ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 4 București sub nr. 33872/4/2012, reclamanții Consiliul

Local al Municipiului Caracal și U.A.T. Municipiul Caracal au chemat în judecată

pe pârâta SC G.S.E.R. SA, solicitând constatarea nulității absolute a contractului

de fidejusiune, intitulat „Protocol” încheiat la data de 3 noiembrie 2009 între

SC I. SA Caracal în calitate de debitor, SC G.S.E.R. SA în calitate de creditor

și Consiliul Local al Municipiului Caracal în calitate de fidejusor-garant, precum

și a contractului de fidejusiune încheiat la data de 6 decembrie 2010 între SC

I. SA Caracal, în calitate de debitor, SC G.S.E.R. SA în calitate de creditor și

Municipiul Caracal în calitate de fidejusor-garant.

Prin sentința

civilă nr. 4410 din 22 aprilie 2013, Judecătoria sectorului 4 București a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, nr. 32962/3/2013.

Prin sentința

civilă nr. 1440 din 25 martie 2014, Tribunalul București a respins cererea de chemare

în judecată ca neîntemeiată, reținând, în esență, că unitatea administrativ teritorială

Municipiul Caracal îl are ca reprezentant pe Primarul acestui municipiu, potrivit

art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nefiind necesară o împuternicire care

să emane de la Consiliul Local Caracal pentru ca Primarul să-și poată exercita atribuțiile

conferite de lege, acesta fiind un motiv în plus pentru a respinge cererea de chemare

în judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele U.A.T. Municipiul Caracal și Consiliul Local

al Municipiului Caracal, care au solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate

în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractelor de

fidejusiune încheiate în data de 3 noiembrie 2009 și 6 decembrie 2010 de către Primarul

Municipiului Caracal cu pârâta.

În motivarea apelului,

apelanta U.A.T. a susținut că instanța nu a analizat în integralitatea lor motivele

ce au stat la baza cererii formulate și, de asemenea, nu a analizat clauzele celor

două contracte mai ales din punct de vedere al părților și al persoanelor semnatare.

S-a invocat că

instanța de fond a ignorat prevederile art. 63 din Legea nr. 215/2001, articol care

stabilește care sunt atribuțiile primarului

În raport de

art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 14 și de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001.

Prin apelul formulat,

Consiliul Local al Municipiului Caracal a criticat hotărârea instanței de fond,

pe aspecte legate de fondul cauzei, respectiv greșita reținere de către instanța

de fond a culpei fostului primar, în ceea ce privește perfectarea celor două contracte

de fidejusiune și greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 215/2001, în ce privește

legalitatea și validitatea contractelor de fidejusiune încheiate cu SC G.S.E.R.

SA.

Ca atare s-a reținut,

susținerea apelantului că fostul primar ar fi semnat abuziv contractul de fidejusiune

sunt nefondate și contrare dispozițiilor art. 63 lit. c) și lit. d) din Legea

nr. 215/2001, privind atribuțiile primarului referitoare la serviciile publice asigurate

cetățenilor, și nu constituie motive de nulitate absolută a contractului de fidejusiune

intitulat „Protocol” încheiat la 3 noiembrie 2009.

S-a apreciat că,

în mod legal instanța de fond a considerat că apelantul și-a invocat propria culpă,

pentru a-și justifica neexecutarea obligațiilor contractuale asumate față de SC

G.S.E.R. SA, și analizând motivele invocate, prin prisma prevederilor Legii nr.

215/2001, a considerat că aceasta nu constituie motive de nulitate a contractului

de fidejusiune.

A reținut instanța

de apel că în ceea ce privește contractul de fidejusiune încheiat la 6

decembrie 2010, între Municipiul Caracal, prin Primar, SC I. SA și SC G.S.E.R.

SA, privind garantarea obligațiilor de plată ale SC I. SA, în mod legal instanța

de fond a considerat că susținerile Municipiului Caracal ca pentru încheierea acestui

contract era necesar o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Caracal nu constituie

motive de nulitate absolută a contractului în condițiile în care, acționar majoritar

al SC I. SA, este chiar Consiliul Local al Municipiului Caracal, acționar ce a avut

interesul să garanteze îndeplinirea obligațiilor de plată de către fidejusor către

SC G.S.E.R. SA.

S-a arătat că

potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, Municipiul Caracal ca unitate administrativ

teritorială, este persoană juridică de drept public, cu capacitate deplină și patrimoniu

care este reprezentată de primar, conform art. 62 din aceeași lege.

A considerat instanța

de apel că primarul este împuternicit în virtutea legii, conform art. 62 din Legea

nr. 215/2001, să reprezinte unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte

persoane fizice sau juridice, situație în care o hotărâre a Consiliului Local Caracal,

care nici măcar nu este parte în contractul de fidejusiune din 6 decembrie 2010,

nu este necesară, atâta timp cât nu este prevăzută de lege.

Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, prin decizia nr. 276 din 23 februarie 2015 a respins

apelul formulat de apelanta Consiliul Local al Municipiului Caracal împotriva sentinței

civile nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a

Vl-a civilă.

A admis apelul

formulat de apelanta U.AT. Municipiul Caracal împotriva aceleiași hotărâri.

A schimbat, în

tot, sentința apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată

de reclamanta U.A.T. Municipiul Caracal.

A constatat nulitatea

absolută a contractelor constatate prin înscrisurile „Contract de fidejusiune” din

6 decembrie 2010 și „Protocol” încheiat la 3 noiembrie 2009.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, referitor la

apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Caracal, că trebuie avut în vedere

că prin încheierea din 3 decembrie 2013, această instanță a admis excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a acestei reclamante, că apelul acestei părți

vizează doar soluția dată pe fondul cauzei de tribunal, prin sentința apelată, iar

nu și aceea de admitere a excepției sus-menționate, or, potrivit art. 295 alin.

(1) C. proc. civ. 1865, aplicabil în cauză, judecata în apel este limitată la cererea

de apel formulată.

În ce privește

apelul reclamantei U.A.T. Municipiul Caracal, s-a reținut că, în speță, potrivit

art. 3 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, autonomia locală

presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice

locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților

locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii.

S-a arătat că

în conformitate cu art. 23 alin. (1) și alin. (2) din lege, autoritățile administrației

publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt

consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative,

și primarii, ca autorități executive. Acestea funcționează ca autorități ale administrației

publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile

legii, atribuțiile autorităților publice locale fiind cele prevăzute la art. 36,

în cazul consiliului local, respectiv la art. 62, în cazul primarului, atribuțiile

celor două entități fiind de asemenea, distincte.

Astfel, s-a arătat,

potrivit art. 36 alin. (2) lit. c) din lege, consiliul local are atribuții privind

administrarea domeniului public și privat comunei, orașului sau municipiului. în

cazul primarului, art. 63 nu prevede în competența acestuia atribuții privind administrarea

patrimoniului local, ci doar atribuții de inventariere, statistică, control și inspecție

în ce privește bunurile ce compun domeniul public și privat de interes local.

A concluzionat

instanța de apel că în lipsa unei hotărâri a autorității deliberative a municipiului,

acesta nu poate fi angajat în condițiile art. 21 alin. (1) din lege în contractele

încheiate în cauză, astfel că încheierea celor două contracte s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001.

A considerat instanța

de apel că lipsa aprobării de către autoritatea deliberativă echivalează cu lipsa

consimțământului părții care se obligă în calitate de fidejusor, respectiv cel al

reclamantei U.A.T. Municipiul Caracal, astfel că nulitatea absolută operează și

din perspectiva art. 948 pct. 2 C. civ., astfel cum a susținut și apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâta SC G.S.E.R. SA solicitând admiterea recursului,

modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat

de reclamanta U.A.T. Municipiul Caracal.

Recurenta-pârâtă

își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7

și pct. 9 C. proc. civ.

Argumentația adusă

în sprijinul criticilor întemeiate pe art. 304.9 C. proc. civ. vizează următoarele

aspecte:

În mod greșit

instanța de apel a constatat nulitatea absolută a contractului de fidejusiune din

6 decembrie 2010 și Protocolului încheiat la 3 noiembrie 2009, pentru lipsa aprobării

de către autoritatea deliberativă, ceea ce ar echivala cu lipsa consimțământului

părții prin care se obligă în calitate de fidejusor, respectiv a reclamantei U.A.T.

Municipiul Caracal, astfel încât nulitatea absolută a celor două acte operează conform

art. 948 pct. 2 C. proc. civ., așa cum ar fi susținut U.A.T. Municipiul Caracal.

În raport de temeiurile

de drept invocate de apelanta-reclamantă U.A.T. Municipiului Caracal, în mod greșit

instanța de apel a calificat că această lipsă a aprobării de către unitatea deliberativă,

reprezintă un motiv de nulitate absolută a celor două contracte de fidejusiune.

În condițiile în care, nu este vorba de o lipsă a consimțământului a părții care

s-a obligat, U.A.T. Municipiul Caracal, ci faptul că această, titulară a drepturilor

și obligațiilor ce decurg din administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public

și privat și-a exprimat consimțământul în lipsa hotărârii Consiliului Local al Municipiului

Caracal. Această neregularitate constatată și de instanța de fond ar echivala cel

mult cu un consimțământ nevalabil exprimat, ceea ce constituie un motiv de nulitate

relativă conform art. 953 C. civ.

