ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. 165/120 din 6 ianuarie
2012, reclamanta SC B.R. SRL a chemat în judecată pe pârâții reprezentantul
Statului român, M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Dâmbovița, G.I., M.V., P.C., B.D.,
R.M., M.A., P.S., B.A., părți responsabile civilmente, indicate de reclamantă
ce urmează a fi citate la adresele din Dosarul penal nr. 105/P/2008, la ușa
instanței sau prin mijloace de publicitate. A solicitat reclamanta ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la
plata sumei de 1.083.000 dolari S.U.A., reprezentând latura civilă a Dosarului
penal nr. 105/P/2008 D.N.A., obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de
1.800.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiul nerealizat din 1996 și până în
2011, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce se
ridică la suma de 250.000 dolari S.U.A. pentru toate procesele din anul 1996 și
până în 2011.
La data de 17
februarie 2012 s-a depus la dosar cerere de chemare în judecată a judecătorului
S.A. solicitând obligarea sa la plata sumei de 1.083.000 dolari S.U.A. în solidar
cu pârâții reprezentând latura civilă la Dosarul penal nr. 105/P/2008 D.N.A., obligarea
garantului în solidar cu pârâții la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A. reprezentând
beneficiu nerealizat din anul 1996 până în anul 2011, obligarea la plata cheltuielilor
de judecată ce se ridică la 250.000 dolari S.U.A.
La data de 8
martie 2012, A.F.P. Târgoviște, pentru D.G.F.P. Dâmbovița și pentru M.F.P. ca reprezentant
al Statului, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea
formulată la data de 27 august 2012, pârâtul B.A. a solicitat, pe cale de excepție,
în temeiul art. 2 din Legea nr. 147/1996, anularea ca netimbrată sau insuficient
timbrată a cererii de chemare în judecată, și, tot pe cale de excepție s-a invocat
lipsa condițiilor de formă a acțiunii prevăzute de dispozițiile art. 112 C.
proc. civ., întrucât textul de lege impune reclamantului motivarea în fapt și în
drept a cererii de chemare în judecată.
Pârâtul B.A. a
formulat, în temeiul dispozițiilor art. 119 C. proc. civ., cerere reconvențională.
În temeiul dispozițiilor
art. 72 C. proc. civ. a solicitat administratorului reclamantei retragerea în mod
public a defăimării, atât în jurnalele de largă circulație cât și în fața organelor
statului, până la primul termen de judecată, sau, în caz contrar, obligarea reclamantei,
în solidar cu persoanele care fac parte din organele de conducere, la plata daunelor
morale în sumă de 1.083.000 dolari S.U.A., sumă ce va fi donată Spitalului Județean
D. și Universității V., în proporții egale.
La data de 19
decembrie 2012 reclamanta a depus cerere prin care a indicat că renunță la obligarea
pârâților, în solidar la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiul
nerealizat din anul 1996 până în anul 2011, totodată, solicitând scutire/reducere/eșalonare
ori amânare a plății taxei judiciare de timbru, având în vedere că societatea trece
printr-o perioadă economică foarte dificilă, iar prejudiciile create de pârâți prin
faptele lor culpabile sunt imense și irecuperabile.
Prin încheierea
de ședință din 7 februarie 2013 instanța a admis cererea reclamantei, acordând acesteia
facilități la plata taxei de timbru sub forma reducerii în cotă de 50% din cuantumul
acesteia, iar la termenul din 29 mai 2013, tribunalul a invocat din oficiu, excepția
netimbrării cererii de chemare în judecată.
Tribunalul Dâmbovița,
secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1004 din 29 mai 2013 a anulat ca netimbrată
cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B.R. SRL, a respins ca
nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul B.A., precum și cererea de
chemare în garanție.
Pentru a pronunța
această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, prin încheierea de ședință
din 21 noiembrie 2012, reclamantei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru
în cuantum de 104.367 RON și timbru judiciar în cuantum de 5 RON, sub sancțiunea
anularii cererii de chemare în judecată, împotriva acestei încheierii, reclamanta,
prin administrator formulând cerere de reexaminare a taxei de timbru, cerere care
a fost respinsă prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2012.
La data de 19
decemrie 2012, reclamanta a formulat cerere de scutire, reducere, eșalonare ori
amânare a plății taxei de timbru, care prin încheierea de ședință din 7
februarie 2013 a fost soluționată în sensul admiterii în parte, sub forma reducerii
taxei de timbru în cotă de 50%, punându-i-se totodată în vedere reclamantei să achite
taxa de timbru în cuantum redus cu 50%, respectiv suma de 52.183,5 RON și timbru
judiciar în valoare de 5 RON.
