ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6271/2013

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4805 din 15 noiembrie 2012

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva

sentinței nr. 4350 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei

decizii, la data de 3 decembrie 2012, a formulat cerere de revizuire

recurentul-reclamant B.G., solicitând, în contradictoriu cu intimata Camera

Deputaților, admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a Deciziei nr. 4805

din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2030/2/2010 și reluarea

judecății în vederea pronunțării unei noi hotărâri temeinice și legale.

Revizuentul B.G. și-a

întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ și art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin.

(2) din Constituția României.

În motivarea cererii,

revizuentul susține, în esență, faptul că instanța de recurs a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar,

reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția

României.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de revizuent, inclusiv a prevederilor art. 21 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 322 C.

proc. civ., în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta

Curte constată că cererea de revizuire este nefondată.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 21 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de

procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin

încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148

alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României,

republicată.

Revizuirea prevăzută

de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de

atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru

care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de Codul de procedură

civilă și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de

contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului

comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare

constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de

atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate

prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a

prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care

instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și

deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin

încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea

dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a

invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu

a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza

legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor

principii doar în calea de atac a revizuirii.

Prin urmare, în cauza

dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar

constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs

a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea

principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele

interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a

dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului

comunitar, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislația

internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară

reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene, indicate în cererea de

revizuire și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între

dreptul comunitar și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă

de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din

examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat

argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate,

stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente.

Încălcarea de către

instanța de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materie a

fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea

recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la

adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din motivele

invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în

realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de

prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și

libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității

raporturilor juridice.

Neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, rezultă și din faptul că la judecarea

recursului nu s-a solicitat aplicarea cu prioritate a prevederilor dreptului

comunitar indicate în prezenta cerere de revizuire, astfel că, argumentele

expuse de revizuent cu privire la încălcarea acestora nu corespund ipotezei

juridice avută în vedere la reglementarea căii extraordinare de atac exercitată

în cauză.

Înalta Curte constată

că în speță criticile revizuentului-recurent nu se încadrează în cerințele

acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin

cererea de revizuire care a format obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent

invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt

cuprinsul căii extraordinare de atac conținând doar nemulțumirile părții față

de soluția reținută de instanța de fond.

În consecință, se

constată că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148

alin. (2) din Constituția României și prin urmare nici îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, astfel încât, pentru considerentele arătate și în

temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată,

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de B.G. împotriva Deciziei nr. 4805 din 15

noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2013.