Potrivit art.

961 C. civ., motivele de nulitate relativă prevăzute de art. 953 C. civ. pot fi

invocate numai în cadrul unei acțiuni în anulare, supusă termenului de prescripție

de 18 luni de la data încheierii actului, prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

Lipsa aprobării

autorității deliberative și lipsa împuternicirii date primarului pentru semnarea

celor două contracte, constituie motive de nulitate relativă, ce au fost confirmate

în mod tacit, de către această autoritate deliberativă, urmare executării celor

două contracte de fidejusiune prin avalizarea biletelor la ordin de către fidejusorul

Consiliul Local al Municipiului Caracal și Municipiul Caracal prin Primar, și predarea

acestora creditoarei SC I. SA Caracal, SC G.S.E.R. SA, bilete la ordin care au fost

investite cu formulă executorie și puse în executare silită de către creditoare.

În mod greșit,

instanța de apel a considerat că în ce privește contractul intitulat „Protocol”

din 3 noiembrie 2009, lipsește aprobarea Consiliului Local al Municipiului Caracal,

în condițiile în care însăși această autoritate deliberativă a fost semnatară a

actului, în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 205/2001

așa cum a reținut instanța de apel, astfel încât nu exista vreo încălcare a acestor

dispoziții legale, la încheierea contractului din 3 noiembrie 2009.

Raportat la criticile

subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă arată următoarele:

În analiza motivelor

de nulitate absolută invocate de apelanta U.A.T. Municipiului Caracal, instanța

de apel, a calificat cele două contracte de fidejusiune ca „fiind acte de dispoziție

asupra bunurilor din cadrul U.A.T. Municipiul Caracal”, ca apoi a considerat că

aceste două contracte „intră în sfera noțiunii de administrare a patrimoniului local”,

ceea ce reprezintă o motivare contradictorie a hotărârii pronunțate.

Pornind de la

aceste motive contradictorii ce demonstrează confuzia instanței de apel în calificarea

celor două acte juridice deduse judecății, recurenta arată că în mod greșit instanța

de apel a considerat, că prin încheierea contractelor de fidejusiune, era necesară

aprobarea Consiliului Local al Municipiului Caracal, în condițiile în care potrivit

art. 121 din Legea nr. 215/2001, hotărârea Consiliului Local, sau, după caz a Consiliului

Județean, este necesară numai pentru acceptarea donațiilor și legatelor cu sarcini,

în cadrul activității de administrare a bunurilor ce fac parte din domeniul public

și privat al U.A.T.

Față de faptul

că actele a căror nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată de către instanță

reprezintă modalitatea în care U.A.T. Municipiul Caracal a ales să își realizeze

obligațiile stabilite prin lege în sarcina autorităților administrației publice

locale referitoare la satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public

general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire inclusiv la producția,

transportul, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat,

instanța trebuia să facă aplicarea următoarelor dispoziții:

Recurenta pârâtă

consideră că:

- art. 8

alin. (1) din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie

termică „înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul serviciului

public de alimentare cu energie termică constituie obligații ale autorităților administrației

publice locale”.

- art. 3 din Legea

nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice: „serviciile de utilități

publice sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale”,

prin servicii de utilități publice înțelegându-se, conform art. 1 alin. (2) din

lege, totalitatea activităților ce asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate

și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire

inclusiv la producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie termică

în sistem centralizat.

- art. 23 și

art. 36 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale,

autoritate a administrației publice locale este Consiliul local, ce exercită atribuții

inclusiv în gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni.

Sub aspectele

învederate recurenta conchide în sensul că instanța de apel, a aplicat greșit dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 215/2001, care deși prevăd atribuții ale Consiliului local

în asigurarea cadrului necesar pentru serviciile de furnizare agent termic nu instituie

obligativitatea hotărârii Consiliului pentru aprobarea încheierii contractelor de

fidejusiune și pe cele ale art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, întrucât

contractele de fidejusiune se încadrează în sfera atribuțiilor privind gestionarea

serviciilor furnizate către cetățeni, pentru încheierea cărora, art. 36 din lege

nu prevede sub sancțiunea nulității, existența aprobării prealabile a autorității

deliberative.

Arată recurenta-pârâtă

că instanța de apel, în ceea ce privește contractul de fidejusiune din 6

decembrie 2010, încheiat între SC I. SA Caracal, SC G.S.E.R. SA și Municipiul Caracal

prin Primar, a aplicat greșit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,

considerând greșit că Municipiul Caracal nu poate angaja U.A.T., ori potrivit acestor

dispoziții legale unitățile administrativ-teritoriale sunt titularele drepturilor

și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin

domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile

cu alte persoane fizice sau juridice.

