ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 767/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
recursului, constată următoarele:
Prin cererea
de chemare în judecată, reclamanta R.S.Șt., în calitate de asociat la SC S.C.
SRL, a chemat în judecată pe pârâții A.M.D. și SC S.C. SRL solicitând în
principal, dizolvarea societății pârâte având în vedere neînțelegerile grave
dintre asociați și în subsidiar retragerea reclamantei din cadrul SC S.C. SRL
și stabilirea drepturilor cuvenite pentru părțile sociale deținute la
societate.
Prin sentința
civilă nr. 885 din 6 mai 2014, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.S.Șt.,
în contradictoriu cu pârâții A.M.D. și SC S.C. SRL, a dispus retragerea din SC
S.C. SRL Sulina a asociatului reclamant Radu Silvia Ștefania și a respins
capătul de cerere având ca obiect dizolvarea societății, ca nefondat.
A constatat că
cele 50 părți sociale în valoare totală de 555.476 lei aparținând reclamantei
în calitate de asociat retras revin pârâtului A.M.D., respectiv asociatului
rămas care va deține capitalul social în proporție de 100 %.
Totodată, a
obligat pârâtul A.M.D. la plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei
reprezentând contravaloarea părților sociale pe care Ie-a deținut asociatul
retras, conform raportului de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză.
Pentru a
pronunța această soluție, prima instanță a reținut că cele două părți,
reclamanta și pârâtul au înființat SC S.C. SRL fiind asociați, părți
contractante conform actului constitutiv al societății. Activitatea principală
a societății consta în facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de
scurtă durată.
Capitalul social
la data înființării era în valoare de 1.000 lei împărțit în 100 de părți
sociale, fiecare parte socială având o valoare de 10 lei, iar contribuția
asociaților la capitalul social fiind egală, cota de participare la beneficiile
și pierderile societății fiind de 50 %.
Pentru
îndeplinirea obiectului de activitate, societatea a utilizat fonduri ale
asociaților, dar a obținut și un ajutor financiar nerambursabil ca urmare a
încheierii, executării și finalizării unui proiect S.A.P.A.R.D. pentru
realizarea pensiunii turistice „S.M.”.
S-a reținut că
nu este contestat faptul că între reclamantă și pârâtul A.M.D. există
neînțelegeri grave, care constituie motive temeinice în sensul dispozițiilor
art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ambele părți aflându-se pe poziții
contrare, acuzându-se reciproc, astfel încât sunt motive pentru a se admite
cererea de retragere a reclamantei din societatea pârâtă.
S-a constatat
că gravele neînțelegeri dintre cei doi asociați au condus la dispariția lui
„affectio
societatis”,
care face imposibilă continuarea activității societății și pe
cale de consecință, s-a dispus retragerea din societate a asociatului reclamant
R.S.Șt.
Ca urmare a
retragerii reclamantei din societate numărul asociaților s-a redus la unul
singur, respectiv pârâtul A.M.D. care a arătat că dorește reorganizarea SC S.C.
SRL, ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic.
Pe cale de
consecință, s-a respins capătul de cerere având ca obiect dizolvarea
societății, ca nefondat. Instanța nu a putut lua act de renunțarea la acest
capăt de cerere solicitat prin concluziile scrise de către apărătorul
reclamantei, având în vedere că dezbaterile au fost încheiate, iar cererea de
renunțare trebuie să fie făcută personal de către reclamantă nu de apărătorul
acesteia în lipsa mandatului pentru renunțare.
Totodată,
potrivit art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în situația retragerii unuia
dintre asociați din societate pentru motive temeinice, instanța a dispus prin
aceeași hotărâre și cu privire la structura participării la capitalul social al
celuilalt asociat.
Astfel,
întrucât s-a dispus retragerea reclamantei din societate, instanța a constatat
că cele 50 părți sociale care au aparținut reclamantei revin asociatului rămas
A.M.D. care va deține astfel întregul capital social de 100 părți sociale.
Conform
raportului de expertiză contabilă, valoarea unei părți sociale în funcție de
activul net contabil la data de 30 septembrie 2013, stabilită prin metoda de
înlocuire este 1.110.951,72/100 = 11.109.52 lei, iar valoarea părților sociale
ale celor doi asociați este de 50 părți sociale x 11.109,52 lei/p.s. = 555.476
lei pentru fiecare.
Pe cale de
consecință, a fost obligat pârâtul A.M.D. la plata către reclamantă a sumei de
555.476 lei reprezentând valoarea părților sociale pe care Ie-a deținut
reclamanta în societate.
Împotriva
acestei soluții au formulat apel pârâții A.M.D. și SC S.C. SRL, iar prin
decizia civilă nr. 556 din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, decția
a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul pârâtului
A.M.D., a schimbat în parte sentința atacată și a admis excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâtului în cererea având ca obiect obligarea la
plata drepturilor cuvenite asociatului retras.
A obligat
pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 55.476 lei reprezentând
drepturile cuvenite asociatului retras din societate.
A respins
cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului
retras formulată împotriva pârâtului A.M.D. ca fiind introdusă împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins
apelul formulat de pârâta SC S.C. SRL împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat
și s-a respins cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamantă ca
nefondată.
În ceea ce
privește apelul formulat de pârâtul A.M.D., s-a reținut că, criticile privesc
greșita raportare la metoda de înlocuire ca metodă de evaluare, respectiv
invocarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cererea având ca
obiect plata către reclamantă a sumei de 555.476 lei reprezentând valoarea
părților sociale deținute de asociatul retras.
Prima critică
s-a constatat a fi neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 226 din Legea
nr. 31/1990, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în
judecată, reținându-se totodată și dispozițiile art. 217 – art. 221 din aceeași
lege, în aplicarea cărora s-a apreciat că prima instanță a apelat la
cunoștințele unui expert contabil care, prin lucrarea efectuată în cauză, a
stabilit activul net contabil al SC S.C. SRL prin trei metode de evaluare:
metoda comparației, metoda prin randament și metoda de înlocuire.
Cum toate cele
trei metode de evaluare sunt recunoscute de standardele de evaluare
internaționale I.V.S., acestea fiind incluse în standardele de evaluare,
A.N.E.V.A.R., s-a constatat că, în mod corect, prima instanță s-a raportat la
una dintre acestea, în speță metoda de înlocuire.
Câtă vreme
textul de lege incident prevede obligația expertului de a efectua evaluarea
prin folosirea a cel puțin două metode de evaluare recunoscute de I.V.S.,
instanța trebuia să verifice în cauză îndeplinirea de către expert a acestei
obligații, putându-se raporta la oricare dintre metodele alese, în lipsa unei
prevederi legale în sens contrar și câtă vreme toate aceste metode erau
recunoscute de standardele I.V.S.
În ceea ce
privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.M.D. în
cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului
retras, invocată de apelant în calea ordinară de atac, s-a reținut că excepția
menționată este de ordine publică, putând fi așadar invocată pentru prima dată
în apel și că potrivit dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza
retragerii dispuse de instanță, costul retragerii este suportat de societate și
nu de asociații rămași în cadrul acesteia.
Pentru aceste
considerente, apreciind întemeiat apelul declarat de pârâtul A.M.D., acesta a
fost admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate și admiterii
excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în cererea având ca
obiect obligarea la plata drepturilor cuvenite asociatului retras.
Pe cale de
consecință, a fost obligată pârâta SC S.C. SRL la plata către reclamantă a
sumei de 55.476 lei reprezentând drepturile cuvenite asociatului retras din
societate, fiind respinsă această cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul
A.M.D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă.
În
conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reținând, pe de o parte,
faptul că neacordarea cheltuielilor de judecată a fost criticată de această
parte prin cererea de apel, respectiv că în procedura judiciară desfășurată
înaintea primei instanțe pârâtul A.M.D. a solicitat obligarea reclamantei la
plata cheltuielilor de judecată prilejuite de judecata în fond, instanța a
admis această cerere.
Față de
soluția admiterii în parte a cererii introductive, s-a dispus obligarea
reclamantei, care a căzut parțial în pretenții în raport de acest pârât, la plata
către acesta a sumei de 3.500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată
(onorariu avocat și expert judiciar).
În ceea ce
privește apelul formulat de pârâta SC S.C. SRL, criticile referitoare la
alegerea de către prima instanță a metodei de evaluare prin înlocuire au fost
apreciate, în considerarea argumentelor expuse în analiza apelului promovat de
pârâtul A.M.D., nefondate, astfel că cererea de apel a fost respinsă ca atare.
Cu privire la
cererea de aderare la apel formulată de apelanta-reclamantă R.S.Șt., critica
vizează exclusiv soluția primei instanțe referitoare la modalitatea de
stabilire a drepturile cuvenite reclamantei în calitate de asociat retras, în
sensul că se contestă aspectul stabilirii acestor drepturi prin raportare la
activul net și nu la patrimoniul societății.
Critica s-a
constatat a fi neîntemeiată, reținându-se că deși Legea nr. 31/1990 nu conține
reglementări cu privire la reperele de calcul ale acestor drepturi cuvenite
asociatului retras din societate, instanța nu poate ignora prevederile Cap. 3
din Ordinul nr. 1376/2004 care reglementează operațiunile ce se efectuează cu
ocazia retragerii sau excluderii unor asociați, printre care și determinarea
capitalului propriu respectiv a activului net și efectuarea partajului
capitalului propriu al societății comerciale, în vederea stabilirii părții ce
se cuvine asociaților care se retrag.
Cum
dispozițiile cap. 3 din menționatul ordin se referă exclusiv la activul net al
societății comerciale, s-a constatat că în mod corect prima instanță și-a
fundamentat soluția pe opinia expertului contabil în sensul stabilirii
contravalorii părților sociale raportat la activul net al societății.
Constatând
culpa procesuală a apelantei-reclamante, față de netemeinicia cererii sale de
aderare la apel, respectiv în contextul admiterii apelului declarat de
apelantul-pârât, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată
apelanta-reclamantă la plata către apelantul-pârât A.M.D. a sumei de 3.500 lei
reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva
deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța,
secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs
pârâta SC S.C. SRL Sulina, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.
proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și modificarea
în parte a hotărârii atacate.
În
argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a analizat toate
motivele de apel formulate, a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra
motivului de apel nr. 4, respectiv că în mod greșit, prima instanță l-a obligat
pe pârâtul asociat A.M.D. la plata către reclamanta R.S.Șt. a sumei de 555.476
lei reprezentând valoarea părților sociale pe care Ie-a deținut asociatul
retras, în loc să oblige societatea comercială.
În continuare,
au fost reluate criticile formulate în fața instanței de apel, referitoare la
faptul că prima instanță a făcut confuzie între capitalul social adus de
asociatul retras din societate, format din părți sociale nominale numerotate,
cu drepturile asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale așa cum
prevede art. 226 alin. (3) în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și
Normele Metodologice aprobate prin O.M.F. nr. 1376/2004.
S-a mai
susținut că deși în încheierea de ședință de amânare a pronunțării din data de
3 noiembrie 2014 s-a menționat că instanța de apel este învestită cu 3 apeluri
din care apelul formulat de SC S.C. SRL pentru motivele de apel 2,4, instanța a
analizat doar motivul nr. 2, încălcându-se astfel prevederile art. 295 alin.
(1) C. proc. civ.
Având în
vedere că instanța de apel, în mod corect a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâtului A.M.D. cu consecința obligării societății la
plata drepturilor cuvenite către asociatul retras, așa cum a solicitat și
recurenta prin motivele de apel, apreciază că se impune admiterea recursului și
acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare făcute în apel și recurs.
În continuare,
a arătat recurenta că instanța de apel în mod greșit a constatat nefondate
criticile formulate în motivul de apel nr. 2, referitoare la alegerea metodei
de evaluare prin înlocuire a activului net contabil al societății.
Astfel, s-a
susținut că instanța de apel a considerat în mod greșit că dacă expertul a
folosit cel puțin două metode recunoscute de I.V.S., prima instanță putea s-o
aleagă pe oricare fără să motiveze de ce a ales o metodă și nu alta.
În speță, a
susținut recurenta că evaluarea s-a făcut în scopul stabilirii valorii de
piață, fiind vorba de partajul societății comerciale, iar în cazul unei
pensiuni, doctrina a statuat că această evaluare se face numai prin metoda prin
randament, iar alegerea greșită de către prima instanță a metodei de evaluare
prin înlocuire aduce un prejudiciu important societății, între cele două metode
fiind o diferență valorică foarte mare.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de
legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
În temeiul
dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând, cu
prioritate, excepția inadmisibilității recursului cu a cărui soluționare a fost
învestită, constată că este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 237
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data sesizării
instanței, potrivit cărora calea de atac împotriva hotărârii de dizolvare a
societății este recursul.
Așadar, în
situația în care instanța este sesizată cu mai multe capete de cerere dintre
care unele sunt susceptibile de calea de atac a apelului iar altele de cea a
recursului, pentru a nu prejudicia părțile de o cale de atac, hotărârea în
întregul ei urmează a fi cenzurată prin ambele căi de atac, respective apelul
și recursul.
Prealabil
examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi
precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care
exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302
1
și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere
faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în
consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului,
ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9
C. proc. civ.
Față de aceste
precizări, se constată că, deși pârâta, în memoriul de recurs, a indicat
motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,
nu a dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat acestora.
Potrivit art.
304 pct. 5 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată
a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea
nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) din același cod.
Pentru
examinarea acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C.
proc. civ., are în vedere reglementarea de drept comun a nulităților
procedurale cu ipotezele sale: îndeplinirea actului de procedură cu
neobservarea formelor legale și îndeplinirea actului de către un funcționar
necompetent.
Din această
perspectivă, se constată că recurenta nu a dezvoltat nicio critică ce ar putea
fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, dispozițiile art. 304 pct. 5 C.
proc. civ., fiind menționate de altfel în finalul memoriului de recurs.
Similară este
situația motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
invocat de către recurentă în finalul memoriului de recurs însă fără a dezvolta
nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv, cu referire la ipoteza în
care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat
natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Art. 304 pct.
7 C. proc. civ., reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu
cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii
ori străine de natura pricinii.
Motivarea
hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale,
motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus
la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin.
Motivarea unei
hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii,
din care rezultă atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în
judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.
Motivarea
străină de natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când
argumentele avute în vedere de instanță în considerentele acesteia nu au
legătură cu soluția și nu sunt de natură să o susțină.
În cauză, în
ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de apel nu se regăsește
niciuna dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru ca
hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.
Hotărârea
atacată este judicios motivată, răspunzând tuturor criticilor formulate de
apelanta-pârâtă, nu cuprinde motive contradictorii, considerentele acesteia
fiind conforme cu dispozitivul, iar argumentele reținute susțin întrutotul
soluția pronunțată.
Astfel,
analizând decizia recurată, se constată că instanța de apel a examinat critica
referitoare la greșita obligare a pârâtului A.M.D. la plata contravalorii
părților sociale deținute de reclamantă, în cadrul apelului pârâtului asociat
persoană fizică, nefiind necesar a fi reluate argumentele reținute pentru a
răspunde aceleiași critici formulate de către recurenta-pârâtă SC S.C. SRL,
care, de altfel nu a contestat existența obligației de plată.
Ultima critică
formulată se referă la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.
261 alin. (5) C. proc. civ. și a făcut o interpretare și aplicare greșită a
dispozițiilor art. 226, 219 din Legea nr. 31/1990 raportat la cap. 3 din
Ordinul nr. 1376/2004, în sensul că instanța de apel a considerat în mod greșit
că dacă expertul a folosit cel puțin două metode recunoscute de I.V.S., prima
instanță putea s-o aleagă pe oricare fără să motiveze alegerea.
Din
perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ., se constată că susținerile recurentei sunt nefondate, având în
vedere pe de o parte, că instanța de apel a răspuns acestei critici și a făcut,
la rândul său, o evaluare proprie, prin raportare la dispozițiile art. 226 din
Legea nr. 31/1990 și cap. 3 din Ordinul nr. 1376/2004, reținându-se totodată,
că toate cele trei metode de evaluare fiind recunoscute de standardele de
evaluare internaționale, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat la una
dintre ele.
În ceea ce
privește susținerile referitoare la faptul că alegerea unei alte metode de
evaluare, respectiv metoda prin randament conform căreia valoarea drepturilor
cuvenite asociatului retras ar fi fost mai mică, se constată a fi un aspect de
eventuală netemeinicie și nu de nelegalitate astfel încât nu poate face
obiectul analizei instanței de recurs.
Așa fiind, se
constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor
formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia
atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL
Sulina împotriva deciziei civile nr. 556 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de
Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
să fie respins, ca nefondat.
În temeiul
art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții,
recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către
intimata-reclamantă, în cuantum de 2752,80 lei reprezentând onorariu avocațial
conform facturii
nr. 11
din 4
martie 2015.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E
C I D E
Respinge, ca nefundat,
recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Sulina împotriva deciziei civile nr.
556 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Obligă
recurenta-pârâtă SC S.C. SRL Sulina să-i achite intimatei-reclamante R.S.Șt. de
2.752,80 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 10 martie 2015.