Împotriva acestei
încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin
încheierea din 14 martie 2013, iar instanța a pus în vedere reclamantei la termenul
din 20 martie 2013, să achite taxa de timbru în cuantum de 52.183,5 RON și timbru
judiciar de 5 RON, sub sancțiunea anularii cererii ca netimbrată.
În acest sens,
instanța a reținut că reclamanta SC B.R. SRL nu a făcut dovada îndeplinirii acestei
obligații la termenul din 29 mai 2013, reprezentantul acesteia declarând expres
în ședință publică că reclamanta nu înțelege să achite taxa de timbru, întrucât
consideră că acțiunea pendinte este scutită de plata taxelor de timbru, astfel că,
tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și
ale art. 35 alin. (5) din Ordinul nr. 760/C/1999, care prevăd sancționarea cu anularea
cererii, a neîndeplinirii obligației de plată a taxei până la termenul stabilit,
a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.
În ceea ce privește
cererea de chemare în garanție a numitei S.A., formulată de reclamantă la data de
15 februarie 2012, tribunalul a respins-o ca inadmisibilă, reținând că prin această
formă de intervenție nu este posibilă atragerea în judecată a unui nou pârât, dat
fiind caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție în raport cu cererea
principală, întrucât s-a solicitat obligarea acestei la plata, în solidar cu pârâții
inițiali a sumei de 1.183.000 dolari S.U.A. despăgubiri și a sumei de 1.8000.000
dolari S.U.A. reprezentând beneficiu nerealizat.
Referitor la cererea
reconvențională, formulată de pârâtul B.A., tribunalul a reținut că formularea unei
acțiuni în justiție constituie un drept recunoscut și garantat de Constituția României,
iar exercitarea acestuia neputând da naștere la despăgubiri, decât atunci când se
demonstrează folosirea sa abuzivă, sau într-o manieră care aduce atingere gravă
intereselor sau valorilor morale ale unei persoane, aspect nedovedit de către pârâtul
reconvenient.
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel reclamanta SC B.R. SRL Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Curtea de Apel
Ploiești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 194 din 20 februarie 2014 a respins
ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC B.R. SRL, reținând că, apelanta-reclamantă
nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de achitare a taxei de timbru, stabilită
la termenul din 29 mai 2013, reprezentantul acesteia declarând expres că societatea
reclamantă nu înțelege să achite taxa de timbru.
În acest sens,
nu s-a putut reține susținerea apelantei, potrivit căreia, prezenta acțiune ar fi
scutită de plata taxei de timbru, întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta se încadrează
în dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, deși partea a avut la dispoziție
și a uzat de toate căile procedurale referitoare la stabilirea taxei judiciare de
timbru.
Astfel, s-a reținut
că, dispozițiile privitoare la plata taxei de timbru au caracter imperativ, iar
activitatea de judecată se poate desfășura numai după achitarea taxelor judiciare
de timbru.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, reclamanta SC B.R. SRL Târgoviște a declarat recurs, solicitând
admiterea acestuia și casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză.
Criticile aduse
deciziei atacate se referă la faptul că, prin decizia pronunțată, instanța de judecată,
prin abuz de drept a respins cererea de chemare în judecată, admițând excepția netimbrării
acțiunii, neintrand pe fond în soluționarea cauzei.
În acest sens,
recurenta consideră că soluția pronunțată de instanță o prejudiciază în mod grav,
fiind dată printr-o interpretare și aplicare greșită a actului juridic dedus judecații
și a normelor europene incidente, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare prevăzut
de legiuitor, prin respingerea tuturor probelor solicitate în apărare.
În acest context,
recurenta apreciază că instanța i-a pus în vedere să timbreze acțiunea cu o sumă
exorbitantă, în acest mod fiind înfrânt accesul la justiție, deși aceasta a făcut
dovada că prezenta acțiune, fiind pendinte de un dosar penal, era scutită de plata
taxei judiciare de timbru, în cauză fiind vorba de soluționarea laturii civile a
unei cauze penale.
Recurenta susține
că, instanța cu intenția de a o prejudicia, având în vedere și calitatea pârâților
din prezenta cauză, în mod nelegal i-a respins un drept prevăzut de lege, instanța
refuzând a se adresa direct D.N.A. pentru atașarea dosarului penal, aspect, care
în opinia sa putea conduce la judecarea în fond a cauzei.
În acest sens,
recurenta consideră că a făcut dovada tuturor diligentelor depuse pentru a intra
în posesia documentelor din dosar, întrucât D.N.A. a refuzat eliberarea acestora,
iar singura speranță era ca instanța, în baza rolului său activ, să ceară relații
directe cu privire la acest aspect, însă aceasta, în mod greșit a admis excepția
netimbrării acțiunii, invocată de pârâtul B.A., prin întâmpinare.
M.F.P. reprezentat
de D.G.F.P. Dâmbovița, prin întâmpinarea depusă la data de 15 septembrie 2014 a
solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea deciziei pronunțate
de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.
Analizând criticile
aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată
că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC B.R.
SRL Târgoviște să fie respins, pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării
motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare
la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a
respecta dispozițiile art. 302
1
și art. 304 C. proc. civ. Exigențele
impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția
actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție
nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate
în condițiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.
În cauză, Înalta
Curte constată că, deși recurenta, în cuprinsul memoriului de recurs a indicat dispozițiile
art. 304 C. proc. civ., precum și art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, aceasta a invocat interpretarea greșită a actului dedus judecății, care
privește pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., însă instanța de recurs apreciază că
motivele de nelegalitate astfel cum au fost dezvoltate pot fi încadrate în art.
304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca motivele de recurs să fie analizate din această
perspectivă.
Modificarea unei
hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când
hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii”.
Din perspectiva
acestui motiv de recurs, recurenta susține că, printr-o interpretare și aplicare
greșită a actului juridic dedus judecații și a normelor europene incidente, instanțele
au pronunțat hotărâri nelegale fiind aplicate greșit dispozițiile privitoare la
plata taxelor de timbru, sens în care aceasta consideră că i s-a încălcat dreptul
la apărare și că, prin respingerea tuturor probelor solicitate în apărare nu s-a
intrat în cercetarea fondului cauzei.
Aceste susțineri
ale recurentei nu pot fi primite, având în vedere că instanțele nu au putut intra
în dezbatere pe fondul cauzei și astfel nu au avut posibilitatea analizării actelor
deduse judecății, întrucât condiția sesizării legale a acestora, satisfacerea taxei
de timbru nu a fost respectată, prima instanță, Tribunalul Dâmbovița, nu a fost
legal învestită, așa încât aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. s-a făcut
în mod corect, instanța pronunțându-se asupra excepțiilor de procedură care fac
de prisos cercetarea fondului.
În ceea ce privește
încălcarea dreptului la apărare, prin invocarea art. 6 și art. 13 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, se constată că această critică este nefondată, având
în vedere că recurenta a exercitat toate căile procedurale referitoare la stabilirea
taxei judiciare de timbru, iar neaplicarea dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea
nr. 146/1997 a fost corectă, întrucât acestea își produc efectele numai în condițiile
constatării unor infracțiuni pe cale judiciară, care au legătură cu presupusul prejudiciu,
iar față de soluția de neîncepere a urmăririi penale, atât pentru inexistența faptei
sau lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii, măsura dispusă este pe deplin
justificată.
În acest context,
susținerea recurentei, potrivit căreia, hotărârea atacată este nelegală, întrucât
a menținut soluția primei instanțe de anulare a cererii ca netimbrată, se constată
că este nefondată în raport de considerentele deciziei nr. 7 din 8 decembrie 2014
pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire
la posibilitatea părților de a supune controlului, prin intermediul căilor de atac,
apel sau recurs, critici de nelegalitate în materia taxelor judiciare de timbru.
Prin această decizie,
Înalta Curte a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din
Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, că partea în sarcina
căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula
critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv
în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului
judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.
Astfel, se constată
că, în mod corect cele două instanțe au reținut faptul că reclamanta SC B.R.
SRL Târgoviște a avut la dispoziție și a uzat de toate căile procedurale referitoare
la stabilirea taxei judiciare de timbru, iar simpla nemulțumire a părții cu privire
la soluția pronunțată de instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat
și interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței
de recurs în raport de dispozițiile legale aplicabile speței.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra
normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de
fapt stabilită și că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune
în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta
lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.
În consecință,
recursul reclamantei este nefondat și va fi respins conform art. 312 alin. (1) C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta SC B.R. SRL Târgoviște împotriva deciziei civile
nr. 194 din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.