ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2015

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele

:

La data de 19 iunie 2014, reclamantul M.I. a

solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții să declanșeze

procedurile de expropriere a terenurilor proprietatea sa, din coridorul de

expropriere în legătură directă cu lucrarea de utilitate publică Reabilitare DN

6 Drobeta Turnu Severin - Lugoj, între km 358+000 și km 495 +800 pe teritoriul

localităților Caransebeș, Buchin și Păltiniș al cărei amplasament a fost

aprobat prin H.G. nr. 577 din 13 mai 2009 publicată în M. Of. nr. 309 din 11

mai 2009 și acordarea de despăgubiri.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, Secția contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 293 din 29 octombrie 2014, a admis excepția

de necompetență materială a instanței, invocată de Guvernul României și a declinat

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Caraș - Severin, secția

civilă.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut că în raport de prevederile Legilor nr.

255/2010 și nr. 33/1994

instanța

competentă a se pronunța asupra solicitării de expropriere și de acordare a

despăgubirilor este stabilită în mod expres de legiuitor, ca fiind tribunalul

de la locul situării imobilului. Totodată, a reținut că pretinsul refuz invocat

de reclamant ca urmare a neconformării instituțiilor pârâte solicitării sale de

a se realiza exproprierea nu poate fi analizat decât pe calea procedurii

speciale reglementate de legile exproprierii și nu în conformitate cu Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel învestit prin

declinare, Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 150 din 16

februarie 2015 a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit

conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru

stabilirea regulatorului de competență.

Această instanță a

reținut că prezenta cauză nu trebuie soluționată în conformitate cu legislația

specială în materia exproprierii întrucât nu există o cerere de expropriere

formulată de expropriator, iar reclamantul nu a contestat o procedură de expropriere

în derulare sau despăgubirile oferite pentru expropriere.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133

pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Reclamantul și-a

întemeiat pretențiile, neechivoc, pe dispozițiile speciale privitoare la

expropriere, respectiv Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010, așa cum rezultă

din cererea introductivă de instanță, fixând, astfel, limitele judecății.

În stabilirea

competenței materiale, instanța este ținută de cadrul procesual stabilit de

reclamant, care include și obiectul și temeiul juridic invocat în cerere, în

aplicarea principiului disponibilității.

Cum în cauza de față,

reclamantul și-a manifestat neîndoielnic voința prin acțiune în sensul de a

solicita despăgubiri în temeiul dispozițiilor speciale privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, acest cadru procesual determină și

competența materială de soluționare a cauzei.

Potrivit art. 23 din

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local,

cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere și a

cuantumului acesteia sunt de competența instanțelor de drept comun, așadar, a

tribunalelor.

Articolul 21 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

republicată, indică explicit tribunalele pentru soluționarea cererilor de

expropriere, în condițiile legii.

Raportat la limitele

judecății, determinate de obiectul cererii de chemare în judecată și de cauza

pretențiilor, respectiv în materia exproprierii, devin incidente dispozițiile art.

21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ.,

iar pe cale de consecință, competența de primă instanță aparține tribunalului,

instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță în

conformitate cu Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin urmare,

determinarea competenței vizează o chestiune formală de învestire a instanței,

raportat la pretențiile deduse judecății și întrucât în speță acestea

interesează materia exproprierii,

competența de soluționare a cauzei aparține

Tribunalului

Caraș -

Severin, tribunal județean în raza căruia sunt situate imobilele propuse pentru

expropriere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș Severin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2015.