ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1829/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 2 august 2013, reclamantul Ț.C., în contradictoriu cu pârâții SC C.P.S. SRL, C.L.M., C.N.C.F.C.F.R. SA - Regionala C.F. Timișoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Bocșa și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate: - exproprierea, în fapt sau cu documente justificative, cu privire la suprafața de teren 417,03 mp pe care a fost edificată în anul 1878 locuința de serviciu C.F.R., situată în Bocșa, strada T.V., pavilion nr. 2, Caraș Severin; - să se constate că proprietar al locuinței de serviciu anterior menționate este Statul Român; - să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C.L.M.

și SC C.P.S. SRL cu privire la suprafața de 417,03 mp pe care a fost construită locuința de serviciu C.F.R. situată în Bocșa, strada T.V., pavilion 2, județul Caraș Severin pentru lipsa obiectului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Învestită cu soluționarea litigiului în primă instanță, Judecătoria Reșița, prin Sentința civilă nr. 479 din 13 martie 2014 a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată prin întâmpinare de către pârâta SC C.P.S. SRL și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că reclamantul a înțeles să învestească instanța de judecată cu o cerere principală în materie de expropriere, de soluția căreia depinde dezlegarea juridică a celorlalte capete de cerere, accesorii, și că, atât prin raportare la art. 2 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 cât și la art. 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, tribunalul este competent să judece în primă instanță cererile de expropriere în condițiile legii. Astfel învestit prin declinare, Tribunal Caraș-Severin, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 962 din 18 septembrie 2014 a admis în parte excepțiile invocate în cauză, respectiv a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamant, reținându-se că petitul principal este o cerere în materie de expropriere, că imobilul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea Statului Român și nu a făcut obiectul vreunei exproprieri.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul C.L.M., tribunalul a reținut că reclamantul nu justifică calitate procesuală activă deoarece nu este proprietarul imobilului în cauză și nu justifică niciun interes. Totodată, a reținut că imobilul nu a fost niciodată proprietatea Statului Român și nu a făcut obiectul vreunei exproprieri. Din actele cauzei a rezultat că imobilul în litigiu a aparținut pârâtului C.L.M., dobândit de acesta prin succesiune. Tribunalul a avut în vedere și faptul că prin Sentința civilă nr. 637 din 5 martie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, definitivă și irevocabilă, s-a constatat că terenul este proprietatea firmei SC C.P.S. SRL și că nu a făcut obiectul vreunei exproprieri.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că reclamantul a invocat o cauză de nulitate relativă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții C.L.M. și C.N.C.F.C.F.R. SA - Regionala CF Timișoara, ce poate fi invocată în termenul de prescripție de 3 ani și numai de către părțile contractante, situație ce nu se regăsește în speță. Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condițiile expres și limitativ prevăzute de lege în privința excepției autorității de lucru judecat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Ț.C., iar prin Decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2015 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, l-a respins, ca nefondat.

Instanța de apel a respins ca nefondată critica privitoare la nemenționarea în dispozitivul sentinței apelate a mențiunilor privind care sunt excepțiile ce au fost admise. Curtea a reținut că în cauză minuta a fost întocmită conform art. 401 alin. (1) C. proc. civ., iar în considerentele deciziei au fost arătate motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția. Instanța de apel a reținut ca nefondată și critica privind necercetarea fondului de către prima instanță, întrucât potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond ce fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei, iar tribunalul a soluționat cu prioritate excepțiile ce au făcut inutilă cercetarea fondului pricinii.

Curtea de apel a reținut faptul că reclamantul nu justifică, așa cum a invocat în apel, existența calității sale procesuale active de a formula cereri privind terenul în litigiu, nici în baza unor drepturi proprii asupra imobilului și nici în calitate de creditor al pârâtei C.N.C.F.C.F.R. SA - Regionala C.F. Timișoara. Totodată, a constatat că se aplică prioritar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește petitul de constatare a nulității parțiale a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții SC C.P.S. SRL și C.L.M. Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul Ț.C., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 mai 2015. Au fost comunicate părților motivele de recurs.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 10 iunie 2015 , la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru CF4, la data de 11 iunie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Potrivit dovezilor aflate la filele 47-53 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin întâmpinarea, înregistrată la data de 17 iunie 2015, intimata SC C.P.S. SRL a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil. La data de 25 iunie 2015, a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere formulat de recurentul Ț.C., care a arătat că Decizia nr. 36 din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, este supusă recursului. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 24 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în materie de expropriere, nu sunt supuse recursului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. În speță, obiectul principal, astfel cum a fost calificat de instanța de fond, îl reprezintă o cerere în materie de expropriere, de soluția căreia depinde soluționarea celorlalte capete de cerere formulate.

Astfel, hotărârea atacată cu recurs respectiv Decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea apelului declarat de reclamantul Ț.C. împotriva Sentinței civile nr. 962 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin, secția I civilă, prin care s-au admis în parte excepțiile invocate în cauză, respectiv s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins acțiunea formulată de reclamant, reținându-se că petitul principal este o cerere în materie de expropriere și că imobilul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea Statului Român, nefăcând obiectul vreunei exproprieri. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Față de natura pretenției dedusă judecății, cauza se circumscrie dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materie de expropriere. În raport de dispozițiile legale anterior menționate sentința civilă nr. 36 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ț.C. împotriva Deciziei nr. 36/ A din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ț.C. împotriva Deciziei nr. 36/ A din 26 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.