Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 25/2015

HOTĂRÂRE
10.12.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 25/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 4468/279/2007 pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 01 iulie 2014, petentul I.V. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din 15 noiembrie 2007 în sensul de a se scrie corect nr. de Dosar, respectiv nr. 4468/279/2007 în loc de nr. 2591/279/2007 cum eronat s-a menționat Prin sentința civilă nr. 357/C din 7 iulie 2014, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Galați.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Piatra Neamț a reținut că dosarul a fost înaintat la 31 ianuarie 2008 către Judecătoria Galați în urma admiterii cererii de strămutare pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție la 13 decembrie 2007. S-a mai reținut că îndreptarea unei erori strecurate în cuprinsul unei încheieri sau hotărâri se adresează instanței care a pronunțat-o iar strămutarea reprezintă un caz de prorogare judecătorească a competenței teritoriale a pricinii, astfel încât raportat la prevederile art. 40 alin. (3), (4) și (5) C. proc. civ., s-a constatat că Judecătoriei Galați îi revine competența de soluționare a cererii.

Prin Încheierea nr. 3351 din 11 noiembrie 2014, Judecătoria Galați a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. În argumentarea acestei soluții, Judecătoria Galați a reținut că prin cererea formulată, petentul a solicitat îndreptarea erorii materiale cuprinse în încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în Dosarul nr. 4468/279/2007. Prin Încheierea nr. 8321 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7449/1/2007, s-a admis cererea de strămutare a Dosarului nr. 4468/279/2007 de la Judecătoria Piatra Neamț la Judecătoria Galați, fiind păstrate toate actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

Totodată, s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. și art. 255 alin. (1) și (2) același cod, dată fiind și menținerea de către Înalta Curte a „hotărârilor" Judecătoriei Piatra Neamț, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cererii de îndreptare eroare materială. Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Galați, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 01 iulie 2014, petentul I.V.

a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii din 15 noiembrie 2007 pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 4468/279/2012. Prin Încheierea nr. 8321 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7449/1/2007, s-a admis cererea de strămutare a Dosarului nr. 4468/279/2007 de la Judecătoria Piatra Neamț la Judecătoria Galați, fiind păstrate toate actele îndeplinite de instanță anterior strămutării. În privința dispozițiilor legale incidente cauzei, înalta Curte reține că, în mod corect, Judecătoria Piatra Neamț a constatat că potrivit art. 40 alin. (3), (4) și (5) C. proc. civ., competența revine instanței învestite ca urmare a admiterii cererii de strămutare.

În alte cuvinte, urmare a admiterii cererii de strămutare, operează prorogarea judecătorească de competență teritorială, în speță, Judecătoria Galați fiind cea învestită cu soluționarea cauzei prin dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Având în vedere dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Galați și, în considerarea prevederilor art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 241/2016
nța civilă nr. 1268 din 30 octombrie 2015. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Con
ÎCCJ 2015-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4026/2015
Decizia nr. 4026/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4115 din 28 noiembrie 2014, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția de necompeten
ÎCCJ 2016-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2016
Notariatul de Stat Suceava (fila 89 vol. I). Astfel, față de dispozițiile mai sus-menționate, precum și aplicând dispozițiile art. 123 C. proc. civ. în ceea ce privește cererea reconvențională formulată, față de actele dosarului, constatând
ÎCCJ 2009-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3528/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 11577/233/2009, C.J. și C.O. au solicitat revizuirea sentinței civile nr. 9787 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Gala
ÎCCJ 2024-11-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2443/2024
de precizările din întâmpinare, respectiv ca moștenitor al numitei E.. Pârâtul F. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, indicând Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție prin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă