața de ape de 4,59 ha situați pe tarlaua 265 parcela 3474 din C.C. (P.) pe care se află „L.A.” construit de aceasta și individualizat de actele depuse la dosar. S-a precizat că niciodată nu a fost predată suprafața de 6,59 ha pe care se află „Barajul de acumulare al C.C. (P.) și aceasta figurează în administrarea societății recurente”. Recursul reclamantei nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cerere în cazurile prevăzute la pct. 1-9, numai pentru motive de nelegalitate. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 C. proc. civ., conform căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În speță, criticile recurentei se referă la faptul că deși din înscrisurile depuse rezultă în mod evident că „lacul de acumulare” situat pe terenul ocupat cu ape, bălți în suprafață de 4,59 ha situat pe tarlaua 265 parcela 3474 din C.C. (P.) se află în administrarea acesteia instanța de apel printr-o interpretare greșită a stabilit contrariul și prin aceasta a pronunțat o soluție nelegală.

Susținerea recurentei, nu poate fi reținută deoarece contractul de concesiune nr. 20 din 18 martie 2002 încheiat cu A.D.S. invocat de aceasta ca temei pentru a se solicita evacuarea intimatei, nu i-a conferit recurentei un drept de proprietate asupra imobilelor din litigiu, și numai un drept de exploatare a terenului concesionat. Pe de altă parte, prin contractul de concesiune nr. 2158 din 4 octombrie 2005, P.C. Paleu a dat intimatei – pârâte SC N.S. SRL Oradea în concesiune lacul situat în localitatea Săldăbagiu de Munte, proprietatea publică a comunei în suprafață de 94353 m.p. cu privire la care recurenta a susținut că este proprietara acestuia. Așa fiind, instanța de apel a dat o interpretare corectă a actului dedus judecății, atunci când a stabilit că recurenta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu și nu poate justifica cererea de evacuare a intimatei.

Deși au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu s-a arătat în concret în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu poate fi examinat deoarece, textul a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005, iar cererea de recurs a fost formulată ulterior, respectiv la data de 19 noiembrie 2007. Pentru considerentele reținute urmează a se respinge, ca nefundat, recursul reclamatei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.D.P. BIHOR împotriva deciziei nr. 150/ C din 23 octombrie 2007-A a Curții de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.