ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București sub nr. 33872/4/2012, reclamanții Consiliul Local al Municipiului Caracal și U.A.T. Municipiul Caracal au chemat în judecată pe pârâta SC G.S.E.R. SA, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de fidejusiune, intitulat „Protocol” încheiat la data de 3 noiembrie 2009 între SC I. SA Caracal în calitate de debitor, SC G.S.E.R. SA în calitate de creditor și Consiliul Local al Municipiului Caracal în calitate de fidejusor-garant, precum și a contractului de fidejusiune încheiat la data de 6 decembrie 2010 între SC I. SA Caracal, în calitate de debitor, SC G.S.E.R.

SA în calitate de creditor și Municipiul Caracal în calitate de fidejusor-garant. Prin sentința civilă nr. 4410 din 22 aprilie 2013, Judecătoria sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, nr. 32962/3/2013. Prin sentința civilă nr. 1440 din 25 martie 2014, Tribunalul București a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând, în esență, că unitatea administrativ teritorială Municipiul Caracal îl are ca reprezentant pe Primarul acestui municipiu, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, nefiind necesară o împuternicire care să emane de la Consiliul Local Caracal pentru ca Primarul să-și poată exercita atribuțiile conferite de lege, acesta fiind un motiv în plus pentru a respinge cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele U.A.T. Municipiul Caracal și Consiliul Local al Municipiului Caracal, care au solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractelor de fidejusiune încheiate în data de 3 noiembrie 2009 și 6 decembrie 2010 de către Primarul Municipiului Caracal cu pârâta. În motivarea apelului, apelanta U.A.T. a susținut că instanța nu a analizat în integralitatea lor motivele ce au stat la baza cererii formulate și, de asemenea, nu a analizat clauzele celor două contracte mai ales din punct de vedere al părților și al persoanelor semnatare. S-a invocat că instanța de fond a ignorat prevederile art. 63 din Legea nr. 215/2001, articol care stabilește care sunt atribuțiile primarului În raport de art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 14 și de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001.

Prin apelul formulat, Consiliul Local al Municipiului Caracal a criticat hotărârea instanței de fond, pe aspecte legate de fondul cauzei, respectiv greșita reținere de către instanța de fond a culpei fostului primar, în ceea ce privește perfectarea celor două contracte de fidejusiune și greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 215/2001, în ce privește legalitatea și validitatea contractelor de fidejusiune încheiate cu SC G.S.E.R. SA.

Ca atare s-a reținut, susținerea apelantului că fostul primar ar fi semnat abuziv contractul de fidejusiune sunt nefondate și contrare dispozițiilor art. 63 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 215/2001, privind atribuțiile primarului referitoare la serviciile publice asigurate cetățenilor, și nu constituie motive de nulitate absolută a contractului de fidejusiune intitulat „Protocol” încheiat la 3 noiembrie 2009. S-a apreciat că, în mod legal instanța de fond a considerat că apelantul și-a invocat propria culpă, pentru a-și justifica neexecutarea obligațiilor contractuale asumate față de SC G.S.E.R. SA, și analizând motivele invocate, prin prisma prevederilor Legii nr. 215/2001, a considerat că aceasta nu constituie motive de nulitate a contractului de fidejusiune.

A reținut instanța de apel că în ceea ce privește contractul de fidejusiune încheiat la 6 decembrie 2010, între Municipiul Caracal, prin Primar, SC I. SA și SC G.S.E.R. SA, privind garantarea obligațiilor de plată ale SC I. SA, în mod legal instanța de fond a considerat că susținerile Municipiului Caracal ca pentru încheierea acestui contract era necesar o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Caracal nu constituie motive de nulitate absolută a contractului în condițiile în care, acționar majoritar al SC I. SA, este chiar Consiliul Local al Municipiului Caracal, acționar ce a avut interesul să garanteze îndeplinirea obligațiilor de plată de către fidejusor către SC G.S.E.R. SA. S-a arătat că potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, Municipiul Caracal ca unitate administrativ teritorială, este persoană juridică de drept public, cu capacitate deplină și patrimoniu care este reprezentată de primar, conform art. 62 din aceeași lege.

