Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6271/2013

HOTĂRÂRE
20.09.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6271/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4805 din 15 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinței nr. 4350 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii, la data de 3 decembrie 2012, a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant B.G., solicitând, în contradictoriu cu intimata Camera Deputaților, admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a Deciziei nr. 4805 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2030/2/2010 și reluarea judecății în vederea pronunțării unei noi hotărâri temeinice și legale.

Revizuentul B.G. și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României. În motivarea cererii, revizuentul susține, în esență, faptul că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de revizuent, inclusiv a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 322 C. proc. civ., în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc.

civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de Codul de procedură civilă și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată. Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii. Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare. Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene, indicate în cererea de revizuire și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul comunitar și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente. Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă și din faptul că la judecarea recursului nu s-a solicitat aplicarea cu prioritate a prevederilor dreptului comunitar indicate în prezenta cerere de revizuire, astfel că, argumentele expuse de revizuent cu privire la încălcarea acestora nu corespund ipotezei juridice avută în vedere la reglementarea căii extraordinare de atac exercitată în cauză. Înalta Curte constată că în speță criticile revizuentului-recurent nu se încadrează în cerințele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a format obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conținând doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de instanța de fond.

În consecință, se constată că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României și prin urmare nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.G. împotriva Deciziei nr. 4805 din 15 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5428/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 4299 din 23 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2329/2/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
ÎCCJ 2014-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4533/2014
a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 formulată de revizuent, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea ș
ÎCCJ 2013-06-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6022/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5142 din 4 decembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul
ÎCCJ 2014-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4275/2014
t cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Or, procedând la analizarea cererii de revizuire, sub aspectul motivului invocat, se constată că prin sentința atacată cu revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de rev
ÎCCJ 2015-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2015
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2109 din 8 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul decl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă