ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 30/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Tribunalul lași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1020 din 19 octombrie 2012 respinge excepțiile neîndeplinirii procedurii concilierii directe și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârât. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 127.500 lei reprezentând contravaloarea părților sociale cu dobânda legală aferentă, calculată de la data formulării acțiunii și până la data plății. Obligă pârâtul să achite reclamantului 3.802 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În soluționarea excepției tribunalul a constatat că parcurgerea procedurii prevăzute de O.G.

nr. 5/2009 privind procedura somației de plată este asimilară Convocării la conciliere conform art. 720 C. proc. civ. de la 1865 - procedură parcursă - și fiind probată cu înscrisuri și convocarea la concilierea pe care pârâtul a refuzat-o categoric. Referitor la prescripția dreptului la acțiune prima instanță reține că termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la 14 martie 2004 și s-a împlinit la 14 martie 2007, cererea de chemare în judecată fiind formulată la 13 martie 2007, înlăuntrul termenului. Pe fondul cauzei tribunalul stabilește următoarea situație de fapt: La data de 14 martie 2003 s-a încheiat procesul - verbal al A.G.A.

a SC C.H. SRL, prilej cu care reclamantul a fost de acord să cesioneze pârâtului T.B.l. cele 9 părți sociale pentru suma de 81.000 dolari SUA. O primă tranșă de 31.00 dolari SUA trebuia achitată în termen de 6 luni, iar diferența de 50.000 dolari SUA într-un an de la data încheierii actului de cesiune. Cererea de față vizează suma de 50.000 dolari SUA. Instanța ia act că prin sentințele nr. 34/2006, pronunțată în Dosarul nr. 11312/2006, și nr. 160/2010, pronunțată în Dosarul nr. 54/99/2007, devenite irevocabile, s-au respins cererile numiților T.B.l. și T.I. de anulare a procesului - verbal din 14 martie 2003, de anulare a Hotărârii A.G.A. adoptate la 14 martie 2003 și a actului adițional din 31 martie 2003, precum și cererile de constatare a nulității absolute a acestor acte.

Referitor la îndeplinirea de către pârâtul T.B.l. a obligației de plată a sumei de 50.000 dolari SUA, reprezentând ultima tranșă din prețul părților sociale cesionate de reclamantul M.C.C., tribunalul reține că pârâtul recunoaște refuzul de a stinge creanța. Se reține că obligația pârâtului a fost necondiționată, doar asociatul D.A.D. s-a obligat în nume propriu să asigure beneficiu brut societății de 380.000 dolari SUA și să returneze singur suma de 80.000 dolari SUA reprezentând întreaga sumă achitată de T.B.l. și T.I. pentru părțile sale sociale. Împotriva sentinței tribunalului, pârâtul a formulat apel. Prin Decizia civilă nr. 41 din 27 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul T.B.l.

împotriva sentinței civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul lași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, și a fost obligat apelantul T.B.l. să plătească intimatului M.C.C., cheltuieli de judecată în apel de 1.000 lei (onorariu avocat). S-a reținut că că tribunalul a motivat complet și a aplicat corect dispozițiile legale citate când a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ce are obiect patrimonial. În ce privește procedura concilierii conform art. 720 1 C. proc. civ. de la 1865 în redactarea textului la data introducerii cererii, reclamantul a atașat copia notificărilor și dovezile de comunicare prin executorul judecătoresc (filele 8, 9, 10, 12 dosar fond) fiind făcută dovada concilierii directe, în sensul art. 720 1 alin. (2) C. proc.

civ. Faptul că pârâtul nu a dat curs convocării nu este imputabil reclamantului care și-a îndeplinit obligațiile sub acest aspect și nu se sancționează prin anularea cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că prima instanță a soluționat cauza în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată în fapt și în drept ce constau în obligarea pârâtului la plata diferenței de „preț" reprezentând contravaloarea părților sociale cesionate și dobânda legală pentru perioada precizată. În cauză nu s-au produs dovezi privind îndeplinirea obligației de plată de apelant la termenul stabilit, ceea ce dă dreptul creditorului -reclamant în temeiul art. 1073 C. civ. de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la desdăunare.

Totodată, conform art. 1088 C. civ. la obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepțiile expres prevăzute de lege. Împotriva deciziei pronunțată în apel, pârâtul a declarat recurs.

În ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a chemării la conciliere, recurentul arată că raportându-se strict la dispozițiile legale în această materie, nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de lege, astfel cum se poate observa în chemarea la conciliere nu se menționează temeiul legal al pretențiilor ce fac obiectul cererii, nu se comunică actele doveditoare în susținerea cererii, iar prezenta acțiune a fost promovată în aceeași zi când s-a fixat termen pentru conciliere, respective la data de 2 aprilie 2007. Așa fiind, recurentul arată că acțiunea formulate este prematură, întrucât această acțiune nu putea fi introdusă mai devreme de împlinirea termenului de 30 de zile de la data primirii convocării la conciliere.

în același sens, recurentul susține că nu a fost depus nici înscrisul care să ateste, după caz, rezultatul concilierii sau refuzul pârâtului de a se prezenta la conciliere. Consideră că ar fi fost necesar ca instanțele să analizeze în profunzime îndeplinirea condițiilor obligatorii ale procedurii chemării la conciliere, în contextul în care, în realitate acea convocare a avut un caracter pur formal, neintenționându-se nici un moment o rezolvare în temeiul acestei proceduri. Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța de fond a solutionat-o și pe aceasta în mod greșit.

Confuzia instanței a plecat de la lipsa precizărilor solicitate de către recurentul - pârât la termenul din data de 14 mai 2010. Prin notele de ședință de la acel termen a solicitat reclamantului să precizeze componența și cuantumul sumei solicitate având în vedere că în intervalul martie-aprilie 2003 s-a achitat suma de 40.000 de dolari SUA în raport de aceste precizări, instanța ar fi trebuit să aprecieze și asupra termenului de prescripție, precum și asupra momentului la care a început să curgă acel termen de prescripție. Pe fondul cauzei, recurentul - pârât critică soluția din apel sub aspectul că în mod greșit a considerat că reclamantul este îndreptățit la suma de 50.000 euro, iar cu privire la dispozițiile art. 1088 C. civ., instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, schimbând limitele învestirii, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate în cererea de apel.

Invocă art. 304 pct. 7, 8 și 9C. proc. civ. Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată, în raport de criticile formulate de recurent, motivul de nelegalitate este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu și cele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: În litigiile comerciale evaluabile în bani, legiuitorul a stabilit în sarcina titularului cererii de chemare în judecată, obligația de a urma procedura concilierii prealabile anterior promovării cererii de chemare în instanță conform dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. Neîndeplinirea acestei obligații de către partea reclamantă are drept consecință respingerea cererii ca prematur formulată sau inadmisibilă în condițiile în care partea adversă înțelege să invoce neîndeplinirea obligației de către titularul cererii, practica judiciară acceptând ambele soluții enunțate.

Textul reglementat de dispozițiile invocate este instituit de legiuitor în cadrul procedurii speciale de soluționare a litigiilor în materie comercială și ca atare este de strictă interpretare și aplicare. în litigiile comerciale evaluabile în bani, reclamantul nu poate să sesizeze instanța decât dacă face dovada concilierii cu pârâtul sau dovada că de la data convocării în vederea concilierii au trecut 30 de zile, fără ca acesta să dea curs convocării. Rezultatul convocării se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți (art. 720 1 alin. (4) C. proc. civ.). Din examinarea notificării aflată la fila 152 dosar tribunal, rezultă că aceasta a fost întocmită la data de 13 martie 2007 și înaintată pârâtului, prin care l-a convocat pe acesta pentru îndeplinirea procedurii prealabile, în temeiul 720 1 C. proc.

civ., fixând termen pentru conciliere la data de 2 aprilie 2007, așa cum reiese din conținutul notificării. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant la aceeași dată când a fost întocmită și notificarea formulată în temeiul art. 720 1 C. proc. civ. De altfel, din analizarea notificării, se poate lesne observa că reclamantul nu și - a îndeplinit obligațiile prevăzute de procedura prealabilă a concilierii, în sensul că nu a menționat pretențiile invocate și nu a depus înscrisurile doveditoare. Înalta Curte constată că în cauză este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de vreme ce părțile nu și-au făcut deja cunoscute pretențiile unele altora și nu și-au exprimat deja punctele de vedere, chiar dacă între acestea au existat și alte litigii.

Prin urmare, argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate, Înalta Curte le constată ca fiind fondate, întrucât art. art. 720 1 C. proc. civ. prevede obligativitatea efectuării procedurii concilierii prealabile înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la același moment, această procedură trebuia îndeplinită înainte de sesizarea instanței competente. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurata este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul T.B.l.

împotriva Deciziei civile nr. 41 din 27 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, pe care o modifică în sensul că va admite apelul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva sentinței civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul lași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pe care o schimbă în tot în sensul că va admite excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtul T.B.I. și respinge acțiunea formulată de reclamantul M.C.C. ca prematur introdusă. Admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată, face inutilă analizarea celorlalte critici invocate în cererea de recurs. În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige intimatul - reclamant M.C.C.

să plătească recurentului - pârât suma de 2.081 lei cheltuieli de judecată în apel și fond, dovedite cu înscrisuri justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva Deciziei civile nr. 41/2013 din 27 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, pe care o modifică în sensul că: Admite apelul declarat de pârâtul T.B.l. împotriva sentinței civile nr. 1020 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul lași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pe care o schimbă în tot în sensul că admite excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtul T.B.I. și respinge acțiunea formulată de reclamantul M.C.C. ca prematur introdusă. Obligă intimatul - reclamant M.C.C. să plătească recurentului - pârât suma de 2.081 lei cheltuieli de judecată în apel și fond Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.