ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2015

Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta R.S.Șt., în calitate de asociat la SC S.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâții A.M.D. și SC S.C. SRL solicitând în principal, dizolvarea societății pârâte având în vedere neînțelegerile grave dintre asociați și în subsidiar retragerea reclamantei din cadrul SC S.C. SRL și stabilirea drepturilor cuvenite pentru părțile sociale deținute la societate. Prin sentința civilă nr. 885 din 6 mai 2014, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.S.Șt., în contradictoriu cu pârâții A.M.D. și SC S.C. SRL, a dispus retragerea din SC S.C.

SRL Sulina a asociatului reclamant Radu Silvia Ștefania și a respins capătul de cerere având ca obiect dizolvarea societății, ca nefondat. A constatat că cele 50 părți sociale în valoare totală de 555.476 lei aparținând reclamantei în calitate de asociat retras revin pârâtului A.M.D., respectiv asociatului rămas care va deține capitalul social în proporție de 100 %. Totodată, a obligat pârâtul A.M.D. la plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei reprezentând contravaloarea părților sociale pe care Ie-a deținut asociatul retras, conform raportului de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că cele două părți, reclamanta și pârâtul au înființat SC S.C.

SRL fiind asociați, părți contractante conform actului constitutiv al societății. Activitatea principală a societății consta în facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată. Capitalul social la data înființării era în valoare de 1.000 lei împărțit în 100 de părți sociale, fiecare parte socială având o valoare de 10 lei, iar contribuția asociaților la capitalul social fiind egală, cota de participare la beneficiile și pierderile societății fiind de 50 %. Pentru îndeplinirea obiectului de activitate, societatea a utilizat fonduri ale asociaților, dar a obținut și un ajutor financiar nerambursabil ca urmare a încheierii, executării și finalizării unui proiect S.A.P.A.R.D. pentru realizarea pensiunii turistice „S.M.”.

S-a reținut că nu este contestat faptul că între reclamantă și pârâtul A.M.D. există neînțelegeri grave, care constituie motive temeinice în sensul dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ambele părți aflându-se pe poziții contrare, acuzându-se reciproc, astfel încât sunt motive pentru a se admite cererea de retragere a reclamantei din societatea pârâtă. S-a constatat că gravele neînțelegeri dintre cei doi asociați au condus la dispariția lui „affectio societatis”, care face imposibilă continuarea activității societății și pe cale de consecință, s-a dispus retragerea din societate a asociatului reclamant R.S.Șt. Ca urmare a retragerii reclamantei din societate numărul asociaților s-a redus la unul singur, respectiv pârâtul A.M.D.

care a arătat că dorește reorganizarea SC S.C. SRL, ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic. Pe cale de consecință, s-a respins capătul de cerere având ca obiect dizolvarea societății, ca nefondat. Instanța nu a putut lua act de renunțarea la acest capăt de cerere solicitat prin concluziile scrise de către apărătorul reclamantei, având în vedere că dezbaterile au fost încheiate, iar cererea de renunțare trebuie să fie făcută personal de către reclamantă nu de apărătorul acesteia în lipsa mandatului pentru renunțare. Totodată, potrivit art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în situația retragerii unuia dintre asociați din societate pentru motive temeinice, instanța a dispus prin aceeași hotărâre și cu privire la structura participării la capitalul social al celuilalt asociat.

Astfel, întrucât s-a dispus retragerea reclamantei din societate, instanța a constatat că cele 50 părți sociale care au aparținut reclamantei revin asociatului rămas A.M.D. care va deține astfel întregul capital social de 100 părți sociale. Conform raportului de expertiză contabilă, valoarea unei părți sociale în funcție de activul net contabil la data de 30 septembrie 2013, stabilită prin metoda de înlocuire este 1.110.951,72/100 = 11.109.52 lei, iar valoarea părților sociale ale celor doi asociați este de 50 părți sociale x 11.109,52 lei/p.s. = 555.476 lei pentru fiecare. Pe cale de consecință, a fost obligat pârâtul A.M.D. la plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei reprezentând valoarea părților sociale pe care Ie-a deținut reclamanta în societate.

Împotriva acestei soluții au formulat apel pârâții A.M.D. și SC S.C. SRL, iar prin decizia civilă nr. 556 din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, decția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul pârâtului A.M.D., a schimbat în parte sentința atacată și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras. A obligat pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 55.476 lei reprezentând drepturile cuvenite asociatului retras din societate. A respins cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras formulată împotriva pârâtului A.M.D.

ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a respins apelul formulat de pârâta SC S.C. SRL împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat și s-a respins cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamantă ca nefondată. În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul A.M.D., s-a reținut că, criticile privesc greșita raportare la metoda de înlocuire ca metodă de evaluare, respectiv invocarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cererea având ca obiect plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei reprezentând valoarea părților sociale deținute de asociatul retras.

Prima critică s-a constatat a fi neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, reținându-se totodată și dispozițiile art. 217 – art. 221 din aceeași lege, în aplicarea cărora s-a apreciat că prima instanță a apelat la cunoștințele unui expert contabil care, prin lucrarea efectuată în cauză, a stabilit activul net contabil al SC S.C. SRL prin trei metode de evaluare: metoda comparației, metoda prin randament și metoda de înlocuire. Cum toate cele trei metode de evaluare sunt recunoscute de standardele de evaluare internaționale I.V.S., acestea fiind incluse în standardele de evaluare, A.N.E.V.A.R., s-a constatat că, în mod corect, prima instanță s-a raportat la una dintre acestea, în speță metoda de înlocuire.

Câtă vreme textul de lege incident prevede obligația expertului de a efectua evaluarea prin folosirea a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de I.V.S., instanța trebuia să verifice în cauză îndeplinirea de către expert a acestei obligații, putându-se raporta la oricare dintre metodele alese, în lipsa unei prevederi legale în sens contrar și câtă vreme toate aceste metode erau recunoscute de standardele I.V.S. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.M.D. în cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras, invocată de apelant în calea ordinară de atac, s-a reținut că excepția menționată este de ordine publică, putând fi așadar invocată pentru prima dată în apel și că potrivit dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza retragerii dispuse de instanță, costul retragerii este suportat de societate și nu de asociații rămași în cadrul acesteia.

Pentru aceste considerente, apreciind întemeiat apelul declarat de pârâtul A.M.D., acesta a fost admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate și admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras. Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 55.476 lei reprezentând drepturile cuvenite asociatului retras din societate, fiind respinsă această cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul A.M.D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reținând, pe de o parte, faptul că neacordarea cheltuielilor de judecată a fost criticată de această parte prin cererea de apel, respectiv că în procedura judiciară desfășurată înaintea primei instanțe pârâtul A.M.D.

a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de judecata în fond, instanța a admis această cerere. Față de soluția admiterii în parte a cererii introductive, s-a dispus obligarea reclamantei, care a căzut parțial în pretenții în raport de acest pârât, la plata către acesta a sumei de 3.500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat și expert judiciar). În ceea ce privește apelul formulat de pârâta SC S.C. SRL, criticile referitoare la alegerea de către prima instanță a metodei de evaluare prin înlocuire au fost apreciate, în considerarea argumentelor expuse în analiza apelului promovat de pârâtul A.M.D., nefondate, astfel că cererea de apel a fost respinsă ca atare.

Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamantă R.S.Șt., critica vizează exclusiv soluția primei instanțe referitoare la modalitatea de stabilire a drepturile cuvenite reclamantei în calitate de asociat retras, în sensul că se contestă aspectul stabilirii acestor drepturi prin raportare la activul net și nu la patrimoniul societății. Critica s-a constatat a fi neîntemeiată, reținându-se că deși Legea nr. 31/1990 nu conține reglementări cu privire la reperele de calcul ale acestor drepturi cuvenite asociatului retras din societate, instanța nu poate ignora prevederile Cap. 3 din Ordinul nr. 1376/2004 care reglementează operațiunile ce se efectuează cu ocazia retragerii sau excluderii unor asociați, printre care și determinarea capitalului propriu respectiv a activului net și efectuarea partajului capitalului propriu al societății comerciale, în vederea stabilirii părții ce se cuvine asociaților care se retrag.

Cum dispozițiile cap. 3 din menționatul ordin se referă exclusiv la activul net al societății comerciale, s-a constatat că în mod corect prima instanță și-a fundamentat soluția pe opinia expertului contabil în sensul stabilirii contravalorii părților sociale raportat la activul net al societății. Constatând culpa procesuală a apelantei-reclamante, față de netemeinicia cererii sale de aderare la apel, respectiv în contextul admiterii apelului declarat de apelantul-pârât, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către apelantul-pârât A.M.D. a sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta SC S.C.

SRL Sulina, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate. În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate, a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra motivului de apel nr. 4, respectiv că în mod greșit, prima instanță l-a obligat pe pârâtul asociat A.M.D. la plata către reclamanta R.S.Șt. a sumei de 555.476 lei reprezentând valoarea părților sociale pe care Ie-a deținut asociatul retras, în loc să oblige societatea comercială.

În continuare, au fost reluate criticile formulate în fața instanței de apel, referitoare la faptul că prima instanță a făcut confuzie între capitalul social adus de asociatul retras din societate, format din părți sociale nominale numerotate, cu drepturile asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale așa cum prevede art. 226 alin. (3) în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și Normele Metodologice aprobate prin O.M.F. nr. 1376/2004. S-a mai susținut că deși în încheierea de ședință de amânare a pronunțării din data de 3 noiembrie 2014 s-a menționat că instanța de apel este învestită cu 3 apeluri din care apelul formulat de SC S.C. SRL pentru motivele de apel 2,4, instanța a analizat doar motivul nr. 2, încălcându-se astfel prevederile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere că instanța de apel, în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.M.D. cu consecința obligării societății la plata drepturilor cuvenite către asociatul retras, așa cum a solicitat și recurenta prin motivele de apel, apreciază că se impune admiterea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare făcute în apel și recurs. În continuare, a arătat recurenta că instanța de apel în mod greșit a constatat nefondate criticile formulate în motivul de apel nr. 2, referitoare la alegerea metodei de evaluare prin înlocuire a activului net contabil al societății. Astfel, s-a susținut că instanța de apel a considerat în mod greșit că dacă expertul a folosit cel puțin două metode recunoscute de I.V.S., prima instanță putea s-o aleagă pe oricare fără să motiveze de ce a ales o metodă și nu alta.

În speță, a susținut recurenta că evaluarea s-a făcut în scopul stabilirii valorii de piață, fiind vorba de partajul societății comerciale, iar în cazul unei pensiuni, doctrina a statuat că această evaluare se face numai prin metoda prin randament, iar alegerea greșită de către prima instanță a metodei de evaluare prin înlocuire aduce un prejudiciu important societății, între cele două metode fiind o diferență valorică foarte mare. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte, analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului cu a cărui soluționare a fost învestită, constată că este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 237 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data sesizării instanței, potrivit cărora calea de atac împotriva hotărârii de dizolvare a societății este recursul. Așadar, în situația în care instanța este sesizată cu mai multe capete de cerere dintre care unele sunt susceptibile de calea de atac a apelului iar altele de cea a recursului, pentru a nu prejudicia părțile de o cale de atac, hotărârea în întregul ei urmează a fi cenzurată prin ambele căi de atac, respective apelul și recursul. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că, deși pârâta, în memoriul de recurs, a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat acestora. Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) din același cod.

Pentru examinarea acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., are în vedere reglementarea de drept comun a nulităților procedurale cu ipotezele sale: îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale și îndeplinirea actului de către un funcționar necompetent. Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a dezvoltat nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind menționate de altfel în finalul memoriului de recurs. Similară este situația motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentă în finalul memoriului de recurs însă fără a dezvolta nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv, cu referire la ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin. Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Motivarea străină de natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în vedere de instanță în considerentele acesteia nu au legătură cu soluția și nu sunt de natură să o susțină.

În cauză, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel nu se regăsește niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului. Hotărârea atacată este judicios motivată, răspunzând tuturor criticilor formulate de apelanta-pârâtă, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele reținute susțin întrutotul soluția pronunțată. Astfel, analizând decizia recurată, se constată că instanța de apel a examinat critica referitoare la greșita obligare a pârâtului A.M.D. la plata contravalorii părților sociale deținute de reclamantă, în cadrul apelului pârâtului asociat persoană fizică, nefiind necesar a fi reluate argumentele reținute pentru a răspunde aceleiași critici formulate de către recurenta-pârâtă SC S.C.

SRL, care, de altfel nu a contestat existența obligației de plată. Ultima critică formulată se referă la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 226, 219 din Legea nr. 31/1990 raportat la cap. 3 din Ordinul nr. 1376/2004, în sensul că instanța de apel a considerat în mod greșit că dacă expertul a folosit cel puțin două metode recunoscute de I.V.S., prima instanță putea s-o aleagă pe oricare fără să motiveze alegerea. Din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., se constată că susținerile recurentei sunt nefondate, având în vedere pe de o parte, că instanța de apel a răspuns acestei critici și a făcut, la rândul său, o evaluare proprie, prin raportare la dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990 și cap. 3 din Ordinul nr. 1376/2004, reținându-se totodată, că toate cele trei metode de evaluare fiind recunoscute de standardele de evaluare internaționale, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la una dintre ele. În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că alegerea unei alte metode de evaluare, respectiv metoda prin randament conform căreia valoarea drepturilor cuvenite asociatului retras ar fi fost mai mică, se constată a fi un aspect de eventuală netemeinicie și nu de nelegalitate astfel încât nu poate face obiectul analizei instanței de recurs.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Sulina împotriva deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în cuantum de 2752,80 lei reprezentând onorariu avocațial conform facturii nr. 11 din 4 martie 2015. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Sulina împotriva deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta-pârâtă SC S.C. SRL Sulina să-i achite intimatei-reclamante R.S.Șt. de 2.752,80 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2015.