ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5432 din 1 octombrie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul Z.P., și a constatat

calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând, în esență,

următoarele:

În documentul

intitulat notă informativă, semnat olograf de către pârât și întocmit de către

acesta la data de 16 august 1983, se arată că pârâtul ar fi avut o discuție cu

numitul M.C. referitoare la modul folosit de acesta în urmă cu 35-40 de ani în

ceea ce privește cumpărarea și revânzarea băuturilor spirtoase, acesta din urmă

amintindu-și și relatând pârâtului faptul că este nostalgic după faptul că avea

o posibilitate ușoară de câștig, aducând în plus, conform aceleiași note

informative a pârâtului, cuvinte de laudă regimului trecut, consecința acestei

note fiind intenția comunicată pârâtului de către lucrătorii fostei Securități

de a continua între cei doi astfel de discuții în aflarea unor amănunte în

legătură cu astfel de declarații vizând regimul trecut.

O notă informativă similară

a fost întocmită și semnată olograf de către pârât la data de 19 februarie 1984,

din care rezultă că acesta ar fi asistat la o convorbire purtată între numitul M.C.

și un alt cetățean necunoscut pârâtului de la care a desprins concluzia că primul

tânjește după anii tinereții în care se ocupa cu negustoria, consecința acestei

note fiind, de asemenea, intenția organelor de securitate de a continua astfel de

discuții în vederea identificării persoanei necunoscute.

Se reține că numitul M.C.

era vizat de către organele fostei Securități, față de legătura acestuia cu fosta

organizație legionară, al cărui membru fusese, sens în care se constată caracterul

util pentru fosta Securitate a unor astfel de declarații în contradicție cu principiul

libertății de exprimare și a dreptului la viață privată, fiind relatate discuții

private purtate de către pârât cu persoana supusă urmăririi informative, cât și

între acesta din urmă și un terț, discuții care atrăgeau intervenția organelor fostei

Securități prin astfel de demersuri, respectiv încadrarea acestor persoane ostile

sistemului politic cu informatori.

Pe de altă parte se apreciază

că, prin furnizarea unor astfel de note informative, au fost denunțate activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste activități de

furnizare de informații au vizat în mod direct îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, în modul anterior expus, drepturi și libertăți prevăzute

de Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv Constituția României în

vigoare la acea dată.

Prima instanță a înlăturat,

ca nedovedite, susținerile pârâtului în sensul că nu le-ar cunoaște pe persoanele

vizate de notele informative, respectiv că numele acestora ar fi fost dictate de

către organele de miliție și că nu ar fi cunoscut scopul și consecințele întocmirii

unor astfel de note informative adresate organelor fostei Securități, având în vedere

conținutul angajamentului semnat olograf de către pârât, coroborat cu celelalte

note informative, și fiind evidente consecințele unor astfel de informații prin

raportare la doctrina regimului respectiv și sancțiunile morale și juridice, eventual

aplicabile persoanelor care își exprimau în mod liber opinia critică în legătură

cu acest regim politic.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului,

pârâtul a reiterat apărările invocate în fața instanței de fond, susținând, în esență,

că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și că, oricum, informațiile furnizate prin

notele întocmite nu au avut niciun efect asupra persoanelor urmărite.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 2 lit. b)

teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

Securității, „colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații,

indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate

de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului”.

Rezultă din textul legal

citat, că nu este necesar ca informațiile furnizate să producă vreun efect concret

asupra persoanei urmărite, fiind suficient ca acestea să fi vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, condiție care, în cauza de față, este satisfăcută

pe deplin.

Astfel, așa cum rezultă

din actele aflate la dosarul cauzei, informațiile furnizate de recurentul-pârât

s-au referit la discuțiile prin care persoanele urmărite își manifestau regretul

pentru perioada anterioară instaurării regimului comunist, mai exact pentru modalitatea

ușoară de obținere a unor câștiguri din desfășurarea comerțului cu băuturi spirtoase,

aducând în mod explicit cuvinte de laudă regimului trecut; ca o consecință a acestor

note, lucrătorii fostei Securități au solicitat pârâtului să continue discuțiile

cu persoanele urmărite, în vederea aflării unor amănunte în legătură cu astfel de

declarații vizând regimul trecut.

Or, toate aceste declarații

ale persoanelor la care se referă informațiile furnizate de recurent, constituie,

cum în mod corect a reținut și instanța de fond, atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist, iar denunțarea lor vizează, în mod evident și implicit, îngrădirea

dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunțate, ceea ce satisface condiția

prevăzută de lege.

Nu poate fi reținută critica

recurentului, prin care susține că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru

constatarea în ceea ce îl privește a calității de colaborator al fostei Securități,

întrucât informațiile furnizate nu au produs nicio consecință asupra persoanelor

urmărite; aceasta, deoarece, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 lit. b) teza

I din O.U.G. nr. 24/2008, mai sus citate, este suficient ca informațiile furnizate

să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, condiție

care, în cauza de față, este satisfăcută pe deplin.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că, în cauză, instanța de fond a dat prevederilor legale

aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Z.P. împotriva sentinței nr. 5432 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2014.