ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele : La data de 19 iunie 2014, reclamantul M.I. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții să declanșeze procedurile de expropriere a terenurilor proprietatea sa, din coridorul de expropriere în legătură directă cu lucrarea de utilitate publică Reabilitare DN 6 Drobeta Turnu Severin - Lugoj, între km 358+000 și km 495 +800 pe teritoriul localităților Caransebeș, Buchin și Păltiniș al cărei amplasament a fost aprobat prin H.G. nr. 577 din 13 mai 2009 publicată în M. Of. nr. 309 din 11 mai 2009 și acordarea de despăgubiri. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, Secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 293 din 29 octombrie 2014, a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată de Guvernul României și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Caraș - Severin, secția civilă.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că în raport de prevederile Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994 instanța competentă a se pronunța asupra solicitării de expropriere și de acordare a despăgubirilor este stabilită în mod expres de legiuitor, ca fiind tribunalul de la locul situării imobilului. Totodată, a reținut că pretinsul refuz invocat de reclamant ca urmare a neconformării instituțiilor pârâte solicitării sale de a se realiza exproprierea nu poate fi analizat decât pe calea procedurii speciale reglementate de legile exproprierii și nu în conformitate cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel învestit prin declinare, Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 150 din 16 februarie 2015 a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru stabilirea regulatorului de competență. Această instanță a reținut că prezenta cauză nu trebuie soluționată în conformitate cu legislația specială în materia exproprierii întrucât nu există o cerere de expropriere formulată de expropriator, iar reclamantul nu a contestat o procedură de expropriere în derulare sau despăgubirile oferite pentru expropriere.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul și-a întemeiat pretențiile, neechivoc, pe dispozițiile speciale privitoare la expropriere, respectiv Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010, așa cum rezultă din cererea introductivă de instanță, fixând, astfel, limitele judecății. În stabilirea competenței materiale, instanța este ținută de cadrul procesual stabilit de reclamant, care include și obiectul și temeiul juridic invocat în cerere, în aplicarea principiului disponibilității. Cum în cauza de față, reclamantul și-a manifestat neîndoielnic voința prin acțiune în sensul de a solicita despăgubiri în temeiul dispozițiilor speciale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, acest cadru procesual determină și competența materială de soluționare a cauzei.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt de competența instanțelor de drept comun, așadar, a tribunalelor. Articolul 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, indică explicit tribunalele pentru soluționarea cererilor de expropriere, în condițiile legii. Raportat la limitele judecății, determinate de obiectul cererii de chemare în judecată și de cauza pretențiilor, respectiv în materia exproprierii, devin incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu art. 95 pct. 1 C. proc.

civ., iar pe cale de consecință, competența de primă instanță aparține tribunalului, instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță în conformitate cu Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin urmare, determinarea competenței vizează o chestiune formală de învestire a instanței, raportat la pretențiile deduse judecății și întrucât în speță acestea interesează materia exproprierii, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Caraș - Severin, tribunal județean în raza căruia sunt situate imobilele propuse pentru expropriere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș Severin. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.