ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1829/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 2 august 2013, reclamantul Ț.C.,

în contradictoriu cu pârâții SC C.P.S. SRL, C.L.M., C.N.C.F.C.F.R. SA -

Regionala C.F. Timișoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Bocșa

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Caraș-Severin a solicitat ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate:

- exproprierea, în fapt

sau cu documente justificative, cu privire la suprafața de teren 417,03 mp pe

care a fost edificată în anul 1878 locuința de serviciu C.F.R., situată în

Bocșa, strada T.V., pavilion nr. 2, Caraș Severin;

- să se constate că

proprietar al locuinței de serviciu anterior menționate este Statul Român;

- să se constate

nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C.L.M.

și SC C.P.S. SRL cu privire la suprafața de 417,03 mp pe care a fost construită

locuința de serviciu C.F.R. situată în Bocșa, strada T.V., pavilion 2, județul

Caraș Severin pentru lipsa obiectului și obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

Învestită cu soluționarea

litigiului în primă instanță, Judecătoria Reșița, prin Sentința civilă nr. 479

din 13 martie 2014 a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată prin

întâmpinare de către pârâta SC C.P.S. SRL și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a se pronunța

astfel, judecătoria a reținut că reclamantul a înțeles să învestească instanța

de judecată cu o cerere principală în materie de expropriere, de soluția căreia

depinde dezlegarea juridică a celorlalte capete de cerere, accesorii, și că,

atât prin raportare la art. 2 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 cât și la art. 21

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

tribunalul este competent să judece în primă instanță cererile de expropriere

în condițiile legii.

Astfel învestit prin

declinare, Tribunal Caraș-Severin, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 962

din 18 septembrie 2014 a admis în parte excepțiile invocate în cauză, respectiv

a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de

reclamant, reținându-se că petitul principal este o cerere în materie de

expropriere, că imobilul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea Statului

Român și nu a făcut obiectul vreunei exproprieri.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul C.L.M., tribunalul a

reținut că reclamantul nu justifică calitate procesuală activă deoarece nu este

proprietarul imobilului în cauză și nu justifică niciun interes. Totodată, a

reținut că imobilul nu a fost niciodată proprietatea Statului Român și nu a

făcut obiectul vreunei exproprieri. Din actele cauzei a rezultat că imobilul în

litigiu a aparținut pârâtului C.L.M., dobândit de acesta prin succesiune.

Tribunalul a avut în vedere și faptul că prin Sentința civilă nr. 637 din 5

martie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, definitivă și irevocabilă, s-a

constatat că terenul este proprietatea firmei SC C.P.S. SRL și că nu a făcut

obiectul vreunei exproprieri.

Cu privire la

excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că

reclamantul a invocat o cauză de nulitate relativă a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâții C.L.M. și C.N.C.F.C.F.R. SA -

Regionala CF Timișoara, ce poate fi invocată în termenul de prescripție de 3

ani și numai de către părțile contractante, situație ce nu se regăsește în

speță.

Tribunalul a apreciat

că nu sunt întrunite condițiile expres și limitativ prevăzute de lege în

privința excepției autorității de lucru judecat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul Ț.C., iar prin Decizia civilă nr. 36 din

26 februarie 2015 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, l-a respins, ca

nefondat.

Instanța de apel a

respins ca nefondată critica privitoare la nemenționarea în dispozitivul

sentinței apelate a mențiunilor privind care sunt excepțiile ce au fost admise.

Curtea a reținut că în cauză minuta a fost întocmită conform art. 401 alin. (1)

C. proc. civ., iar în considerentele deciziei au fost arătate motivele de fapt

și de drept pe care s-a întemeiat soluția.

Instanța de apel a

reținut ca nefondată și critica privind necercetarea fondului de către prima

instanță, întrucât potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de

fond ce fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe sau cercetarea

în fond a cauzei, iar tribunalul a soluționat cu prioritate excepțiile ce au

făcut inutilă cercetarea fondului pricinii.

Curtea de apel a

reținut faptul că reclamantul nu justifică, așa cum a invocat în apel,

existența calității sale procesuale active de a formula cereri privind terenul

în litigiu, nici în baza unor drepturi proprii asupra imobilului și nici în

calitate de creditor al pârâtei C.N.C.F.C.F.R. SA - Regionala C.F. Timișoara.

Totodată, a constatat că se aplică prioritar excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului în ceea ce privește petitul de constatare a

nulității parțiale a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții

SC C.P.S. SRL și C.L.M.

Împotriva acestei

hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul Ț.C., ce a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de

25 mai 2015. Au fost comunicate părților motivele de

recurs.

Învestită cu soluționarea

căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat,

la data de

10 iunie 2015

, la întocmirea

raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport

constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru CF4,

la data de 11 iunie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea

să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4)

din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor

aflate la filele 47-53 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin întâmpinarea,

înregistrată la data de 17 iunie 2015, intimata SC C.P.S. SRL a solicitat

respingerea recursului, ca inadmisibil.

La data de 25 iunie 2015,

a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere formulat de recurentul Ț.C.,

care a arătat că Decizia nr. 36 din 26 februarie 2015 a Curții de Apel

Timișoara, secția I civilă, este supusă recursului.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat

completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea

căii de atac.

S-a fixat termen

pentru judecarea recursului la data de 24 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin.

(5) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, fără citarea

părților.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 634 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. 483 alin.

(2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în materie de expropriere, nu sunt

supuse recursului.

Potrivit

dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

În speță, obiectul

principal, astfel cum a fost calificat de instanța de fond, îl reprezintă o

cerere în materie de expropriere, de soluția căreia depinde soluționarea

celorlalte capete de cerere formulate. Astfel, hotărârea atacată cu recurs

respectiv Decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea apelului

declarat de reclamantul Ț.C. împotriva Sentinței civile nr. 962 din 18

septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin, secția I civilă, prin

care s-au admis în parte excepțiile invocate în cauză, respectiv s-a admis

excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de

reclamant, reținându-se că petitul principal este o cerere în materie de

expropriere și că imobilul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea Statului

Român, nefăcând obiectul vreunei exproprieri.

Legalitatea căilor de

atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât

căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară

de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale

în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Această regulă are

valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora

trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de natura

pretenției dedusă judecății, cauza se circumscrie dispozițiilor art. 483 alin.

(2) C. proc. civ. potrivit cărora nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunțate în materie de expropriere.

În raport de dispozițiile

legale anterior menționate sentința civilă nr. 36 din 26 februarie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ce a fost atacată cu

recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ț.C.

împotriva Deciziei nr. 36/ A din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ț.C. împotriva Deciziei nr. 36/ A

din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2015.