A considerat instanța de apel că primarul este împuternicit în virtutea legii, conform art. 62 din Legea nr. 215/2001, să reprezinte unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte persoane fizice sau juridice, situație în care o hotărâre a Consiliului Local Caracal, care nici măcar nu este parte în contractul de fidejusiune din 6 decembrie 2010, nu este necesară, atâta timp cât nu este prevăzută de lege. Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia nr. 276 din 23 februarie 2015 a respins apelul formulat de apelanta Consiliul Local al Municipiului Caracal împotriva sentinței civile nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă. A admis apelul formulat de apelanta U.AT.

Municipiul Caracal împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Municipiul Caracal. A constatat nulitatea absolută a contractelor constatate prin înscrisurile „Contract de fidejusiune” din 6 decembrie 2010 și „Protocol” încheiat la 3 noiembrie 2009. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, referitor la apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului Caracal, că trebuie avut în vedere că prin încheierea din 3 decembrie 2013, această instanță a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei reclamante, că apelul acestei părți vizează doar soluția dată pe fondul cauzei de tribunal, prin sentința apelată, iar nu și aceea de admitere a excepției sus-menționate, or, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. 1865, aplicabil în cauză, judecata în apel este limitată la cererea de apel formulată. În ce privește apelul reclamantei U.A.T. Municipiul Caracal, s-a reținut că, în speță, potrivit art. 3 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, autonomia locală presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. S-a arătat că în conformitate cu art. 23 alin. (1) și alin. (2) din lege, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.

Acestea funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii, atribuțiile autorităților publice locale fiind cele prevăzute la art. 36, în cazul consiliului local, respectiv la art. 62, în cazul primarului, atribuțiile celor două entități fiind de asemenea, distincte. Astfel, s-a arătat, potrivit art. 36 alin. (2) lit. c) din lege, consiliul local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat comunei, orașului sau municipiului. în cazul primarului, art. 63 nu prevede în competența acestuia atribuții privind administrarea patrimoniului local, ci doar atribuții de inventariere, statistică, control și inspecție în ce privește bunurile ce compun domeniul public și privat de interes local.

A concluzionat instanța de apel că în lipsa unei hotărâri a autorității deliberative a municipiului, acesta nu poate fi angajat în condițiile art. 21 alin. (1) din lege în contractele încheiate în cauză, astfel că încheierea celor două contracte s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001. A considerat instanța de apel că lipsa aprobării de către autoritatea deliberativă echivalează cu lipsa consimțământului părții care se obligă în calitate de fidejusor, respectiv cel al reclamantei U.A.T. Municipiul Caracal, astfel că nulitatea absolută operează și din perspectiva art. 948 pct. 2 C. civ., astfel cum a susținut și apelanta-reclamantă. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC G.S.E.R.

SA solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta U.A.T. Municipiul Caracal. Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Argumentația adusă în sprijinul criticilor întemeiate pe art. 304.9 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte: În mod greșit instanța de apel a constatat nulitatea absolută a contractului de fidejusiune din 6 decembrie 2010 și Protocolului încheiat la 3 noiembrie 2009, pentru lipsa aprobării de către autoritatea deliberativă, ceea ce ar echivala cu lipsa consimțământului părții prin care se obligă în calitate de fidejusor, respectiv a reclamantei U.A.T.

Municipiul Caracal, astfel încât nulitatea absolută a celor două acte operează conform art. 948 pct. 2 C. proc. civ., așa cum ar fi susținut U.A.T. Municipiul Caracal. În raport de temeiurile de drept invocate de apelanta-reclamantă U.A.T. Municipiului Caracal, în mod greșit instanța de apel a calificat că această lipsă a aprobării de către unitatea deliberativă, reprezintă un motiv de nulitate absolută a celor două contracte de fidejusiune. În condițiile în care, nu este vorba de o lipsă a consimțământului a părții care s-a obligat, U.A.T. Municipiul Caracal, ci faptul că această, titulară a drepturilor și obligațiilor ce decurg din administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat și-a exprimat consimțământul în lipsa hotărârii Consiliului Local al Municipiului Caracal.

Această neregularitate constatată și de instanța de fond ar echivala cel mult cu un consimțământ nevalabil exprimat, ceea ce constituie un motiv de nulitate relativă conform art. 953 C. civ. Potrivit art. 961 C. civ., motivele de nulitate relativă prevăzute de art. 953 C. civ. pot fi invocate numai în cadrul unei acțiuni în anulare, supusă termenului de prescripție de 18 luni de la data încheierii actului, prevăzut de art. 9 din Decretul nr. 167/1958. Lipsa aprobării autorității deliberative și lipsa împuternicirii date primarului pentru semnarea celor două contracte, constituie motive de nulitate relativă, ce au fost confirmate în mod tacit, de către această autoritate deliberativă, urmare executării celor două contracte de fidejusiune prin avalizarea biletelor la ordin de către fidejusorul Consiliul Local al Municipiului Caracal și Municipiul Caracal prin Primar, și predarea acestora creditoarei SC I. SA Caracal, SC G.S.E.R.

SA, bilete la ordin care au fost investite cu formulă executorie și puse în executare silită de către creditoare. În mod greșit, instanța de apel a considerat că în ce privește contractul intitulat „Protocol” din 3 noiembrie 2009, lipsește aprobarea Consiliului Local al Municipiului Caracal, în condițiile în care însăși această autoritate deliberativă a fost semnatară a actului, în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 205/2001 așa cum a reținut instanța de apel, astfel încât nu exista vreo încălcare a acestor dispoziții legale, la încheierea contractului din 3 noiembrie 2009. Raportat la criticile subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă arată următoarele: În analiza motivelor de nulitate absolută invocate de apelanta U.A.T.

Municipiului Caracal, instanța de apel, a calificat cele două contracte de fidejusiune ca „fiind acte de dispoziție asupra bunurilor din cadrul U.A.T. Municipiul Caracal”, ca apoi a considerat că aceste două contracte „intră în sfera noțiunii de administrare a patrimoniului local”, ceea ce reprezintă o motivare contradictorie a hotărârii pronunțate.

Pornind de la aceste motive contradictorii ce demonstrează confuzia instanței de apel în calificarea celor două acte juridice deduse judecății, recurenta arată că în mod greșit instanța de apel a considerat, că prin încheierea contractelor de fidejusiune, era necesară aprobarea Consiliului Local al Municipiului Caracal, în condițiile în care potrivit art. 121 din Legea nr. 215/2001, hotărârea Consiliului Local, sau, după caz a Consiliului Județean, este necesară numai pentru acceptarea donațiilor și legatelor cu sarcini, în cadrul activității de administrare a bunurilor ce fac parte din domeniul public și privat al U.A.T. Față de faptul că actele a căror nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată de către instanță reprezintă modalitatea în care U.A.T.

Municipiul Caracal a ales să își realizeze obligațiile stabilite prin lege în sarcina autorităților administrației publice locale referitoare la satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire inclusiv la producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat, instanța trebuia să facă aplicarea următoarelor dispoziții: Recurenta pârâtă consideră că: - art. 8 alin. (1) din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică „înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligații ale autorităților administrației publice locale”.

- art. 3 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice: „serviciile de utilități publice sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale”, prin servicii de utilități publice înțelegându-se, conform art. 1 alin. (2) din lege, totalitatea activităților ce asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire inclusiv la producția, transportul, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat. - art. 23 și art. 36 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, autoritate a administrației publice locale este Consiliul local, ce exercită atribuții inclusiv în gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni.

Sub aspectele învederate recurenta conchide în sensul că instanța de apel, a aplicat greșit dispozițiile art. 36 din Legea nr. 215/2001, care deși prevăd atribuții ale Consiliului local în asigurarea cadrului necesar pentru serviciile de furnizare agent termic nu instituie obligativitatea hotărârii Consiliului pentru aprobarea încheierii contractelor de fidejusiune și pe cele ale art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, întrucât contractele de fidejusiune se încadrează în sfera atribuțiilor privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, pentru încheierea cărora, art. 36 din lege nu prevede sub sancțiunea nulității, existența aprobării prealabile a autorității deliberative.

Arată recurenta-pârâtă că instanța de apel, în ceea ce privește contractul de fidejusiune din 6 decembrie 2010, încheiat între SC I. SA Caracal, SC G.S.E.R. SA și Municipiul Caracal prin Primar, a aplicat greșit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, considerând greșit că Municipiul Caracal nu poate angaja U.A.T., ori potrivit acestor dispoziții legale unitățile administrativ-teritoriale sunt titularele drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice.

Consideră recurenta-pârâtă că instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții legale, considerând nelegal că primarul, ca reprezentant al U.A.T., nu ar avea atribuțiile conferite prin art. 63 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 215/2001 de a semna contractul de fidejusiune, instanța de apel reținând în mod greșit și faptul că intimata SC G.S.E.R. SA ar fi invocat culpa primarului, care ar fi încheiat contractele în afara atribuțiilor reglementate de lege, lucru neadevărat și inexact, în condițiile în care prin întâmpinarea depusă, aceasta a arătat că apelantul Municipiul Caracal și-a invocat propria culpă, în susținerea nulității absolute a contractelor de fidejusiune, cum a reținut în mod legal și instanța de fond.

Intimatul reclamant U.A.T. Municipiul Caracal a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul pârâtei este fondat pentru motivele ce se vor arăta. Prin acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanți la data de 5 noiembrie 2003, s-a solicitat, în temeiul art. 948, art. 953, art. 961 și art. 966 C. civ., constatarea nulității a două contracte pentru lipsa consimțământului fidejusorului Consiliul Local al Municipiului Caracal în raport de inexistența unei hotărâri de aprobare în acest sens și de lipsa unei împuterniciri dată primarului pentru încheierea contractelor de fidejusiune.

Așadar, instanța de control judiciar a avut a analiza și s-a pronunțat, calificând drept motiv de nulitate absolută a celor două contracte de fidejusiune lipsa aprobării de către autoritatea deliberativă referitoare la consimțământul exprimat de reclamante cu privire la încheierea celor două convenții. Cu alte cuvinte, s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte pentru lipsa consimțământului fidejusorului, pentru care a semnat Primarul Municipiului Caracal, față de inexistența unei hotărâri a Consiliului Local care să împuternicească Primarul să semneze contractele de fidejusiune. Decizia recurată este cenzurabilă din perspectiva criticilor subsumate de recurenta-pârâtă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel se reține greșita aplicare și interpretare dată de instanța de apel dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind legea administrației publice locale potrivit cărora la lit. a) se arată, consiliul local exercită atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului și conform lit. d) al aceluiași articol se prevede că primarul exercită și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu autoritățile publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție, fiind astfel reprezentantul legal al autorității administrației publice, îndeplinind o funcție de autoritate publică.

Or, odată ce Consiliul Local al Municipiului Caracal, prin Primar, ca reprezentant legal al autorității deliberative a semnat contractul, calitate în care a și ștampilat contractul, condiția consimțământului este îndeplinită. În consolidarea acestui raționament este de subliniat totodată faptul că cele două contracte de fidejusiune au fost încheiate în scopul garantării plăților aferente furnizării serviciilor publice de interes local prevăzute de Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 care prevede în art. 8 alin. (1) că înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul serviciului public de alimentare cu energie termică constituie obligații ale autorităților administrației publice locale și de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 care la art. 3 alin. (1) prevede că serviciile de utilități publice sunt în responsabilitatea autorităților administrației publice locale.

Decizia recurată este nelegală și din perspectiva criticilor aduse în susținerea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Aceasta întrucât instanța de apel a dat dovadă de inconsecvență în calificarea naturii celor două contracte de fidejusiune calificându-le când acte de dispoziție asupra bunurilor, când acte ce intră în sfera noțiunii de administrare a patrimoniului local. Față de conținutul acestor contracte și având în vedere finalitatea încheierii lor, cele două contracte vizează activitatea de administrare a patrimoniului local, și gestionare a serviciilor furnizate către cetățeni neputând fi asimilate unor acte de dispoziție care să antreneze incidența art. 121 din Legea nr. 215/2001.

Așadar aceste două contracte au regimul juridic propriu unor acte de administrare de servicii de natura celor prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001, pentru încheierea acestora nefiind necesară hotărârea Consiliului Local. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC G.S.E.R. SA, va modifica în parte decizia recurată, va respinge apelul declarat de U.A.T. Municipiul Caracal împotriva sentinței nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, și va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC G.S.E.R. SA împotriva deciziei nr. 276 din 23 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Modifică în parte decizia recurată. Respinge apelul declarat de U.A.T. Municipiul Caracal împotriva sentinței nr. 1440 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.