ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. 165/120 din 6 ianuarie 2012, reclamanta SC B.R. SRL a chemat în judecată pe pârâții reprezentantul Statului român, M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Dâmbovița, G.I., M.V., P.C., B.D., R.M., M.A., P.S., B.A., părți responsabile civilmente, indicate de reclamantă ce urmează a fi citate la adresele din Dosarul penal nr. 105/P/2008, la ușa instanței sau prin mijloace de publicitate. A solicitat reclamanta ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1.083.000 dolari S.U.A., reprezentând latura civilă a Dosarului penal nr. 105/P/2008 D.N.A., obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A.

reprezentând beneficiul nerealizat din 1996 și până în 2011, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ce se ridică la suma de 250.000 dolari S.U.A. pentru toate procesele din anul 1996 și până în 2011. La data de 17 februarie 2012 s-a depus la dosar cerere de chemare în judecată a judecătorului S.A. solicitând obligarea sa la plata sumei de 1.083.000 dolari S.U.A. în solidar cu pârâții reprezentând latura civilă la Dosarul penal nr. 105/P/2008 D.N.A., obligarea garantului în solidar cu pârâții la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiu nerealizat din anul 1996 până în anul 2011, obligarea la plata cheltuielilor de judecată ce se ridică la 250.000 dolari S.U.A.

La data de 8 martie 2012, A.F.P. Târgoviște, pentru D.G.F.P. Dâmbovița și pentru M.F.P. ca reprezentant al Statului, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Prin întâmpinarea formulată la data de 27 august 2012, pârâtul B.A. a solicitat, pe cale de excepție, în temeiul art. 2 din Legea nr. 147/1996, anularea ca netimbrată sau insuficient timbrată a cererii de chemare în judecată, și, tot pe cale de excepție s-a invocat lipsa condițiilor de formă a acțiunii prevăzute de dispozițiile art. 112 C. proc. civ., întrucât textul de lege impune reclamantului motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată. Pârâtul B.A. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 119 C. proc.

civ., cerere reconvențională. În temeiul dispozițiilor art. 72 C. proc. civ. a solicitat administratorului reclamantei retragerea în mod public a defăimării, atât în jurnalele de largă circulație cât și în fața organelor statului, până la primul termen de judecată, sau, în caz contrar, obligarea reclamantei, în solidar cu persoanele care fac parte din organele de conducere, la plata daunelor morale în sumă de 1.083.000 dolari S.U.A., sumă ce va fi donată Spitalului Județean D. și Universității V., în proporții egale. La data de 19 decembrie 2012 reclamanta a depus cerere prin care a indicat că renunță la obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 1.800.000 dolari S.U.A.

reprezentând beneficiul nerealizat din anul 1996 până în anul 2011, totodată, solicitând scutire/reducere/eșalonare ori amânare a plății taxei judiciare de timbru, având în vedere că societatea trece printr-o perioadă economică foarte dificilă, iar prejudiciile create de pârâți prin faptele lor culpabile sunt imense și irecuperabile. Prin încheierea de ședință din 7 februarie 2013 instanța a admis cererea reclamantei, acordând acesteia facilități la plata taxei de timbru sub forma reducerii în cotă de 50% din cuantumul acesteia, iar la termenul din 29 mai 2013, tribunalul a invocat din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată. Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1004 din 29 mai 2013 a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B.R.

SRL, a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul B.A., precum și cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut că, prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2012, reclamantei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 104.367 RON și timbru judiciar în cuantum de 5 RON, sub sancțiunea anularii cererii de chemare în judecată, împotriva acestei încheierii, reclamanta, prin administrator formulând cerere de reexaminare a taxei de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din 5 decembrie 2012. La data de 19 decemrie 2012, reclamanta a formulat cerere de scutire, reducere, eșalonare ori amânare a plății taxei de timbru, care prin încheierea de ședință din 7 februarie 2013 a fost soluționată în sensul admiterii în parte, sub forma reducerii taxei de timbru în cotă de 50%, punându-i-se totodată în vedere reclamantei să achite taxa de timbru în cuantum redus cu 50%, respectiv suma de 52.183,5 RON și timbru judiciar în valoare de 5 RON.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă, prin încheierea din 14 martie 2013, iar instanța a pus în vedere reclamantei la termenul din 20 martie 2013, să achite taxa de timbru în cuantum de 52.183,5 RON și timbru judiciar de 5 RON, sub sancțiunea anularii cererii ca netimbrată. În acest sens, instanța a reținut că reclamanta SC B.R. SRL nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații la termenul din 29 mai 2013, reprezentantul acesteia declarând expres în ședință publică că reclamanta nu înțelege să achite taxa de timbru, întrucât consideră că acțiunea pendinte este scutită de plata taxelor de timbru, astfel că, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 35 alin. (5) din Ordinul nr. 760/C/1999, care prevăd sancționarea cu anularea cererii, a neîndeplinirii obligației de plată a taxei până la termenul stabilit, a anulat cererea de chemare în judecată, ca netimbrată.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a numitei S.A., formulată de reclamantă la data de 15 februarie 2012, tribunalul a respins-o ca inadmisibilă, reținând că prin această formă de intervenție nu este posibilă atragerea în judecată a unui nou pârât, dat fiind caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție în raport cu cererea principală, întrucât s-a solicitat obligarea acestei la plata, în solidar cu pârâții inițiali a sumei de 1.183.000 dolari S.U.A. despăgubiri și a sumei de 1.8000.000 dolari S.U.A. reprezentând beneficiu nerealizat.

Referitor la cererea reconvențională, formulată de pârâtul B.A., tribunalul a reținut că formularea unei acțiuni în justiție constituie un drept recunoscut și garantat de Constituția României, iar exercitarea acestuia neputând da naștere la despăgubiri, decât atunci când se demonstrează folosirea sa abuzivă, sau într-o manieră care aduce atingere gravă intereselor sau valorilor morale ale unei persoane, aspect nedovedit de către pârâtul reconvenient. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC B.R. SRL Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 194 din 20 februarie 2014 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC B.R.

SRL, reținând că, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de achitare a taxei de timbru, stabilită la termenul din 29 mai 2013, reprezentantul acesteia declarând expres că societatea reclamantă nu înțelege să achite taxa de timbru. În acest sens, nu s-a putut reține susținerea apelantei, potrivit căreia, prezenta acțiune ar fi scutită de plata taxei de timbru, întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, deși partea a avut la dispoziție și a uzat de toate căile procedurale referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru. Astfel, s-a reținut că, dispozițiile privitoare la plata taxei de timbru au caracter imperativ, iar activitatea de judecată se poate desfășura numai după achitarea taxelor judiciare de timbru.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC B.R. SRL Târgoviște a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză. Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că, prin decizia pronunțată, instanța de judecată, prin abuz de drept a respins cererea de chemare în judecată, admițând excepția netimbrării acțiunii, neintrand pe fond în soluționarea cauzei. În acest sens, recurenta consideră că soluția pronunțată de instanță o prejudiciază în mod grav, fiind dată printr-o interpretare și aplicare greșită a actului juridic dedus judecații și a normelor europene incidente, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare prevăzut de legiuitor, prin respingerea tuturor probelor solicitate în apărare.

În acest context, recurenta apreciază că instanța i-a pus în vedere să timbreze acțiunea cu o sumă exorbitantă, în acest mod fiind înfrânt accesul la justiție, deși aceasta a făcut dovada că prezenta acțiune, fiind pendinte de un dosar penal, era scutită de plata taxei judiciare de timbru, în cauză fiind vorba de soluționarea laturii civile a unei cauze penale. Recurenta susține că, instanța cu intenția de a o prejudicia, având în vedere și calitatea pârâților din prezenta cauză, în mod nelegal i-a respins un drept prevăzut de lege, instanța refuzând a se adresa direct D.N.A. pentru atașarea dosarului penal, aspect, care în opinia sa putea conduce la judecarea în fond a cauzei. În acest sens, recurenta consideră că a făcut dovada tuturor diligentelor depuse pentru a intra în posesia documentelor din dosar, întrucât D.N.A.

a refuzat eliberarea acestora, iar singura speranță era ca instanța, în baza rolului său activ, să ceară relații directe cu privire la acest aspect, însă aceasta, în mod greșit a admis excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârâtul B.A., prin întâmpinare. M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dâmbovița, prin întâmpinarea depusă la data de 15 septembrie 2014 a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC B.R.

SRL Târgoviște să fie respins, pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ. În cauză, Înalta Curte constată că, deși recurenta, în cuprinsul memoriului de recurs a indicat dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., precum și art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta a invocat interpretarea greșită a actului dedus judecății, care privește pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., însă instanța de recurs apreciază că motivele de nelegalitate astfel cum au fost dezvoltate pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca motivele de recurs să fie analizate din această perspectivă. Modificarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta susține că, printr-o interpretare și aplicare greșită a actului juridic dedus judecații și a normelor europene incidente, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale fiind aplicate greșit dispozițiile privitoare la plata taxelor de timbru, sens în care aceasta consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare și că, prin respingerea tuturor probelor solicitate în apărare nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei. Aceste susțineri ale recurentei nu pot fi primite, având în vedere că instanțele nu au putut intra în dezbatere pe fondul cauzei și astfel nu au avut posibilitatea analizării actelor deduse judecății, întrucât condiția sesizării legale a acestora, satisfacerea taxei de timbru nu a fost respectată, prima instanță, Tribunalul Dâmbovița, nu a fost legal învestită, așa încât aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ. s-a făcut în mod corect, instanța pronunțându-se asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea fondului. În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, prin invocarea art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că această critică este nefondată, având în vedere că recurenta a exercitat toate căile procedurale referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru, iar neaplicarea dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 a fost corectă, întrucât acestea își produc efectele numai în condițiile constatării unor infracțiuni pe cale judiciară, care au legătură cu presupusul prejudiciu, iar față de soluția de neîncepere a urmăririi penale, atât pentru inexistența faptei sau lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii, măsura dispusă este pe deplin justificată.

În acest context, susținerea recurentei, potrivit căreia, hotărârea atacată este nelegală, întrucât a menținut soluția primei instanțe de anulare a cererii ca netimbrată, se constată că este nefondată în raport de considerentele deciziei nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la posibilitatea părților de a supune controlului, prin intermediul căilor de atac, apel sau recurs, critici de nelegalitate în materia taxelor judiciare de timbru.

Prin această decizie, Înalta Curte a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul. Astfel, se constată că, în mod corect cele două instanțe au reținut faptul că reclamanta SC B.R.

SRL Târgoviște a avut la dispoziție și a uzat de toate căile procedurale referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, la modalitatea în care aceasta a analizat și interpretat probele administrate, nu poate constitui obiectul cenzurii instanței de recurs în raport de dispozițiile legale aplicabile speței. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente și a făcut o corectă aplicare a acestora la situația de fapt stabilită și că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

În consecință, recursul reclamantei este nefondat și va fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.R. SRL Târgoviște împotriva deciziei civile nr. 194 din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.