Consideră recurenta-pârâtă

că instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții legale, considerând nelegal că

primarul, ca reprezentant al U.A.T., nu ar avea atribuțiile conferite prin art.

63 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 215/2001 de a semna contractul de

fidejusiune, instanța de apel reținând în mod greșit și faptul că intimata SC

G.S.E.R. SA ar fi invocat culpa primarului, care ar fi încheiat contractele în afara

atribuțiilor reglementate de lege, lucru neadevărat și inexact, în condițiile în

care prin întâmpinarea depusă, aceasta a arătat că apelantul Municipiul Caracal

și-a invocat propria culpă, în susținerea nulității absolute a contractelor de fidejusiune,

cum a reținut în mod legal și instanța de fond.

Intimatul reclamant

U.A.T. Municipiul Caracal a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul

pârâtei este fondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin acțiunea

astfel cum a fost precizată de reclamanți la data de 5 noiembrie 2003, s-a solicitat,

în temeiul art. 948, art. 953, art. 961 și art. 966 C. civ., constatarea nulității

a două contracte pentru lipsa consimțământului fidejusorului Consiliul Local al

Municipiului Caracal în raport de inexistența unei hotărâri de aprobare în acest

sens și de lipsa unei împuterniciri dată primarului pentru încheierea contractelor

de fidejusiune.

Așadar, instanța

de control judiciar a avut a analiza și s-a pronunțat, calificând drept motiv de

nulitate absolută a celor două contracte de fidejusiune lipsa aprobării de către

autoritatea deliberativă referitoare la consimțământul exprimat de reclamante cu

privire la încheierea celor două convenții.

Cu alte cuvinte,

s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte pentru lipsa consimțământului

fidejusorului, pentru care a semnat Primarul Municipiului Caracal, față de inexistența

unei hotărâri a Consiliului Local care să împuternicească Primarul să semneze contractele

de fidejusiune.

Decizia recurată

este cenzurabilă din perspectiva criticilor subsumate de recurenta-pârâtă motivului

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se reține

greșita aplicare și interpretare dată de instanța de apel dispozițiilor art. 36

din Legea nr. 215/2001 privind legea administrației publice locale potrivit cărora

la lit. a) se arată, consiliul local exercită atribuții privind organizarea și funcționarea

aparatului de specialitate al primarului și conform lit. d) al aceluiași articol

se prevede că primarul exercită și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate

către cetățeni.

Potrivit art.

62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială

în relațiile cu autoritățile publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori

străine, precum și în justiție, fiind astfel reprezentantul legal al autorității

administrației publice, îndeplinind o funcție de autoritate publică.

Or, odată ce Consiliul

Local al Municipiului Caracal, prin Primar, ca reprezentant legal al autorității

deliberative a semnat contractul, calitate în care a și ștampilat contractul, condiția

consimțământului este îndeplinită.

În consolidarea

acestui raționament este de subliniat totodată faptul că cele două contracte de

fidejusiune au fost încheiate în scopul garantării plăților aferente furnizării

serviciilor publice de interes local prevăzute de Legea serviciului public de alimentare

cu energie termică nr. 325/2006 care prevede în art. 8 alin. (1) că înființarea,

organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul serviciului public de alimentare

cu energie termică constituie obligații ale autorităților administrației publice

locale și de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 care

la art. 3 alin. (1) prevede că serviciile de utilități publice sunt în responsabilitatea

autorităților administrației publice locale.

Decizia recurată

este nelegală și din perspectiva criticilor aduse în susținerea motivului de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta întrucât

instanța de apel a dat dovadă de inconsecvență în calificarea naturii celor două

contracte de fidejusiune calificându-le când acte de dispoziție asupra bunurilor,

când acte ce intră în sfera noțiunii de administrare a patrimoniului local.

Față de conținutul

acestor contracte și având în vedere finalitatea încheierii lor, cele două contracte

vizează activitatea de administrare a patrimoniului local, și gestionare a serviciilor

furnizate către cetățeni neputând fi asimilate unor acte de dispoziție care să antreneze

incidența art. 121 din Legea nr. 215/2001.

Așadar aceste

două contracte au regimul juridic propriu unor acte de administrare de servicii

de natura celor prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001, pentru

încheierea acestora nefiind necesară hotărârea Consiliului Local.

În considerarea

celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată este susceptibilă

de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312

alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă

SC G.S.E.R. SA, va modifica în parte decizia recurată, va respinge apelul declarat

de U.A.T. Municipiul Caracal împotriva sentinței nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunțată

de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, și va menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC G.S.E.R. SA împotriva deciziei nr. 276 din 23 februarie

2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Modifică în parte

decizia recurată.

Respinge apelul

declarat de U.A.T. Municipiul Caracal împotriva sentinței nr. 1440 din 25 martie

2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.