ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 480/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 480/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin decizia nr. 2800 din 5 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței nr. 195 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, recurs și a modificat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte a reținut că reclamanta nu își poate reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu printr-o acțiune în constatare, atâta vreme cât are la îndemână calea unei acțiuni în realizarea dreptului.
2. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC P.P. SRL Galați. La termenul de judecată din 6 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție , secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea contestației în anulare a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) din C. proc. civ. La data de 10 decembrie 2014, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării , întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.(1) C. proc.
civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes. Cum, în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de SC P.P. SRL Galați împotriva deciziei nr. 2800 din 5 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2015.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.